neamtu tiganu: Din nou despre trecut

joi, 13 martie 2025

Din nou despre trecut

Ma impresioneaza ca-n aceste zile atit de agitate, politic vorbind, inca mai exista interes pt asemenea teme.

D-l Opris vorbeste spre sfirsitul interviului despre adezivi, as avea ceva precizari. (am mai povestit ici colo despre acest lucru)

Dupa cum se stie a existat o perioada in care s-au platit datoriile externe cu f multe sacrificii, dar si cu o mare implicatie asupra economiei. Reducerea efortului valutar spre zero, combinat cu embargoul vestului asupra pactului de la Varsovia, ne-a facut viata extrem de grea. La un moment dat incetasem sa mai proiectam si ne ocupam numai de asa numitele asimilari, estizari, romanizari etc.

Spre lauda unor directori vizionari, cum a fost Zanfirescu, se incuraja mult initiativa personala.

Una din marile probleme erau suruburile. Da, suruburile. Se stie ca la suruburile de mare rezistenta “ghiventul” (Gewinde pe germana) nu se obtine prin strunjire, ci prin rulare. Prin rulare se obtine o rezistenta mult mai mare deoarece se „taseaza“ suprafata si nu se rupe fibrajul. Un fost coleg de la Bacau avea un var care lucra la o fabrica de suruburi din Medias, poveste pe care ar fi putut f bine s-o spuna Caragiale, cu lantul Slabiciunilor, sau al suruburilor. Ne-am infiintat la director si i-am spus ca vrem sa-ncercam sa-i determinam pe cei de la Medias sa fabrice suruburi pt noi. Asa ca am plecat la Medias. Trebuie spus ca in aviatie, dar nu numai, folosirea anumitor componente, elemente, presupune o anumita certificare, calificare. In aviatia militara nu era chiar asa de aspru precum in cea civila, dar orsicit erau necesare teste, certificari uneori dupa niste programe pe care le compuneam singuri, deoarece nici normele internationale nu le aveam la dispozitie.

Din vorba-n vorba ajungem si la subiectul asigurari imbinarii la desurubare. Exista extrem de multe tehnici, de la diferite saibe, la piulite ovalizate, la asigurarea cu sirma si chiar la lipirea imbinarii. Lipirea e o metoda f eleganta deoarece cumva asigura si etansarea contra coroziunii si este si f usoara ca greutate. Un adeziv f folosit e Loctite, (engl. „lock tight“) dezvoltat de o firma americana in 1956. Acesta e un adeziv anaerob, adica se-ntareste doar in lipsa aerului, si se aplica cite o picatura pe ghivent. Exista f multe tipuri de Loctite, functie de resistenta, viscozitate. Folosindu-se doar cite o picatura, cantitatea totala pe an, avind in vedere productia de serie relativ scazuta in aviatie, se reducea doar la citiva litri, fapt care limita eventuala eficienta economica a producerii unui asemenea produs. Acest produs se gasea in occident la tutungerie, dar noi nu aveam aprobarea de valuta.

Deci din vorba-n vorba, nu mai stiu cum s-a incheiat cu suruburile, dar unul dintre partenerii din Medias ne povesteste ca are o prietena, sau o gagica, sau un unchi, la institutul chimic din Medias, cu care am putea sta de vorba. Ne suim in autobuz, cunosteam un pic Medias unde facusem armata, nu aveam masina la dispozitie si ne-nfiintam la institut. Dam de un colectiv extrem de tinar si simpatic, eu aveam deja vreo 30 de ani si le povestim ce ne doare. To make a long story short, cum zicem noi nemtii, ne promitem sa raminem in legatura. Ajunsi acasa le trimitem o sticluta mica de Loctite si asteptam provincia. Nu incheiem nici un contract, sau vreo intelegere scrisa, totul doar “Gentlemen's Agreement” desi erau multe fete. Spre surpriza noastra ne suna, dupa un timp, si ne spun ca au reusit sa produca adezivul respectiv si ca vor sa-l certifice, dar nu stiu cum. Gasim prin fisetul unui sef o norma americana ASTM si le-o trimitem. Greutatea certificarii unui produs consta si in faptul ca nu stii la ce sa-ncerci acel produs, la temperatura, agenti corozivi, durata de intarire, viscozitate, imbatrinire etc. etc. Desigur poti face incercari comparative, dar repet ce-ncerci?

Fac ei incercariile de rigoare, facem si noi o parte in laboratorul propriu si suntem uimiti ca acest adeziv e chiar mai bun decit originalul. Deci, mare victorie, se omologheaza sub denumirea de Fixamed (FIXAre-MEDias). Pt a-si asigura desfacerea si deci eficienta economica, mediesienii iau legatura cu fabrica Autobuzul, care le pupa si picioarele, fiind prima data din istorie cind autobuzele si troleibuzele nu-si mai pierdeau suruburile in primele saptamini.

Din pacate ar fi prea frumos daca totul ar merge ca-n povesti, dupa un timp insa aflam ca au fost nevoiti sa-nceteze productia deoarece aveau totusi nevoie de un component chimic, doar citeva picaturi, dar care nu se fabrica in Ro si nu se obtinuse aprobare de valuta.