Quest STAR

Am primit un premiu de la Simona, m-am bucurat tare mult. Am fost chiar invitat ca guestStar, wow, mi-am zis, io-te domne ca sunt STAR, i-am spus si nefestii, „Fa, ma invita Simona!“, zice „cine mai e si fufa asta, nu te uiti la tine ca esti om batrin, tot de fuste te tii, asa ai facut toata viata?“. „Stai fa“, ii zic „Simona e fata de treaba, de la noi din Drumu Gazarului“, noroc ca a sunat telefonu, ca era gata sa se porneasca, tare mi se pare ciudat la muieri, sunt gata sa plinga, sa se arunce pe fereastra, si cind suna vro pretena isi iau cea mai senina si duioasa voce.

Ma rog, acum am liniste, trebe sa scriu ceva pt. Simona. Acest TREBE imi aminteste de scoala, mie mi-a placut la scoala, la unele materii chiar am excelat, da cosmaru a fost istoria si lb. si literatura romana. Istoria nu m-a interesat niciodata, eu nu traiesc in trecut, doar in prezent si viitor, nu ma intereseaza cind a domnit un Domnitor. Imi vine sa rid cind aud „a domnit“, ce draq e aia, domnit? Cel mai stupid mi se pare „Cine nu-si cunoaste trecutu, nu-si cunoaste viitoru!“, Cum adica? Exista cineva care-si cunoaste viitoru? Poate doar vrajitoarele! Chiar si Einstein, baiatu ala cu Titanicu a zis „Mehr als die Vergangenheit interessiert mich die Zukunft, denn in ihr gedenke ich zu leben.“ Mai mult decit trecutu ma intereseaza viitoru, pt. ca-n el am de gind sa traiesc.

Cu romana era si mai greu, mai ales ca erau si mai multe ore. Ma calca pe nervi „Ce vrea sa spuna poetu?“, cum adica Ce vrea? Pai daca vrea sa spuna, sa spuna, de ce trebe eu sa spun ce vrea el? Si ce ma intereseaza pa mine ca vrea el sa spuna ceva, nu mi-e preten, nu-i nici macar presedinte sau ministru, nu-l cunosc? O catastrofa era „lectura obligatorie“, nimic nu e mai chinuitor pt. un tinar plin de energie si hormoni decit sa-l obligi sa stea cu niste hirtii in fata si sa citeasca. Da eram bun la analize literare, chiar am luat nota mare la Rascoala, nu citisem cartea, doar imi aratase un coleg pagina aia mototolita, poate cea mai buna pagina din literatura romana, asta m-a stimulat sa vad filmu, da scena respective nu a fost prea bine tratata in film, cind m-a ascultat profu l-am incurcat de citeva ori pe Petre Petre cu Ilarion Ciobanu, da profu a fost tare multumit, mi-a dat 6.

Si gramatica, nimic nu mi se pare mai absurd ca gramatica! Cum spun italienii "Val più la pratica che la grammatica." Gramatica se autocontrazice, spune ca nu exista superlativ la cuvintu perfect, da tot ea a inventat mai mult ca perfectu!? Ce sens au liniutele? Cica o liniuta inlocuieste o litera mincata. Pai daca tot e mincata de ce trebe inlocuita? Cica LINIUŢA DE UNIRE sau DE DESPĂRŢIRE? Pai cum adica de unire sau de despartire? Pai e totuna? De ce nu e liniuta de unire un „+“, iar ailalta un „-„, sa fie clar la toata lumea? Si virgulele, tare urasc virgulele, daca as avea, asa, o mare putere, ca Basescu de ex., pur si simplu as desfiinta virgulele. Mult mai potrivit mi se pare sa se introduca pauze, asa cum e la partituri muzicale, pauza de optime, doime, intreaga. Doua puncte in schimb mi se par dragalase, si cel mai mult imi plac parantezele si mai ales acoladele mari si mijocii. Punctu si virgula mi-e indiferent chiar daca are si virgula.

Da uite ca m-am luat cu vorba si inca nu am scris nimic pt. Simona! Acum va las, deschid o sticla de vin sa-mi vina inspiratia si scriu:

Draga Simona (virgula)…