Cronica unui film pe
care nu l-am vazut
... si probabil nici
n-o sa-l vad... Cravata galbena.
Eu am descoperit la
batrinete muzica sinfonica, atentie se scrie cu “n”, de abia atunci cind am
inteles ca muzica trebuie ascultata, nu inteleasa, nu traita, ci in primul rind
simtita, adica asa cum spunea Celibdache, totul e vibratie. Nu sunt nici pe
departe specialist, din contra am urechi de tabla, lucru care ma intrista in
copilarie enorm, deoarece eram dat afara de la cor, unde imi placea f mult. Nu
toata muzica clasica imi place, sunt si multe nasoale. Nu sunt atit de departe
incit sa-mi dau seama de calitatile unui concert dirijat de Celibidache, sau de
vreo chinezoaica, cum e azi la moda.
Pe Celibidache l-am
“cunoscut” prin intermediul unui f bun prieten, s-a dus saracu f tinar, care-l
idolatriza pe Celi. Aveam telefonate f dese si spumoase, prin care am facut
cunostinta cu o mare personalitate, atit muzicala, dar si speciala. Am citit si
vazut tone de publicatii, interviuri.
Mi-ar place sa vad un
DOCUMENTAR Celibidache, unul mai putin sentimental si emotional. Nu cumpar
povestea cu Cravata galbena. Probabil a existat, dar ma indoiesc ca a avut un
mare efect asupra dirijorului.
In lunga mea viata am
avut extrem de putine exemple prin care parintii, tatal, de ex., sa incerce sa
impuna copiilor drumul in viata. Sau mai bine spus, desigur, parintii isi
doresc succesul copiilor, dar nu cred ca merg atit de departe incit sa le
aleaga si meseria. Mai mult, in putinele cazuri in care, totusi, parintii au
reusit sa se impuna, mai ales in cazul in care copiii aveau un caracter mai
slab, rezultatele au fost catastrofale.
Si ca sa ma contrazic
pina la capat aflati ca baiatul meu e dr. inginer in aeronautica. Si are
succes! Chiar i-am facut cadou o cravata, una care avea ca model un avion si
fibra de carbon!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentati