Eternul Adam, Jules Verne

Observară totuşi, curând, o particularitate remarcabilă. Pâna la o anumita perioada, care putea fi evaluata în mare doua sau trei mii de ani, cu cât era osuarul mai vechi, cu atât erau mai mici craniile descoperite. Dincolo de acest stadiu, progresia se   inversa şi, cu cât patrundeau mai departe în trecut, cu atât creştea capacitatea craniilor şi, prin urmare, marimea creierilor pe care îi adapostiseră. Cele mai mari fura gasite tocmai printre ramaşitele, de altfel foarte rare, de la suprafaţa stratului   de mâl. Cercetarea conştiincioasa a acestor resturi venerabile nu mai îngaduia vreo   îndoiala: oamenii din acea epocă îndepartata capatasera o dezvoltare cerebral    mult superioara celei a succesorilor lor – inclusiv a contemporanilor zartogului Sofr. Timp de o sută şaizeci, sau o sută şaptezeci de secole avusese deci loc o regresie evidenta, urmata de o nou ascensiune. Tulburat de aceste fapte stranii, Sofr îşi continuă cercetarile.

*******************

Comentariu

Insasi craniul lui Sofr se micsorase, se privea, se pipaia si simtea ca ii cade sapca pe ochi. Si asta tocmai acum cind trebuia sa inteleaga, sa priceapa de ce. Se-ntreba daca va fi capabil sa rezolve problema cu asa un craniu mic. Dar, pe masura ce craniul i se micsora lucrurile deveneau mai clare, mai simple. Neuronii lui nu mai puteau procesa informatii complexe, de aceea isi redusesera activitatea la esenta, capatasera chiar o mare rutina in a extrage esenta dintr-o problema, curata toate celelalte buruieni dimprejur, asa cum cureti pestele de solzi, sa ajungi la carnea alba, sau cind cureti nuci noi, sa ajungi la miezul dulce si ti se inegresc degetele.
Simtea ca e aproape de rezolvare, solutia ii sufla in fata, o vedea, era aproape, inca putin si o gasea, se concentra la maxim, se inrosise de concentrare, dar micul craniu obosise, nu mai putea..

Avem varza acra

 Cind vine toamna eu nu numar bobocii, ca nu am, de unde sa am boboci. Dar numar muraturi, varza, zacusca. Ca asa sunt eu gospodar. Cine ar fi crezut, dintr-un dandy, bautor, noaptea vesel, ziua trist, sa ajung puitor de muraturi si de varza acra? Cum era vorba pe vremuri, anunt la un aprozar, "Avem varza acra", dedesupt a scris unu, "Inca o lovitura data capitalismului".

Dar, ar spune varul meu, asta e o traditie de familie. La mahala toamna se facea claca si se-ncepea cu bulionul, se facea un mare foc in curte si se taiau rosii, se fierbeau, se puneau in borcane, zile in sir. Urmau celelalte, se ajungea si la vin.

Cind am ajuns la bloc nu am incetat cu traditia, muraturi, zacusca, vinete in sticle, vin la etajul 12. Si desigur varza murata.

Si pe aici pun varza murata, bine ca am gradina ca daca as face-o pe linga casa ar veni politia, precis.

Nemtii sunt mare mincatori de varza acra, d-aia li se si spune “Kraut“. Eu am o mare problema sa gasesc varza cit de cit frageda. Ce se gaseste pe aici e un fel de tabla de caroserie, poate fi folosita la peticirea masinilor. Am cumparat de toate felurile, si din aia Spitzkohl, din aia ascutita, si din aia ca o farfurie batuta, degeaba, toata iese dupa fermentare tare, tare, tare.

Ma gindeam sa iau de la Lunguletu, ca tocmai am vazut un film cu ei. In Lunguletu locuiesc 4000 de cetateni harnici si au 1000 de tractoare. Produc peste 100.000 de tone de cartofi si de varza. An de an, ai zice ca sunt bogati. Dar ti-ai gasit, ii vind cu nimica toata, de multe ori chiar in pierdere. In film “Kohl, Kartoffeln und andere Dämonen”, facut de un roman, cred ca cu bani nemtesti, ca altfel nu-mi explic de ce e in germana, ni se arata cum poti sa muncesti sa-ti iasa ochii si sa ramii cu praful dupa toba.

Sa vi-l povestesc. Un baiat, Serban impins de mama lui, care era nemultumita de preturile din pietele bucurestene, se duce la Lunguletu si cumpara 250 de kg de varza, cu 15 euro. Uimit de asemenea preturi se hotareste sa ia in arenda un hectar si-ncepe sa cultive cartofi si varza, pt a intelege cum merge treaba. Si intr-adevar, munceste o vara si nu-i ramine nimic. Se-ntreaba de ce fac oamenii locului, de ani si ani, acest lucru? De fapt doar bancile cistiga din afacere, bancile la care taranii sunt indatorati. De ce nu se organizeaza sa vinda produsele in echipa, de ce nu cultiva si altceva, de ce trebuie sa aiba fiecare tractorul lui, de ce, de ce? Se pare ca le-a ramas in singe teroarea colectivismului si nu mai vor sa auda de asa ceva.

Iti vine si sa rizi dar mai ales sa plingi...

MDR.DE

Kohl, Kartoffeln und andere Dämonen | MDR.DE

Sanda

 Era un copil norocos, frumusel foc, niste ochi verzi cu gene chiar exagerat de lungi, ca facea vind cind clipea. Avea si acel ceva simpatic care atragea, chiar si cei mai incruntati se simteau datori sa-i zimbeasca. Ii iesea totul fara efort, ii ajungeau citeva minute sa-si pregateasca temele si sa ia cele mai bune note. Fetitele il cautau si-i cereau prietenia.

Intre timp devenise adolescent, se pierduse mult din farmecul copilului. Vocea magareasca, cosuri, se lungise exagerat si, slab fiind, devenise chiar caraghios, ca o papusa marioneta. Schimbase si scoala, mergea in centru, acolo erau altii, unii chiar f cititi, f culti chiar. El nu prea o avusese cu cititul si-si dadea seama ca acum ii lipseste ceva, uneori nu intelegea anumite vorbe despre personaje de care nu auzise, dar intelegea ca sunt din carti. Nici cu exprimarea nu statea prea bine, ii scapau enorm de multe dezacorduri, “este multe” i se parea inca f corect.  Se apuca sa citeasca cu frenezie, citeste tot ce-i cade in mina, si carti grele, chiar de filozofie, povesti, romane, chiar de dragoste, clasici, moderni, uneori poezie. La un moment dat simte ca nu-si mai apartine, devine un personaj de carte, un personaj care se schimba permanent, dar nu mai e el. Devine si mai caraghios, vorbeste in citate, uneori bagate cu furca, insuficient de bine mestecate.

La ora de romana, care-l plictisea enorm, se vorbeste de Eminescu, ma rog, dragut. Si se ridica ea, Sanda, si recita Luceafarul, ramine perplex, frumos, vai cit de frumos e. Se indragosteste la prima recitare de ea. Era departe de ceea ce ar insemna o fata frumoasa. Cam grasuta, picioare de pian, frunte exagerat de inalta, parul incepea din crestet, chiar daca incerca sa-l acopere cu un breton cam rar. Incercarile lui de apropiere sunt nu numai respinse, dar chiar luate in deridere, dar cu un zimbet cuceritor. Afla ca e mare admiratoare a lui Vraca, marele actor. Face ce face si obtine bilete la Richard al treilea, cu Vraca. Nu prea mai fusese la teatru, dar indrazneste sa o invite. E in al noulea cer, Sanda accepta incitatia cu bucurie. O seara de vis, ii reusesc chiar niste comentarii simpatice care o fac sa rida. La un moment dat chiar i se pare ca ea incepe sa-l priveasca cu alti ochi. E in al noulea cer.

Se vad la scoala, i se pare ca e chiar binevoitoare cu el, se ofera sa o insoteasca acasa, se putea merge pe jos, e refuzat. O urmareste totusi de la distanta, o vede insotita de un bun prieten de al lui. Se duc chiar la cofetarie, el isi terminase budgetul pe trei luni cu biletele la Richard.

Mai trec zilele, in wcul baietilor sunt peste tot intinse biletele, Marcel te iubesc, Marcel te iubesc, semnat Sanda. Pe el nu-l chema Marcel. Simte asa o durere undeva, o fi in inima, in ficat, nu stia, dar durea, tare durea.

Un prieten bun il invita la un „ceai“. Plecasera parintii. Multi prieteni, chiar si doua fete de care era constient ca-l plac. Era si Sanda.. si Marcel. Se danseaza, mai tirziu se stinge lumina si se danseaza f strins, f strins. Intra in bucatarie sa caute ceva de baut, o vede, prin intuneric, pe Sanda, cu Marcel, se stringeau in brate, se stringeau in brate, se sarutau cu foc. Simte din nou durerea aia, se duce din nou la dans si-ncearca sa uite, cu celelalte fete.

Trec anii, se terminase scoala, nu o mai vazuse pe Sanda. Afla ca nu a intrat la teatru, unde-si dorea, si facea medicina, gata sa fie doctorita. El devenise un adevarat dandy, se slefuise, se mai implinise ceva, era constient ca arata bine si succesul la dame ii dadea siguranta. Ii ieseau si replicile f bine. Se intilnesc intimplator, ea se ingrasese enorm, parul ii mai cazuse ceva, parca si picioarele erau mai groase, doar zimbetul ii ramasese, zimbetul care-l inebunise si vocea. O intreaba daca mai stie Luceafarul. Nu se lasa rugata si se apuca sa recite... Parca e din nou frumoasa...

Excursie la Pirna, linga Drezda, Germania

Corona ne-a limitat masiv dorul de duca, dar totusi nu ne-am lasat. Am descoperit frumusetile Germaniei de est. Mai fusesem pe acolo dar parca acum a fost si mai frumos, mai ales ca am avut o vreme de vis, uneori chiar prea cald, pina la 33°C. Unde mai pui ca am fost si cu copiii, ai mei si ai altora, fapt ce m-a ambitionat sa tin pasul in lungile si grelele excursii. La un moment dat am banuit ca se gindeau la mostenire, dar, cum se spune, ce nu te omoara, te intareste.

Va las placerea sa-l intrebati pe Gogu, daca sunteti curiosi, ce e localitatea Pirna si ce e prin imprejurimi.

Dupa cum vedeti intr-o zi am facut 17837 de pasi, pe o distanta de 13,9 km si am consumat 1440 kcal. Ce nu spune graficul ca diferentele de nivel au fost de sute de metri.

A fost frumos, dar parca de abia mi s-a deschis apetitul, parca as mai face ceva...

Vine toamna, ati observat?

Despre nimic

Vad ca interesul pt spumoasele mele postari a scazut dramatic, poate si pt ca e vara, e cald, multi sunt in concediu si, mai ales, simt ca atmosfera generata de nenorocitul de virus a ajuns la la un nivel deprimant.
De aceea imi voi economisi gloantele si voi vorbi despre ceva ce vorbeste toata lumea, desi eu nu as fi vrut sa ma pronunt.
Voi vorbi de Corona.
Si eu, precum marii specialisti si marii politicieni, nu am inteles nimic ce e cu acest virus. Partea mea optimista imi spune ca dracul nu e asa de negru, cum se credea prin martie. Dar nici partea mea pesimista nu ramine datoare si zice ca, stai asa, ca nu o fi el negru, dar tot drac e. Sunt constient ca masca, distantarea si, ma rog, toate masurile preconizate, nu vor reusi sa distruga virusul dar, orsicit, ne mareste sansele fiecaruia dintre noi sa scapam inca o perioada, in speranta ca totusi se termina cumva, nici eu nu stiu cum.
Poate cea mai buna metoda de izolare e in cer. Iata solutiile favorizate de niste persoane f apropiate mie.

Fericirea-i doar in vin

Fericirea-i doar in vin, Spune un proverb latin.

Si eu, ca majoritatea oamenilor, caut fericirea. Am cautat-o peste tot, am cautat chiar in carti, am citit chiar din clasici, se spune ca si Aristotel (happiness depends upon ourselves.) s-ar fi ocupat de tema asta.

Uneori mi-am zis, nu cumva sunt fericit fara sa-mi dau seama, cert e ca de fiecare data cind eram nefericit ma-ntrebam daca sunt sau nu; atunci cind eram fericit nu mai imi puneam nici un fel de intrebari, eram pur si simplu. As concluziona ca esti fericit atunci cind nu-ti pui intrebarea daca esti fericit!

Iata insa ca oamenii de stiinta, profitind si de posibilitatile tehnice de azi, au stabilit niste criterii, niste clasamente, asa cum le sta lor bine. Nu stiu cit au primit ei pt. aceasta lucrare monmentala, cred insa ca munca la acest studiu i-a facut fericiti.
Sa vedem cum sta treaba! Cica cei mai fericiti oameni din lume ar fi finlandezii!? Nu am fost in Finlanda, dar din ce am auzit nu vad de ce ar fi aia atit de fericiti? Am auzit ca acolo bautura e extrem de scumpa, asta sa fie cauza? Nu mai spun ca muierile au tite mici, da ma rog, daca spun savantii asa trebe sa fie. Nu inteleg nici ca danezii sunt pe doi, dar mi se pare normal ca elvetienii sunt pe trei.
Ca neamt ma aflu pe un onorabil loc 17, oricum le-am tras-o americanilor (18), dar si fonfanitilor de francezi (23).

Ca roman insa stau mai prost, pe locul 47, dar oricum mult mai bine decit acum 6 ani, cind stateam pe locul 90. Dar oricum le-am tras-o ungurilor (53). Si rusilor (73), chiar si grecilor, (77), Maldive (87), nu mai vorbesc de amaritii de bulgari (96).

Care sunt criteriile dupa care esti, sau nu, fericit?

1.     Banii, GDP pe persoana (banuiam eu ca asta conteaza cumva). Aici ar fi Qatar si Luxemburg pe primele locuri.

2.     Suportul social, adica sa mergi la nunti botezuri, sau poate o fi vorba de sistemul social al tarii. Aici pe primele locuri sunt nordicii!?

3.     Sanatatea, ca-i mai buna decit toate. Culmea, aici stau cel mai bine Singapore, Hong Kong, Japonia

4.     Libertatea de a face ce vrei. Ciudat, pe primul loc aici e Uzbechistan!?

5.     Generozitatea. Cea mai generoasa Myanmar si cea mai zgircita Grecia(!)

6.     Coruptia. Extrem de concludent, pe primele locuri ale coruptiei sunt Moldova, Bulgaria si Romania! Era de asteptat, nu asa?  Cele mai cinstite tari sunt considerate Singapore, Ruanda, danemarca, Finlanda. Daca Romania ar avea scorul Danemarcei la coruptie ar ajunge printre cele mai fericite tari din lume.

Nu prea sunt de acord cu aceste criterii, m-as fi gindit mai mult la calitatea vinului, la mincare, clima, frumusetile naturii, bunatatea si frumusetea sotiilor, a copiilor, a nepotilor.

Oare cum va arata acest clasament la anul, dupa Corona?

Cuvintare

Prezentarea mea de la lansarea cartii "Si noi am construit avioane"
Thank you very much for your kind words.
Ladies and gentlemen,
Please, allow me to introduce myself. My name is Mihail Calomfirescu, I worked in this institute 17 years at many projects like IAR 93, 99, 95. I live since almost 30 years in Germany. I wrote a marvellous book, names We have built airplanes, too!
As I was looking, many years ago, for a job in Germany, I`ve mentioned, of course, that I worked in the aviation industry in Romania. But, nobody believe me, because nobody knows that such an industry exists in Romania. In fact, Romania’s been involved in designing and manufacturing airplanes for more than a century now. It may be worth to mention pioneers like Aurel Vlaicu, Traian Vuia or Ellie Carafoli and Henry Coanda that have important contributions to development of aerodynamics and jet propulsion respectively. Before Second World War, the Romanian aviation provided jobs to about twenty thousand engineers and produced a wide range of light aircraft like the IAR 80, the most famous fighter you never heard of. As the Phoenix bird, after the second world war, the wings of the industry got burnt by the strong sun coming from the east (whole factories were dismantled and taken east). Only a couple of hundreds of enthusiasts kept the hope alight, and the myth proved its powers eventually.
I realized that not only the foreigners don‘t know this history but also very few Romanians were aware of those facts of the past. Being part of this - already - history, making it known, became my initial motivation for writing this book.
In the last quarter of the twenty’s century, various projects (both civilian and military) started to grow wings. Among about a dozen projects, the need of an indigenous jet fighter was on the agenda. As already mentioned, I was part of the team that designed three types of jets: fighter IAR93, trainer IAR99 and supersonic fighter IAR95. The first two projects were fulfilled all the way, and while IAR93 was withdrawn form service due to political issues, the IAR99 is still flying for Romanian Air Force. I am proud to have been part of this team, and this became my second motivation to put these memories on the paper. The events that shook Eastern Europe in 1989 completed another cycle of Phoenix myth. Apart from freezing all projects, another effect was the disbanding of the teams that accumulate specific expertise so far. Most of the engineers found themselves positions at various levels in the aviation industry worldwide. Phoenix ash gone with the wind!
And now let me please to continue in Romanian language, some feelings, emotions can be expressed only in the mother tongue. And you do not have to bear my bad English.
Pfui, grea mai e si engleza asta!
Doamnelor si domnilor,
Multumesc domnului director Nae Catalin si comitetului de organizare ca mi-au oferit ocazia sa lansez aceasta carte.
Acum, ca suntem intre noi, marturisesc ca sunt tare, come se dice?, emotionat. In general nu-mi place sa vorbesc in public, desi in Germania am facut-o de multe ori, prin natura jobului, dar e mai usor printre straini decit printre ai tai, si era mai usor, deoarece vorbeam in germana si nu intelegeam chiar tot ce spun. S-ar putea spune ca aici sunt ca si acasa, dar desi am lucrat multi ani in acest institut este prima data cind am ocazia sa fiu aicea sus.
In aceasta sala am fost obisnuit sa stau in fund si sa ascult zmierit acuzatiile, ca nu suntem in stare sa proiectam ceva ca lumea, ca proiectam dupa cataloage, ca puscaria ne maninca, suntem sabotori etc. Nu-mi amintesc sa fi auzit vrodata ceva laudativ, cit de cit. Nu-mi amintesc sa ni se multumeasca cu ocazia primului zbor IAR 93, 99, de 95 oricum nu poate fi vorba. Nu-mi amintesc sa fim serviti la aceste ocazii cu mici cu mustar, sau bere rece. Domnule director Nae, va rog eu frumos, laudati-i din cind in cind, chiar daca nu merita, face bine, credeti-ma.
Că nu e ușor să construiești avioane, o dovedesc si cei Nouă meşteri mari/, Calfe şi zidari/ Şi Manoli - zece,/ Care-i şi întrece:
Meşterii gândea
Şi ei îşi făcea
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare.
Apoi le-ntindea
Şi-n văzduh sărea,
Dar pe loc cădea
Şi unde pica,
Trupu-ş despica.
Si nici macar nu ne-am zidit nevestele.
Ca tot suntem la biserici
Pe un santier al unei biserici vine un preot in vizita si-l intreaba pe primul intilnit, ce faci aici?, sparg pietre, il intreaba pe al doilea, cistig un ban pt o tuica, pt mine si familie, si al treilea zice, construiesc un locas sfint. Da, doamnelor si domnilor, avioanele sunt pt noi acele locasuri sfinte. Nu ca am fost foarte sensibil?
Permiteti-mi sa folosesc aceasta ocazie pt a exprima un gind pios celor care nu mai sunt printre noi. Precis ne privesc de acolo din ceruri.
Daca tot nu ne lauda nimeni sa ne laudam singuri. Sunt mindru ca am facut parte din acest colectiv. Sunt mindru de colegii mei si de realizarile noastre. Sunt mindru si de cei de azi, de cei tineri, ca rezista tentatiilor de a-si face desaga si a otravi fintinile, plecind peste mari si tari, de cei din generatia mea ca sunt inca pe baricade si renunta la plimbarile cu rasfatatii nepoti in parc, pt a tine viu stindardul aviatiei romane. Sunt sigur ca arde-n ei flacara avioanelor, cu sau fara postcombustie. Cine s-a molipsit cu asa ceva nu va putea in veci sa se vindece.
Si acum despre cartea mea. Ii rog pe cei mai risipitori care nu au ce face cu banii si vor cumpara aceasta carte sa fie indulgenti, stiti bancul cu privirea inteligenta a inginerilor si a ciinilor.
Am scris o carte din plictiseala de pensionar, mai ales ca-n Germania vremea e f proasta, dar si din dorinta de a ma imbogati, acum la batrinete. Aceasta ar fi a treia motivatie sa scriu aceasta carte.
E o carte de suflet si mai putina minte, complet subiectiva, sunt sigur ca am uitat multe, altele le-am rastalmacit si poate am nedreptatit pe unul sau pe altul. Asta ar fi o motivare sa NU fi scris aceasta carte. Iertare. La virsta mea, de altfel, m-am obisnuit sa-mi cer scuze pt intentii bune, nereusite. Poate vom scrie impreuna o urmare, m-am gindit la ceva de genul Povesti din lumea acelor oameni minunati si a masinilor lor zburatoare. In folclorul german se spune fa lucruri bune si vorbeste despre ele, chiar daca lauda de sine..
In incheiere, sa nu pierdem masa de prinz, urez acestui institut sa fie ce a fost odata si chiar mai mult decit atit. Mi-as dori din suflet reusita, mai ales, a proiectului IAR 99 TD.
Sanatate, ca-i mai buna decit toate.
Multumesc pt. Atentie.

Banc vechi, cu fasole

Un banc vechi:

- Bade, dau oile lapte?

 - Alea albe, da.

- Şi alea negre?

- Şi alea negre.

- Dar lână dau?

- Alea albe, da.

- Păi, şi alea negre?

- Şi alea negre.

- Da ale cui sunt alea albe?

- Ale mele.

- Şi alea negre?

- Şi alea negre

Mi-a iesit prima promotie de fasole, alea negre, care de fapt sunt mov, sunt ale mele, da si alea albe, care sunt verzi.

Cura de slabire

Cum spuneam, in copilarie, adolescenta, si chiar mai tirziu am fost o umbra, imbracat de iarna si cu rucsacul in spate cintaream 62 de kg, la 1,78 si nu ieseam afara cind batea virtul, decit cu pietre in buzunare.

Nu m-am gindit vreodata sa ajung sa consult informatii despre slabire. Dar iata ca a venit si asta, nu numai ca m-am ingrasat, dar si burtica face progrese vizibile, iar virusul ma-sii mi-a dat lovitura de gratie. Cica cu virsta si metabolismul devine mai eficient, asa e si la tigri si lei, deoarece acestia cind imbatrinesc nu mai pot vina atit de bine, atunci corpul isi imbunatateste eficienta arderii si se acumuleaza din mai putina mincare. Dar oricum principiul e clar, trebuie sa inghiti mai putine calorii decit consumi.

Dar sa facem socotelile. Fiecare om are nevoie sa traiasca de ceva calorii, functie de virsta, corpolenta etc, eu fara sa fac nimic am nevoie de 1672 kcal. Dar hai sa facem si sport. Eu fac intotdeauna sport, dar daca te uiti la consum calorii prin sport iti dai seama ca degeaba. O ora de alergat consuma 800 kcal pe ora, fotbal ca. 400, bicicleta de la 200-300. Unii spun ca sexul ar fi indicat. Cum era poanta aia, faceti sport?/ Sexul se pune?/ Da!/ Atunci nu. Oamenii de stiinta au calculat ca un barbat consuma 0,101 Kcal/sex, femeile si mai putin, adica 0,0042 Kcal/minut. Deci un sex de o ora ar consuma 0,252 kcal. Desigur depinde de stil, stilul pickhamer consuma mai mult, decit cel masina de cusut, dar vorbim de consum mediu. Cu nevasta altuia consumul e mai mare. Dar oricum ai da-o consumul e extrem de mic, mai bine stai degeaba, cind consumi, cum spuneam 1672 kcal.

Dar mai exista alte solutii, ca d-aia invatam fizica la scoala. Pt incalzirea unui gram de apa cu un grad e necesara o energie de o calorie. Sa presupunem ca bem o bere rece, la temperatura de 0°C, adica 500 de grame. Corpul lupta in acest caz si-ncerca sa-si pastreze temperatura constanta de 37 de grade. Deci incalzeste cele 500 de grame, la 37 de grade, folosind energia interna, adica consuma 18,5 kcal. Dar berea aduce si calorii, ca. 0,2 kcal/sticla, dar oricum ramine un consum net de 18,3 kcal. Deci cu o bere rece se consuma de o suta de ori mai multa energie decit o ora de sex.  

In general mediul rece obliga corpul sa consume multa energie, deci, teoretic vorbind, cel mai eficient e sa faci sex, stilul pickamer, cu nevasta altuia, in lada frigorifica, bind multa bere rece.

Fiecare poate calcula pt el ce cantitate de bere rece trebuie sa bea si functie de cit maninca. Doar asa ca nota informativa, o friptura de porc de 300 grame aduce un aport de energie de 579 kcal, deci ar trebui sa bea, ca sa compenseze, 32 de sticle. In loc de bere se poate folosi si spritz de vara sau chiar tuica rece.

Poate ca vi se par cifrele exagerate, dar vorbim doar de informatii de care trebuie sa tinem cont.

P.S In mod senzational, un bun prieten a reusit sa-i faca o poza Brigittei, va amintiti de ea? E sanatoasa, bine dispusa si ma iubeste in continuare.