Jurnal de Corona XXIX

Veta, Veta

Azi e vinerea mare. Desigur stie toata lumea ca-n aceasta zi Iisus a fost chinuit nasol de tot. De aceea si noi ar trebui in aceasta zi sa ne chinuim, sa postim, nu e voie decit apa chioara. Nici tuica, nici vinul nu ar merge pe burta goala. Si in nici un caz otet. Ar fi un semn de solidaritate. Mie mi se pare ca ne chinuim deja, de mai multe saptamini, si cine stie cite ne vom mai chinui!?

Da, eu sunt credincios, poate nu ma credeti, dar eu cred cu tarie ca exista ceva dincolo de ce stim noi, dincolo de ce putem noi influenta. Nu, nu as putea zice ca acel ceva, pe care eu il numesc Dumnezeu, este dator sa aiba grije de mine, sa ma ocroteasca. Nu, nu sunt convins nici ca trebuie sa ma pedepseasca, chiar daca am mai facut si rele. De data asta insa cred ca exagereaza rau de tot.


Stiu, am fost educati sa credem ca noi, oamenii, suntem cei mai tari, vorba aia,

Infruntind furtuni, spargem muntii-n pumni,

lupta noastra nu s-a sfirsit,

pina la unu or sa piara dusmanii poporului.

Si la doua faceam pauza de masa. 

Iata dragii mei, izolati si izolate, ca nu e chiar asa, vine o scirnavie din aia mica si ne arata ca suntem nimic, nimic taiat in patru, nula na nula, nada, degeaba spargem noi muntii, taiem noi padurile, ca-n codru, ca suntem frate cu codru si frate frate, dar brinza-i pe bani, dusmanu nu doarme.


Credinta mea nu e legata direct de biserica, mergem relativ rar sa aprindem o luminare. Chiar si la noi in oras avem slujba ortodoxa, dar nu mai mergem acolo, de cind un preot, care si-a gresit cu totul menirea, a avut o slujba in care ne-a amenintat pe toti, strigind, ca iadul ne maninca. La catolici, si am fost si la evanghelici, e mai omeneste. Catolicii, cu muzica lor, cu orga parca intr-adevar te fac sa te apropii de cer.

Nu pot sa uit zilele de Paste, cind eram copil. Imbracati cu lucruri noi, pe mine ma cam jenau, ca nu aveam voie sa ma murdaresc. Nici mielul nu mi-a placut niciodata. O cunostinta avea o prietena englezoaica, parca. De Paste a mers acasa, in Ro, s-o prezinte familiei. La masa festiva, mama prietenului a facut ciorba de miel si i-a oferit englezoaicei bucata de onoare din miel, capul. Cind a vazut aia capul cu ochii holbati, nu a mai mincat citeva saptamini nimic.


De Paste era prima ocazie sa lipsim noaptea de acasa, la scoli se faceau discoteci pina noaptea tirziu, noi, inarmati cu oua rosii si cu sticlute cu vin, ne impartaseam. Asta era inainte de a se inventa iepurasul. Ce mindrii eram sa mergem Duminica dimineata si sa luam Pasca. Ce mindra era mama de mine! Mai am si acum in portofel, si port tot timpul la mine, biletele, plante sfintite de la mama.

Eram infiorat cind auzem „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând…”

Ma treceau lacrimile cind vedeam sirurile de oameni cu luminarile aprinse, care de care mai ingenios in a le proteja pina acasa.

Dragi prieteni, sa ne rugam, sa fim din nou copii:

Inger, ingerasul meu,

ce mi te-a dat Dumnezeu

Eu sunt mic,

Tu fa-ma mare,

Eu sunt slab,

Tu fa-ma tare...



Paste cit se poate de fericit, atit din partea mea cit si a sotiei!