duminică, 3 iulie 2022

Jurnal de calatorie (XI)

 Jurnal de calatorie (XI)

Am ramas acolo unde se auzise un strigat de durere din bancheta din spate a masinii. Am oprit imediat intr-o curba periculoasa. Am coborit si am cautat un loc de aterizare pt elicopterele SMURD. Ceilalti au trecut la cercetari serioase. Victima era tocmai organizatoarea, cea care se achitase cu atita competenta de sarcina. Se zvircolea ingrozitor. Se misca ceva pe ea, acel ceva ajunsese chiar intr-o zona mai putin accesibila, desi d-na purta pantaloni. S-a dovedit ca era vorba de o bestie, de o capusa, care deja se infipsese cu lacomie in pielea mneaei. Am trecut pe scurt in revista toate cazurile tragice cauzate de muscaturi de animale, de la capuse, la paduchi, la scorpioni, vipere si serpi veninosi. Muscaturile de crocodili, lei, nu au fost considerate fiind oarecum exagerate. Nici de ursi, ca nu vroiam sa-i incurajam. Am cautat pe net un spital cu sectie de chirurgie, sau macar o farmacie. Am gasit ceva in apropiere, dar erau inchise. S-a ajuns la concluzia ca am avea nevoie de o penseta, un atelier mecanic ne-a oferit o cheie franceza. Cineva a propus sa-i scurtam suferinta. S-au pus in functiune si rudele cu specialitati medicale. Am zburat spre hotel. Nefasta mea are tot timpul la indemina o penseta, cu care-mi potriveste mie sprincenele, ca tare sprincenat mi-s. S-a dovedit salvatoare. Bestia a fost extrasa, zona dezinfectata, bestia a fost conservata intr-o cutiuta, fotografiata si sigilata.
Nu am stiut cum sa parasim mai rapid aceasta zona infestata. Deci pe drum spre Tirgu Jiu. De abia am avut un pic de rabdare sa acordam putina atentie minunatelor cladiri insirate de-a lungul drumului catre Tg Jiu. Impresionante!
Trecem prin defileul Jiului. Dincolo de ironiile din vremuri vechi, calea ferata Bumbesti Livezeni e absolut fantastica. Mi-ar placea sa fac o excursie cu trenul prin ea. Aflam ca acest santier a fost deschis in 1880, si a fost terminat de mult laudatii brigadieri in anii 50. Din sosea, din pacate, nu poate fi vazuta maretia acestei constructii, iar noi fusesem deja rasfatati cu multe locuri minunate, astfel ca nu i-am dat suficienta atentie acestei zone. Din pacate.
Înfruntând furtuni/ Spargem munţi-n pumni/ Lupta noastră nu s-a sfârşit/ Pân' la unul o să piară/ Duşmanii poporului....
si la doua facem pauza.
Luăm cetăţi cu-asalt.../ Îndurând şi foame şi ger.
„Hei-rup! Hei-rup! Cad stânci de fier/ În lupta dusă de brigadieri!” Hei-rup! Hei-rup! Buuum
Like
Comment
Share

sâmbătă, 2 iulie 2022

Jurnal de calatorie (X)

 Jurnal de calatorie (X)

Hunedoara. Ce mindri eram cind aveam tone de otel pe cap. Nu am fost pe vremea aia in Hunedoara, dar imi imaginezi ca era cam negru, cam fum. Acum e curat, chiar un pic cochet. Primeste chiar nota 7 la femei frumoase. In 92 erau 81000 de locuitori, acum 60000, multe case parasite. Pe ici pe colo mai au ramas niste ruine industriale ca niste negi pe o piele de fecioara. Cam asa a fost si-n zona din Ge, unde locuiesc, in Bazinul Ruhr. Pina au venit chinezii si au demontat furnalele si otelariile, piesa cu piesa. Acum ei produc otel si noi cumparam de la ei. Acum e fum la ei, nu mai e la noi, da fumu vine si la noi!

Ne-am cazat la un restaurant care avea si citeva camere cochete in curte. Pret cca 200 de lei cu mic dejun f bun.

Vizitam castelul, bineinteles, frumos. E renovat si se lucreaza in continuare la el. Din nou o renovare prea moderna.

In Castel e si o fintina care are o adâncime de aproape 30 de metri şi datează din secolul al XV-lea, epoca în care Ioan de Hunedoara a ridicat cetatea medievală. Se povestește despre această fântână că a fost săpată de către trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara îi ținea în castel. Ioan le promite celor trei ca îi va elibera daca vor săpa o fântână cu apă bună. Prizonierii, animați de speranța eliberarii, sapă în stâncă timp de 15 ani și la 28 de metri adâncime reușesc să găsească prețioasa apă. Numai că între timp Ioan murise iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, a decis sã nu respecte cuvântul dat de soțul sãu si nu îi eliberează pe cei trei turci, hotărând să fie ucisi. Prizonierii, ca ultimă dorință, cer permisiunea să scrie pe cheile fântânii o inscripție: „Apă ai, inima nu”, ca un reproș pentru promisiunea făcută și nerespectata.

Asa sunt femeile si mai era si unguroaica.

Cel mai impresionanta a fost incaperea cu instrumente de tortura. Din pacate nu se vindea si pt acasa.

In castel, in anumite incaperi erau si niste trubaduri care ciupeau corzile, unul dintre ei, conform opiniei specialistei noastre in muzica, cinta chiar f bine.

Dar, in impetuozitatea noastra turistica am vrut sa vedem mai mult. Am aflat chiar ca undeva aproape s-ar afla si un deal, sau munte deosebit. Deci ne-am repezit acolo. Pe un drum frumos, ingust, bine asfaltat rulam veseli, admiram padurile, riurile si cautam locul de admirat cind deodata, de pe bancheta din spate, se aud niste tipete ingrozitoare, semn al unor mari dureri.












vineri, 1 iulie 2022

Jurnal de calatorie (IX)

 Jurnal de calatorie (IX)

Lasam, cu o mica parere de rau, Alba Iulia in urma. Urmatoarea tinta e Hunedoara. Dar ne propunem sa facem o escala la Geoagiu Bai.
Drumul e placut, nu prea aglomerat. De abia pe la Geoagiu e o bucata de drum in reparatie. Am fost atrasi la aceasta mica statiune de o cascada, Clocota. E chiar frumoasa, mai ales ca apa a dezvelit radacinile copacilor si s-a format un fel de orga. Mi-ar place sa ma catar pe linga cascada unde e un drum pieptis. Nu mi se permite, cica nu au alt sofer.
In mica statiune e mare forfota, mai dihai ca la Clocota. Intreb un prieten ce e acolo, se dadea pensia, la o taraba, in centru. Ma asez si eu sa iau o pensie. Fara succes. Ne mai invirtim incoa si-ncolo. Peste tot ape termale, izvoare captate. Incerc si eu sa beau sanatatea. Bleahh, mai bine bolnav decit sa bei asa ceva.
Mai facem o mica excursie, sa ne dezmortim de mersul in masina, la Grota Haiducilor, unde ar fi o comoara. Ma apuc s-o caut, dar, cind sa dau de ea, sunt impiedicat de colectiv, cica trebuie sa mergem mai departe.
Si pe aici au fost romanii, aia din Roma, ma intreb uneori ce drac umblau si astia peste tot, nu aveau si ei casa, masa!? Peste tot pietroaie cu bai termale romane. Din pacate, spre regretul latinului moldovean, am ratat Baile Romane, nu ne-am orientat, in schimb si-au luat fetele, dupa o cercetare de vreo ora, fustite. Am pus poza din internet, a bailor, nu am poza cu fustitele. L-am ratat si pe Aurel Vlaicu si chiar si Capela Romanica, unde cica erau si fete! Ne-am cam grabit, pacat!
O statiune draguta, linistita, putin aglomerata. Unii ar spune ca ar merita mai mult promovata, eu spun ca e mai bine asa, imi imaginez ce ar fi daca ar fi coplesita de autocare si gratare cu mici!
Despre criteriul femei frumoase, nu pot da nici o nota, poate pensionare sanatoase!
Vizitati-o cit se mai poate, dar cite unul!
1

Batrinu si prunu

 Va las un pic la Alba Iulia si facem o pauza in jurnalul de calatorie deoarece a aparut un breaking news.

Batrinu si prunu
Drama in trei cinturi dupa Ernest Hemingway.
Cintul unu
Prunul e, pe departe, cel mai folositor pom fructifer. Acesta produce fructe, de asemenea, extrem de folositoare pt omenire.
O, Doamne, care faci așa minune,
Slăvit să fie-n veci numele tău,
Că ai lăsat pe drumul spre Zalău
Atâția pomi în care-atârnă prune.
Aceste fructe bune în budincă,
În tarte, în magiun sau în găluști,
Sunt minunate numai când le guști
Sub forma lor lichidă de pălincă.
Pe-aici nu vezi divorțuri numeroase,
Că dacă e răchie din belșug,
Bărbații stau acasă și nu fug,
Că li se par nevestele frumoase.
Așa că, Doamne, dacă suntem buni
Și-ți ascultăm de toate cele sfinte,
Fă o minune, te rugăm fierbinte
Și pune-n toată țara numai pruni.
(Sorin Poclitaru
Oda Prunei)
Accentul se pune pe verbul “produce”, in propozitia precedenta si cu rol de predicat. Ce se-ntimpla atunci cind nu produce? Eroul nostru, prunul, nu a produs nimic multi ani, desi a fost ingrijit precum un print. A fost stropit, coafat, tuns si frezat, chiar agentul sanitar i-a dat cu var. Dar nimic. Acatiste, rugaciuni nici ele nu au adus nimic. S-a trecut chiar la amenintari, i s-a pus toporul pe la creaca, nimic, nici o pruna in mai bine de 8 ani. Atunci s-a luat o hotarire grea, gata, si-a trait traiul, e cazul sa devina masa.
Cintul doi
Pt taierea, dezradacinarea prunului s-a trecut la studii serioase. S-au gasit mai multe metode, metode care insa depind de forma radacinii, adica adinca, sau plata sau ramificata, forma care era o necunoscuta la inceput. Din pacate, conditii vitrege nu au permis folosirea utilajului greu. Singura care a fost considerata pragmatica a fost cea in care se foloseste sapa si tirnacopul. Strategia era sa se sape adinc imprejur pina cind prunul va ceda, vazind ca nu are sanse.
Prima zi.
In prima zi cintaream 88 de kg imbracat, fara tirnacop. Am sapat cam trei ore si am reusit o adincime neuniforma de cca. 10 cm. Seara m-am bagat la TV, dar am adormit inainte de a se da stirile de ora 8.
A doua zi.
Cintaream deja 87 de kg si aveam o pozitie ori verticala, ori orizontala, trecerea de la una la alta fiind f grea. Aolica, salele. Am mai sapat inca ca 10 cm, descoperind niste radacini f groase. Am incercat sa le tai cu un flex.
A treia zi,
M-am dus dis de dimineata si am primit sfaturile unui vecin care mi-a propus sa bag dinamita la radacina. Altul mi-a zis sa fac o statuie. Am reusit sa tai vreo doua radacini din numarul total, n.
A patra zi.
De dimineata am vrut sa ma cintaresc dar nu m-am putut urca pe cintar. Am sunat la doctor sa-mi dea concediu medical. Am probleme sa ma hranesc deoarece nu pot ridica mina la gura.
A cincea zi,
Ma simt ceva mai bine, mi-am incins mijocul cu un bandaj elastic. Imi sta f bine.
A sasea zi,
Mi s-a rupt toporul. Am instalat un vinci care trage cu o forta maxima de 1000daN, adica cu 1000 de kg. Dupa calculele mele, mecanismul ar trebui sa traga cu 450 kg, deoarece are un raport de pirghii de 9 la 1, deci as putea trage cu ambele miini cu ca. 50, inmultit cu 9, bingo, 450.
Prunul nu s-a miscat nici un milimetru.
A saptea zi,
Am reusit sa mai tai niste radacini si sa mai scot cu o mica lopatica, stiind in genunchi, ceva pamint. Am ajuns la 85 de kg.
A opta zi,
Am folosit si un cric de la o masina mai veche, pe care l-am pus sub un ciot de radacina. Prima victorie, s-a miscat ca. 5,6 mm. Cricul s-a rupt. Am mai taiat din radacini, folosind lama de la toporul care s-a rupt, pe care l-am batut cu barosul.
Cintul trei
Cel mai dastept cedeaza, prunul s-a inclinat cca 32 de grade, dar il mai tine ceva.
Victorie, l-am infrint, prunul e culcat. (Trebuie sa recunosc ca lovitura de gratie i-a dat-o nefasta, care a retezat cu barosul, tinindu-l intr-o singura mina, un capat de radacina cu un diametru de 15 cm). Eu cred ca prunul a cedat si din cauza privirilor pe care i le-a aruncat.
Si iata minunea, dintr-un prun batrin, bolnav si suparat, a aparut un corcodus tinar, vesel si robust. Imi place la nebunie ciorba acrita cu corcodele, am invatat de la o prietena si de la sora-mea. In zece ani voi avea corcodelele mele. In Romania corcodusul e pun pic dispretuit, in schimb in Ge si mai ales in Tirol e f apreciat, are si un nume fermecator, Mirabelle. Prin Austria Mirabellenschnaps e f cautat.
Am ajuns la 83 de kg.
Din trunchiul prunului voi confectiona o masa si astfel voi ajunge la greutatea optima de 80kg.
Tatiana Novac, Stefan Teodorescu and 9 others
3 comments
Like
Comment
Share