Furata din
FB7
Acad.
Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Doctor Honoris Causa al
Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași
,, Din
afirmațiile unor formatori de opinie din România, înțeleg că aproape toți
dintre aceia care am trăit înainte de 1989 și am fost maturi în acei ani odioși
ar trebui să murim fizic sau spiritual, să ne plecăm veșnic și să ne facem
neîncetat ,,nostra culpa”. Se poate și așa !
De exemplu,
eu îmi cer scuze tuturor acuzatorilor mei fiindcă am ales deliberat să mă nasc
în 1955, în loc să fi fost contemporan cu Alexandru cel Bun; fiindcă am făcut
grădinița în trei limbi (română, maghiară, germană), deoarece așa prevedea
,,internaționalismul proletar”, în loc să-mi fi început copilăria la Londra, în
engleză; fiindcă am “cerut insistent” să fiu făcut pionier, utecist și
comunist, în loc să fi participat la rezistența anticomunistă, așa cum au făcut
toți românii; fiindcă am terminat, ca șef de promoție, Liceul Teoretic nr.1
(,,Andrei Șaguna”) din Brașov, în loc să fi rămas repetent; fiindcă am ”optat”
să fac armata cu termen redus, în loc să fi protestat contra militarismului;
fiindcă am ales să fac facultatea la Cluj în loc să fi profitat de târgurile de
oferte universitare de studii și să plec în SUA sau Germania; fiindcă am
“cerut” profesorilor mei să mă facă șef de promoție la Universitatea din Cluj,
în loc să fi rămas un student șters și anonim; fiindcă am insistat să fiu
profesor, vreme de patru ani, la un liceu industrial de la periferia Clujului
în loc să fi acceptat postul de cercetător la Oxford; fiindcă am fost membru de
partid, ca să-mi pot face doctoratul, în loc să fi rămas, cu modestie, la nivel
licență
… Acești
,,fiindcă” ar putea continua, dar ar fi în zadar. Am fost și suntem
(considerați), eu și contemporanii mei, pleiade de proști, inculți, semidocți,
politruci, tarați de ideologia marxistă, autohtoniști, protocroniști și
naționaliști. Prin urmare, astăzi suntem (priviți ca) adevărate pericole
publice sau, dacă nu chiar așa, atunci complet inutili, relicve ale unei lumi
revolute și blamate de istorie.
Mă simt, ca și mare parte
din generația mea, maculat de un ev comunist catastrofal, pe care și noi l-am
construit din moment ce am trăit atunci, și mă aștept ca dl. Hodor, CNSAS,
Revista 22 și alte instanțe (mai mult sau mai puțin morale) să ne ceară, spre a
se face dreptate, condamnarea la moarte. ”
Asta e subiect greu, imi aminteste de Erhard Milch si de modul cum actionat Goering ca sa-l scape
RăspundețiȘtergere"Eu stabilesc cine e evreu si cine nu"
Dupa ce au descoperit ca tatal lui Milch era evreu , Goering a pus o pe mama lui Milch sa scrie o scrisoare si sa declare ca facuse copiii cu altcineva decat sotul sau.
Culmea e ca si mama lui MIlch era evreica, dar cand doresti sa obtii ceva nu mai conteaza amanuntele!
In Romania se merge pe acelasi principiu, "cineva" doreste sa imparta dreptatea si sa hotarasca cine e comunist, cine a fost comunist bun , cine e antisemit legionar , fascist, putinist, etc
Si putem da cateva exemple
Da, subiectul e complicat. Nasterea intr-un anumit spatiu istoric, geografic, iti pune automat stampila ca esti un potential criminal, te condamna din start. Nemtii traitori in anii 33 -45 sunt automat banuiti de nazism, americanii traiti intr-o anumita perioada sunt pasibili de crrminali de piei rosii, altii vinovati de colonialism s.a.m.d.
ȘtergereImi pare rau sa spun, dar mai ales in mediul romanesc, chiar acela care se considera cult, exista tendinta de a acuza pausal o intreaga generatie. De ce o fac? Pt a se scuza, pt a-si pune decoratii ca ei ar fi mai buni, ca bosorogii sunt de vina. Ce uita acestia e ca in ultimii 35 de ani Romania e considerata o tara corupta, plina de hoti, deci ar fi logic sa se spuna, sa se generalizeze, sa se pausalizeze, ca prezenta generatie prezinta aceasta caracteristica.
O asemenea lupta intre generatii e nu numai absurda, dar si periculoasa. Actuala generatie uita ca, daca vor mai trai, vor deveni si ei trecut, si vor fi judecati la fel de urmatorii, poate la fel de “fair”.
Eu personal nu am nevoie de nici un fel de recunostinta, sau respect, de la tinerii de azi, ma intristeaza numai ura pe care o vad in ochii lor sticlosi.
Alexandru Florian , mare raspanditor de dreptate acum, fost laudator al regimului ceausist inainte 1989, mare luptator atunci impotriva religiei si mare propagandist al ateismului comunist
RăspundețiȘtergere"Senatorul POT Paul Ciprian Pintea, cu o condamnare la activ, ajuns subiect de glume după ce a scris în CV că face cursuri la Academic Singles, un site de matrimoniale, a trecut la PSD. Social democrații au anunțat, miercuri, transferul a 10 parlamentari de la SOS și POT."
RăspundețiȘtergerehttps://www.antena3.ro/politica/psd-l-a-transferat-de-la-pot-pe-senatorul-cu-10-clase-care-s-a-laudat-in-cv-ca-studiaza-la-un-site-de-matrimoniale-748401.html
Despre senatorul Pintea s-au spus nenumarate glume si critici, in definitiv are numai 10 clase, era o rusine a Parlamentului cand era la POT, dupa ce a trecut la PSD a devenit mai mult decat frecventabil , nu-l mai critica nimeni
Sa ne amintimsi de indemnul USR/Cristian Ghinea
RăspundețiȘtergere"Eu votez DNA!"
https://humanitas.ro/assets/media/eu-votez-dna.pdf
Asa de mult au votat DNA ca l-au pastrat in partid pe Vlad Voiculescu, cel acuzat de DNA ca a cumparat milioane de vaccinuri degeaba
https://www.dna.ro/comunicat.xhtml?id=12301
De aia e bine sa treci in PNRR
Protecția deciziilor Curții Constituționale se va referi numai la pensiile magistraților, nu și la alte categorii, și se va referi numai la limitele explicite din argumentele Curții.
Nicio pensie specială nu poate depăși venitul obținut în cursul perioadei de cotizare.
https://monitorpnrr.eu/piloni/?jalon=215
ca nu se stie ca pamantul, azi votezi DNA , maine dai cu subsemnatul la DNA si e preferabil sa te judece un magistrat care stie ca i-ai protejat pensia speciala prin PNRR
Exemple a unei "culturi" politice care functioneaza perfect, girata de "tineri si la trup curat", buni la critica, pina ajung si ei la cirnat!
ȘtergereMa opresc la ultimul exemplu, la ministrul apararii Ionut Mosteanu, mare competent in ale apararii.
RăspundețiȘtergereInitial am avut o parere buna despre el,
https://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=194&cam=2&leg=2020&pag=0
2018 - 2020 Bucureşti, România
FILOSOFIE, POLITICĂ ȘI ECONOMIE - PPE - LIMBA ENGLEZĂ Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti
1996 - 1999 Bucureşti, România
MANAGEMENT Universitatea "Bioterra"
1992 - 1995 Bucureşti, România
AUTOMATICĂ Universitatea "Politehnica" Bucureşti
M-am gandit ca a urmat Automatica, facultate dificila, chiar m-am bucurat ca are studii tehnice, ceea ce cred ca acum avem nevoie de un ministru al apararii care sa inteleaga progresul tehnic, desi ma miram cum a trecut de la automatica la Bioterra , universitate extrem de cunoscuta pentru valoarea diplomelor sale.
Si aflu ca de fapt Mosteanu n-a absolvit automatica , doar a trecut pe acolo , de aia s-a reorientat la Bioterra.
Asa se explica si gogomaniile pe care spune la emisiunile unde e invitat confunda iron Dome cu Spyder si spune ca iron Dome a protejat orasele israeliene, cand israelienii recunosc ca eficienta tuturor sistemelor aa israeliene si americane ajunsese la o rata de interceptare de 60%.
Dar in materie de competenta promovata de "macanitorii de democratie " , cumle zice HD Hartmann , nu mamai mira nimic
Nasoala e ca, mai ales in domeniul tehnic, progresul, schimbarile sunt estrem de rapide, fapt care te "condamna" la a invata in permanenta. Desigur, o baza tehnica, obtinuta intr-o scoala serioasa te ajuta sa intelegi complexele conexiuni. Din pacate, din experienta mea, bunii ingineri, tehnicieni, nu fac fata in mocirla politica!
Ștergere