Sfaturi pt. emigranti.

Observ ca exista in Ro un mare curent emigrant, iubita mea Lia, TOG, precum si Simona Tache sau Iaru, ar vrea sa emigreze. Ma simt, cumva, obligat sa le ofer niste recomandari rupte din viata.
Contextu e un pic contraversat, de curind, in Ge, a izbugnit un mic scandal provocat de un anume Sarrazin, pfui ce nume, ceva grangure pe la Bundesbank, care a scris o carte. Cartea nu s-a publicat ci doar s-au bagat niste capitole prin Der Spiegel sau Bild. Angelica noastra s-a suparat f. mult si chiar, lucru pe care il face f. rar, l-a certat pa asta. Sarrazin asta da f. tare in musulmani, vine si cu multe cifre, de ex. 30% dintre copii proveniti din familii musulmane nu au nici o scoala terminata, si numai 14% bacalaureat. Spre comparatie copiii vietnamezilor, veniti pa vremuri in DDR, au in proportie de 80% bacalaureat, mult, chiar peste media nemtiilor get beget.
Din fericire nu prea vorbeste despre romani, desi cred ca ar avea numai vorbe bune.

Prin urmare imi permit sa fac citeva recomandari pt. cei care vor sa emigreze sau sunt proaspat emigranti.
1. Cind plecati din Ro vindeti, dati foc la tot, taiati podurile, otraviti fintinile, nu exista drum de intoarcere, injurati soacrele.
2. Evident ca un loc de munca, indiferent cit de bun sau rau, e prioritatea principala. Veti arata ca vreti si puteti. Recunosc ca-i al dracu de nasol sa muncesti, mai ales ca de regula e pe bani f. putini.
3. Putinii bani cistigati trebuie reinvestiti, cea mai buna investitie nu e o masina sucara, nu e niste pantofiori si nici un sejur in Maldive, ci, cum zicea Lenin, invatati, invatati, invatati. In fiecare localitate care se respecta, prin vest, sunt universitati populare, scoli serale sau la fara frecventa. Orice, absolut orice curs va duce mai departe, pe de o parte luati pulsu societatii in care va aflati si pe de o parte va cresc sansele la un loc de munca mai bun. In cazu in care meseria voastra nu prea e ceruta incercati sa va recalificati.
4. Nu va laudati ce mari savanti ati fost voi prin Ro, nu va crede nimeni.
5. Nu birfiti si nu vorbiti de rau Romania, veti lasa o impresie proasta.
6. Nu faceti declaratii de dragoste noii "patrii", suna fals.
7. Tineti legatura cu comunitatea romaneasca, da evitai ghetoizarea.
8. Cautati contacte cu bastinasii, fara aroganta da si fara umilinta.
9. Invatati cit se poate de bine limba bastinasilor.

Va urez la toti mult succes, din pacate romanii au pe undeva soarta evreilor, vor vagabonda prin lume da cindva, poate.. viata e mult pre scurta, bucurati-va de ea.

Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu:
Extremele culinare ale vieţii - frugalitatea şi desfrîul - Le-am trăit în două ocazii apropiate în timp şi într-un mod perfect paradoxal: în anii '80, cel mai sumar prînz l-am experimentat într-o ţară a opulenţei (Germania), iar cea mai barocă cină, într-o ţară a "mizeriei" Romania.

În 1984, eram la Heidelberg cu Andrei Pleşu, în ultimele luni ale bursei Humboldt. Sîntem invitaţi de o prietenă comună din Germania la o reuniune de familie, în Vila părinţilor ei dintr-un orăşel de pe malul lacului Konstanz. Tatăl prietenei era directorul Institutului Max Planck din München, iar Vila unde am fost invitaţi avea o superbă grădină care dădea spre lac. Cînd am ajuns, masa era deja întinsă într-un chioşc şi toţi membrii familiei - gazdele (generaţia trecută de 60 de ani), copiii lor, adunaţi de prin diferite ţări ale Europei unde-şi aveau jobul, şi copiii
acestora - NE aşteptau în grădină. Eram, parcă, adulţi şi copii, vreo 12 persoane. Pleşu, cu gîndul la ospăţul care urma să-nceapă, era destul de trist, pentru că invitaţia îl prinsese în prima săptămînă a dietei Scarsdale: în ziua aceea, la prînz, avea pui cu salată şi, extrem de conştiincios, venise, într-un pacheţel, cu porţia de pui, spunîndu-şi că din partea gazdelor va exista o deplină înţelegere pentru rigoarea lui alimentară. Şi masa a început. A fost adus un castron mare, plin cu
salată Verde. Trecîndu-l din mînă în mînă, fiecare şi-a pus în farfurie două-trei frunze de salată. După ce a făcut turul mesei, castronul s-a golit şi am început cu toţii, cu un are oarecum pios şi preocupat, să mîncăm, pe-ndelete, frunzele de salată. Episodul nu a durat, totuşi, cu conversaţie cu tot, mai mult de cîteva minute. Apoi am aşteptat cuminţi pînă cînd doamna casei a apărut din bucătărie cu o bucată de pulpă de porc la cuptor, nu mai mare de 1 kilogram. , I s-a adresat ea
soţului ei, . Apoi, către noi: . Directorul Institutului Max Planck din München s-a sculat în picioare, a luat platoul în faţă şi cu un cuţit cu lama lungă a început să taie carnea în felii nu mai groase de cîţiva milimetri. Era un adevărat maestru: nu am văzut niciodată o friptură de porc tăiată atît de subţire. Pe măsură ce tăia, fiecare îşi primea în farfurie felia de carne cît coala de hîrtie. O bucată cam de două degete a rămas mai departe, netăiată, pe platou şi a poposit, stingheră, în mijlocul mesei. În timp ce unul dintre copii umplea conştiincios paharele dintr-o carafă cu apă de la robinet, un castron cu cartofi a făcut turul mesei şi fiecare NE-am pomenit cu o jumătate de cartof alături de pojghiţa de carne. Cu un Guten Appetit! Rostit voios de directorul Institutului, s-a dat semnalul pentru atacarea felului al doilea. Ţin minte că am terminat carnea şi jumătatea de cartof din trei înghiţituri, fără să manifest, însă, vreo formă de lăcomie. Apoi, am simţit cum urcă în mine, devastatoare, foamea. Pleşu, care stătea la masă lîngă mine, a văzut pesemne disperarea care-MI apăruse pe chip. Cu gesturi delicate, sub masă, a desfăcut pacheţelul cu carnea de pui şi MI-a strecurat o bucăţică. . Am aruncat în gură, pe furiş, bucăţica de pui, zîmbind între timp politicos şi avînd aerul că sînt interesat de conversaţie. Masa nu durase, cu tăiatul fripturii cu tot, mai mult de zece minute. Farfuriile goale străluceau acum în faţa noastră. Şi-atunci s-a-ntîmplat ceva de necrezut. Directorul Institutului Max Planck s-a lăsat pe spătarul scaunului, parcă doborît de opulenţa prînzului, şi, cu mîinile la ceafă, a rostit satisfăcut: Ich könnte sagen, wir haben wunderbar gegessen! - Und denke nur, Schätzchen - îi răspunse doamna -, daß du Furcht hattest ein Kilo Fleisch wäre nicht genug. Wir haben noch was für morgen. (<-Aş zice c-am mîncat excelent!> <-Şi cînd te gîndeşti, dragul meu, că te temeai că n-o să NE-ajungă 1 kilogram de carne. A mai rămas şi pentru mîine>.

Peste cîteva luni eram în ţară. In Casa chirurgului , colecţionar împătimit de pictură şi bun prieten cu prietenul nostru, pictorul Horia Bernea. De bucuria revenirii noastre în ţară, Bernea NE propune să facem un salt pînă la Brad şi să sărbătorim aşa cum se cuvine revederea. ne-a asigurat el, şi ne-am urcat în Käfer-ul lui. Seara, către ora 7, eram în casa doctorului. Era o
casă cu un singur nivel, cu camere multe şi o curte mare. Separat, un -pinacotecă, în care doctorul îşi rînduise cu grijă comorile. Bernea ne-a prevenit de pe drum că la masă nu vor sta decît bărbaţii: tatăl doctorului, doctorul şi noi, cei veniţi din Bucureşti. Şi că, în timpul mesei, soţia doctorului, purtînd, special pentru acest eveniment, perucă albă, se va afla în spatele scaunului invitaţilor, urmărind ca totul să decurgă cum trebuie. Şi într-adevăr, la puţină vreme după ce am ajuns, am fost poftiţi la masă într-o spaţioasă sufragerie. Nu înainte, însă, de a ni se prezenta bucătăria - un adevărat laborator cu pereţii tapetaţi de rafturi pline cu cratiţe strălucitoare - şi cămara, din care mi-au rămas în minte şiragurile de cîrnaţi şi şunci afumate atîrnînd din tavan, brînzeturile în coajă şi borcanele mari, din acelea pentru murături, pline cu ouă. Masa a început cu gustări: pateuri cu carne şi cu brînză, buşeuri cu ciuperci, platouri cu chifteluţe, rulouri de şuncă umplute cu salată de boeuf şi alte platouri cu diferite soiuri de
cîrnaţi. Toate stropite cu o palincă de pere. A venit apoi un borş de perişoare cu smîntînă. Bernea avusese dreptate: soţia domnului doctor, împodobită cu o perucă albă, trecea prin spatele fiecărui scaun şi se oprea cînd la unul, cînd la altul dintre musafiri, preluînd, oarecum,
perspectiva acestuia asupra mesei şi urmărind, totodată, dacă îi lipseşte ceva. Mă încerca o oarecare nelinişte cînd îi simţeam mîinile strîngîndu-se pe spătarul scaunului meu şi cînd o voce şoptită mă întreba dacă totul este în ordine. Totul era, desigur, în ordine, dar cina
ameninţa să ia o turnură ucigaşă. Au urmat sărmăluţe în foi de ştevie, apoi căprioară la tavă cu sos de capere. Prietenii mei erau în extaz. Începusem să gîfîi. Trecuse de miezul nopţii, cînd a apărut un uriaş tort, alb ca neaua şi ornat cu felii de portocală proaspătă. După ce Bernea, gurmand şi băutor de nădejde, ca să mai bea , a revenit scurt la cîrnăciorii de la începutul mesei, ne-am retras, mai corect spus ne-am tîrît, în dormitoarele noastre. Şi a venit a doua zi, pe care aveam să o petrecem tot la Brad. Programul era deja făcut: după micul dejun, urma să facem o excursie pînă la , apoi, pentru a vedea cruci de piatră din Secolul al XIV-lea, în cimitirul vechi din Brad. Pe la ora 11 dimineaţa eram apţi pentru , dacă acest nume se potriveşte cu ceea ce a urmat. Am fost puşi la masă, de astă dată în spaţioasa bucătărie-laborator. Masa era mare, aşa încît în mijlocul ei încăpeau (cu greu, ce-i drept) , aliniate pe căprării, destinate micului dejun: rînduri de brînzeturi, rînduri de cîrnaţi, altele de pateuri, rînduri de dulceţuri şi miere, lapte dulce şi lapte bătut, iaurturi, ouă fierte şi... palinci. Dar, înainte de a ne decide noi pe unde să atacăm deasa pădure de mîncăruri de pe masă, ne-am pomenit în farfurii cu două perechi de , crenvurşti ardeleneşti făcuţi din carne de capră. Pleşu a continuat cu o cană cu lapte şi un ţoi
de palincă, o intrare lichidă destul de ambiguă, care avea, însă, avantajul că era deschiderea şi către partea mai angelică a micului dejun - dulceţurile - şi către cea drăcească - brînzeturile tari şi cîrnăţăria.
Episodul alimentar matinal nu a durat mai mult de o oră şi jumătate, aşa încît, spre ora 1, ne-am început excursia. Însă, nu înainte ca, tocmai cînd eram pe punctul de a trînti portierele maşinii, mama doctorului să ţîşnească din casă cu o valijoară în mînă. <- V-o pun în portbagaj, ne-a spus, dacă vi se face cumva foame pe drum. Sînt nişte şniţele de pui. Şi murături. Şi să veniţi repede la masă!>. Există cîteva poze pe care Bernea ni le-a făcut, lui Pleşu şi mie, în cimitirul de la Brad, din profil, stînd jos, rezemaţi fiecare de-o parte şi de alta a unei vechi cruci de piatră. Amîndoi aveam aerul unor oameni răpuşi de mîncare, cu burţile profilate în prim-plan. Din poză răzbate parcă geamătul celor doi, iar în urechi îmi stăruie şi acum rîsul fericit al lui Horia Bernea, care-şi degusta reuşita isprăvii puse la cale cu atîta drag în cinstea întoarcerii noastre în ţară. Dar nu trecuserăm încă de jumătatea încercării. Către 5 după-amiază, am ajuns acasă, unde eram aşteptaţi, desigur, cu . Nu mai ţin minte ce am mîncat. Ştiu doar că, spre orele 7 seara, am fost poftiţi de gazda noastră să-i admirăm colecţia de pictură. Şi, în timp ce ziceam ba una, ba alta despre pînzele care, scoase cu mîndrie din rasteluri, ne treceau prin faţă, mama doctorului a intrat radioasă, cu o tavă de plăcinte cu brînză tocmai scoase din cuptor. <- Luaţi, ne-a zis, cît sînt calde, iar peste o oră mîncăm de seară>. S-a petrecut atunci un fenomen ciudat, pe care nu-l
înţeleg nici pînă în ziua de azi. E limpede că nici unul dintre noi . Există, însă, pesemne, o logică şi-o psihologie pentru la , care, odată declanşate, nu mai pot fi oprite decît prin moarte. De altfel, în filmul din 1973 al lui Marco Ferreri, în care se pune la cale un suicid gastronomic în patru, totul se petrece într-un weekend, aşadar pe parcursul a două zile. Noi ne apropiam de sfîrşitul acestei perioade. Ca la un semn, ne-am aruncat toţi asupra plăcintelor calde şi le-am devorat în cîteva clipe. Peste o oră, eram reinstalaţi la masă şi retrăiam, într-o nouă formulă culinară (din care nu-mi mai amintesc decît de o mîncare de gutui cu pulpe de curcan), ritualul cu peruca de cu o seară înainte. Eram, totuşi, foarte tineri. Nu am altă explicaţie pentru faptul că am rămas vii". *

Ginduri negre

Ieri am fost in Viena, pa drum imi venisera niste idei geniale sa scriu ceva despre mersu la munca, pe vremuri, cu autobuzu 334(?), din Balta Alba la Baneasa, si acum. Am fost in Viena de peste 40 de ori, mai intotdeauna plecat dimineata si venit seara, cu avionu, asa cum mergeam cu autobuzu. De citva timp am si statut de VIP, pot intra in Lounge si minca si bea. Imi imaginam ce as scrie, era extrem de amuzant, rideam singur doar gindindu-ma.
Azi am avut o zi splendida, la munca mi-a mers deosebit de bine, am iesit pe scena sa prezint niste proiecte, sefii m-au laudat. Dupa-masa am jucat fotbal, a fost un pic greu, f. cald si umed, da a fost tare placut. Apoi am baut bere, a inceput sa ploua, s-a racorit un pic.

M-am asezat sa scriu postarea imaginata ieri, intii am vizitat-o pe iubita mea Lia , tare m-a intristat, am ramas mut, mi-a pierit inspiratia, am mai vagabondat prin ziarele si blogurile romanesti, senzatia de amareala s-a transformat in depresie, furie.

Poate ca ar fi bine ca un timp sa ma detasez de Romania, imi pare nespus de rau, da nu ma mai tin nervii. Nu stiu, zau, sa mai tin acest blog, sau sa ma retrag in egoismu meu? Nu astept de la nimeni nici incurajari, nici injuraturi, sunt numai niste ginduri negre!

Reportaj de Duminica A40

Nemtii au inebunit, se tin numa de petreceri, vineri a fost in Düsseldorf nebunie mare cu Opera, reproteru nostru a relatat in editia de ieri, simbata a fost un mare spectacol de artificii in Köln, reporteru nostru nu a fost de fata si azi..

A40 e una din cele mai circulate autostrazi din lume. Taie, uneori chiar prin centru, o mare aglomeratie, cel putin de la Duisburg la Dortmund.

Azi, Duminica, s-a blocat si s-au instalat peste 20000 de mese pe o distanta de 60km.

Am mers si noi, nu atit ca m-as omori dupa asemenea adunari populare, ci mai mult ca sa fac acest reportaj.

M-am intrebat ce se poate intimpla pe acolo, ei bine nu s-a-ntimplat nimic, peste un milion de oameni, cifra exacta va fi publicata in editia de seara, s-au adunat si au mers de colo, colo. Cei mai indrazneti s-au produs artistic, dansuri, muzica..

P.S Cea care face cu mina e nefasta!
***************

Update

Se pare ca au fost peste 3 mio. vizitatori, din care ca. 1 mio. biciclisti si cu rotile. Organizatorii au multumit publicului pt. disciplina, nu a fost aproape de loc gunoi, azi dimineata am mers pe Autobahn, totu era curatat ca-n palma. La stringerea meselor au participat si o multime de Freiwillige.

P.S Noi nu mai mergem de mult cu bicicleta pt. ca pa nefasta o doare curu de la sa.

******************

Inca un update, la sf. de spatamina va fi Love Parade in Duisburg, se asteapta iar frun milion, io deja nu mai pot!

Va invit la opera

Cine vrea poa sa vina la Opera Düsseldorf , asta-seara ora 20, ora Germaniei, atentie se transnsmite si prin internet, vedeti pe link, va voi face cu mina.
Cinta si doi romani Iulia Elena Surdu si Adrian Sâmpetrean.

Update: Citeva poze. Nu am fost in sala ci afara pe malu Rinului. A fost exceptional, a fost si un fel de karaoke, au fost artificii sincronizate cu muzica. Din pacate chiar cind cinta Ioana Surdu, pe la 11:30, a inceput furtuna, ploaie, fulgere, tunete.

Mentiune. orchestra din Düsseldorf e spicata cu multi romani, mai sus poza cu concert maistru doi, roman, mai e un balerin roman si acum si cei doi solisti de care vorbeam mai sus.

S-a terminat Campionatu Mondial

Stateam de vorba cu Bernd, un coleg, era tare suparat. Fi-su, de 7 ani, avusese meci, ca e intr-o echipa de bambini. Fusese un dezastru, ajuns acasa i-au trebuit ore-ntregi sa-l linisteasca. Il certase rau antrenoru, cica nu respectase indicatiile tactice. Si se antrenase zile-ntregi. Bernd e si el un mare specialist in fotbal, spunea, pe buna dreptate, ca fi-su e mult mai bun in ofensiva pe partea dreapta, avind viteza si o tehnica de sut excelenta. Nu putea sa-nteleaga de ce a fost bagat in centru ca mijlocas de defensiva. Nu accepta ca fi-su sa se sacrifice pt. echipa doar pt. ca antrenoru nu e in stare sa gaseasca unu potrivit pe mijloc. Chiar mi-a aratat mai multe carti de antrenament pt. bambini, a gasit repede capitolele respective, ca erau marcate si pline de notite. Am frunzarit si eu metodele de antrenament, m-a impresionat nivelu. Era scoasa in evidenta pregatirea tactica si jocu fara minge.

***********************

Mi-am amintit de copilaria mea. Plecam dimineata la batut mingea, veneam cindva sa maninc o bucata de piine pe care puneam zahar si o udam sa nu curga si veneam din nou seara. N-am avut parte de nici o pregatite tactica. Mama, saraca, ma ducea cu tramvaiu la toate cluburile, cum afla ca e o selectie, eram acolo. Am fost la Rapid, Dinamo, Steaua si mai ales la Progresu. La Progresu in parcu cu Platani, pe Dr. Staicovici, aveam chiar pile, si tot nu m-au luat, nu aveam pregatire tactica si eram si mult prea slab.
Nu mi-a ramas decit sa pun burta pe carte, si tare mi-ar fi placut sa fiu fotbalist.

*************************

Nici ca tata nu am avut mai mult noroc, de altfel nu o sa mi-o iert niciodata, nu m-am ocupat cum trebe de fi-miu. Macar el ar fi putut deveni fotbalist. Imi amintesc, cu tristete, ca intr-o zi a venit fi-miu acasa tare bucuros "Tata, azi am jucat fotbal", stia cit de tare ma bucur sa aud asa ceva. "Bravo, si ai dat goluri?", "Nu!", "Nu-i nimic, da ce post ai jucat?", s-a cam codit sa-mi raspunda, "Am stat bara!?", mi-a venit sa pling, nici azi dupa atitia ani nu pot uita asa o umilinta. Pacat, mare pacat, ca are un fizic perfect pt. un fotbalist, inalt, subtire, picioare solide. Asa ca a devenit inginer, doctor inginer, da tare mindru as fi fost sa fie fotbalist.

***********************

Mai am o speranta, poate am o sansa ca bunic, e drept ca sunt bunic de fata, da sa nu uitam ca Germania e f. buna la fotbal feminin, asa ca mai am o speranta.

Deja mi-am cumparat mai multe carti...

Vecinu meu Paul

Stiu e ieftin, mult prea ieftin sa scriu despre Caracatita Paul, numele lui e pe toate canalele, in toata lumea. Totusi ma simt pe undeva obligat, mai ales ca Paul e quasivecin. De la mine pin-la el sunt cel mult 10 minute de masina.
El traieste in cartieru CentrO , asta e un cartier relativ nou. E, ca sa spun asa, expresia decaderii inimii Germaniei, ca se spune intotdeauna ca inima Germaniei e la stinga in Bazinul Ruhr. Cind am ajuns eu in Ge, CentrO era o ruina industriala imensa, parasita deja. Mii si mii de proletari isi dadeau duhu in otelarii, turnatorii, cocsarii si tot ce e legat de foc si zgomot.

S-a curatat totu si s-au facut Molluri, da nu de orice fel ci cele mai mari din Europa. Sincer sa fiu nu-ndraznesc sa merg singur pe acolo, doar cu nefasta care are o orientare deosebita, mai ales prin cele doua sute de magazine, sunt si f. mindru pt. ca mai toate vinzatoarele o saluta, "Wie get-s Frau Zigeuner?".
Sunt peste 14000 de locuri de parcare gratuite, o sala multivalenta de 13000 de locuri, un teatru de 2000 de locuri, citeva zeci de restaurante de toate natiile, un parc de distractii pt. copii, imens, port la canal sa vi cu jahtu, bazine de inot, cinematografe si celebru Gazometru
Acum vro sase ani s-a deschis Sea Life, a fost nebunie, se statea la coada cite doua ore, noi am fost cind coada era de numai o ora, si acum celebrul Paul.

Se pare insa ca Paul va iesi curind la pensie, cica e deja f. batrin, ma gindeam sa merg miine sa-l vad, da..
*******************************
Se pare ca povestea lui Paul e o mare minciuna. Sursele oficiale pretind ca Paul ar fi in virsta de doi ani jumate si ar fi nascut in Anglia. "Mama" lui Paul, doamna Verena Bartsch zica ca Paul ar fi italian si ar avea doar vro patru luni, vezi Bildnu mai pricepe nimeni nimic. Colac peste pupaza spaniolii vor sa-l cumpere, au oferit 30000 Euroi si vor sa-l folosesca la Pronosport, asociatia de protectie a nevertrebratelor protesteaza ca cica ar fi exploatat.
Va voi tine la curent!
P.S Mie-mi plac toate Frutti di Mare, da nu ma omor dupa calamaris.

Sunt extrem de nervos

Nu stiu ce-i cu mine, nu-mi gasesc locu, ma cert cu toata lumea, imi vine sa-mi dau palme cind ma uit in oglinda.
Totu a inceput simbata, la 3. Am mers la niste preteni, gratar, bere rece, rece, mici, meci. Cind a inceput meciu a inceput si ploaia, ce ploaie, furtuna dea dreptu.
Fantastic, Müller, 1-0 dupa numa 3 minute si asa mai departe Germania-Argentina paaaatru- zero.
Duminica dimineata nu mai puteam vorbi, doar asa un pic hirjiit. Si nici dormi, o tuse d-aia seaca, cu viitor. Am luat niste sucuri, bleaah ca nasoale mai sunt.
N-am fumat, de trei zile nu am fumat, e prima data in ultimii 30 de ani ca nu fumez trei zile la rind, rod niste bomboane de tuse.
Sunt nervos, ma cert cu toata lumea, nu-mi gasesc locu.

Germania- Spania, Hai Germania!

Tanti Jeni

Ieri n-a fost nici un meci. Am fost in vizita la Tanti Jeni
A fost tare placut, lume buna, fete frumoase, muzica buna. Nasoala a fost ca m-au pus sa gatesc, m-am straduit, cred ca n-a iesit rau. M-am comportat ca un domn, n-am baut prea mult desi eram fara masina, n-a fost usor. Balaceala in piscina a fost dementiala!