Umor nemtesc

 Umor german.

Primul meu post de proiectant in Germania, dupa un an de taiat lemne, a fost la o firma mica din domeniul instalatiilor de imbuteliere.

Cind am ajuns, se faceau primii pasi in CAD, erau doar doi desenatori, un baiat si o fata. Fata a plecat f repede, nu se potrivea atmosferei barbatesti si fiind singura femeie ar fi trebuit sa-i faca doar pt ea un WC separat.

Celalalt era Fritz, nume schimbat de redactie. Era tipic neamt, inalt, extrem de blond, un pic grasut. Dar era plin de umor, cumva atipic pt nemti. Eu eram subiectul lui zilnic de misto, mai ales ca nu prea stateam bine cu germana, de abia eram de un an in Ge, si nu puteam reactiona cum mi-as fi dorit. Ce nu stia el atunci e ca pricepeam totusi mai mult decit credea el. Era desenator, mai tirziu a studiat.

Ne-am inteles f bine, prieten ar fi mult spus, dar ne ajutam reciproc si la munca si uneori si privat. Mottoul lui era „exista viata si dupa munca“. Aplicarea acestuia insemna multe discutii cu patronul atunci cind erau necesare ore suplimentare.

Cindva, dupa vreo sase ani, eu am plecat la Siemens, iar el a plecat undeva in Bayern.

Nu ne-am vazut vreo 30 de ani, ca de curind sa vad in FB ca ma urmareste. Am luat legatura cu el si am aflat ca a scris o carte. Am comandat-o urgent si-ncerc sa traduc cite ceva din ea. O voi traduce f liber, deoarece autorul era maistru in jocuri de cuvinte practic intraductibile.

Nu am obtinut inca aprobarea lui pt publicare, de aceea i-am schimbat numele si nu am spus numele cartii.

Degetul dureros

A inceput destul inofensiv. La inceput a fost doar un pic rosu, mai apoi s-a format insa puroi. Nu prea mult, ci doar un pic. Ce sa faci se intimpla, nu se moare din asta. Se pare ca degetu avea insa alta parere. Cindva s-au gindit bacteriile: Iata un deget. Sop pe el! Si degetele s-a gindit, ce rahat! Ce vor astea pe aici? Bacteriile au spus: “aici e bine, raminem la tine, tu deget.“

Precis au aparut din Facebook, sau alta retea, unde bacteriile si-au invitat toti prietenii. Degetul meu a privit bacteriile f suspect. De aceea a anuntat politia imunitatii, pt a-i goni pe acesti intrusi trebuie sa fi aparut sute de batalioane de leucocite, pt a Phagozytieren, adica sa le haleasca. Un mare macel. Cimpul de bataie devenea tot mai mare si degetul meu la fel. La inceput a fost cit unvirf de ac, dar cu timpul si multe pierderi in zona d elupta, cind tot mai mult ebacterii si granulosyten mureau s-a format un puroi cit un bob de mazare, linga unghie pe partea dreapta.

Politia imunitara in loc sa-si faca treaba discret, a inceput sa tropaie. Lupta devenea f fierbinde. Eu am observat ca degetul devenea tot mai cald.

Dupa trei zile nu s-a linistit nimic. Leucocitele si bacteriile luptau inca unele impotriva altora. Nu se cristaliza nici un invingator. Cimpul de lupta devenise la fel de gros ca o capsuna, si lua culoriile steagului francez, albastru, alb si rosu. La munca ma deranja teribil. Cind apasam cu degetul pe tastatura ma durea degetul aratator si chiar cind miscam mausul. Mi-am dat seama cit de important e degetul si la calculator. Am incercat sa ignor. Infectia a venit singura, deci va pleca singura. Cindva o sa se sparga, sau va disparea.

Din pacate nu am calculat determinarea sotiei. A fost de parere sa merg la doctor. Mi-a tinut o pledoare plictisitoare despre infectarea singelui.

Bineinteles durea, durea tare rau. Dar eu nu sunt un pampalau. Pt asa un nimic n-o sa dau navala la doctor sa stau ore intregi la coada impreuna cu toti simulantii! Hotarit lucru, se va vindeca de la sine. Trebuie sa ai incredere in propriul tau corp. In definitiv ce ma intereseaza diagnoza ignoranta a sotiei mele? Desigur ceva simptome de infectare a singelui se vedeau. De exemplu inrosirea zonei, fierbinteala degetului, umflatura si durere. Dar lipseau alte simptome care m-ar fi facut nervos, de ex. inrosirea venelor. De asemenea nu tremuram, nu eram aiurit, nu gifiiam si nici inima nu batea neregulat.

Totusi inima a inceput sa tropaie cind m-a sunat sotia in biuro si mi-a spus ca a obtinut o programare la doctorul de familie pt aceasta seara. Si asta numai pt ca o deranjeaza pe ea suferinta mea trebuie sa merg la doctor!

Va urma!