O poveste frumoasa, cu pilde, neadevarata; Cina cea de taina

Povestea ce urmeaza e f. veche, da noi, inginerii, la fel ca barbatii inselati, aflam ultimii. Cica Leonardo da Vinci s-a caznit sa picteze Cina cea de taina. La inceput a mers struna pina a ajuns la Iisus, pur si simplu nu avea inspiratie. Cred ca stiti ca noua, creatorilor, ni se-ntimpla sa stam cu ochii pierduti si sa asteptam sa vina muza sa ne inspire, si asteptam, si asteptam. Unii asteapta toata viata. Cica Leonardo a avut insa noroc, a intilnit un gradinar care avea o mutra care corespundea exact imaginii lui Leonardo despre Iisus. L-a rugat pa tinaru respectiv sa-i stea model. O vreme lucrurile au mers cu mult spor, da a ajuns din nou la o chestie nasoala, figura lui Iuda. A tot aminat sa se apuce de el. A tot pictat la decor, la tavan, a tot corectat ici pa colo, e absolut omeneste sa amini o chestie, nu lasa pa miine ce nu poti face azi, lasa pa poimiine. Ma rog, au trecut anii, intimplator gaseste un cersetor care statea la marginea santului, cu o figura chinuita, vinovata, ca atunci cind te scoli dimineata dupa betie. Il roaga sa-l insoteasca si, pt. o mica rasplata, incepe sa-l picteze. Respectivu se trezeste un pic si-si aminteste ca a mai fost in aceea incapere si ca a mai facut jobu de model.
Era aceeasi persoana care fusese model pt. Iisus.

Morala? De regula dintr-o poveste cu pilde fiecare isi scoate morala care-i convine. Un abstinent ar spune, „vezi ce face bautura?“, altu „urita-i batrinetea“, „la munca ba“, „mai terminati cu zugravii“, „Leonardo a fost homo“, si, in sfirsit, altii mai profunzi ar incepe sa filozofeze.
Vezi domne ca-n fiecare dintre noi e si bun si rau, distanta dintre bine si rau e atitica, sau cei extrem de profunzi ar zice, da de ce nu spunem povestea invers, intii a fost model pt. Judas si mai apoi s-a cumintit, si a ajuns Jesus.