Dar suport din ce in ce mai greu aglomeratia. Si parca mi-as fi promis o terapie impotriva aglomeratiei m-am dus la Köln. Nu cred ca exista in lume un oras mai viu de sarbatori. Sunt multe piete de Craciun, multe restaurante deschise pina spre dimineata, pline ochi cu oameni pusi pe distractie de parca nu ar mai exista miine.
Si parca nu ar fi suficienta nebunia, mai se organizeaza si tot felul de concerte, spectacole.
In cautarea unui loc mai linistit m-am dus la Filarmonie. Aceasta se afla chiar linga Dom ceea ce o face extrem de greu de accesibila, ma simt ca un sobolan care sa trec prin multimea de tunele, pasarele, parcari subterane. Orchestra filarmoniei e plina, la fel ca multe alte orchestre germane, cu artisti romani, fapt ce mi-a oferit ocazia sa obtin bilete de favoare.
A fost un concert deosebit, dirijat de un tinar, de origine romana, Cristian Macelaru, ceva fantastic.
La inceput am gasit liniste, Le Lac enchante, mai apoi Mozart cu un pianist exceptional, Rudolf Buchbinder, da dupa pauza s-a dus dracu linistea. A venit Ceaikovski, Sinfonia Nr 4. Daca primele parti au fost frumusele, partea 3-a cu pizzikato, chiar extrem de amuzanta, a venit finalul. Un final nervos, alamurile s-au luat la intrecere cu coardele si peste toate au tronat tobele. Unde mai pui ca la pupitru, cu batu-n mina era acel tinar brunet, plin de testosteron, cu temperament latin, romanesc. Iata finalul.
Dupa acest final mi s-a parut orasul extrem de linistit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentati