duminică, 19 aprilie 2020

Jurnal de Corona XXX

Adevarat a inviat!
A mai trecut un Paste, partea buna e ca e prima data cind nu m-a durut capul, ca nu ai domne cu cine sa bei! Ca-mi spunea un prieten in ce hal a ajuns, bea tuica cu nevasta. Si de mincat, am mincat, dar nu chiar asa, ci destul de linistit. Cel mai tare maninci in gasca, mai o maslina, mai o tarta, mai ceva...
Partea rea, partile rele nu vrem sa le amintim, ce rost are sa ne necajim? Nu putem schimba nimic. Dar a fost totusi o mica schimbare, un mic eveniment, lucruri de care avem mare nevoie in zilele actuale.
Acum ma intorc la cotidian, la reparat acoperisul, ca ar fi fost pacat sa lucrez in zilele sfinte. Am facut deja un plan in Microsoft Project, in cap, cu milestones, cu raspunderi, control calitate etc. Am trasat si drumul critic si diagrama PERT. A fost executat si FMEA (Failure Mode and Effects Analysis). Proiectul se va numi “Acoperisul lucrului bine facut, vrem un acoperis ca afara, Respect”, (ALBF-VAA-R). Mai sunt de redactat, Caietul de Sarcini, declaratia de materiale conform REACH, impactul cu mediu, incl. reciclarea, declaratia de incendiu in caz de foc, echipamentul de protectie pt munca la inaltime. Mai complicat ar putea deveni certificarea suprafetei, deoarece WHO a avertizat ca au aparut multe ciori schioape care aluneca la aterizare pe acoperisuri necorespunzatoare. Sa nu uitam adeverinta, pe propria raspundere, ca nu vom emite codoi.
Conform planului, receptia va avea loc pe data de 1 Iulie, sau August, dimineata pe racoare, in functie de situatia termica, a razelor si a disponibilitatii personalului de lucru. Mi se pare un termen rezonabil, daca ne gindim ca acoperisul are 35 de metri patrati, o jumate de m² pe zi e corect. Desigur primul WP (work packages) e organizarea de santier. M-am hotarit, si am cerut aprobare, pt instalarea unui sezlong si al unui mic frigider de santier, astfel incit sa nu trebuiasca sa cobor de fiecare data pt cite o bere. Nici un WC de santier nu ar strica. Sa nu uitam ca Ford asa a revolutionat fabricatia, a adus apa linga muncitori, eu voi aduce bere rece. Si sculele sunt pregatite, am patru Bohrmaschine, ca sa nu trebuiasca sa schimb tot timpul capetele, de diferite marimi, cu percutor si fara. Alea cu acumulator nu-mi plac, am doua, dar uit sa le incarc. Voi construi si o instalatie antifulger cum a zis Faraday, sau Franklin, pt a putea lucra si pe timp de furtuna. Poate nu ar fi rau daca as instala si un cort peste acoperis pt lucru in timpul ploilor, ca acum e seceta.
Un vecin, turc de meserie, a zis ca ar fi bine sa maresc inclinarea, lucru posibil daca inalt acoperisul intr-o parte, sau il las in ailalta. M-am gindit s-o fac in etapa doua, intii il izolez, (nu stiu de ce, dar expresia “izolezi” ma intristeaza) si mai apoi il darim si fac altu cu inclinatie mai mare. Poate ar fi bine sa-l acoper cu ceva rosu, sau verde, sau sa plantez plante pe acoperis, am vazut la japonezi. Sa pun, de ex, un nuc, acesta ar fi f bun pt ca tine umbra, cum e cintecul, la umbra nucului baaaatrin, Pe baaaanca învechită, / Tu mă rugai să mai rămân / Să te mângâi o clipă. Meri nu mai pun, anul asta nu a facut nici o floare, niciuna, nici una, poate face mere de aur, dar prunu arata bine.
Gasesc ca planul e f bun, am de lucru tot anul, desi nu voi mai putea contracta alte lucrari, deja se pare ca trebuie sa schimb un bec si un intrerupator. Sa vedem daca va fi aprobat de instanta guvernamentala. Deja am simtit ceva presiuni privind termenul de livrare, asa e cind lucrezi cu statul, te f--- si nu-ti da drumul prin curte. Dar anul asta sunt alegeri, asa ca!
P.S Ce ziceti, n-ar fi rau si o macara:
Macarale
Ras in soare argintii,
Macarale, in zori de zi
Suie agale,
Pe albastrele carari
Macarale, suie in zari.
O macara, incetinel,
Mi-a adus un biletel
Il prind iute si-l citesc
"Spor la lucru
Si te iubesc"

PPS Ce ar fi sa angajez doi-trei muncitori romani, mult sub 65 de ani, neizolate, de genul feminin, si femeile trebuiesc promovate! Mi-e teama sa nu se produca probleme ca acestea iau munca nemtilor la sparanghel.
PPPS Si totusi Brigitte ma iubeste, azi mi-a facut cadou mai multe chei de 13-17, franceze, engleze si nemtesti.

Un comentariu:

comentati