miercuri, 16 mai 2012

Giorgica chiaburul si Tica vinzatoare de tara IAR99 (5)

Jonctiunea ampenajului vertical urma sa o facem bazindu-ne pe principiul de la 93, care de fapt era de la MIG21, daca mai tin bine minte. Adica longeronul din fata prelua incovoierea, iar longeronul din spate prelua doar torsiunea in jurul axei Z, fiind format doar dintr-un mic surubel, bagat intr-o carcasa sferica sa nu fie solicitat la incovoiere impiedicata. Longeronul anterior, la 93, era la incastrare frezat si prins de fuselaj cu suruburi verticale, care erau solicitate la intindere. Ferura de prindere era deosebit de masiva, eu personal urasc suruburile de intindere care traiesc din prestringere. Stiam teoria suruburilor extrem de bine, il avusesem prof. pe Manea, pe atunci un fel de sperietoare, la organe de masini, chiar am fost dat la panoul de onoare in fac. de la examen.
Uite o poza la care tin f. mult. Recunosc ca sunt extrem de lenes, mi-am dorit o solutie la care sa muncesc f. putin, de aceea am propus solutia "shtanga", adica sa prelungesc longeronul principal, sa patrund in fus. posterior a lui Giorgica si sa ma prind de doua cadre. Pt. amp. vertical ar fi fost extrem de simplu, si zic io azi dupa 30 de ani, si extrem de eficient, desigur Georgica ar fi trebuit sa-si sparga posteriorul si sa bage doua feruri in cadre. Nu a fost de acord, ne-am ciondanit, ne-am injurat, mai ales io, ca el nu injura, i-am promis marea cu sarea, nu reuseam sa-l conving. Pin-la urma l-am luat ca arbitru pe Manea, seful sectiei de rezistenta, un tip extrem de dastapt, de altfel la un an dupa patanie a plecat de tot in USA. Acesta i-a dat dreptate lui Giorgica si astfel a trebuit sa fac o constructie destul de complicata formata din doua feruri de otel, nituite pe doua profile de Alu, care la rindul lor erau nituite de longernul din tabla. Prinderea era cu doar doua suruburi, de forfecare, orientate in sensul zborului, X. 
Si am mai avut o infringere la ampenajul orizontal, acesta avea o grosime relativa de numai 8%, coarda la extremitate era de numai 700mm, deci nervurile de cap aveau o inaltime de numai 8x7=56mm, extrem de greu de confectionat. Am propus 9%, da nu s-a aprobat, de abia de la al doilea avion s-a modificat toata documentatia cu 9%.
Dar totusi munca era comoda, in ampenaje nu se monta decit "cutia neagra", un tub Pitot de rezerva si niste antene, plus legaturile cu sistemul de comenzi. O chestie deosebita era ca coiful era construit din fibra de sticla, nu mergea din metal, trebuia sa fie transparent la unde elecromagnetice. La 93, unde m-am ocupat de fus. central, eram stressat de electricieni, aia de la combustibil, hidraulica, climatizare, comenzi. Nu terminam bine desenele de cadre, longeroane, lise, ca ma trezeam cu unu de la comenzi care-mi radea talpa cadrelor cu levierele lui, unu de la electrice plingea ca n-are pe unde sa-si traga cablurile, si, si, si. Consumul de lame de ras desene era enorm la fus. central, la ampenaje era f. multa liniste.

Inginerii cu picioarele pe masa
Era pe vremuri un banc, cica lipsa unui ing. nu s-ar face simtita insa lipsa femeii de serviciu ar fi o catastrofa. Noi o aveam pe Tica, avea 1,50 cu motu de la basc si cintarea 40kg. imbracata de iarna. Avea o voce tunatoare, cind intra in hala de proiectare striga "inginerii cu picioarele pe masa", era zi de spalat linoleumul. Puteai sa te afli in cea mai concentrata situatie, sa fii in discutie aprinsa cu un mare director, nu conta, toata lumea se supunea. Tica era analfabeta, fetele o mai ajutau sa scrie o cerere, sa faca una alta. In Institut aveam si o timplarie, f. buna se pare, fabricau machete si mock-up, unii ziceau ca mai degraba faceau mobila de lux pt. sefi, nu stiu, doar ca Tica a luat de acolo niste resturi de lemne, niste surcele, sa-si incalzeasca odaita. Fiind fata curata a invelit surcelele in niste desene ozalid pe care le gasise io stiu pe unde si pe care scria mare "secret de serviciu". A fost data in discutia oamenilor muncii, unii au fost extrem de indignati de perfidia individei care a incercat sa vinda secretele institutului puterilor straine, schmecherind acestea ca fiind ambalaje. O perioada nu a mai spalat nimeni linoleulul, dar nu stiu cum intr-o zi am auzit din nou "inginerii cu picioarele pe masa". Mi-a venit inima la loc, proiectul a continuat.

8 comentarii:

  1. Miine 17.05 e ziua tatalui, pe aici e mare sarbatoare si se lasa cu multa bere.
    Urez tatilor, hai noroc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Noroc si tie, domnule injiner

    RăspundețiȘtergere
  3. Petrecere placuta, asteptam urmatorul episod cand va treziti din mahmureala!:P

    E.S.

    RăspundețiȘtergere
  4. S.O.S !
    CONDUCEREA ARMATEI SA INTALNIT CU PRESEDINTELE BASESCU SI VICTOR PONTA ,ATENTIONAND IMPOTRIVA PERICOLUL UNEI LOVITURI DE STAT PRO RUSESTI IN ROMANIA! Tensiunea intre armata si serviciile secrete !


    SERVICIILE ROMANESTI SUNT CONTROLATE DE MOSCOVA....DECLARA GENERALII ARMATEI ROMANE !
    In Romania actioneaza o puternica agentura rusa care a reusit sa se infiltreze la cel mai inalt nivel si chiar sa controleze institutii ale statului. Faptul ca indivizi care servesc interese rusesti ajung in functii importante in Parlament, si Guvern, faptul ca resursele energetice ale Romaniei ajung pe mana unor agenti de influenta ai Moscovei sau la companii care joaca impotriva intereselor romanesti, faptul ca reteaua ruseasca reuseste sa infiinteze trusturi de presa in Romania si sa manipuleze milioane de oameni, demonstreaza esecul lamentabil al serviciilor de informatii ale Romaniei in aceasta batalie. Sau poate demonstreaza faptul ca acestea sunt controlate in totalitate sau partial tot de agenti ai Moscovei!
    AGENTURA RUSA PREIA PUTEREA IN ROMANIA
    Discutiile au pornit de la o informare secreta, ajunsa la Cotroceni, in legatura cu existenta unei stari de "neliniste crescanda" in randul unor comandanti de divizion si cativa generali de stat major, a armatei din Transilvania si nu numai in legatura cu creiera unei noi axe MOSCOVA -BUCURESTI-BEOJING
    Declaratiile noului ministru de Externe arata ca politica externa a USL se sprijina pe o altfel de filozofie privind relatiile internationale, pornind de la admiratia pe care o are Andrei Marga fata de Vladimir Putin si luand in calcul prioritatile acestuia: Rusia si China. Militarii se arata ingrijorati de aceste declaratii si de reactivara a retelei rusesti in Romania,
    Situatia fiind grava pentru prima data generali ai armatei se implica in actul guvernamental,............. desi statutul cadrelor militate interzice implicarea in viata politica.
    Presedintele a fost informat ca unele cadre de raspundere cu inalte funcii in armata si garnizoanele din teatrul transilvan si-au exprimat intr-un cadru restrans nemultumirea si iritarea fata de noua pozitie a guvernului si incercarea de a introduce Romania in zona de influenta
    ruseasca.
    Discutiile au durat 3 ore .

    TENSIUNE INTRE ARMATA ROMANA SI SERVICII !
    Basescu .........a incheiat insistand pe efortul de-a se "monitoriza situatia generalilor in functii de mare raspundere care printr-un exces de zel pot duce la tulburari si caderea guvernului iar o solidarizare prost inteleasa cu cei din alte judete din afara transilvaniei risca stabilitatea statala sau creea conditiile unei posibile lovituri de stat, pe fondul nemultumirii generate de salarii, dotari, miscarile de strada a fostilor colegi acum restructurati si sentimentelor nationalist-patriotice, gresit interpretate ...........
    Seful SRI Maior a declarat ca : "este la curent ca doi-trei sefi de stat major si doi generali de garnizoane din Ardeal ar fi initiat o astfel de dezbarere la o intalnire cu ocazia unui moment festiv familial.
    Seful SIE Mescanu a amintit de existenta unui document CIA, secret care avertiza ambasada americana la Atena, ca exista un risc insemnat, ca in Grecia, pe fondul crescand al nemultumirii populare si iminenta intrare in stare de faliment a statului, exista riscul major al unei lovituri de stat militare, cum s-a mai intamplat in aceasta tara.
    In documentul CIA se vorbeste si de vulnerabilitatea Romaniei de-a se confrunta cu o astfel de amenintare,
    In inchere presedintele Basescu s-a aratat ingrijorat de tensiunea intre
    armata si serviciile secrete !

    RăspundețiȘtergere
  5. D-le Horvath posteaza-ti ofurile matale in alta parte (am vazut ca ai postat acelasi lucru si pe alte bloguri), blogul asta nu-i pentru asa ceva , lasa-l pe om sa povesteasca din tinerete ca-i tare interesant, senzationalizari din astea au alt loc, nu aicea!

    E.S.

    RăspundețiȘtergere
  6. Haideti odata

    Intai, Kum Fu de Vatertag ?

    si apoi mai departe, cu posterioarele de avioane, cu posterioare de femei in ele :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Intai lucruri serioase :)

    1. iar99 pe vremea dumneavoastra avea scaune adevarate ? martin baker, de la mamele lor (adica mama lui martin si mama lui baker) ? sau erau SC HV clonate la aerofina ? si despre astea ar fi interesant sa scrieti

    2. iar99 are 4 piloane de acrosaj pe aripa si unul central. De pe cele de pe aripa - poate lansa o chestie sau trebuie in pereche ca la mig21 ? (adica daca am 4 pocnitoare de 250 de kg de exe acrosate, cate 2 sub fiecare aripa - trebuie sa arunc in pereche de pe stanga dreapta ? daca nu, cum face compensarea ? e un sist automat sau e tot treaba chilotului sa echilibreze aparatul din suprafetele de comanda ?

    asa si asteptam si oarece detalii picante cu desenatoarele nutzi si luminitza

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. In perioada in care am lucrat eu au fost numai originale Martin Baker.
      2. aruncarea se facea sincronizat.

      Detaliile picante sunt greu de bagat deoarece acest blog e citit si de dusmani!

      Ștergere