ramasesem la repartitie, am ajuns inpreuna cu cítiva colegi la Institut, daca am fi avut note mai mici nu ne-ar fi luat Institutu si am fi ajuns la Tarom, fapt pe care la citiva ani l-am regretat. Baietii de la Tarom au umblat prin lume, au cistigat bani frumosi din diurna si bisnita in timp ce noi ne cocosam la planseta. Ma rog, fiecare cu norocu lui, ultimii din serie, unii fara diploma au ajuns la Aviatie utilitara.
M-am prezentat pe 1 August 1972 la primu meu loc de munca, institutu era la Baneasa, pe partea stg. cum mergi spre Ploiesti, intre podu Baneasa si Aeroport. Era o cladire mica, cred ca institutu avea pe atunci ca. 200 de oameni. Am nimerit la sectia de proiectare, toata proiectarea era intr-o hala, cu geamuri laptoase sa nu vada dusmanu secretele. Nr. de birouri si plansete era mult mai mic decit nr. angajatilor. Dar pe departe cel mai mare rau era sefu de personal, un anume Vizireanu, unu care mi-a facut, nu numai mie, zile extrem de grele, mai ales in insistenta lui de a ma tunde si de a fi punctual.
Am primit un colt de birou in colectivu de ampenaje, sarcina mea fiind sa razuiesc niste desene trase in tus pe calc, lucru pe care l-am facut cu entuziasm ca. 2 saptamini.
Conceptia IAR 93 era deja inghetata, facea parte din programu YUROM, Yugoslav Roman. De fapt conceptia era sirbeasca, sirbii aveau ceva experienta, facusera deja GALEB, de altfel ei erau vioara intii. Sirbii aveau avantaju ca aveau relatii bune cu vestu, Romania era sub embargou, tot ce a insemnat atunci metode de proiectare venea de la, sau prin sirbi. Regulamentu de calcul, AvP 970, normele germane LN (Luftnormen), precum si mai toate componentele, motoarele, ajungeau pe filiera sirbeasca.
Personalu institutului era extrem de tinar si extrem de entuziast. Cei mai cu "experienta" si pun cu intentie experienta in ghilimele erau adusi de la reparatii de la I.Av. Bacau, cum era ing. Zamfirescu, directoru tehnic, un oltean f. dastept, sau Badea sau Emanuel, adica vazusera avioane dar habar nu aveau cum se proiecteaza. O parte a agajatilor erau ofiteri ing. de aviatie, de ex. Rosca, mai tirziu dir. tehnic IAR 95 sau Stefanescu, mai tirziu sef proiect IAR99 si o alta parte ing. de tot felu de specialitati, mai ales TCMisti. Ce era f. frumos era ca o mare parte din personal era desenatoare si tehniciene, mai toate tinere, frumoase si dornice. Director era un colonel obez Moisei, a nu se confunda cu Moisil. Cindva a aparut si Coanda, da sa nu anticipam.
Spun ca exista mult entuziasm, se muncea f. mult, se faceau ore suplimentare care se plateau f. bine, pt. acele vremuri, nu de putine ori s-a muncit zi si noapte, se dormea pe birouri. Era pe undeva ca la mesteru Manole, ce se proiecta noaptea se corecta ziua si invers. Dupa cele doua saptamini de razuit calcu am primit prima sarcina de proiectare, un cornier, intre cadru 42 si 42a, in fuselaju posterior.
A aparut cea mai grozava carte a anului, o aventura savuroasa in lumea aviatiei anilor 70-80. Comenzi direct la avioane@gmx.de Cartea "Si noi am construit avioane" se poata procura si de la magazinul Pilotshop din Baneasa: PilotShop Baneasa Adresa: Sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 24-28, sector 1, Bucuresti, 014052 Mobil (Vodafone): +40 770 951 700 Telefon: +4 031 425 3387 Fax: +4 031 425 3388 E-mail: office@pilotshop.ro Program de lucru: Luni-Vineri 09:00-17:00
marți, 3 aprilie 2012
luni, 2 aprilie 2012
Domnu inginer Calu
Niste baieti simpatici si-ar dori sa le povestesc mai multe din intimplariile contructiilor de avioane romanesti. Am promis, da nu stiu daca ma voi putea tine de cuvint, voi incerca insa. Au trecut multi, multi ani, nu stiu daca ma mai tine memoria, poate ca ici colo voi inventa cite ceva, nu va fi cu intentie, in definitiv rog din start sa fiu scuzat, sunt doar inginer, am probleme cu exprimarea, mai ales de cind am o a doua limba, germana.
Da sa-ncep cu inceputu.
De fapt care e inceputu? Facultatea de Aviatie si Constructii Aerospatiale? Tii ce nume pompos, de fapt cind am inceput era doar o sectie modesta "Aviatie", la Fac. de mecanica, mai apoi a devenit Fac. de sine statatoare. Nu era usor sa intrii, se dadea examen, patru pe un loc. Am avut mare noroc de profesori, cred ca am capatat o buna pregatire teoretica, de la Carafoli, Petre Augustin, V.N. Constantinescu, Stambuleanu, Stratilat, Tipei, Patraulea, ca sa ma refer doar la cei de Aviatie, fara sa-i uit pe cei de inginerie generala, Radu Voinea, Simionescu, Buzdugan, Manea, Bujor Ionescu si sa ma ierte cei pe care i-am uitat.
Si totusi nu as putea spune ca stiam prea mult, ne lipsea enorm de mult practica, avusesem doar citeva saptamini la IRMA, Intreprinderea de reparatii material rulant (?) parca asa se numea, era la Baneasa unde vazusem reparatiile IL(14)iusinului, incl. motor, sau AN2 sau fabricarea BN2 si al I.Av.Bacau, reparatii MIGuri, sau sectia de butelii.
Nu zburasem inca niciodata cu un avion, e drept si din vina mea, multi colegi zburau, mai ales pe planoare, ca fostu coleg Sidon, care ajunsese chiar ceva campion, din pacate a murit mai tirziu intr-un accident, da ar fi trebuit sa-mi "sacrific" vacantele.
De fapt adevarata "scoala" a fost armata, la UM01940, la Medias, era scoala de maistrii militari, era bine dotata, desi fusese distrusa de inundatii, pe care am facut-o dupa fac. si ca. 6 luni munca, poate voi reveni la acest subiect. Cert e ca-n armata am invatat MIGu 15 si 21, am vazut si am inteles cum functioneaza un avion si ce vrea el. Poate oricine sa spuna ce vrea, da MIG 21 e o mica capodopera, multe chestii care azi se rezolva electronic s-au rezolvat atunci mecanic, extrem de ingenios.
Iata am primit diploma de ing., eram poreclit Calu, cineva suna la noi acasa si-o roaga pe mama sa vorbeasca cu dom ing. Calu. Nu traiam panica majoritatii absolventilor care functie de medie puteau sa ajunga sa munceasca la Tichindetii din deal, repartizerea se facea pe baza mediilor de terminare, cu cit era mai mica cu atit era mai departe de Bucuresti,chiar erau bancuri, cica Bula ar fi ajuns la Paris. Eram 25 (?) de absolventi si erau cam 27 locuri in Bucuresti, bataia a fost pe cele doua locuri la Brasov.
Nu am fost sef de promotie cred ca am fost al 7-8lea, cind am intrat in sala unde se facea repartizarea, io un prapadit de 62 de kg. la 1,8m, cu plete si cosuri, aveam doar 22 de ani, un colonel de aviatie, tare frumos, pa mine si azi ma impresioneaza extrem de tare uniformele, ma ia in primire si-mi spune ca are loc rezervat pt. mine la IMFCA (Institutul de Mecanica Fluidelor si Mecanica Aerospatiala), (Inca o denumire pompoasa), Unde mai pui ca salariu era mai mare ca-n alte parti exista asa-numitu spor de aviatie.
Va urma!

marți, 27 martie 2012
Amintiri din copilarie
Frinturi dintr-o conversatie pe blogu Antonesei
*******************
n-am auzit de frun poiet care sa fi copilarit la mahala.
La mahala nu e loc de pasarele, de poienite, e razboi, e lupta.. si unde mai pui ca si io m-am nascut la 1,8 kg, jur, nu e misto.. (paranteza, blogu asta e ocupat de avortoni) eram tare slabanog, lucru extrem de dezavantajos la mahala.
Da, am invatat ca un om dastapt reuseste intotdeauna sa domine unu voinic. Drept urmare multimea de copii de mahala, ca erau multi, tare multi, erau fascinati de radio construit de mine cu galena, de trotinetele construite din rulmenti, doua scinduri, o cutie de conserva, de tunurile si arcurile .. proiectate si construite.. sa construiesti hotoaice de caioase, (adica un dispozitiv cu care poti fura caise), sau prajina cu lipici sa prinzi porumbei, sau sfori cu ceara sa prinzi gargauni, si multe alte dispozitive, casute, aparate si masinarii.
Si cind nimic nu mai mergea, faceam inghetata, bunicii erau cofetari, duminica mergeam cu bicicleta si cumparam un bloc de gheata, ca n-aveam frigider, mai apoi invirtem, citeva ore bune, compozitia bunicilor, copiii mahalalei priveau prin gard si strigau “tigane, cind e gata inghetata?”, cindva ieseam la poarta si imparteam, mai ales ca mie nu-mi placea inghetata.
*******************
InimaRea, pai erai boier, stateai central, eu bagabondam pa Drumu Gazarului, acum e acolo cartieru berceni, da pa vremea aia nu erau dcit citeva case si-ncepea porumbu sau cite o vie. Nu aveam canalizare, mult mai tirziu s-a pavat strada cu pietre de riu. Pina la “Sosea”, asta insemna Soseaua Oltenitei, pe unde mergea tramvaiu 21, cam pe unde e acum Multivalenta, mincai o piine, de abia acolo era un telefon public. Acolo mergeam Duminica, la frizer, care ma punea sa spun barba-neagra si varza-acra, se amuza terbil deoarece sunt ririit, cu bunicu, mai apoi la meci, peste drum juca Constructoru, si mai apoi la Griusor, circiuma unde bunicu se facea praf.
In cartier il aveam pe nea Niculaie, care-si pierduse un picior in razboi, fapt ce nu l-a impiedicat sa faca peste 8 copii. locuiau toti intr-o camera, nea Niculaie iesea seara la gard si-ncepea sa-l injure pe Gheorghiu Dej si pa comunisti, trecea sectoristu si se facea ca nu aude. Tinea conferinte de cite doua ore pin-se termina bautura.
P.S Cei din urma vor fi cei dintii, multi “avortoni” chiar daca n-au iesit din spermatozoizi campino, au compensat cu timpu, si eu am facut sport si mai fac si azi la virtsa mea inaintata.
******************************
nea Gheorghe, shocu meu cultural a fost cind am mers la liceu, am facut la Ion Creanga, un liceu mic, doar patru clase pa an, unde se intra greu, pa vremea cind era pe cheiu girlii, linga pompieri, unde fuse un liceu teologic, care dupa ce am terminat eu a devenit iar teologic.
Era tare ciudat ca aveam biserica in curtea scolii, curtea era f.mare cu multi castani, aveam si cantina si internat de fete, profesorii erau cam timizi sa ne faca educatie comunista, chiar din contra, aveam un prof de istorie, care ne invata adevarata istorie. In liceu erau ca. 60% evrei, era inainte de marea emigrare, imagineaza-ti un mahalagiu ca mine in contact cu niste figuri citite, simandicoase, apretate.. din mahala unde conta pumnu sa ajung la argumente si discutii. Norocu a fost ca am cistigat de partea mea muierile, nu stiu daca ai observat, muierilor le plac derbedeii.. da despre asta vom vorbi alta data, deja am depasit copilaria, am ajuns la adolescenta.
****************************

marți, 20 martie 2012
Taranu e pe cimp
Voi incepe cu o banalitate, pe masura ce-mbatrinesti copilaria iti e din ce in ce mai vie, atit de vie ca dai in mintea copiilor. Cine vrea sa citeasca o amintire din copilarie meseriasa click aici
Nici eu nu fac exceptie, am tot scris de modu in care incerc, acum la batrinete, sa-mi satisfac dorintele din copilarie/tinerete, povesteam de bicicletele mele, chiar mi-am luat si o cursiera, am mers doar de citeva ori cu ea, e extrem de tare, am bagat 12 bari in pneuri, dupa citiva km ma apuca durerea de sale. Si acum ma dor salele, da din alt motiv, am sapat, greblat, muncit la pamint.
Ca si asta a fost un vis al copilariei mele, pamintu. Am cumparat o gradina, destul de mica, nu m-am incumetat la una prea mare, nemtii numesc asta "Schrebergarten", numele vine de la un medic Schreber. nu am vazut in alte tari, cred ca e un fenomen tipic german, gradini mici intre 250 si 450m², la marginea sau chiar in mijlocu oraselor. Totu in Germania e reglementat, deci si functionarea micilor gradini, exista o lege stufoasa care zice cum si ce si cit ai voie sa plantezi sau nu. Cica exista peste un milion de gradinari mici, evident toti bagati in "Vereine", cu presedinte, sedinte, cotizatie.
Casuta cumparata e cu de toate, apa curenta, canalizare (WC), curent, pozele de mai sus sunt facute de fostu proprietar, vara trecuta, este f. aproape de casa, doar un km juma. Acum arata un pic cam sifonata, asa cum e gradina la inceputu primaverii, am facut deja trei razoare, am cultivat ceapa si usturoi, intentionez s-o maninc verde, am mai pus castraveti in rasaduri, din astea nu prea se gasesc pe aici, si astept rasaduri de rosii adevarate din RO.
Evident ca se pot face gratare, peste gratare cite vrei! Saptamina viitoare facem inaugurarea cu multi invitati. Va asteptam!

sâmbătă, 10 martie 2012
sa ne batem in roboti
De mic copil am fost un lenes, mai ales in diminetile de iarna cind trebuia sa ies de sub plapuma si sa ma aventurez in camera inghetata, sa aduc lemne, sa le aprind, am visat sa am un robot, sa apesi pe niste butoane sau sa-i dai comenzi orale si respectivu sa faca treaba.
Interesant ca denumirea de Robot vine din lb. slava, de fapt din ceha, primii care au folosit aceasta denumire au fost Josef si Karel Čapek, parca ar vrea sa spuna ca astia sunt buni de munca bruta, noi astilaltii intelectualii...
Intre timp visu meu din copilarie s-a cam realizat, exista tot felu de mecanisme si automate, doar femeie robot inca nu s-a inventat, da sunt sigur ca se lucreaza. Interesant e ca luptele, respectiv razboaiele s-au schimbat radical, poti sa fii soldat viteaz stind in fotoliu, in fata monitoriului si sa conduci luptele. De fapt asta e viitoru, tancurile vor fi telecomandate, vapoarele, avioanele, nu va mai muri nimeni, nu va mai curge singe. Iata unu din primele avioane de lupta fara echipaj, proaspat gasit in Flug Revue, cind voi avea chef voi face o descriere a tuturor avioanelor fara pilot, sunt sigur ca asta va fi viitoru, deci uitati F16, Grippen, F35, Eurofighter.
sâmbătă, 3 martie 2012
Amintiri, aviatia romaneasca 1992
Aviatia romaneasca in 1992, nostalgii, citeva cifre, gasite in Flug revue
Romaero Bucuresti avea 3100 angajati, IAR Brasov, 3600, Aerostar Bacau, 7860, IAR Craiova, 3800 si mai erau citeva mii la CIZ Craiova, INCREST Bucuresti, nu mai vorbim de TAROM si Aviatia Utilitara.
Oare citi mai sunt azi?

joi, 23 februarie 2012
Cum am devenit neamt civilizat!
De cind am emigrat in urma cu mai bine de 20 de ani mi-am dorit sa devin neamt civilizat, am observat ca aceasta categorie e extrem de apreciata in lume, chiar si in USA. M-am bazat pe date statistice, incet, incet m-am apropiat de scop, am ajuns sa am un venit chiar ceva peste neamtu civilizat, am 1,4 copii, doua masini, fac trei concedii, da simteam ca totusi lipseste ceva. Neamtu civilizat sufera de o anumita boala, o boala specifica lui, o boala pe care nu o intilnesti in Asia, de ex. si f. rar in Ro. In acest sens eram oarecum mindru de radacinile mele romanesti.
Iata insa ca am devenit neamt civilizat pe neastepate, am capatat acea boala in forma ei cea mai civilizata, sa zic asa. E o boala vindecabila, se potriveste f. bine nemtilor, medicilor nemti, care pa undeva sunt totusi un fel de mecanici auto, la tratarea cu cutit a bolii sunt necesare extrem de multe scule si tot felu de aparate cu multe ecrane, care pipuie, bat tactu, camere minuscule de luat vederi, de la James Bond. Marturisesc ca m-am simtit extrem de civilizat cind m-am vazut conectat cu tot felu de tuburi, cabluri, bagate si scoate de peste tot, eram ca un fel de Robocop.
Sa stiti ca nu a fost usor sa devin neamt civilizat, din contra nu as dori nici dusmanilor sa treaca prin ce am trecut, da ma rog ce nu te omoara te-ntareste!
Sanatate la toata lumea si la prieteni si la dusmani!

duminică, 22 ianuarie 2012
Anunt umanitar.
Anumite evenimente care au trecut m-au obligat sa ma despart de un prieten f. bun, un prieten la care tineam f. mult, de fapt e o prietena si e ultima. E adevarat ca atunci cind am condus-o pe ultimu drum am fost incintat.
Nu pot sa-mi exprim tristetea pt. aceasta intimplare, ii rog pe cei care ma iubesc sa ma ajute sa-mi recuperez prietena, ofer recompensa, astept provincia!
P.S Blogu functioneaza in continuare aiurea, daca nu se rezolva il inchid sau trec pe alta platforma!

duminică, 15 ianuarie 2012
defectiune
Nu stiu din ce motive blogu functioneaza aiurea, nu se deschid comentariile!
Ii voi raspunde aici Elsei, care a intrebat ce ar fi mai interesant de vizitat in Germania.
E greu de dat un raspuns, depinde mult de interesele respectivului si de punga. Dupa gustu meu sudu Germaniei e mai interesant, München are multe de oferit, multe muzee si bere. Am scris cindva despre, vezi http://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2010/04/neuschwanstein.html sper sa se poata deschide.
Cind se va repara blogu voi reveni cu amanunte.
@mac gregor, cum spuneam blogu merge aiurea, nici io proprietaru nu pot comenta, de aia aleg acest mod de comunicare, te-nseli, io nu am TV romanesc, nu vad nimic din Ro. Parerile mi le formez exclusiv din ce citesc pe internet si din conversatii, cuplate, evident, cu experienta mea de o viata si cu trairile nemtesti.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)