Inceputul sfirsitului

Now this is not the end. It is not even the beginning of the end. But it is, perhaps, the end of the beginning.

Winston Churchill

A trecut deja ceva vreme, dar m-am tot codit sa vorbesc despre asta, ma apasa, e ca si cum as suferi de o boala rusinoasa, speram sa-mi treaca, dar nu, nu trece, parca e tot mai rau. Dar sa-ncep cu inceputul, de fapt cu sfirsitul, ca de sfirsit e vorba.

A fost o zi ca oricare alta, ca oricare alta in ultimii 43 de ani, stiam ca se va sfirsi prost, stiam de mult ca se va sfirsi, dar nu vroiam sa cred, era ca iarna, ca prima zapada, stii ca va veni, dar cind vine te surprinde, te ia nepregatit. Am vrut sa plec in tacere dar n-a fost chip, m-am trezit cu multi, au venit chiar cu torturi facute-n casa, a fost simplu, dar, trebuie sa recunosc ca am fost tare emotionat. 

Torturi aduse de colegi si chiar de sefi.

Am insistat sa nu se tina speachuri, am primit chiar si o diploma

Cica am fost unul dintre cei care au fondat Academia, am tinut o multime de cursuri, timp de zece ani, am avut peste 400 de "studenti"...

Dar acum gata, s-a terminat, e deja tirziu, au plecat cu totii, arunc o privire, fac o ultima fotografie, de fapt nu e permis sa facem fotografii, dar cui ii mai pasa, inchid usa, predau cheia portarului, de fapt portareasa, o tipa simpatica, imi ureaza toate cele bune, e draguta, zice ca nu si-ar fi imaginat ca as fi atins virsta aia.

Ma uit la poza, seamana cu un mormint, la acest birou mi-am derulat o parte importanta din viata, 43 de ani si citeva luni. Sau, ma rog, nu chiar la asta, dar la unu ca asta, uneori era mai de lemn, mai fara computere, uneori ascuns dupa o planseta, dar de cele mai multe ori era un birou viu, extrem de viu, plin cu schite, studii, dosare, uneori chiar piese. 

Acum e ordine, asa cum n-a fost niciodata, dar, ma repet, ordinea unui mormint. Ciudat, intotdeauna e ordine in cimitir, am observat zilele trecute cind nepoata m-a invitat, seara pe-ntuneric, sa facem o aventura in cimitir. M-a frapat ordinea, pacat ca nu aveam nici o pisica moarta cu noi.

Exista multi oameni care au o adevarata alergie de birou, munca de birou e considerata plictisitoare, producatoare de homoroizi. E adevarat ca nu am stat tot timpul la acest birou, am avut aventuri prin laboratoare, prin hale de montaj, prin sali de sedinta, prin gari, prin aeropoarte, prin hoteluri,.. Pentru mine a fost un loc plin de aventura, plin de pericole, de bucurii, satisfactii, lacrimi, mai excitant decit sa excaladezi Everestul, mai tenebros decit.. ma rog se poate face literatura la nesfirsit, cu epitete si comparatii, cred ca ideea e clara.

Confucius a avut dreptate:

Choose a job you love, and you will never have to work a day in your life.

Da, am senzatia ca am fost un excroc, am primit o viata-ntreaga bani, uneori mai multi, alteori mai putini, pt. ceva care as fi facut si gratis.

Daca as fi fost contabil as fi facut un bilant, am proiectat 17 ani avioane, mai apoi am fost un an taietor de lemne, aproape cinci ani am proiectat instalatii de imbuteliere si ciudatenii, iar ultimii, aproape 20 de ani, am fost “mare” cercetator, la un mare concern si am dezvoltat trenuri de mai mare sau de mai mica viteza.

A fost mult, a fost putin, am fost un meserias bun, prost!? Cine stie si ce mai conteaza, trecutul e trecut, s-a dus. Singura chestie cu care ma mindresc e ca am fost sincer cu mine, sincer cu meseria mea, sincer cu sefii, subalternii, colegii, partenerii, clientii si chiar cu concurenta. Poate ca am fost si norocos, nu am fost nevoit aproape niciodata sa fac magarii, ca da, si-n tehnica se pot face magarii, vedem scandalul actual VW. Compromisuri, da, compromisurile fac parte din meseria de inginer, a cauta optimul intre chestii care se bat cap in cap, intre performantele produsului si costurile de productie, intre greutate si rezistenta, intre cerinte de mediu si eficienta economica, intre dorinta de a inova si frica de a risca prea mult, intre a face pe plac unor manageri, pe alocuri complet incompetenti, si a-ti impune pct. de vedere cu riscul de a zbura.

Absurd e ca am fost nevoit sa fac chestii importante atunci cind habar nu aveam pe ce lume sunt si acum, acum cind stiu multe, f. multe, ca am jde ani experienta, tocmai acum trebuie sa incetez!? 

Cum zic filozofii:

Die Zeit ist ein großer Lehrer. Das Unglück: Sie tötet ihre Schüler.

Timpul e un mare professor, din pacate isi omoara elevii.

Budistii zic: orice inceput e primul pas catre sfirsit.

Nu ma mira ca exista atit de multe vorbe intelepte despre inceput dar f. putine despre sfirsit. Ce ai putea spune inteligent despre sfirsit?

Pin-la urma Humphrey Bogart a avut dreptate:

The trouble with the world is that it's always one drink behind. cica ultimele lui vorbe ar fi fost:  "I should never have switched from scotch to martinis."

Si acum ce fac? Ma gindeam sa ma apuc de tricotat si sa-mi cumpar o girafa,

Cea mai mare dovada de dragoste pe care o putem da unei girafe este de a-i tricota un fular.