Fericirea-i doar in vin

Fericirea-i doar in vin, Spune un proverb latin.

Si eu, ca majoritatea oamenilor, caut fericirea. Am cautat-o peste tot, am cautat chiar in carti, am citit chiar din clasici, se spune ca si Aristotel (happiness depends upon ourselves.) s-ar fi ocupat de tema asta.

Uneori mi-am zis, nu cumva sunt fericit fara sa-mi dau seama, cert e ca de fiecare data cind eram nefericit ma-ntrebam daca sunt sau nu; atunci cind eram fericit nu mai imi puneam nici un fel de intrebari, eram pur si simplu. As concluziona ca esti fericit atunci cind nu-ti pui intrebarea daca esti fericit!

Iata insa ca oamenii de stiinta, profitind si de posibilitatile tehnice de azi, au stabilit niste criterii, niste clasamente, asa cum le sta lor bine. Nu stiu cit au primit ei pt. aceasta lucrare monmentala, cred insa ca munca la acest studiu i-a facut fericiti.
Sa vedem cum sta treaba! Cica cei mai fericiti oameni din lume ar fi finlandezii!? Nu am fost in Finlanda, dar din ce am auzit nu vad de ce ar fi aia atit de fericiti? Am auzit ca acolo bautura e extrem de scumpa, asta sa fie cauza? Nu mai spun ca muierile au tite mici, da ma rog, daca spun savantii asa trebe sa fie. Nu inteleg nici ca danezii sunt pe doi, dar mi se pare normal ca elvetienii sunt pe trei.
Ca neamt ma aflu pe un onorabil loc 17, oricum le-am tras-o americanilor (18), dar si fonfanitilor de francezi (23).

Ca roman insa stau mai prost, pe locul 47, dar oricum mult mai bine decit acum 6 ani, cind stateam pe locul 90. Dar oricum le-am tras-o ungurilor (53). Si rusilor (73), chiar si grecilor, (77), Maldive (87), nu mai vorbesc de amaritii de bulgari (96).

Care sunt criteriile dupa care esti, sau nu, fericit?

1.     Banii, GDP pe persoana (banuiam eu ca asta conteaza cumva). Aici ar fi Qatar si Luxemburg pe primele locuri.

2.     Suportul social, adica sa mergi la nunti botezuri, sau poate o fi vorba de sistemul social al tarii. Aici pe primele locuri sunt nordicii!?

3.     Sanatatea, ca-i mai buna decit toate. Culmea, aici stau cel mai bine Singapore, Hong Kong, Japonia

4.     Libertatea de a face ce vrei. Ciudat, pe primul loc aici e Uzbechistan!?

5.     Generozitatea. Cea mai generoasa Myanmar si cea mai zgircita Grecia(!)

6.     Coruptia. Extrem de concludent, pe primele locuri ale coruptiei sunt Moldova, Bulgaria si Romania! Era de asteptat, nu asa?  Cele mai cinstite tari sunt considerate Singapore, Ruanda, danemarca, Finlanda. Daca Romania ar avea scorul Danemarcei la coruptie ar ajunge printre cele mai fericite tari din lume.

Nu prea sunt de acord cu aceste criterii, m-as fi gindit mai mult la calitatea vinului, la mincare, clima, frumusetile naturii, bunatatea si frumusetea sotiilor, a copiilor, a nepotilor.

Oare cum va arata acest clasament la anul, dupa Corona?

Cuvintare

Prezentarea mea de la lansarea cartii "Si noi am construit avioane"
Thank you very much for your kind words.
Ladies and gentlemen,
Please, allow me to introduce myself. My name is Mihail Calomfirescu, I worked in this institute 17 years at many projects like IAR 93, 99, 95. I live since almost 30 years in Germany. I wrote a marvellous book, names We have built airplanes, too!
As I was looking, many years ago, for a job in Germany, I`ve mentioned, of course, that I worked in the aviation industry in Romania. But, nobody believe me, because nobody knows that such an industry exists in Romania. In fact, Romania’s been involved in designing and manufacturing airplanes for more than a century now. It may be worth to mention pioneers like Aurel Vlaicu, Traian Vuia or Ellie Carafoli and Henry Coanda that have important contributions to development of aerodynamics and jet propulsion respectively. Before Second World War, the Romanian aviation provided jobs to about twenty thousand engineers and produced a wide range of light aircraft like the IAR 80, the most famous fighter you never heard of. As the Phoenix bird, after the second world war, the wings of the industry got burnt by the strong sun coming from the east (whole factories were dismantled and taken east). Only a couple of hundreds of enthusiasts kept the hope alight, and the myth proved its powers eventually.
I realized that not only the foreigners don‘t know this history but also very few Romanians were aware of those facts of the past. Being part of this - already - history, making it known, became my initial motivation for writing this book.
In the last quarter of the twenty’s century, various projects (both civilian and military) started to grow wings. Among about a dozen projects, the need of an indigenous jet fighter was on the agenda. As already mentioned, I was part of the team that designed three types of jets: fighter IAR93, trainer IAR99 and supersonic fighter IAR95. The first two projects were fulfilled all the way, and while IAR93 was withdrawn form service due to political issues, the IAR99 is still flying for Romanian Air Force. I am proud to have been part of this team, and this became my second motivation to put these memories on the paper. The events that shook Eastern Europe in 1989 completed another cycle of Phoenix myth. Apart from freezing all projects, another effect was the disbanding of the teams that accumulate specific expertise so far. Most of the engineers found themselves positions at various levels in the aviation industry worldwide. Phoenix ash gone with the wind!
And now let me please to continue in Romanian language, some feelings, emotions can be expressed only in the mother tongue. And you do not have to bear my bad English.
Pfui, grea mai e si engleza asta!
Doamnelor si domnilor,
Multumesc domnului director Nae Catalin si comitetului de organizare ca mi-au oferit ocazia sa lansez aceasta carte.
Acum, ca suntem intre noi, marturisesc ca sunt tare, come se dice?, emotionat. In general nu-mi place sa vorbesc in public, desi in Germania am facut-o de multe ori, prin natura jobului, dar e mai usor printre straini decit printre ai tai, si era mai usor, deoarece vorbeam in germana si nu intelegeam chiar tot ce spun. S-ar putea spune ca aici sunt ca si acasa, dar desi am lucrat multi ani in acest institut este prima data cind am ocazia sa fiu aicea sus.
In aceasta sala am fost obisnuit sa stau in fund si sa ascult zmierit acuzatiile, ca nu suntem in stare sa proiectam ceva ca lumea, ca proiectam dupa cataloage, ca puscaria ne maninca, suntem sabotori etc. Nu-mi amintesc sa fi auzit vrodata ceva laudativ, cit de cit. Nu-mi amintesc sa ni se multumeasca cu ocazia primului zbor IAR 93, 99, de 95 oricum nu poate fi vorba. Nu-mi amintesc sa fim serviti la aceste ocazii cu mici cu mustar, sau bere rece. Domnule director Nae, va rog eu frumos, laudati-i din cind in cind, chiar daca nu merita, face bine, credeti-ma.
Că nu e ușor să construiești avioane, o dovedesc si cei Nouă meşteri mari/, Calfe şi zidari/ Şi Manoli - zece,/ Care-i şi întrece:
Meşterii gândea
Şi ei îşi făcea
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare.
Apoi le-ntindea
Şi-n văzduh sărea,
Dar pe loc cădea
Şi unde pica,
Trupu-ş despica.
Si nici macar nu ne-am zidit nevestele.
Ca tot suntem la biserici
Pe un santier al unei biserici vine un preot in vizita si-l intreaba pe primul intilnit, ce faci aici?, sparg pietre, il intreaba pe al doilea, cistig un ban pt o tuica, pt mine si familie, si al treilea zice, construiesc un locas sfint. Da, doamnelor si domnilor, avioanele sunt pt noi acele locasuri sfinte. Nu ca am fost foarte sensibil?
Permiteti-mi sa folosesc aceasta ocazie pt a exprima un gind pios celor care nu mai sunt printre noi. Precis ne privesc de acolo din ceruri.
Daca tot nu ne lauda nimeni sa ne laudam singuri. Sunt mindru ca am facut parte din acest colectiv. Sunt mindru de colegii mei si de realizarile noastre. Sunt mindru si de cei de azi, de cei tineri, ca rezista tentatiilor de a-si face desaga si a otravi fintinile, plecind peste mari si tari, de cei din generatia mea ca sunt inca pe baricade si renunta la plimbarile cu rasfatatii nepoti in parc, pt a tine viu stindardul aviatiei romane. Sunt sigur ca arde-n ei flacara avioanelor, cu sau fara postcombustie. Cine s-a molipsit cu asa ceva nu va putea in veci sa se vindece.
Si acum despre cartea mea. Ii rog pe cei mai risipitori care nu au ce face cu banii si vor cumpara aceasta carte sa fie indulgenti, stiti bancul cu privirea inteligenta a inginerilor si a ciinilor.
Am scris o carte din plictiseala de pensionar, mai ales ca-n Germania vremea e f proasta, dar si din dorinta de a ma imbogati, acum la batrinete. Aceasta ar fi a treia motivatie sa scriu aceasta carte.
E o carte de suflet si mai putina minte, complet subiectiva, sunt sigur ca am uitat multe, altele le-am rastalmacit si poate am nedreptatit pe unul sau pe altul. Asta ar fi o motivare sa NU fi scris aceasta carte. Iertare. La virsta mea, de altfel, m-am obisnuit sa-mi cer scuze pt intentii bune, nereusite. Poate vom scrie impreuna o urmare, m-am gindit la ceva de genul Povesti din lumea acelor oameni minunati si a masinilor lor zburatoare. In folclorul german se spune fa lucruri bune si vorbeste despre ele, chiar daca lauda de sine..
In incheiere, sa nu pierdem masa de prinz, urez acestui institut sa fie ce a fost odata si chiar mai mult decit atit. Mi-as dori din suflet reusita, mai ales, a proiectului IAR 99 TD.
Sanatate, ca-i mai buna decit toate.
Multumesc pt. Atentie.

Banc vechi, cu fasole

Un banc vechi:

- Bade, dau oile lapte?

 - Alea albe, da.

- Şi alea negre?

- Şi alea negre.

- Dar lână dau?

- Alea albe, da.

- Păi, şi alea negre?

- Şi alea negre.

- Da ale cui sunt alea albe?

- Ale mele.

- Şi alea negre?

- Şi alea negre

Mi-a iesit prima promotie de fasole, alea negre, care de fapt sunt mov, sunt ale mele, da si alea albe, care sunt verzi.

Cura de slabire

Cum spuneam, in copilarie, adolescenta, si chiar mai tirziu am fost o umbra, imbracat de iarna si cu rucsacul in spate cintaream 62 de kg, la 1,78 si nu ieseam afara cind batea virtul, decit cu pietre in buzunare.

Nu m-am gindit vreodata sa ajung sa consult informatii despre slabire. Dar iata ca a venit si asta, nu numai ca m-am ingrasat, dar si burtica face progrese vizibile, iar virusul ma-sii mi-a dat lovitura de gratie. Cica cu virsta si metabolismul devine mai eficient, asa e si la tigri si lei, deoarece acestia cind imbatrinesc nu mai pot vina atit de bine, atunci corpul isi imbunatateste eficienta arderii si se acumuleaza din mai putina mincare. Dar oricum principiul e clar, trebuie sa inghiti mai putine calorii decit consumi.

Dar sa facem socotelile. Fiecare om are nevoie sa traiasca de ceva calorii, functie de virsta, corpolenta etc, eu fara sa fac nimic am nevoie de 1672 kcal. Dar hai sa facem si sport. Eu fac intotdeauna sport, dar daca te uiti la consum calorii prin sport iti dai seama ca degeaba. O ora de alergat consuma 800 kcal pe ora, fotbal ca. 400, bicicleta de la 200-300. Unii spun ca sexul ar fi indicat. Cum era poanta aia, faceti sport?/ Sexul se pune?/ Da!/ Atunci nu. Oamenii de stiinta au calculat ca un barbat consuma 0,101 Kcal/sex, femeile si mai putin, adica 0,0042 Kcal/minut. Deci un sex de o ora ar consuma 0,252 kcal. Desigur depinde de stil, stilul pickhamer consuma mai mult, decit cel masina de cusut, dar vorbim de consum mediu. Cu nevasta altuia consumul e mai mare. Dar oricum ai da-o consumul e extrem de mic, mai bine stai degeaba, cind consumi, cum spuneam 1672 kcal.

Dar mai exista alte solutii, ca d-aia invatam fizica la scoala. Pt incalzirea unui gram de apa cu un grad e necesara o energie de o calorie. Sa presupunem ca bem o bere rece, la temperatura de 0°C, adica 500 de grame. Corpul lupta in acest caz si-ncerca sa-si pastreze temperatura constanta de 37 de grade. Deci incalzeste cele 500 de grame, la 37 de grade, folosind energia interna, adica consuma 18,5 kcal. Dar berea aduce si calorii, ca. 0,2 kcal/sticla, dar oricum ramine un consum net de 18,3 kcal. Deci cu o bere rece se consuma de o suta de ori mai multa energie decit o ora de sex.  

In general mediul rece obliga corpul sa consume multa energie, deci, teoretic vorbind, cel mai eficient e sa faci sex, stilul pickamer, cu nevasta altuia, in lada frigorifica, bind multa bere rece.

Fiecare poate calcula pt el ce cantitate de bere rece trebuie sa bea si functie de cit maninca. Doar asa ca nota informativa, o friptura de porc de 300 grame aduce un aport de energie de 579 kcal, deci ar trebui sa bea, ca sa compenseze, 32 de sticle. In loc de bere se poate folosi si spritz de vara sau chiar tuica rece.

Poate ca vi se par cifrele exagerate, dar vorbim doar de informatii de care trebuie sa tinem cont.

P.S In mod senzational, un bun prieten a reusit sa-i faca o poza Brigittei, va amintiti de ea? E sanatoasa, bine dispusa si ma iubeste in continuare.

Regulament

Preambul
Ma bucur ca s-au oferit citiva sa participe la cea mai mare aventura culturala a anului. Nu as vrea sa spun ca ei sunt cei mai buni, pe care mi i-am dorit, desi e adevarat. Mi-as fi dorit sa participe si persoane de culoare si, mai ales, persoane de gen. (NT eu as fi singura persona mai colorata)
Desigur, nemtii au invatat o multime de la noi, romanii, care traim pe aici, dar si noi am invatat ceva de la ei, sa-ncercam sa ne organizam. Pt nemti organizarea e totul, de... ei, oricum, nu prea stau bine cu creativitatea, ca noi, dar si noi putem incerca sa ne organizam, doar asa, putem face niste reguli, ca sa avem ce sa nu respectam.
Introducere
Dupa cum ati observat nu am stofa de sef, deci toate activitatiile care vor urma sunt absolut voluntare, deci regula de baza e: fiecare face ce vrea si cind vrea.
Proiectul va purta numele de Atelier de Creatie Culturala, Artistica, Populara si Democratica (ACCAPD), adica nu numai textele propuse de mine vor intra in editia finala a cartii, ci este dorit sa se introduca si alte texte, asumate sau nu. Parca mai bine ar fi Laborator, nu Atelier!
Procedura
1. Pt o mai usoara comunicare si transmitere de date se va putea folosi e-mailul meu avioane@gmx.de dar si alte mijloace de comunicare, messenger etc. sunt permise.
2. Fiecare va alege texte din Facebookul meu (repet nu e interzis, din contra, e chiar dorit sa apara si alti autori cu texte proprii, originale) si-mi va comunica de care text e vorba, prin indentificarea datei de publicare. Asta ca sa nu preia mai multi acelasi text.
3. Textul va fi prelucrat cum doreste fiecare, se permit chiar modificari adinci. Chiar daca n-am spus, repet, sunt permise, sau chiar dorite si preluarea unor comentarii misto. Desigur clipurile filmate si muzica vor fi mai greu de preluat si nu cred ca e constructiv sa bagam partitura. Poate s-ar putea povesti pe scurt, urmeaza un filmulet cu el si cu ea, cu barcuta, mare albastra si muzica..
4. Dupa prelucrare textul va fi trimis pe e-mail in format .doc. Cine doreste sa-i apara numele o poate face, cine nu, il poate da anonim.
5. Formatul scrisului va fi Times New Roman, marimea 12. Daca se doreste pot edita un template.
6. Formatul paginii, A5.
7. De preferat e folosirea Microsoft Word, dar nu e obligatoriu, se pot folosi si alte editoare de text. Dar obligatorie e folosirea diacriticelor.
8. Fotografiile vor fi alb negru, cele color ar scumpi considerabil productia. Cine introduce poze noi trebuie sa numeasca sursa, in cazul in care sunt preluate.
9. Numarul maxim de pagini 300.
10. Titlul initial propus a fost „Jurnal de Corona“. Parca nu mai imi place, astept alte propuneri.
11. Ca termen final al redactarii as propune 30 Septembrie 2020, pt a nu impiedica recoltarea strugurilor si a prunelor. Asta ar insemna ca am putea avea cartea de Craciun, s-o punem sub brad.
12. {paranteza mare: s-a vorbit de damigene [paranteza mica patrata: (tuica, vin), inchid paranteza mica patrata], sunt si acestea binevenite sub brad, inchid toate parantezele, si aia mare}
13. Pt inceput as propune un tiraj de 50 de exemplare.
14. Sa ne uram succes, ne asteapta A Long Hot Summer!
P.S Experienta de scriitor m-a invatat sa pun muzica atunci cind scriu, dar desigur muzica trebuie sa se potriveasca cu tema.
PPS In caz de canicula se recomanda bere rece.

Anunt matrimonial si imoral

Duomn, distins in activitate, prezentabil, inca verde, cu putin galben, crestin, democrat, cu gust fin, sportiv,

caut, pt eternitate,

persoana(e) serioasa(e) glumeata, cu cultura in cap, poa sa fie si cu copii in brate, pt petrecerea impreuna a unor clipe de neuitat, virtuale... si imbogatirea patrimoniului cultural romanesc.

Astept provincia, vind butelie!

Explicatie: Anumiti entuziasti sunt de parere ca micile mele glumite ar merita sacrificarea unor copaci si ceva cerneala ca sa, nu asa (?), apara in bibliotecile nationale si in cursurile de tineret pensionar.
Mentionez ca am mai scris o carte, carte care s-a tiparit in peste 600 de exemplare, apropos, mai exista citeva in depozite, chiar mai este ceva cerere, dar Corona a frinat expedierea. Fac aceasta mentiune pt a demonstra ca stiu ce-nseamna, cum spun savantii, 10% talent si 90% transpiratie. Stiu ce-nseamna redactarea unei carti, mai ales bagatul diacriticilor, verificarea gramaticii si mai ales, virgulele. Chiar ma gindisem sa fac un capitol separat numai cu virgule, sa-si ia fiecare cite vrea.

In acest context propun formarea unui grup de redactie, bineinteles bazat pe voluntariat, in care cineva, sau mai multi, sa preia postari din facebookul meu, acelea care par fiecaruia mai reusite si sa le „pieptene“, astfel incit sa poate fi strinse intr-o carte. Cum am mai spus, ar putea fi preluate si cele mai bune comentarii. Chiar si articole originale, inedite si de valoare internationala, ar putea fi inserate in volum. Numele persoanelor respective, daca doresc, vor fi consemnate, cu multumiri, in cartea tiparita. Celor care doresc sa-si pastreze anonimitatea le putem indeplini dorinta.

Eu le voi aduna si le voi insera in carte. De asemenea coperta va fi tot obligatia mea, mai ales ca voi profita de talentul dragei mele prietene, Gabi, din California.
In plus, voi suporta toate cheltuielile de tiparire.
Distributia
De la cartea precedenta am vazut cit de complicata e distributia cartilor. Librariile nu sunt de ajutor, asa ca ramine trimisul prin posta. Trebuie sa ne asteptam ca unele se pierd, altele se-ntorc fara explicatie etc. Tot din experienta cartii precedente, cartile trimise din Germania, am trimis in toata lumea, au ajuns in proportie de 100%. De citeva ori le-am luat din Ro si le-am retransmis in Ro. Am putea crea citeva „focare“ (ca tot e vorba de Corona) prin Romania, care sa le distribuie prin posta sau curier si asta tot pe baza de voluntariat.
Partea financiara:
De la cartea precedenta ma astept la o pierdere planificata, dar, daca totusi se-ntimpla o minune, voi imparti eventualul cistig cu participantii respectivi. Adica, la pierdere merg singur, la cistig impartim. Desigur e necesar un mare procent de incredere.

Hei, care te bagi? Cine vrea sa-si pastreze anonimatul poate sa se anunte pe messenger!

Acest sistem ar fi ceva tipic nemtesc, nemtii se baga in echipe pt munca patriotica. Oare am putea si noi, romanii, asa ceva?
Mentionez ca sunt constient de utopia acestei intreprinderi, am mai incercat ceva asemanator la redactarea celei mai bune carti ale mele, chiar am propus ceva de genul „de la lume adunate, si-napoi la lume date“, dar nu a iesit.

„si mai departe Opi, mai departe!

Cum zice nepoata, cind ii spun povesti..

„si mai departe Opi, mai departe!“

Nepoatei ii plac la nebunie povestile mele din copilarie. Am incercat sa-i citesc din Creanga, dar fara succes, arhaismele sunt o mare piedica. Poate n-ar fi rau ca cineva sa-ncerce sa-l traduca pe Creanga in limba actuala, desigur si-ar pierde din farmec, dar ar cistiga in audienta.

Viata la mahala era directa, sincera, cistiga cel mai puternic, nu se luau prizonieri. Fizicul meu ma dezavantaja, dar ce nu te omoara, te intareste, pe undeva mi-a prins bine. Daca as fi filozof de doi bani, as zice ca lipsa dotarilor fizice m-a obligat sa caut solutii pe alte planuri. Pe undeva cei slabi sunt obligati sa fie inteligenti, daca vor sa supravietuiasca.

Singura mea victorie in lupta dreapta a fost bataia cu Titi, un baiat mai mare si mult mai solid decit mine, cu un cap mai inalt. Mi-a fost atit de frica de el, ca atunci cind s-a dat la mine, am inceput sa topai si sa-i dau cu capu-n gura si-n nas, pina i-a dat „borsu“, cum ziceam noi. A venit cu ma-sa la mama si mama m-a batut cu nuiele subtiri, peste oasele care tineau loc de picioare. Dar, oricum, am capatat un anume respect in grup.

Ne mai bateam si cu mutii, inspirati si din luptele cu turcii, asa ii numeam pe copiii din strada vecina, care aveau printre ei si un baietel surdo-mut. Ne intilneam seara pe maidan si, in principal, aruncam cu pietre unii in altii. Unii, mai viteji, chiar treceau la lupta directa, nu era cazul meu, de altfel colegii ma protejeau intrucit eu eram cel care construiam arme. Am facut un tun dintr-o teava de la canal, cu elastice facute din camere de bicicleta stricate. Tunul era instalat pe un carucior de butelie. Carucioarele de butelie erau in dotarea tuturor gospodariilor, butelia fiind cea mai valoroasa piesa, absolut necesara supravietuirii in mahala. Procurarea buteliei era greoaie, au fost vremuri cind chiar venea si se livra acasa, dar au fost si vremuri cind nu se gasea de nici o culoare, se statea la coada zi si noapte. Tot noi copiii, adica baietii, eram responsabili de procurare si trebuia sa fi f atent deoarece se cam furau, de aici vine si vorba, „stau cu ochii pe tine, ca pe butelie“.

Ani de zile nu am indraznit sa merg pe strada vecina, de abia adult fiind, am fost pe acolo si ma trecea un fior, ca atunci cind merg noaptea in cimitir cu nepoata.

Peste ceva timp voi avea un anume renume ca inventator, dupa ce am invatat la Palatul Pionierilor sa fac un radio cu galena, care si functiona. Am fost nevoit sa apelez la Serban, un baiat care inspira mult respect, mai ales dupa ce petrecuse ceva timp la scoala de corectie, care mi-a procurat casti, obtinute din receptoarele de la telefoanele publice.

O activitate indragita era si furatul fructelor din gradini. Eram bine organizati, cei mai putin atletici, care nu aveau dexteritatea de a se cocota in copaci, tineau de sase. Se culegeau fructele si se adunau in sin, tare mult ne placeau caioasele, cind erau inca verzi si f. acre. Din nefericire si dusmanii nostri, mutii, aveau aceeasi pasiune. Odata au mers la furat, cel care tinea de sase a vazut ca vine stapinul si a dat alarma la timp. Surdo-mutul insa, nu a auzit alarma si a ramas in copac, fiind surprins de proprietar care a inceput sa arunce cu pietre in el. Saracul surdo-mut a cazut din copac si a murit. Asa au incetat luptele.

A fost un mare soc in cartier, copiii, in general, erau f. iubiti in mahala. Lumea a vrut sa-i linseze pe proprietarii gradinii. Oricum, au disparut din cartier, nu au mai aparut niciodata, se zice ca erau rusi, aveau un nume cu „iov“ in coada.

Amintiri din copilarie

Bravos natiune, mi-am, si eu si Titi, batatorit buricele degetelor sa va culturalizam in istoria si arhitectura Italiei, v-am plimbat prin lumi minunate, insule, castele, insotiti de muzica maiastra si de abia primeam citeva laikuri obosite si suficiente. Iar acum a luat foc Zuckenberg, am primit deja jde de invitatii de casatorie, multi vor sa faca un copil cu mine si fete si baieti si pensionare si amazoane despletite. Si pt ce? Pt niste amintiri de mahala!

In mod normal, dupa un asemenea succes enorm, ar trebui sa ma retrag, in plina glorie. Dar nu ne lasam pina nu ne atingem propria incompetenta.

************

-Opi, spune-mi o poveste.

-De abia ti-am spus, ma doare gura.

-Te rog, inca una, te roooog.

-Bine, da de care vrei? Una inventata?

-Din aia din copilaria ta.

-Pai ti le-am spus pe toate

-Mai spune odata!

-Bineee. A fost odata ca niciodata, pe vremea cind puricii se potcoveau cu ...

-Hai Opi, incepe odata povestea si lasa bla, bla.

Am avut o copilarie grea, nu am avut pian cu coada si nici guvernata nemtoaica. Dar aveam o libertate practic nelimitata si multi, multi copiii cu care sa ma joc.

In vacanta mare, de facto, ieseam din casa la inceputul verii si ne intorceam toamna, cu mici intreruperi, cind treceam pe acasa sa punem zahar ud pe piine. Costel Grasu, un baiat inalt si gras, dar f blind, turna chiar ulei pe felie. Costel Grasu juca bine fotbal, dar intotdeauna se intorcea cu curul, un cur mare cu care proteja mingea. Piinea era neagra, rotunda si grea, a doua zi deja era un pic acrisoara, alba nu mai stiu daca exista, cindva a aparut intermediara. Mai intotdeauna era veche, chiar cind erai pe faza ca a venit masina. Cred ca o aduceau de departe. Un adevarat rasfat erau japonezele, un fel de chifle impletite, dar mult prea scumpe.  

Eu eram avantajat ca aveam bicicleta, nu prea multi copii aveau asa ceva si mergeam cu ea la cumparat piine. Era o bicicleta germana, din razboi, veche si grea, formata din tevi de otel, cu roti groase, fara schimbator. Dar era zdravana, acum am mai multe biciclete, unele destul de scumpe, care imi pun la incercare talentele de mecanic. Un unchi zicea ca e de la 23 August, cind am intors armele, cu care ocazie le-am luat bicicletele nemtilor. Mergea greu, era mai mare decit mine, odata am cazut cu ea si am scapat piinea in noroi, dar am spalat-o la o cismea. Imi placea sa-mi dau drumul cu ea pe Vacaresti si sa ma intrec cu tramvaiul.

Aveam multe activitati. Fotbalul era baza. Incepeam dis de dimineata, intotdeauna urmaream citi copii s-au strins. Daca eram fara sot, riscam sa nu intru in joaca. Alegerile se faceau intre doi recunoscuti ca cei mai buni. Fiecare alegea cite unul, pina se faceau echipele, in ordinea valorii recunoscute. Eu eram printre ultimii alesi, intotdeauna am fos cel mai mic pina am devenit, brusc, azi, cel mai batrin. Eram ales printre ultimii, asta daca eram cu sot. Daca nu, stateam pe bara si eram tare mihnit, speram sa-l cheme pe vreunul ma-sa, sau sa se loveasca. Si azi ma uit cu deosebita mila la rezervele de pe banca. E f trist sa-i vezi pe altii jucind si tu sa stai. Fiind atit de slabanog nu prea puteam sa trag in minge. Dar imi placea la nebunie. Cine era proprietar de minge era automat in echipa. Deci m-am apucat sa string bani. Aveam mai multe surse, spalatul si vindutul sticlelor, desi nu prea era simplu sa speli sticlele de ulei cu nisip si apa rece de la put. Mai primeam cite un ciubuc de la matusa Guti, care era cititoare de contoare electrice si seara ii faceam socotelile, pt care primeam citiva banuti. Am fost chiar si cu bunicu in cimitir si l-am ajutat la facut cavouri. Bunicu, cum am spus, era mai mic decit mine la 10 ani, si chiar mai slab, desi eu eram numai oase. Dar era extrem de vinjos, ridica pietrele pt cruci, facea ciment. La prinz mincam impreuna, bunicul de abia morfolea ceva piine cu brinza, dar lua si o tuica. Nu prea vorbea, nu mi-a dat nici o invatatura memoriabila, singurul lucru pe care l-am invatat de la el era sa muncesti greu, de dimineata pina seara. Nu mi-a spus niciodata povesti si nu a vorbit niciodata despre Canal. Doar odata, cind a venit profesorul de istorie, diriginte, deja eram la liceu, la noi acasa, sa vada cum traieste elevul, profesor care era un anticomunist feroce, l-am auzit infierbintindu-se. Dar mama s-a speriat si m-a dat afara din camera, sa nu aud ce vorbesc. Uneori mincam la un bufet, daca luam doi mici si o cinzeaca, plus un suc, injura ca mincarea e f scumpa.

Oricum, cindva, am strins 9 lei si am cumparat o mingie de cauciuc, din aia care sare ca nebuna si e f greu de controlat. Fiind proprietar de mijloace de productie aveam chiar dreptul sa fac echipele. Dar fericirea nu a durat decit citeva ore, deoarece Nelu a tras cu ea intr-un salcim si s-a spart. M-am gindit o viata la asta, nici azi nu stiu daca nu cumva a facut-o intentionat, de oftica. Nelu a devenit ospatar, dar o luase tare cu alcoolul si a murit de tinar. Nu am mai apucat sa-l intreb.

Mama ma sustinea in ambitiile mele de fotbalist. Am fost, cu ea, la toate echipele bucurestene cind se faceau selectii de juniori. De atunci am remarcat incompetenta persoanelor de selectie, niciunul nu a vazut talentul meu, desi eu tare ma straduiam si mai ma straduiesc si azi, chiar ieri am jucat, cu mult succes. La Progresul am avut chiar o pila, dar degeaba. Asta e si cauza pt care am ajuns un pirlit de ing.

Unul din marele eveniment al strazii a fost cind Pica, care era cea mai frumoasa dupa strada, s-a maritat cu Lupescu, tatal, de la Rapid. Va puteti imagina ce efervescenta era pe strada cind venea Lupescu in vizita la socri. Noi, copiii, ne uitam prin gard si strigam „Culae!“. Odata a venit cu o mingie adevarata si ne-am jucat si noi cu ea, dar a luat-o inapoi, nu ne-a lasat-o!

Atit pt azi, ma uit in sacul cu amintiri, e doldora! Tineti computerele deschise, desi vine WE.

P.S Iata informatii suplimentare despre stationul „Constructorul“, cum l-am botezat eu. https://bercenidepoveste.ro/povestea-stadionului-voevodul-mihai-din-berceni/?fbclid=IwAR200q1nZZtWoUv2XRnEn5MzFMKr0Qwd_5j6NNNphsS7LNtr8lPp6n1iLc8

Dorin Tudoran

Dorin Tudoran, pt mine cel mai, cel mai implineste 75 de ani.

La multi ani!

Voi, care lucrați cu cuvintele, puteți lucra pretutindeni, la munte și la mare, în orice împrejurare.
Voi, care lucrați cu cuvintele, le puteți zidi, îmbârliga, soarbe, șopti, striga, colora, găti.
Voi, care lucrați cu cuvintele, le dați drumul în zbor pâna ating un pistil, sau o stamina, sau cad pe piatra muntelui, unde se-ncălzesc șopârlele.
"Ia uite un cuvănt", zice șopârla cu coada smulsă și încearcă să-l însface, dar se-nțeapă cu virgula de jos, de la ț; începe să scuipe cuvinte, cuvinte înghițite demult, cuvinte rotunde, cuvinte scurte cât o fărimă, cuvinte grele.
Voi, care lucrați cu cuvintele!