luni, 4 mai 2020

Jurnal de Corona XLV


Am dormit f prost. Toata noaptea am visat-o pe Violeta, dar in momentul in care eram gata sa ajung acolo, intelegeti, incepea sa tuseasca. M-am gindit ca fumeaza, am auzit ca e chiar bine sa fumezi, cica 99% din victimele Coronei erau nefumatori. Nu mai fumez de citiva ani, dar mi s-a facut o pofta. Dimineata mi-am dat seama ca am dormit cu geamul deschis si cineva fuma pe balconul de la camera alaturata. Dar si Alfredo ala m-a enervat, ce dobitoc domne, mie oricum nu-mi plac tenorii, parca n-ar avea cojones, prefer basii, cum e tata lui Violeta. Cred ca si ta-su fumeaza.

Dar, in loc de Violeta, vorbeste Ghidusu, cu voce de bas:

+++



Era gata sa plecam la Păunești, dar a tras o bură de ploaie, așa că mă întorc la Roma să vizitez Panteonul, templu tuturor zeilor. A fost ridicat la comanda consulului Marcus Agrippa (nume scris pe frontispiciul templului) în urma victoriei de la Actium împotriva lui Antoniu si Cleopatra. Împărat era Augustus și te întrebi cum de și-a permis acest consul să ordone el construcția. Pe parcurs, edificiul a suferit mai multe modificări, ultima fiind în timpul lui Hadrian când s-a realizat și cupola. Se spune că la proiectul cupolei și-a adus contribuția și Apolodor din Damasc, deși Hadrian era foarte pasionat de arhitectură. Cum se explică atunci că Apolodor a fost condamnat la moarte de către împărat? Panteonul este singura clădire rămasă intacta din Roma antică și cea mai bine conservată. Mult timp a fost cea mai mare construcție de beton din lume, (nu vorbim de beton armat). Construcția este foarte ușoară deoarece s-a folosit “puzzolana”, un sediment de cenușă vulcanică. Puțolana măcinată și amestecată cu hidroxid de calciu (var stins) și apa, formează un material cu proprietățile cimentului, dar mai ușor, mai elastic și impermeabil la apă. Fațada Panteonului are coloane corintice și uși mari de bronz, fiecare din ele cântărind 20 de tone. Cupola în interior are formă sferică. Grosimea cupolei descrește către partea superioară, unde există o deschidere circulară cu diametru de 9 m. Un inginer din grup este un pic contrariat. Întreabă cum de pereții Panteonului pot prelua forțele laterale introduse de cupola uriașă, chiar dacă este ușoară. Vizitatorii nu pot observa dar grosimea pereților este de 6m. Frumusețea cupolei este dată și de aspectul ei casetat. Diametrul cupolei este de 43m, pe când diametrul cupolei bazilicii San Pietro, proiectat de Michelangelo, este de 42m. Există totuși în Italia o cupolă a unui dom cu diametru mai mare. În special in timpul amiezii lumina pătrunde ca o raza gigantica prin deschiderea de sus. În plus Panteonul are o acustică formidabilă. Observ că un membru al grupului devine f interesat. Se zice că în Panteon nu plouă niciodată, ceea ce e parțial adevărat. Jetul de aer care se formează, de tip cămin, transformă picăturile de apă intr-o pulbere fină.

În evul mediu Panteonul a fost transformat în biserică catolică. In Panteon au fost înmormântați pictorul Rafael și primii doi regi ai Italiei. Era un profesor la școală care ne îndemna să devenim cetățeni valoroși, ca în final să căpătăm un loc în Panteon. Dar în lumea noastră latină funcționează mai puțin meritocrația. Ca dovadă, in Panteon mai există mormântul unei a patra persoane. 

(NR Dupa cum se vede, redactia nu a facut nici o remarca la acest episod. Ce sa-nsemne asta?)
Doar o completare, am luat masa in oras, cum spuneam, am ajuns sa mincam zilnic, undeva pe niste pietre, un pane casereccio cu prosciutto cotto si mortadela cu fistic. Gott sei dank, fara pizza!
Ghidusu mai povestea din amintirile lui, ca se afla la Roma cu mai multi, si au luat pane pe care o mincau pe strada. Erau impreuna cu unu, Fanica Ionita, nu-l stiti voi (nume schimbat de redactie), un baiat tare bagacios. Ajungind in fata unei vitrine cu masini de lux, Maserati, il vede pe Fane ca ascunde piinea in sin. Contrariati se-ntreba de ce. Afla ca Fane vizitase magazinul ca potential cumparator de Maserati si s-ar fi jenat daca ar fi fost vazut mincind piine pe strada, desi aceasta ar fi fost un semn ca a inceput sa stringa bani pt masina.

vineri, 1 mai 2020

Jurnal de Corona XLII


Azi a fost 1 Mai.

Versurile: Maria Ranteş

Muzica: Ciprian Porumbescu

Rîde iară primăvara,

Peste cîmpuri, peste plai,

Veselia umple ţara,

C-a venit Întîi de Mai!

Muncitorii au pornit

Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!

Şi ei azi sărbătoresc

Unu Mai muncitoresc.

Înfrăţiţi azi cu ţăranii,

Muncitorii-n joc şi cînt,

Prăznui-vor în toţi anii

Libertatea pe pămînt.

Peste mări şi peste ţări,

Se adună pe cărări,

Lumea toată în alai

Pentru al nostru Întîi de Mai.

In Roma peste tot e inchis, mai ales muzeele, ghinion, tare am fi avut chef de un muzeu. Am cautat cremwursti cu mustar, de 1 Mai intotdeauna maninci cremwursti cu mustar. Dar nu am gasit.

Ghidusu zice sa mergem la Appia Antica, ca acolo merg romanii.

Eu am o idee si mai buna, hai sa mergem la Amalfi, stiu acolo un restaurant excelent. Desigur nu e asa aproape, dar ce conteaza. Asta e avantajul excursiilor virtuale, poti merge unde vrei mintenas. Da Gemma e un restaurant micut, poate cel mai bun din Italia, imi pare si rau ca va spun.

Nu exista localitate din lume sa nu aiba restaurant italian, cred ca e si la Paunesti. Dar majoritatea sunt cu bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare, care ofera pizza, ravioli si alte resturi. Ca ravioli inseamna de fapt resturi, resturi cumva amestecate si cica e formidabil. De pizza ce sa mai vorbesc, mincarea amaritilor si mai si ingrase. Nu mai suport pizza de cind lucram in Ge si era sa intru in inchisoare. La un mic birou de proiectare pe la ora 5 PM venea sefu si zicea: Michael, luam o pizza? Platea el, dar asta era semn ca vom munci pina pe la 10-11 noaptea. Odata am muncit pina la 3 noaptea. Cu ce ma duc acum acasa? Patronu imi da Mercedesu lui. Ma sui, cu ochii impaienjeniti de ecran, nu prea reusesc sa-l pornesc, Mercedesurile pe care le vazusem eu in Ro, pe fereastra, aveau cutie manuala, asta automata. Deodata vine o masina din fata cu farurile aprinse. Ies unii din masina, ma extrag, miinile pe capota, pistolul in ceafa. Politia..., din zona se furasera multe masini. N-aveam acte, doar din alea de azilanti. Noroc ca patronu statea pe balcon si fuma. Vede chestia si ma salveaza. Politistii cind au auzit ca sunt roman au vrut sa ma angajeze translator, nu am vrut.

Sau porcini. Am luat odata crezind ca-i o fleica mare de porc. Ti-ai gasit, erau doua ciumperci. Sau minestrone, ce-i minestrone, un fel de bulion.

Dar exista si cucina italiana de virf.

Am rezervat la Da Gemma. Ne intimpina un barbat falnic, de un metru cincizeci si ne vorbeste in germana, m-a vazut pe mine mai blond. M-am bucurat ca vorbea germana, dar el nu, pt ca el nu o vorbea. Dupa accent mi-am dat seama ca e italian din sud.

Ne conduce direct la o masa pe terasa. Toate mesele erau ocupate. Semn bun. O terasa micuta. Ce bem. Sefu vrea tuica cu miere, da n-are, fetele trag un limoncello, in pahare inghetate, eu iau un Fernet branca, desi ei o beau dupa masa. Si o grappa.

Ce dorim sa servim? Ne uitam pe menu si nu aveau cremwursti cu mustar. Giorgio, ghidu nostru, deja italian sadea, sare cu pizza. Ma uit la el amenintator, ii dau un picior pe sub masa. Ceva mai sfios indrazneste sa spuna spagheti. Ii mai dau un picior.

Iau conducerea, si-i spun chelnerului, in germana, aduceti-ne ce va place dumneavoastra. Il vad cum ii infloreste fata, ma mir ca a inteles. Zice ceva de gli Antipasti, con Alici, paccheri con gamberetti, de primi piati, il Risotto con gamberi rossi cotti e crudi con limone sfusato d'Amalfi, de l’Agnello in due cotture con tortino di patate e funghi si de il Filetto di Manzo, Filetto di manzo gratinato in crosta di pane alle erbe con patate e carciofi.

Nu sunt sigur ca am inteles tot. Carciofi trebuie sa fie cartofi prajiti. Ne mai ofera si la Zuppa di Pesce Zuppa di pesce in stile "da Gemma dal 1872" (min. 2 pers.) pt € 80.00, portia. Giorgio, devenit intre timp Gheorghe, si mai are putin si e Titi, zice ca lui nu-i place supa si ca precis are oase. Cadem de acord sa renuntam la supa pt ca ne umfla. Desi conform calendarului ortodox azi e dezlegare la peste.

Suntem de acord cu propunerile chelnerului, chiar in momentul in care Giorgio s-a dus sa se spele pe miini. Pleaca extrem de fericit...

Sa ne faca asteptarea mai usoara aduce niste la Caprese. Delicios, cu pomodore de Salerno. Mai apoi vine cu niste Alici, astia sunt niste pestisori, fantastic, stia ca avem dezlegare. Il chem si-l intreb cum le face. Se iau pestisorii, de fapt sardine, se desfac si se pune intre ei cascaval si se baga scurt la cuptor cu pezmet deasupra. Ma abtin sa mai comand o portie, ca mai vin si altele.

Risotto e de fapt orez am inteles, dar avea niste bucatele de carnita, ceva neidentificat, extrem de gustos. Ne contrazicem, unu zice ca-s ciuperci, altu pui, altu peste. Il intreb pe Mario, nu stiam cum il cheama, dar asa i-am zis eu si am vazut ca raspunde. Era homar. Am banuit eu.

Un vin alb usor merge pina aici. Sefu vrea bere, ii dau un picior pe sub masa. Ne aduce vinul casei, un vin sincer din struguri Biancazita und Biancatenera. Se potriveste perfect.

Deja ne cam saturasem. Dar mai urmeaza. Mario ne cheama la Focular. Un fel de gratar dar nu pe carbuni, ci era o flacara mare, cumva lateral. Ne roaga sa ne alegem bucatile de carne. Iau un Filetto di Manzo, aleg unul mai mic, fetele vor miel, Giorgio zice ceva de pizza, nu pot sa-i dau un picior. Il rog sa fie in singe. Pune tot felul de plante, chestii. Absolut fantastic. Fetele au orgasm.

Dar, unde-i vinu, pt barbati aduce un vino rosso, Tramonti rosso Costa d’Amalfi doc 2010, puterea ursului. 2010 a fost un an bun, eram mult mai tinar. Fetele ramin pe alb, mai usor.

Ne gindim sa luam si desert. Sefu-ghidu zice ca luam la pizzerie. Fetele nu maninca dupa 6, deja se facuse 7.

Ar mai merge un limoncello si precis un fernet.

Ne aduce nota de plata, platesc cu carte, nu ma uit la pret, cred ca depaseste cumva preturile biletelor de avion, sau mai mult!  Cineva vrea sa socoteasca in pensii.

Mario ne felicita ce bella donna avem! Ne conduce la iesire, si el si tot corpul de bucatari ne saluta in lacrimi. Ne fac si poze, cica ne pun la panoul de onoare. Ce-nseamna prietenia intre popoare!

Plecam fericiti, mai putin sefu care cauta o pizzerie.

joi, 30 aprilie 2020

Jurnal de Corona XL

Am fost aspru criticat pt faptul ca rapoartele noastre de calatorie sunt mult prea lungi si multi nu se pot concentra.
Repet: suntem in criza de timp. Joi (miine) avem avion. Exista zvonuri tot mai persistente ca zborurile vor fi anulate. S-ar putea sa fim cazati gratuit in niste hoteluri. Ne gindim sa inchiriem o masina si sa plecam la sud, sau la nord, sau est, vest. Sau un elicopter... As intreba cititorii, izolatii si izolatele, ce cred ei ca ar fi mai bine!?
Eu as merge in Maldive, sau in Moldova, fetele la Romans, Giorgio insista sa mai vizitam inca, Via della Concilliazione, castelul Sant Angelo, Trastevere, Panteonul, fintinile Romei, via del Corso, Piata Spaniei, Piazza del Popolo.
Dar, vreti, nu vreti, stiti voi... Grigore!
“Brain circle” propus s-a transformat într-un “brainstorming”. Cineva din grup îmi atrage atenția că le dau informații eronate. A început timid să vorbească, apoi din ce în ce mai sigur. Iată care a fost intervenția:
“San Pietro e numai basilică nu și catedrală, cum ați menționat-o de câteva ori. Catedrala are în interior un scaun episcopal (cathedra, în latină) de unde episcopul ține liturghiile în anumite ocazii. (NR si la scoala aveam catedra) Catedrală este San Giovanni in Laterano, aparținând de eparhia Romei, pe când San Pietro e bazilică și aparține Vaticanului.”
Mi-au venit în minte cuvintele aerodinamicianului nostru, Ioan Constantin: Când iei pe cineva drept habarnist și pe parcursul discuției îți dai seama că nu e așa, ești terminat.
Intru în panică și le promit că renunț la ziua liberă de duminică dar să nu mă reclame la Asociația ghizilor anonimi. Îmi promit dar nu am încredere așa că o să-i verific la Bocca della Verita.
Am numărat voturile: două erau pentru urcatul pe scări iar două negative. Le-am zis că rezultatul e trei la unu în favoarea urcatului pe scări. Trebuia să trec la represalii. Nu știau că îi așteaptă urcatul a vreo 500 de trepte.
Îndreptându-ne către scări le arăt în dreapta ieșirea din Capela Sixtină. Dacă vreți să o vedeți, vizitați muzeele Vaticanului. Aici ghidul nu are nici un rost. Nu vă mai spun cum a fost urcatul. Eu și Mihai formam ariergarda, altfel dezertările ajungeau la 50%. Ajungând sus pe cupolă recompensa a fost pe măsura efortului depus. Se vede Vaticanul cu zidul înconjurător și frumoasele grădini, piața San Pietro, castelul Sant Angelo, Tevere și partea de oraș ce cuprinde majoritatea de vizitat.
Trimis de pe iPad ul meu
P.S In Germania a plouat, face bine legumiculturii. Trebuie sa pun fasolea. Bisericile ca bisericile, da fasolea e pe bani!
Alea iacta est, a zis sefu. Am ramas la Roma.
Per pedes apostoralum la Via della Conciliazione (adică reconciliere), stradă construită în urma încheierii păcii între statul italian și Vatican. Pe drum îi întreb dacă au observat în bazilica San Pietro că papii reprezentați în statui, au “Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta"
-Cum se numesc acestea? Răspunsul a fost că sunt destul de obosiți și flămânzi ca să-i mai intereseze niște coroane, chiar și puse una peste alta. (NR nu stiu de ce, dar termenul Corona imi provoaca o anumita incomoditate) Ce să-i mai întreb de ce sunt trei! Oricum papii nu le mai folosesc astăzi.
Ajungem la Castel Sant Angelo, numit inițial Mausoleul lui Hadrian. Aici se găsesc și mormintele altor împărați care i-au urmat lui. După mai multe modificări, suferite în timp, papii au construit, pe ruinele mausoleului, un castel care a devenit ulterior muzeu.
-Observați că în vârf este statuia unui înger (angelo). Și nu este un înger oarecare, este arhanghelul Mihail.
(Imediat observ în grup persoane care și-au îndreptat spatele, s-au ridicat pe vârfuri, fără orice urmă de oboseală.) (NR Frumos nume! Stiti de unde vine?)
Arhanghelul Mihail, acolo sus, este pe punctul de a introduce sabia în teacă pentru a lichida o epidemie de ciumă, care făcuse multe victime în rândul oamenilor.
Se spune că mausoleul lui Hadrian avea pe terasă multe statui, dar nu a mai ajuns niciuna până astăzi. Romanii le-au folosit drept proiectile împotriva vizigoților lui Alaric, când aceștia asediau Roma. Apropos, unde s-a născut gotul Alaric?
Despre împăratul Hadrian, urmașul lui Traian, romanii îți vor spune că a fost unul din cei mai buni împărați. Își petrecea mai tot timpul călătorind în provinciile imperiului, îmbunătățind administrarea acestuia.
Întâmplarea, bat-o vina, a făcut ca în Grecia să întâlnească un adolescent frumos, Antinous pe nume, de care să se îndrăgostească nebunește. Din acel moment Antinous era mereu în preajma împăratului. Deși împăratul era căsătorit, în acele timpuri la Roma așa ceva nu era neobișnuit. Cum Hadrian îl lua pe Antinous peste tot în călătoriile sale, s-a întâmplat că era cât pe ce să-l “piardă” de vreo două ori. Totuși a treia oară, într-o călătorie pe Nil, Antinous a dispărut în apele Nilului. (NR o fata mai gasesti, da un prieten ba. Dan Spataru)
Ce s-a intimplat cu Antinous veti afla in episodul urmator.
PS La ultimele sapaturi s-a gasit o poza cu arhanghelul Mihai

marți, 28 aprilie 2020

Jurnal de Corona XXXIX

Incepem sa intram in panica, stiu, am promis ca mergem la restaurant, la opera, la magazine de incaltaminte, (apropos, organele vigilente au descoperit un plan de evadare a unor membre de sex feminin, vroiau sa ajunga la Romans, capitala europeana a pantofilor. Dar planu a fost dejucat datorita si receptionistului Signior Gigolo, cu care am baut citeva grappe aseara, si care le-a surprins tragindu-si geamantanele fara sa plateasca. Totul a fost premeditat deoarece au incercat sa ne-mbete cu apa rece. Am vrut sa le bagam in inchisoare la domiciliu, da le vom duce la biserica, la spovedanie.)
Si mai sunt atitea de vazut, si joi avem avioanele de intors! Nu cred ca reusim. S-a propus sa vizitam si noaptea!
Parca mi-ar veni sa ma intind pe sezlong, la plaje! Dar vrei, nu vrei, bea Grigore agheasma, ca doar nu am venit aici sa ne distram! (Atentie, intrebare de examen, de unde vine aceasta expresie?)
Ghiciti unde mergem azi? Bingo, la o biserica, pardon bazilica, nu mai fusesem de mult!
**********
Vorbeste ghidul!
Astăzi vom merge să vizităm bazilica San Pietro. E o zi splendită, însorită. (NR uneori imi doresc cite o furtuna, cu piatra, cu fulgere) Luăm metropolitana din stația Termini pe linia A. Ajungând la stația Lepanto, ne pregătim să coborâm la “prossima fermata”. Dacă întrebi italienii, majoritatea nu știe ce s-a întâmplat la Lepanto. Se mai întâmplă. Si la noi dacă întrebi ce s-a intimplat la Caracal, unii se fac ca nu stiu.
Ieșim la suprafață, stația Ottaviano (primul împărat). Numele străzilor le poți citi pe plăci de marmoră aplicate pe clădiri. Citim pe una: Giulio Cesare. Îmi amintesc, că atunci când am venit pt prima oară la Roma (acum 28 ani) am ieșit din metrou tot aici. Văzând pe clădire Giulio Cesare mă întrebam - cine o mai fi și asta? Da fapt si Iulius Caesar dacă ar învia, ceea ce nu e posibil, nefiind creștin, (NR buna poanta!, mi-ar fi placut s-o fi facut eu), si-ar pune aceeași întrebare. Ar vedea că nici Tibru nu mai este, acum e Tevere.
Cartierul acesta a fost construit pe vremea lui Mussolini, străzile fiind trasate după un proiect. Apropo de Mussolini, există în Roma un obelisc ridicat de el, pe care sunt scrise cu litere mari MUSSOLINI DVX. Venind dintr-o țară in care se fac revoluții culturale, i-am întrebat de ce nu au dărâmat obeliscul, sau măcar sa fi șters literele.
- Face parte din istorie, mi-au răspuns.
O luăm spre S. Pietro. Înainta de a ajunge în piață, vedem intrarea în Vatican păzită de soldați din garda elvețiană. Atenționez grupul, înainte de intrarea în piața, că vom intra pe teritoriul altui stat, Vatican. Pentru o clipă au crezut că trebuie să prezinte pasapoartele. Dar întâi trecem pe sub un fel de aquaeductus, (NR constructie ca un fel de pod care transporta apa), nu foarte înalt. De fapt este un tunel suspendat prin care papa a putut să fugă din Vatican, în castelul Sant Angelo, urmat de vreo 40 de soldați, rămași în viața din vreo 200. S-a întâmplat in timpul așa zisului “Sacco di Roma”, de care am mai vorbit. Datorită devotamentului lor, garda Vaticanului va fi formată mereu din elvețieni. (NR asa e si cu culegatorii de sparanghel, romanii s-au dovedit cei mai buni. Un baiat a ajuns la recordul absolut de 900 kg sparanghel pe zi. Kilu de spranghel a ajuns intre 10-15 euroi, inseamna ca a realizat, INTR-O zi, 9-15 mii de euroi) Cum în EM armatele erau formate din mercenari, aceștia nu prea aveau chef să-si pună pielea la bătaie. “Dădeau dosul” vorba românului, dacă lupta devenea serioasă. A fost o mare bătălie în EM, cântată de trubaduri, în care nr. de victime a fost 1 mort. Dacă stăm strâmb si judecam drept, a fost mai bine așa. Trecem de coloane și intrăm în piață. Este impresionantă chiar si pentru un șef de proiect de la Siemens. (NR ma fac ca nu pricep ironia)
-La construcția a tot ce vedeți, au fost implicați mari artiști si arhitecți ai Renașterii.
Bramante a primit comanda pt catedrală, dar Michelangelo a proiectat cupola, Bernini a proiectat piața cu colonade si cele două fântâni - fântâna din stânga e realizată de el. In centru a fost instalat un obelisc din granit roz, adus din Egipt în vremea lui Caligula. (NR Intrebari, de unde vine numele de Caligula, ce a spus Caligula cind a murit? Pe cine a numit Caligula consul?).
Ne întrebăm totusi de ce nu are hieroglife, ci inscripții in latina? (NR de ce?)
Se comentează în jur că atunci când muncitorii instalau obeliscul în piață, aveau interdicția de a vorbi. Totuși un muncitor a strigat “attention!” atunci când una din frânghii era pe punctul de a se rupe. S-au salvat astfel vieți ale muncitorilor si, ceea ce-i mai important, obeliscul, care era dintr-o bucată. Drept recompensă din partea papei, muncitorul și urmașii lui au primit dreptul de a fi distribuitori oficiali de ramuri de palmieri folosite de catolici in sărbătoarea de Paște. (NR Sa arat si eu ca stiu ceva. Dominica in Palmis este cu o saptamina inainte de Paste, a Floriilor, cum zic ortodocsii. In Jerusalem foloseau ramurele de Palmier, considerat copac sfint, de altfel nici nu aveau altceva. Fiecare cu ce are, unii cu ramuri de maslini, altii cu visc, cu brad, cu lalele, Salvati padurile!)
Privind catedrala vedem două mari statui. Ne dăm seama ca sunt Petru și Pavel. Pe Petru îl recunoaștem după cheile ce le tine în mână, iar pe Pavel după privirea bănuitoare. (NR Pe unde te invirti dai de Sf Petru, mai adineauri era cocotat pe Columna). De sus de pe terasă ne privesc cu bunăvoința 12 apostoli. Întrăm în catedrală, toți îmbrăcați cuviincios, (NR sefu are sapca, precum iepurasii, de ce nu ai ba sapca?), nu ca unii care încercau să dea buzna în pantaloni scurți. Nu le mai arăt unde e ușa sfântă, ce se deschide o dată la 25 de ani pt că oricum nu se vede....
La intrare in catedrală în dreapta se află “PIETA”, celebra opera a lui Michelangelo, ocrotită acum de un perete din sticlă. Cu ani în urmă, un psihopat a lovit grupul statuar cu un ciocan provocând distrugeri. Nu merită să ținem minte numele agresorului. Rețineți doar ca era ungur. (NR vreau sa amintesc ca l-a omorit si pe Mihai Viteazu, nu stiu daca era acelasi).
In catedrală sunt multe de văzut, dar să reținem ce este mai important. Le arăt stâlpii imensi ce susțin cupola, (NR Un pic supradimensionati) statuia de bronz a sf. Petru, si baldachinul din bronz proiectat de Bernini. Pt construcția baldachinului a fost folosită o cantitate mare de bronz. De unde l-au luat? Au jupuit Pantheonul, singura construcție rămasă intactă din Roma antică. La vremea aceea locuitorii Romei nu au agreat aceasta lucrare creștinească zicând ca ceea ce nu au făcut barbarii, a făcut Papa. La subsol, la verticala cupolei se află mormântul sf. Petru. Există si păreri ca sf. Petru nu ar fi călcat vreodata în Roma.
După un timp ieșim din catedrală si organizăm un”brain circle” pt a afla cum putem ajunge în vârful cupolei cu posibilitățile noastre modeste, înainte de masă sau după?
(NR Duoamnele, simtindu-se vinovate de incercarea de evadare, ar dori sa se catere cumva, una isi zmulge parul!)
PS Am primit o veste de la Brigitte, ii e dor de mine, i s-a stricat gardul. Doar nu ma apuc acum sa-i fac curte!

luni, 27 aprilie 2020

Jurnal de Corona XXXVIII


Observ, cu bucurie, ca excursia culturala la Roma, si mai ales documentarele sefului de o mare importanta istorica, multumesc sefu, se bucura de mult succes. In mod deosebit imi face placere sa vad setea pt cultura in cap. Aceasta se face simtita si prin cererea mare de prietenii. Daca la izolati si izolate e de inteles, oricum se plictisesc si au ocazia sa-si ridice nivelul intelectual si cultural, spre necazul vecinilor care nu au facebook, dar au balcon, sunt alte cereri care ma surprind. De ex. am primit cerere de la Biserica Veteranilor de razboi. Si chiar Sfintul Munte Atos de abia astepta sa se imprieteneasca cu mine. Cel mai tare m-a impresionat insa, cererea de prietenie a parcarii de la aeroportul Otopeni. Mie-mi plac prieteniile si am multi prieteni dar, sa spun sincer, nu m-am imprietenit niciodata cu o parcare. Cum o fi sa fii intr-un grup si sa-ti prezinti prietenii, asta e Vasile, asta e Gheorghe si asta e parcarea!? Noroc ca acum nu se mai intinde mina, as fi vrut s-o vad pe duamna Parcare ce ar face! De abia astept sa ajung in Bucuresti sa o vad, ca tare dor imi e de ea.

Dar mai primesc si multe alte cereri de la fete saracute, imbracate, vai de capul lor. Multe dintre ele isi doresc sa le fac un copil, ca si Richard Gere, la virsta mea, a devenit tata. Tare imi plac copiii. Le inteleg, ar avea garantia ca ar avea un copil inteligent. Dar trebui sa le pitesc, deoarece nefasta cam da tircoale pe aici.

Dar sa revenim. Repetitia e mama invataturii, deci sa recapitulam ultimele episoade:

1.      Castor si Polux au fost frati gemeni. Mama a fost regina Lena. Cine au fost tatii?

a.      Stefan cel Mare si a construit o biserica a Minturii Neamului.

b.      Mihai Viteazu si cu generalii Novacii si Calomfirestii, ca astia nu iarta nici o pasarica

c.      Zeus si barba-su

d.      Un domn negru

e.      Spartacus din Rahova

2.      Ce deosebire e intre rege si imparat, care e mai mare?

a.      Hagi

b.      Kaiser Beckenbauer

c.      Traian Basescu imperator

d.      Strada Imparatul Traian din sector 5 pe unde am copilarit

3.      De ce nu se gasesc cartofi in piata Venetia?

a.      Deoarece in Venetia e doar apa murdara si sarata

4.      De ce nu e sanatoasa tuica cu miere?

a.      Pt ca tuica omoara propolisul si mierea tuica

b.      Albinele

5.      Citi Constantini au fost?

a.      Nu stim

b.      Se pune si Constanta?

6.      De cine s-au eliberat italienii la 25 Aprilie si de ce?

a.      De ei insisi.

b.      Si-au eliberat tancurile care aveau doar o viteza inainte, pt parada, si trei viteze de marsarier.

c.      Cum arata steagul de razboi italienesc? Era un vultur alb pe fond alb.

d.      In mai 1940 i s-a spus lui Hitler ca Italia a intrat in razboi. Hitler a zis trimite o companie impotriva lor. Dar sunt de partea noastra. Atunci trimite doua regimente sa-i apere.

e.      De aia sunt italienii asa de mici, ca li s-a spus cind se fac mari devin soldati

f.       FIAT inseamna Fix it again Toni

7.      Cit costa restaurarea forurilor imperiale?

8.      Cu ce se incaltau latinele cind umblau desculte?

9.      Ce trebuie sa faci ca sa cistigi la loto?

a.      Sa te fi cacat in scaldatoare

b.      Sa joci si sa alegi numerele cistigatoare

c.      Sa urci niste scari in genunchi

d.      Sa-ti freci mâinile de piciorul drept al statuii sf.Petru, care se afla in virful Columnei.

e.      Sa arunci bani in diferite fintini, da sa nu vina spinu

10.   Cum s-a terminat AS Roma vs Inter Milano si ce a facut Rita Pavone?

a.      Rita Pavone l-a gonit pe marito si asta s-a imbatat cu Giani Morandi de a cazut in ginochio da te.

b.      A cistigat Dinamo (n-o luati in serios, e doar o gluma)

11.   In ce luna a anului s-a nascut Iulius Cezar? (atentie, intrebarea e f grea, cine raspunde corect obtine dublu punctaj. Doamnele au voie sa-i consulte pe soti.)

a.      In luna de miere

b.      In luna 9-a

c.      In luna cadourilor

d.      Nu stiu

12.   Completati: Sa-i dam Cezarului ce e al Cezarului si...

a.      Nevestei pantofi

b.      Sotului multa bere si vin si tuica si sa-l iubim vesnic

13.   Ce a strigat populi cind a zis Cezar „Alea iacta est“?

a.      Ce zar, ce zar!

b.      Sase, sase cezar de fuga

c.      4-2 poarta-n casa!

d.      πολλὰ δὲ καὶ τῶν φίλων τοῖς παροῦσιν, ὧν ἦν καὶ Πολλίων Ἀσίνιος, συνδιηπόρησεν, ἀναλογιζόμενος ἡλίκων κακῶν ἄρξει πᾶσιν ἀνθρώποις ἡ διάβασις, ὅσον τε λόγον αὐτῆς τοῖς αὖθις ἀπολείψουσι.

e.      Vox populi vox derbe(Dei)

14.   De unde vine cuvintul Cezariana?

a.      De la nevasta lui Cezar pe care o chema Cezariana.

b.      De la barbut

c.      De la Kaiserschnitt

15.   Ave imperator, morituri te salutant!

a.      Ce a raspuns Claudius (Aut non)?

b.      Dar Asterix si Obelix

c.      Dar Jean-Léon Gérôme

d.      Dar Henry Wadsworth Longfellow

“O Cæsar, we who are about to die

Salute you!" was the gladiators' cry

In the arena, standing face to face

With death and with the Roman populace.



16.   De ce le chema pe multe nefeste ale romanilor Sabine?

a.      Deoarece au fost furate, ca romanii nu aveau femei si nu au intemeiat o fabrica de confectii, cu pietrele de la Forum, care nu vroiau valuta, ci doar ca Cezar sa le f++ta

b.      Erau din Vaslui

c.      Au ales un rege al Romei, sabin, Numa Pompilius.

17.   Oare cât ar costa restaurarea forurilor imperiale? Ar trebui să contribuie și biserica catolică, știți de ce?

18.   E adevarat ca gistele au salvat Capitoliul?

a.      Da, pt ca nu mincau giste ca erau tari si sacre si nu aveau varza care e daca, ca si viezure, barza, minz

b.      De ce se spune despre anumite domnisoare ca sunt gisculite?

c.      Cind au venit galii gistele au inceput sa cotcodaceasca, ca multe giste fac galuste.

d.      Gistele fac cea mai mare mizerie deoarece ele nu digereaza decit putin din ce maninca, fiind intotdeauna pe fuga, sa zboare.

19.   Acum spuneți și voi ce puteau pune pe masă niște barbari sălbatici?

duminică, 26 aprilie 2020

Jurnal de Corona XXXVII

Sunt extrem de nervos, si suparat, bai Izolati si Izolate, pai bine ba, voua nu va e rusine? V-am laudat, am zis ca sunteti cei mai inteligenti cititori ai mei, v-am rasfatat cu muzica, cu versuri, cu pilde istorice si voi, ce faceti voi!? V-am dat un test si l-ati picat cu totii, da chiar cu totii, fara exceptie.
Doar saracu Fanica Novac a raspuns corect la o intrebare, la doua nu a stiut, si pe restu le-a macelarit.
Dar noi, Novacii si Calomfirestii, suntem rude vechi imparatesti, din vremuri de demult, noi am fost generalii lui Mihai Viteazu
— Unde sunt ceilalţi, clucere? întrebă Vodă. Unde-i Baba Novac, unde-i Banu Manta, Radu Calomfirescu, unde-s fraţii Buzeşti?
Ei toţi beau, se veseleau
Şi pe domn îl fericeau,
Dar când fu despre beţie,
Despre dalba veselie,
Iată, nene, că sosea
Şi la domn îngenunchea
Radul din Calomfireşti,
Zmeul Ţării Româneşti,
Intentionam sa va invit la un restaurant de lux, sau sa va invit la opera, sau la discoteca, sau la calzatore, dar pt ca m-ati enervat, va bag din nou istorie, sa va saturati.
Atentie, vorbeste din nou sefu:
Să continuăm:
Ieșim de la sedinta, deși am mai fi stat la taclale. Pofta de vorbă ți-o deschide urgent un “bicchiere di grappa”. Duc dorul la un păhărel de țuica de prună îndulcită cu miere, combinație apreciată de soțiile noastre, dar disprețuită de Mihai. (NR Bleahh) Zice că stric țuica. Cel care îmi dă mierea, zice ca stric mierea.
Suntem în piața Veneția, km 0 al Romei. (NR i s-a rupt tocul pantofului unei doamne) Piața e dominata de monumentul închinat lui Vittorio Emanuelle, primul rege al Italiei. Monumentul se cheama și “Altare della Patria”. Este cu adevărat monumental, dar nu se potrivește cu arhitectura din jur. E mai înalt decât toate clădirile din jur, chiar si decât Capitoliu, una din cele șapte coline ale Romei. Urcăm “scalinata” flancată de două statui enorme: Castor si Polux, fiecare cu calul său. (NR Nu e adevarat, noi nu aveam cai) Ajungem în “Piazza Campidoglio” flancată de trei palate. Piața a fost proiectată de Michelangelo, la cererea unui papă.
“Musei Capitolini” este denumirea pt. palatele ce stau față-n față si constituie primul muzeu public din lume. Drept în față se află palatul senatorial care aparține Consiliului comunal al Romei. Piața a fost pregătită de papă în cinstea sosirii în vizită a împăratului Carol al V-lea.
Nu mai înțeleg nimic.... (NR Mi s-a facut o sete de mor, da berea italiana... bleah)
Cu câțiva ani mai înainte, în anul 1527 se produsese “sacco di Roma” adică jefuirea Romei de către armatele de mercenari ale împăratului. De ce? Pt. că numai fuseseră plătite.
Dar să revenim în piață. (NR o piata extrem de saraca, nu tu morcovi, nu tu cartofi, nu tu mici cu mustar). In mijlocul pieței au așezat statuia ecvestră a împăratului Marc Aureliu, aici e o copie, cea originală se află in muzeu, fiind singura statuie ecvestră din bronz din Roma antică. Muzeele conțin sculpturi si picturi. Se găsesc si o mulțime de busturi de Împărați ori consuli, acestea se făceau in antichitate la foc automat.
Impresionează fragmentele unei statui uriașe a lui Constantin cel Mare (au fost mai mulți Împărați chemați Constantin). Ce moacă are Constantin! Parcă ar fi repetentul clasei. E o impresie greșită, a fost un abil oportunist. Puteti afla asta si singuri.
(NR iar trebuie sa facem o pauza, s-a rupt si celelalt toc de la alt pantof. Ca le-am spus sa-si ia niste tenisi chinezesti, da ti-ai gasit, ele nu si nu, ca daca-i vede Mario, ce-o sa zica, si poate facem si poze? Sa nu uitam ca legiunile romane purtau Caligae, un fel de sandale italienesti din piele, nu din plastic, fara toc si de aceea erau capabili sa marsaluiasca zi de vara pina-n seara. Talpile caligae erau intarite cu cuie din fier. Fiind deschise nu le transpirau picioarele si deci nu puteau. Duoamnele romane purtau calcei, tot un fel de sandale, FARA TOC, dar mai colorate.)
Rusii erau mult mai avansati, calcau totul in bocanci:
Soldate rus, soldate rus,
Te-ai înălţat acolo sus
Că liberaşi popoarele
Sau fiindcă-ţi put picioarele?
Azi e Duminica, Duminica e FOTBAL, tare mi-ar place sa mergem la fotbal, joaca AS Roma contra Inter, meci mare. Degeaba mergi la Roma daca nu mergi la meci, nu vei intelege in veci ce e aia Roma. Le vom lasa si duomnelor o pauza binemeritata, le trimitem la biserica.
Cum zicea Rita Pavone:
Perché, perché
La domenica mi lasci sempre sola
Per andare a vedere la partita
Di pallone
Perché, perché
Una volta non ci porti anche me
Chissà, chissà
Se davvero vai a vedere la tua squadra
O se invece tu mi lasci con la scusa
Del pallone
Chissà, chissà
Se mi dici una bugia o la verità
Ma un giorno ti seguirò
Perché ho dei dubbi
Che non mi fan dormir
E se scoprir io potrò
Che mi vuoi imbrogliar
Da mamma ritornerò
Da dupa aia Ritornerò, in ginocchio da te.
*****************
Dar sefu e sef, cica fotbalul e pt mujici, iar ne duce la pietre.
Aduceti copiii aici linga pietre, sa simta dogoarea nestinselor vetre, si dati-i cu capul de zid, sa stie ce-i aia partid.
********
Lângă Palatul Senatorial, latura de nord, se află “lupa capitolină” cu Romulus si Remus, pe românește lupoaica. Se credea că statuia e din antichitate, dar s-a descoperit că a fost făcută in evul mediu. În antichitate se turnau separat fragmente ale unei statui și apoi se asamblau. Abia în evul mediu s-a reușit turnarea unei statui într-o singura sarja de bronz. Pt a justifica stăpânirea romanilor peste alte popoare, s-au creat legende privind originea divina a lui Romulus, întemeietorul Romei si primul rege. (NR Avertizare, de ce le chema pe multe nefeste Sabina, fiti atenti ca vine examenul)
Cei de fața au învățat la școală despre Eneida scrisă de Virgiliu. Eneas avea origini divine, mama lui fiind Venus, plecat din Troia distrusă împreună cu tatăl si fiul său, au debarcat pe coasta peninsulei italice, unde fiul său, Ascanio, a întemeiat un regat. Rhea Silvia, o vestală, urmașă a acestora, a fost sedusă si abandonată de zeul Marte, dând naștere gemenilor Romulus si Remus. Acum spuneți și voi ce puteau pune pe masă niște barbari sălbatici? Victoriile mergeau înaintea legiunilor romane.
Părăsim legenda pt a spune ceva despre forurile imperiale. De aici de pe Capitoliu se văd ruine de temple și bazilici. Drept în față e arcul de Triumf a lui Septimius Severus. În stânga se află Curia (sediul Senatului Romei) și închisoarea Mamertine. Au fost închiși aici nume cunoscute: Vercingetorix, Sfinții Petru și Pavel și alții. In dreapta, în depărtare, se vede colina Palatin cu palate în ruină.
Îmi amintesc că eram la Roma într-o discuție cu Roco, custode la muzeul Vatican, și mă întreabă dacă în România avem vestigii din timpul Imperiului Roman. Îi spun de Podul lui Traian, Ulpia Traiana Sarmisegetuza, Tropaeum Traiani și de urme ale unor castre. Un băiat din Făgăraș care era și el prezent, văzând că sunt cam puține îmi zice în română:
-Dar Titi, mai sunt și Arenele Romane din București.
Ce puteam să-i râspund?
- Am putea băga și Piața Romană.
Avea o scuză. Nu văzuse, doar auzise de Arenele Romane.
Nu am zis nimic de lupoaică. Cum ei nu găseau lupoaica lor din antichitate, putea să cadă măgăreața pe noi. Poate a venit singură la noi, cine știe. Zic asta, pentru că nu stă mult într-un loc. Referitor la ruinele noastre, de fapt ale lor, acum câțiva ani s-a oferit “cineva” să restaureze Colosseum. Nu mi s-a părut o sumă mare. Oare cât ar costa restaurarea forurilor imperiale? Ar trebui să contribuie și biserica catolică, știți de ce. (NR de ce?, intrebare de examen)
Cum atenția auditoriului meu cam scăzuse, nu știam ce să fac. Mai trece și o fătucă pe lângă noi fluturând în aer o umbreluță roșie, urmată de o turmă de excursioniști. Parcă mi-a aruncat o scurtă privire disprețuitoare. M-am simțit ca sfântul Sisoie în rai când nu avea ce face, știți voi, din Topârceanu.
(NR Pt repetenti, da si pt diaspora, spre aducere aminte: “Un sfant de cei mari, cu picioarele goale în sandale de argint și cu cerc de lumina în jurul capului, mergea în fruntea lor batand tactul din toiag.
— Blagoslovește, sfinte parinte! îl întampina de departe Sisoe, cu voie buna.
Dar celalt nici nu-și întoarse capul macar.
— De dimineața ai pornit la treaba…, îi striga iar Sisoe, cercand sa intre-n vorba.
Dar sfantul cel mare tot nu catadicsi a-i da raspuns, ci se încrunta doar la el și-i facu semn, din treacat, sa nu-l tulbure cu vorbe în deșert”.)
Ca să atrag atenția alor mei, le-am promis că o să le povestesc in viitor și despre sărbătoarea lupercaliilor la romani și despre lupanare. (NR Cam cazusem in letargie, da ne-am bucurat f tare sa auzim despre lupercali)
E timpul să schimbam registrul. În zona statuii lupa capitolina sunt niște scări pe care le urcam. Intrăm in basilica Santa Maria in Aracoeli, pe ușa dinspre altar. Basilica e o bijuterie încărcată cu opere de artă. Îi întreb dacă au văzut ceva care îi intrigă. Nu îi las prea mult să cerceteze. Aș pierde din punctaj dacă ar descoperi, așa ca le spun eu: coloanele din biserică nu sunt toate la fel. Au fost luate din templele si basilicile din forum.
-Am observat eu că lipseau niște coloane din forum, zice Mihai, ca de obicei sa se dea destept.
Ieșim din biserică cu părere de rău. Descoperim că suntem la înălțime. In fața noastră se aștern 124 de trepte din marmoră, pe care trebuie sa le coborâm cu grijă. Aici vin de obicei cuplurile căsătorite si urca scările. Se zice ca dacă vrei să câștigi la loto, trebuie să le urci în genunchi. Problema e că treptele sunt înalte, așa că renunțăm.
(NR atentie sansele de a cistiga la loto cresc daca joci)
P.S Nu mai am nici o veste de la Brigitte

vineri, 24 aprilie 2020

Jurnal de Corona XXXV

Astazi am inceput cu o sedinta. Sefu nu e de acord cu propunerile lui si ne-a convocat la o sedinta. Intii sunt criticate doamnele, deoarece nu se implica in decizii. Mai apoi sunt criticat eu deoarece ma tot bag in vorba si habar nu am. Admiratia noastra pt sefu scade.
Se pun pe masa toate propunerile, am mai adus o masa si din cealalta camera si doua sticle de vin. Am propus sa facem si un flipchart pe perete. Si facem si brainstorming si Team bilding. Eu am cazut in team cu nevasta. Cautam criterii de decizie. 

Cred ca o sa dureze, asa ca mai bine facem recapitulare pt teza:

1. De ce a fost desfiintata garda pretoriana?
a. Coruptie, afacerea tigareta
b. nu mai veneau pretorieni din Africa de sud, din Pretoria
c. La guardia Pretoriana de Majencio kucho junto a el contra su cunado Constantino el Grande en la batalla del puente Milvio de 312, que tuvo lugar en las afueras de Roma. Despues de ganar la batalla, Constantino suprimio la Guardia Pretoriana; a los miembros que sobrevivieron se les prohibio avercase a menos de cienta sesenta kilometros de Roma
2. Cum il cheama pe imparatul care imi statea pe limba?
a. Maximinus Daia si Licinius
b. Traian si Udrea
c. Bercea mondialul
d. Herpes
3. De ce e cocotat sf Petru pe columna lui Traian?
a. Statuia lui Traian care a fost in virf a fost topita, pt ca se cacau porumbeii in capul lui
b. Papa Sixt al V-lea a dat ordin sa se puna statuia lui sf Petru
c. Sfintu Petru si Mihai au deschis circiuma-n rai.
4. De unde au venit latinii in peninsula?
a. Din Romania cu Ryanair, aia mai bruneti
b. Mafiotii din USA
d. Nu stiu si nici nu ma intereseaza, important e sa stea in carantina
c. Din Balcani pe la 1500 inaintea erei noastre
5. De ce e limba latina o limba moarta?
a. E f grea si nimeni nu a mai vrut sa invete
b. A cazut Roma si au venit altii si s-au amestecat
d. Ultimele sapaturi au dovedit ca ae nu se pronunta e, ci ae
e. Era f batrina
6. Cum i-au invatat Dacii pe latini sa manince polenta?
a. Le-au cucerit drojdia pt pane in lupta dreapta
b. Nu le placea pizza
c. Au adus porumbu de la unchiul SAM, mult inainte de descoperirea acestuia.
7. Cum il chema pe imparatul care s-a innecat intr-o apa de 50 de cm si de ce?
a. Barbarossa
b. Maxentius
c. Rosu imparat pe armasarul beat care minca jaratic
d. Ceva cu M sau C
e. Ludwig al doilea care s-a innecat in Starnberger See
P.S Am senzatia ca multi se uita de dupa perdele si nu se baga. F putine cometarii si nu-mi vine sa cred ca ati inteles tot.
Celor meritosi le voi oferi un cadou:
Uitatul pe fereastră a devenit un tic,
Toată lumea se uită pe fereastră.
Citeşte, spală, iubeşte, moare
Şi din când în când dă fuga
Şi se uită pe fereastră.
Ce vreţi să vedeţi?
După cine priviţi?
Luaţi-vă gândul, cine a fost de venit a venit,
Cine a fost de plecat a plecat,
Ce a fost de trecut prin dreptul vostru a trecut.
Lăsaţi perdelele,
Trageţi obloanele,
Şi mai luaţi-vă o dată tensiunea.
După ce a văzut totul, ploi, războaie,
Soare, cârtiţe, evenimente,
Repetate mereu aidoma,
Omenirea nu cred că mai doreşte serios
Să mai vadă ceva.
Totuşi uite-o lipită de ferestre,
În ochi cu un gol.
(Nichita Sorescu, Atavism)