IAR 99

click pa poze pt. a le mari. Vine si teStu mai tirziu.

A venit.

Sunt de peste 20 de ani abonat la Flug Revue. Cica barbatii se-mpart in vinatori si colectionari, io fac parte, in mod sigur, din categoria colectionarilor. Nefasta injura des pt. ca peste tot sunt adunate reviste.
Citind ultimu numar m-am umezit. E prezentat IAR 99.

Aveam numai 22 de ani cind am devenit ing. Cu cosuri pe fata, p-atunci sexu nu era asa de liber, cu plete, blugi romanesti tanga, 65 de kg., la 1.80, eram departe de imaginea inginerului.
Primu meu sef a fost Stefanescu, maior de aviatie, pe atunci, azi e general. Cind m-a vazut a fost clar ca sunt departe de ce-si dorea. Nu avea de unde sa aleaga, incepusem facultatea 50 si terminasem 20, se bateau pe noi, mai ales ca nu fusesem un student prea slab, nu cel mai bun, da oricum in prima jumate. De altfel nu au trecut 3 luni si m-a si sanctionat cu 20%, plecasem fara invoire la schi. P-atunci tocma se-ncepuse proiectarea lu IAR 93 cu sirbii.
Inceputu meu in proiectare a fost groaznic. Nu aveam nici talent la desenat si nici rabdare sa fac mii de cerculete si cruciulite, figuri care reprezentau niturile. Incet, incet m-am adaptat si chiar a inceput sa-mi placa, mai ales ca eram des folosit la chestii care ard, ca zicea directoru, oltean, ca sunt mai cilibiu. Si cu desenatu mai mergea avind la dispozitie o armata de muieri, nu ca azi cind nu vezi o muiere zile-n-tregi, care trageau in tus, ca era si vorba, nu futus.

Munca la IAR93 a fost pasionanta, cu multe delegatii la Bacau, intii, unde s-a facut prototipu si mai apoi la Craiova. La Craiova era dezastru, se facuse o uzina pe ogor si se transformasera peste noapte niste olteni de la coada vacii in „specialisti“.
Cindva, peste citiva ani s-a terminat si acest proiect si se vorbea deja de viitor. O parte visa la avionu supersonic, chiar se formase o echipa. Nu m-au bagat in ea pt. ca eram la cutite cu sefu de proiect de atunci. De altfel orice om cu scaun la cap isi dadea seama ca Romania singura cu va fi capabila sa faca un supersonic, atit tehnologic cit si economic era imposibil.

Ioan Stefanescu lucra de unu singur la un avion de antrenament, ca persoana nu era prea apreciata, multi din „elita“ ce se vroiau cei mai tare din parcare, il considerau cam belaliu. A venit hotarirea sa se faca 99. Am fost bagat in echipa. Eram f. putini. Am devenit responsabil de ampenaju vertical si de cel orizontal. Stefanescu era un foarte bun organizator, nu se baga prea tare in amanunte tehnice, ii lasa p-aia care se pricep, de fapt era ceea ce azi se numeste un sef modern, multi insa, obisnuiti sa aiba un tatuc, un sef care sa-i stearga la fund, nu pricepeau. Am avut o libertate de miscare pe care nu am mai avut-o niciodata. Sunt mindru sa spun ca ampenajele au fost high tech, primele elemente de aviatie construite in Ro cu structura honeycomb, lipite, cu invelis cu grosime variabila, obtinute prin eroziune chimica (vedeti poza). Au fost fabricate la Brasov unde era o echipa formidabila, crescuti de Silimon, cu multi nemti.
Montaju s-a facut la Craiova unde am petrecut la Hanu Doctorului multe luni si unde am baut vedre de zaibar si mai ales vodca. S-a format si la Craiova o mica echipa de proiectare, din care facea parte si Marijan Marinescu, un ing. f. bun, am auzit ca s-a apucat de politica, e pe la EU. Cica si actualu min. al transporturilor ar fi fost implicat, io nu l-am cunoscut, desi ii cunoasteam pe mai toti.

Anu trecut am fost in vizita in Ro, pa la fostu institut, l-am intilnit si pe Stefanescu, acum in virsta de vro 80 de ani, arata f. bine, chiar i-am zis ca in urma cu jde ani m-a sanctionat cu 20%, zise ca mi-a prins f. bine, ca uite ce bun am devenit. Am vorbit cu cei citiva colegi citi au mai ramas p-acolo, multi sunt plecati in lume, intaresc echipele de la Airbus, Boeing, Bombardier, Aermachi.
Profit de ocazie sa-l salut pe pretenu meu Puiu!.

update. Un avion care NU a fost proiectat de mine!