duminică, 17 iulie 2011

Cu bicicleta..



Una din cele mai geniale inventii e bicicleta. La mine la mahala, in copilarie, eram unu dintre putinii care avea o bicicleta, nu stiu de unde aparuse, era o nemtoaica de dama, cred ca din timpu razboiului, extrem de grea si de solida.
Mai tirziu, ca tinar cercetator, am reusit sa-mi cumpar una de curse, ma rog, semicursa, am avut noroc cu un coleg a carui mama era vinzatoare la Cocor si mi-a "rezervat" una. Merci Cornel! Am mers ani de zile cu aceasta, din Balta Alba, Titan, la Aeroportu Baneasa, cred ca sunt vro 15km.
Ajuns in ge, bicicleta a fost primu mijloc de transport, mai ales dupa ce am avut un accident de munca, pe un santier, accident in care a cazut o usa de otel peste mine si mi-a prins un picior. Bicicleta m-a ajutat sa-mi revin.
Mai apoi, ani de zile nu am mai avut de a face cu bicicleta, pina acum citeva luni cind m-am lasat de fumat. M-am hotarit sa-mi cumpar o bicicleta noua, una misto, descoperisem prin pivnita una veche da parca nu mai corespundea "statutului" meu. Nu mi-am imaginat cit de greu va fi. Am aflat ca exista o multime de feluri; cea mai cunoscuta, in zona noastra, bicicleta olandeza, solida, facuta pt. teritoriu plat din Olanda, fara dealuri sau coborisuri, poti merge cu spatele drept, ca la defilare, se coboara si se suie usor de pe ea. F. grea, ajunge pe la 18kg.
Deci nu e pt. mine. Am aflat ca exista bicicleta de sosea, de munte, de acrobatie, pliabila, de oras, de sat, de curse si cite si mai cite. Extrem de greu sa te hotaresti. Am inceput sa-ntreb colegii, majoritate sunt biciclisti pasionati, nasoala e ca sunt si ingineri in acelasi timp, deci pt. ei nu conta doar bicicleta ci si nivelu tehnic. Am aflat ca exista rama din otel, din fibra de carbon, din alu sau chiar din magneziu. Fiecare are avantaje si dezavantaje.....
***********
Voi termina articolu miine, acum incepe meciu USA-Japan!****************Update, Japoniaa campioana mondiala.Voi continua articolu.. nu lasa pe miine ce poti face azi, lasa pe poimiine!*************************

S-o luam sistematic:

Cadru, poate fi din Fibra de carbon, Otel, Alu, Titan sau chiar din scandium sau MMC. Fibra e f. usoara, chiar sub 1.5 kg pt. intregul cadru, are dezavantaj insa ca e scumpa si se zgirie sau se ciupeste f. repede. Azi s-au cam impus cadrele de Alu, sudate, sunt ceva mai usoare decit cele de otel insa ceva mai rigide, nu amortizeaza socurile asa de bine ca otelu. Sunt din aliaj 6XXX sau 7xxx, AlMgSi; deoarece cordonu de sudura are rezistenta f. scazuta, la bicicletele moderne, se ingroase teava, in zona de sudura. (Triple/double butted) Aceasta operatie scumpeste mult piesa. Un cadru ieftin din Alu cintareste peste 2kg si costa 50€, altu 1,7 kg si costa 250 sau chiar sub 1,5, pretu peste 500.


Schimbatoru, (de: Schaltung, frz.: dérailleur, engl.: derailleur) poate fi de doua feluri, pe lant si in butuc. Raportu de transmisie trebuie in asa fel ales incit sa se pedaleze cu 60-80 invirtituri/min.


-Schimbatoru pe lant poate oferi un nr. f. mare de viteze prin combinarea rotilor mici cu cele mari, utile mai ales atunci cind se merge pe drumuri cu diferente mari de nivel. Dezavantaj, trebuie f. des curatat, reglat si, eu cel putin, am greutati sa schimb cind sunt la deal, deoarece nu se lasa schimbat in timp ce apesi cu putere. Marci Shimano, Deore. Se ajunge la raporturi de transmisie de 530%, pt. biciclete de munte, in timp ce la curse e de 360%.

-Schimbatoru in butuc nu ofera asa o plaje mare de viteze, exista de la 3 la 14 viteze. Cel mai tare din parcare e Rohloff de 14 viteze, o minune a tehnicii care costa de la 800 € in sus. Raport de transmisie 526%. Un alt schimbator e, 11-Gang Shimano Alfine cu un raport de 406%, da prea mare diferenta intre 1 si 2 de 29%. Avantaj, nu trebuie intretinut, se lasa usor schimbata viteza, trebuie numai sa incetezi pt. o fractiune de secunda sa pedalezi, de asemenea se poate schimba la stop. Dezavantaj, are randament mai scazut ca cel pe lant, 92-97%.
Furca din fata, poate fi cu amortizor, sau fara, de asemenea poate fi din CFK, Alu, Otel, Titan, evident sunt greutati si preturi diferite. O furca fara amortizor cintareste intre 750 si 1200 grame, cu amortizor 1700-1900.
Roti, in prezent s-a impus geanta din Alu, exista si din Carbon.

Frine, pe geanta, sau pe disc uneoeri chiar hidraulice. Pt. cei care merg f. mult se recomanda cele pe disc deoarece cele pe geanta pot duce la uzura gentii. Mai exista si frina la pedala, in copilarie ii spuneam "frai".


Lumini, s-a impus dinamu in butuc.
Constructia, fortele de incercare sunt conform DIN EN 14764, mai exista o intreaga lista de norme.
Va urma! pauza de publicitate

miercuri, 13 iulie 2011

Blondina si BMWu

O blonda merge la un Service BMW si-ntreaba daca nu au 710 pt. masina ei deoarece l-a pierdut. Mecanicu nu-ntelege despre ce-i vorba si o intreaba "Ce-i aia 710?", "E ceva mic care se afla in mijlocu motorului", mecanicu tot nu pricepe si o roaga sa deseneze, blonda deseneaza un cerc si-n mijloc scrie "710". Nici de data asta nu-ntelege, deschide capota unui BMV si o-ntreaba daca poate sa-i arate unde-i 710? Uite-l, raspunde blonda, si-i arata aceasta.

luni, 11 iulie 2011

Hope Solo, Hope Solo


M-am indragostit. Gata, am cazut in limba, ciudat e ca niciodata nu mi-as fi putut imagina sa ma-ndragostesc de asa una. Nu e prea frumoasa, e chiar un pic prea solida, e chiar rea, tare rea, musca.
Da-mi place, teribil de mult imi place. Am suferit pt. ea, mai ales pt. ea. Nu am crezut despre mine ca as putea iubi o americanca, nu-mi plac americanii, da ea e altfel. Si mai ales o portarita, poate o fundasa, o liberoaica, o atacanta, da o portarita?
Normal ar fi trebuit s-o iubesc pa Marta, e buna, tare buna, da si tare nesuferita, stiu ca nu sunt obiectiv, stiu ca braziliencele sunt mai tehnice, da asta e, m-am saturat sa fiu rational, mai imi las si inima sa zburde.

Pt. cine nu stie, aseara a avut loc meciu de fotbal feminin USA-Brazilia, un meci teribil de emotional, a marcat USA in min. 1, autogol, apoi a fost 11 metrii pt. Brazil, a fost faultata Marta in careu, a tras o braziliana si a ratat, a aparat iubita mea, timpita de arbitra a pus sa se repete lovitura, a marcat Marta.
Prelungiri. Marcheaza Marta, un gol de vis, in ultimu minut egaleaza americancele, lovituri de la 11 metrii.
Iubita mea apara o lovitura. Cistiga americancele.

God bless America!

Despre arbitre s-ar putea scrie o carte, se confirma ca muierile nu pot fi judecatoare si nici obiective. Cea mai haioasa a fost cea din video, meciu Australia-Guinea ecuatoriala, o guineza ia mingea in brate, o tine citeva secunde si mai apoi o arunca portaritei, arbitra, o unguroaica, nu vede nimic si lasa meciu sa continue. Bine ca n-a jucat Ro ca se putea interpreta, cu ungurii astia.
Vezi video handbal sau fotbal?

Apropos de fotbal, stiti de ce se string fotbalistii in cerc? Cica unu nu mai putea sa se tina si cind au loc prelungiri nu se face pauza, au hotarit sa se stringa in cerc in asa fel incit sa nu se vada, ca cel din mijloc sa se pise. Cred ca se potriveste si la femei.

P.S de fapt sunt trist, tare trist, Germania a pierdut, pe drept, in fata Japoniei.

******************

update. 13.07.2011, USA-Franta 3-1, USA s-a calificat in finala. Solo n-a aratat prea bine la golu frantuzoaicelor.

P.S Uitindu-ma la meciurile fetelor mi s-a parut ca lipseste ceva, nu stiam insa ce, mai tirziu mi-am dat seama, fetele nu-si sufla mucii printre degete pe gazon... da nici nu folosesc batista, oare ca fac cu mucii!?

vineri, 8 iulie 2011

Ce iei cu tine pe lumea ailalta?

Sunt multe jocuri de societate cu intrebari de baza: "spune trei obiecte pe care le-ai lua cu tine pe o insula", sau filozofii de genu ce-ti ramine din viata, sau de ce te zbati si de ce muncesti, ca sa nu mai adaug care-i sensu vietii?
Azi va prezint ce mi-a ramas mie din anii traiti in Romania, cu ce m-am ales? Orice intelectual raspunde ca pt. el cel mai de pret lucru sunt cartile, da ce fel de carti?
Iata mai sus o parte din cartile pe care le-am luat in Germania, dupa cum se vede carti de matematica. Tare mult mi-a placut mate, faceam probleme de mate asa cum fac altii rebus, nu aveam liniste pina cind nu gaseam rezolvarea.
Frumos e sa fii tinar!