A aparut cea mai grozava carte a anului, o aventura savuroasa in lumea aviatiei anilor 70-80. Comenzi direct la avioane@gmx.de Cartea "Si noi am construit avioane" se poata procura si de la magazinul Pilotshop din Baneasa: PilotShop Baneasa Adresa: Sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 24-28, sector 1, Bucuresti, 014052 Mobil (Vodafone): +40 770 951 700 Telefon: +4 031 425 3387 Fax: +4 031 425 3388 E-mail: office@pilotshop.ro Program de lucru: Luni-Vineri 09:00-17:00
miercuri, 6 ianuarie 2021
Schiul din trecut si de azi
joi, 31 decembrie 2020
luni, 21 decembrie 2020
Mos Gerila si Mos Craciun
vineri, 18 decembrie 2020
tataie
duminică, 6 decembrie 2020
Miorita
sâmbătă, 5 decembrie 2020
Cu metroul
duminică, 18 octombrie 2020
Lume, lume, soro lume
duminică, 27 septembrie 2020
Paraggi
Signora Cecilia Ucelli era o femeie planturoasa, vorbea f. repede si mult, englezeste cu simpaticu accent italian. Era vizibil incintata de fi-miu, mie mi-a aruncat o privire trecatoare si m-a intrebat daca vin direct din Romania. Ne-a prezentat casa, vila Ucelli. O construise strabunicu, in urma cu o suta de ani cind venise la Paraggi, de fapt cred ca era taica-su, da se dadea cocheta. Sunt sigur ca signor Ucelli fusese un om strasnic, vazusem chiar niste poze, da cred ca nu avea nici un talent de arhitect. Reusise sa foloseasca o cantitate imensa de pietre, care de altfel se gasesc din belsug p-acolo, pt. a construi ceva incurcat, cu o scara in spirala si camere strimbe pe o parte si ailalta, trebuind neaparat sa urci sau sa cobori cind treci din una in alta. Cica pe vremea aia plaja era ocupata de o satra de tigani, si doar vro doi pescari care duceau pestele la Portofino, aflat doar la un km distanta sau la Genoa, sau mai jos la Cinque Terre. Greu de crezut acum cind un patut pe plaja costa intre 24 si 35 Euroi pe zi si persoana. Cred ca tiganii nici nu prea beau bere, la 5 Euro un paharut e de inteles.
Bruno Ucelli era proprietaru hotelului vecin, printesa noastra, cind se scula, striga Buno si ne lua de mina pt. a deschide poarta de fier si a merge la Bruno, care-i dadea un biscuite sau doi.
Alfredo era gradinaru care aparea din cind in cind, ne povestea multe lucruri amuzante desi noi nu prea pricepeam. Am reusit sa-i spuneam ca ne-am speriat cind am vrut seara sa mergem peste deal la Portofino si am dat de un porc mistret in plina strada, spuse ca nu sunt periculosi, el gaseste des din astia prin piscine.
Gino di Giaconomo era profesor, nascut chiar acolo, ne-a povestit toata viata lui in timpu drumului de la Santa Margherita la San Fruttoso di Capodimonte, cu micu iaht inchiriat, care de altfel era mai ieftin decit patru patuturi la strand. Zicea ca Portofino a fost descoperit de americani prin 50-60 si s-au construit o multime de hoteluri in stil quasi italian-american. Intre timp amricanii gasira alte tinte si ramasese toata coasta in mina italienilor, care erau peste 80% din turisti, pe locu doi fiind nostalgicii rusi si apoi japonezii. Romani am vazut f. putini cred ca erau la munca.
marți, 8 septembrie 2020
Eternul Adam, Jules Verne
Observară totuşi, curând, o particularitate remarcabilă. Pâna la o anumita perioada, care putea fi evaluata în mare doua sau trei mii de ani, cu cât era osuarul mai vechi, cu atât erau mai mici craniile descoperite. Dincolo de acest stadiu, progresia se inversa şi, cu cât patrundeau mai departe în trecut, cu atât creştea capacitatea craniilor şi, prin urmare, marimea creierilor pe care îi adapostiseră. Cele mai mari fura gasite tocmai printre ramaşitele, de altfel foarte rare, de la suprafaţa stratului de mâl. Cercetarea conştiincioasa a acestor resturi venerabile nu mai îngaduia vreo îndoiala: oamenii din acea epocă îndepartata capatasera o dezvoltare cerebral mult superioara celei a succesorilor lor – inclusiv a contemporanilor zartogului Sofr. Timp de o sută şaizeci, sau o sută şaptezeci de secole avusese deci loc o regresie evidenta, urmata de o nou ascensiune. Tulburat de aceste fapte stranii, Sofr îşi continuă cercetarile.
*******************
Comentariu
Insasi
craniul lui Sofr se micsorase, se privea, se pipaia si simtea ca ii cade sapca
pe ochi. Si asta tocmai acum cind trebuia sa inteleaga, sa priceapa de ce.
Se-ntreba daca va fi capabil sa rezolve problema cu asa un craniu mic. Dar, pe
masura ce craniul i se micsora lucrurile deveneau mai clare, mai simple.
Neuronii lui nu mai puteau procesa informatii complexe, de aceea isi redusesera
activitatea la esenta, capatasera chiar o mare rutina in a extrage esenta
dintr-o problema, curata toate celelalte buruieni dimprejur, asa cum cureti
pestele de solzi, sa ajungi la carnea alba, sau cind cureti nuci noi, sa ajungi
la miezul dulce si ti se inegresc degetele.
Simtea ca e aproape de rezolvare, solutia ii sufla in fata, o
vedea, era aproape, inca putin si o gasea, se concentra la maxim, se inrosise
de concentrare, dar micul craniu obosise, nu mai putea..