Fotbal

Shankly, formatorul echipei Liverpool, spunea ca 

"Fotbalul nu e o chestiune de viata si de moarte... e mai mult decat atat"!, lucru perfect vizibil zilele astea in maica Rusia. In paranteza fie spus, nu-nteleg de ce Rusia e mama si nu tata, asa cum sunt majoritatea tarilor din lume "patrie"?

Dar nu asta e important, important e ce facem noi, nemtii, noi, marii campioni mondiali. Pregatirea turneului a fost nu numai pe plan fizic ci si pe plan mental; turcii nostri nemti, pardon, nemtii nostri, pt. a prinde putere s-au fotografiat cu Erdogan si i-au dat cadou un tricou pe care scria, in turceste, "Cu respect. Presedintelui nostru". Unii au fost cam zapaciti, deoarece cei doi turci au cetatenie germana si deci au alt presedinte. Steinmeier, presedintele Germaniei, i-a chemat la el la Bellevue si le-a spus ca si el e presedintele lor. Dar as putea si eu sa ma fotografiez cu presedintele Romaniei, mai ales ca-i neamt.

Ca e o asemenea zapaceala in echipele nationale ca te-ntrebi ce a mai ramas national in ele? In echipa Elvetiei, tara oricum formata din amestecaturi, de ex., singurul elvetian e un albanez.

Dar s-a dus vremea cind era, cum spunea Lineker, "Fotbalul e un sport in care 22 de barbati alearga dupa o mingie si la sfirsit cistiga Germania".

Acum e invers, cei 11 nemti nici macar nu mai alearga. De altfel nemtii au avut intotdeauna probleme cind au intrat in Rusia, ca si vara e ca iarna.

Cica la o scoala iin Stuttgart copiii sunt intrebati ce meserie au tatii lor. Ahmed spune ca taica-su face masini Mercedes, Mohamed zice si el la fel. Gheorghe e mindru ca tatal lui face case. Invatatoarea il intreaba si pe Fritz, acesta se codeste si nu prea vrea sa raspunda, intr-un tirziu zice ca taica-su e dansator la bara intr-un bar de homo si uneori e invitat sa se culce cu clientii. Invatatoare e naucita si-l intreaba, dupa ore, intre patru ochi, daca e adevarat. Fritz spune ca de fapt ta-su e fotbalist in nationala Germaniei dar nu a vrut sa rida copiii de el. 

Dar, cum era de asteptat in Rusia, au fost si momente artistice din Lacul lebedelor. Tare frumos mureau, mai ales, lebedele negre senegaleze, era suficienta o adiere de Vuvuzela si se tavaleau ca te treceau lacrimile de atita suferinta.

Ce m-a uimit pe mine cel mai tare a fost faptul ca, desi la campionatele precedente au fost sute de raniti, acum, in schimb, nu am auzit de huligani, atentate etc. Nici macar furiosii huligani englezi nu au miscat in front. Nu cumva e un semn de respect fata de presedintele meu, Putin! Mi se pare trist ca pina si curajosii huligani se lasa ingenunchiati de dictatura. De azi voi spune "Je suis huligan"!

Cine cistiga campionatul?, dupa mine deja s-a jucat, campion mondial e, fara indoiala, Ronaldo, ceilalti fac doar figuratie.

P.S Cel mai bine e de echipa Romaniei si de romani, nu au nici o grije, sunt intr-o companie buna cu Olanda, Italia. Nici nu mai trebuie sa piarda timpul cu fotbalul, oricum au demonstratiile de bucurie asigurate pt. adevaratul presedinte. 

Trebuie sa invatam de la femei, iata cum se lupta:

Cartea in magazin

Sper ca incepind cu 27 Iunie 2018 cartea "Si noi am construit avioane" sa se poata procura si de la magazinul Pilotshop din Baneasa:

PilotShop Baneasa Adresa: Bulevardul Aerogarii nr. 17, sector 1, Bucuresti, 014052
Mobil (Vodafone): +40 770 951 700
Telefon: +4 031 425 3387
Fax: +4 031 425 3388
E-mail: office@pilotshop.ro

Program de lucru: Luni-Vineri 09:00-17:00

Intre noi scriitorii

wow, sunt ud de emotie... https://antoneseiliviu.wordpress.com/2018/06/12/neamtu-tiganu-a-debutat-in-volum/

Neamțu Țiganu a debutat în volum!

Publicat pe 12 Iunie 2018 de Liviu Antonesei

2 Votes

Ehei, a fost odată ca niciodată, o vreme cînd țineam rubrici în cotidienele naționale, să tot fie vreo douăzeci de ani cînd am început asta și aproape zece de cînd am renunțat. Pe vremea aceea, în care am scris la Cotidianul, apoi la Adevărul, pentru a-mi încheia cariera de jurnalist național pe platforma Vox Publica, pe vremea aceea, deci, articolele mele erau adesea însoțite de comentariile unui grup „de tovarăși”, Neamțu Țiganu, InimăRea, Dacă_nu_bu, Anca Vlase și Virgil Glăvan. Sigur, erau mulți comentatori, dar aceștia mi-au atras atenția, fie prin acuitatea observațiilor, fie prin jocurile de cuvinte, fie prin limbajul oleacă mai dezbrăcat dar nu indecent, fie prin umor. Atunci, nu-i cunoșteam, între timp, pe unii dintre ei i-am cunoscut, pe „nepoata Anca” și pe Virgil încă nu. Unii dintre ei m-au urmat pe blogurile care au urmat, unii și pe acesta. Ceva mai rar, desigur.

Pe Neamțu Țiganu – pseudonimul e o un fel de capodoperă lingvistică – l-am cunoscut în carne și oase acum vreo opt ani, dacă mă ajută memoria, la Koln, unde participam la o întîlnire cu publicul românesc, dar erau și nemți, din zonă, o întîlnire organizată de colegul meu de facultate Dan Goglează, care conduce o asociație culturală a românilor din zonă. L-am cunsoscut însă în ipostaza de Mihail Calomfirescu, fost inginer proiectant de avioane în țară. În slujba cea mai întinsă din Germania, inginer de proiectare a trenurilor de mare viteză, experiența din țară i-a fost de mare folos. Este vorba și despre transferul unor soluții tehnice din aviație la trenurile cu pricina. Asta am aflat din memoriile sale, a căror lectură am început-o ieri dimineață cînd am luat cartea de la poștă și am încheiat-o acum jumătate de oră. O carte – Și noi am construit avioane IAR 93, 99, supersonicul 95, Editura Ștef, 2018 – din care de altfel am învățat o mulțime despre aviația românească și dinspre perspectiva istorică, dar și din cea a trecutului relativ recent. Nu știam, de pildă, că înainte de război, România era o forță importantă în construcția de avioane, probabil s-au produs peste 20 de tipuri. Odată cu ocupația sovietică, astfel de preocupări tehnologice și industriale au dispărut, urmînd să revină de-abia după 1965 – 66. Nu știam iarăși că inginerii noștri munceau în condiții de acces inexistent la documentațiile occidentale, fiind nevoiți să tot reinventeze roata. Date fiind condițiile, e lucru de mirare că totuși construcția de avioane din România comunistă a avut unele succese. Oamenii au înlocuit și documentațiile la zi, și relativa înapoiere tehnologică.

Sigur, e important că am citit o carte interesantă și că mi-am completat o sumă de lacune, dar mai important este că am citit o carte încîntătoare, scrisă parcă de un scriitor experimentat, nu de un „inginer de avioane”. Sigur că exercițiile de acum 20 – 10 ani au avut rolul lor în antrenarea scrisului, sigur că și blogul autorului a avut un rol similar. Dar mai este nevoie și de talent. Altfel, nu ies portretele care îi ies lui MC, altfel nu s-ar produce un excelent aliaj între o anume melancolie nostalgică și un umor cît se poate de sănătos. Neamțu Țiganu mărturisește la începutul cărții că în prima versiune cartea avea peste 500 de pagini și a trebuit să mai reducă și concentreze, „din motive economice”. Aș fi preferat să nu facă asta. Sau să ne scrie și o carte, măcar la fel de lungă, despre experiența germană, care nu este mult mai scurtă decît cea de-acasă… În fond, pe lîngă grădinărit și joaca cu nepoții, scrierea cărților poate fi o preocupare la fel de plăcută.  Bine ai venit Mihail Calomfirescu, îmbrățișări Neamțu Țiganu! Să ne revedem sănătoși!

Scrii pe coperta a IV-a: „Am scris această carte să-mi iasă avioanele din cap”. Am dubii că ți-au ieșit de tot avioanele din cap, dar dacă s-a petrecut asta, ar mai fi și trenurile de mare viteză de scos din cap!

Reclame

Noutati editoriale

Iata ca-n ultimul timp iubitorii literaturii de aviatie sunt rasfatati.
Pe linga cartea domnului Gheorghe Vaida "Avionul IAR 93 Oameni si fapte", pe linga capodopera mea, iata ca a aparut si:

Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Petre Opriş

Putem spune ca aceste trei carti se completeaza, fiecare priveste aviatia romaneasca din alt unghi.

Cartea domnului Opris se poate procura de la http://www.edituramilitara.ro/carti/275-licente-straine-pentru-produse-civile-si-militare-fabricate-in-romania-1946-1989.html

Un mic bilant de carte

Au fost tiparite 170 de bucati. Toate au fost distribuite, spun distribuite pt. ca unele, cca. 50 de bucati au fost donate, de ex. muzeului aviatiei, sau prietenilor, rudelor, colegilor mai apropiati, iar celelalte 100 vindute cu pretul netto de 30 de lei, deci am incasat, sau ar fi trebuit sa incasez, 3000 de lei.

Aceasta carte a fost nu numai un experiment de literatura tehnica, cineva m-a facut sa rosesc si a comparat-o chiar cu "O scurta istorie a timpului", ci si un experiment social. Mi-am propus sa aflu daca este adevarat ce se spune ca romanii sunt hoti si excroci!?
Dupa cum se stie procedura a fost sa trimit cartea prin posta si dupa primire sa fie platita prin banca. Am fost constient ca risc sa nu primesc banii, dar banii nu aduc fericirea. Statistic vorbind, ca. 20% mi-au platit chiar inainte de a primi cartea, din acestia citiva chiar mi-au dat si "ciubuc", adica au platit ceva mai mult, crezind ca acopera eventualele comisioane bancare. Pina in prezent au platit ca. 75%, adica am adunat cca. 2000 de lei. Cred ca voi mai primi inca pina la procentul de 95%, procent ce este deosebit de bun, la care ma asteptam de altfel, si care dovedeste ca romanii, sau cel putin cititorii mei, sunt oameni cumsecade, setosi de cultura.
Unul singur, din Nottingham, nu vreau sa-i dau numele, mi-a comandat cartea, i-am trimis-o in Anglia si nu am mai auzit nimic de el, desi l-am intrebat prin mai multe e-mailuri. Sper ca e sanatos, sau o fi ceva legat de Brexit?

De asemenea, la capitolul vesti bune, as vrea sa felicit posta romana, unele carti au ajuns dupa o zi, altora le-au trebuit doua saptamini, dar, nu sunt 100% sigur, se pare ca totusi au ajuns.

Update: m-am cam grabit cu felicitarile. Au inceput sa curga retururi de carti, chipurile destinatarul nu a fost gasit si nu si-a ridicat pachetul. Se-ntimpla, mai ales, celor care au cerut trimiterea cartilor unor institutii. Totul corelat cu cozile imense de la posta ma face sa-mi schimb parerea. Probabil va trebui in viitor sa trimit prin curier, lucru un pic neeconomic, cartea costa 30 de lei si curierul 25!?.

Tin sa ma scuz fata de cititori, am gasit inca rusinos de multe greseli de gramatica, ortografie, exprimari de lemn, lucruri pe care voi incerca sa le corectez in editia a doua, care va apare la jumatatea lunii iulie. Pt. ca dupa meci e inaintea meciului, incep din nou lucrul la carte.

La capitolul surpriza mentionez ca mult asteptatele injuraturi, critici aspre inca nu au sosit. Mai sper, insa!

Iata mai jos acel comentariu care m-a facut sa rosesc:

Tocmai am terminat de citit cartea dumneavoastra. Mi-a placut mult. Felicitari pentru aceasta reusita!

Am gasit foarte interesanta combinatia intre partea tehnica si istorisirile unor evenimente din acele timpuri. Asta ii da o dubla importanta pentru improspatarea memoriei cititorilor (mai ales cei de peste ani), legand realizarile si activitatile tehnice de timpurile sau istoria unei perioade. Indraznesc sa o compar din acest punct de vedere cu "O scurta instorie a timpului" si apreciez modul in care aceasta combinatie face un subiect serios dintr-un domeniu ingust/specializat mult mai accesibil unui cititor neinitiat, ca mine. Ritmul lecturii a fost unul alert in cazul meu, dovada a interesului starnit, si in plus, mi-a parut rau atunci cand s-a terminat. Poate si asta e un semn al unei carti reusite. Subiectul abordat nu pare sa lase loc de continuare pentru aceasta aventura literara dar tare mi-ar placea sa citesc si alte texte scrise de dumneavoastra. Fie si macar articole restranse pe bloguri/siteuri.

Va multumesc pentru bucuria acestei lecturi!

Cu bine!

In concluzie un experiment, pt mine cel putin, amuzant, aproape ca imi voi scoate cheltuielile, profitul fiind bucuria de a oferi altora bucurii.

O ciudatenie e sotia, care de cind e nevasta de scriitor a devenit un pic aroganta, chiar si cu scriitorul insasi, gindind, probabil, ca-n spatele unui barbat puternic se ascunde o femeie puternica.

green, green leustean of home

Se spune ca daca vreti sa aflati ce nationalitate are un locuitor ar fi suficient sa va uitati in gradina lui. Daca se afla leustean, precis e roman. Dupa marimea leusteanului se poate estima si vechimea respectivului in tara respectiva.
In ceea ce ma priveste si eu sunt mindru posesor al unei tufe de leustean si desi m-am apucat f. tirziu de gradinarit, fiind ocupat cu exploatarea omului de catre om, eu fiind omul, totusi are deja dimensiuni onorabile.

Foaie verde leustean m-a facut mama oltean

Psihologic vorbind se pare ca detinerea acestei tufe iti da senzatia ca esti acasa, chiar si acelora carora nu le place neam leusteanul. 

Dar se pare ca-n ultimii ani toti mai multi romani au chef sa fie exploatati de nemti si creste numarul lor, cu sau fara leustean.

Iata niste grafici interesante. La sf. anului 2017 traiau in Ge ca. 10 mio "Ausländeri". Atentie, straini sunt considerati doar cei care nu au pasaport german. Mai sunt desigur inca multe milioane de straini, la prima, a doua, sau a treia generatie care au cetatenie, dar aia nu se pun. Pe linga un milion jumate de turci, a caror numar a scazut ceva, iata ca si romanii ocupa o pozitie onorabila 5, cu 620.000 de oameni, la mare lupta cu sirienii, locul trei cu 700.000 dar si cu italienii, locul patru cu 640.000. De remarcat e cresterea substantiala a numarului romanilor in 2017, comparind cu 2016 cu 16,7%! In graficul cu linii colorate se vede clar cresterea incepind cu 2015, crestere mult mai pronuntata decit cea din anii 90. O consecinta nefasta pt mine e cresterea dramatica a pretului biletelor de avion, pe ruta Romania, urmare a cererii extreme.

Pare plauzibil numarul mare de sirieni, pe acolo, dupa cum aflam zilnic e un razboi crud, dar ce se-ntimpla cu romanii? E si-n Romania razboi, sau o fi foamete, molima, inundatii? Si daca-n Ge sunt atitia, citi or mai fi prin Spania, Italia, Franta etc.? Si daca sunt atitia plecati cine mai a ramas in Ro, ca dupa cum am auzit soselele sunt extrem de aglomerate? Ungurii? Dar, spre deosebire de sirieni cea mai mare parte a romanilor muncesc, asta e si o veste buna, inseamna ca harnicia, inteligenta, seriozitatea lor e apreciata odata ce sunt anagajati. Si mai e un avantaj, de cind sunt asa de multi romani au inflorit magazine romanesti si se gaseste tuica. E adevarat ca-i cam scumpa, ca. 30 euroi litru, mult mai scumpa decit whisky.

Oricum cred ca va creste extrem de tare productia de leustean in Europa, daca nu si-n America, Africa si de ce nu, in viitorul apropiat si pe Luna sau Marte. As fi curios sa stiu daca autoritatile romane stiu citi cetateni sunt plecati si unde si ce parere au despre asta!

vesti la cald

Cum spuneam, cartea si-a gasit deja primii cititori, a ajuns mai peste tot in EU international, cu exceptia Angliei, nu stiu daca din motive de Brexit, sau s-or fi innecat, ca tiganul la mal, trecind canalul, dar inca nu sunt acolo.

Au aparut si primele reactii:

- "Cartea a ajuns și am citit primele 57 de pagini. E savuroasă."
- "Sincere felicitari! Dupa primele 53 de pagini, nu o mai pot lasa din mana."

Domnul imi trimite si doua fotografii, fotografii pe care le voi introduce in editia urmatoare:

 Aprecieri dintr-o convorbire telefonica cu-n bun prieten de o viata, si el ing. aviatie:

- Ba, am citit primul capitol, si ti-am gasit deja trei greseli, ba da agramat mai iesti!
Trebuie sa mentionez ca prietenul meu nu are dreptate, in primul capitol nu sunt trei greseli, ci patru.

De altfel am fost constient ca detin o lipsa de incultura si am incercat s-o rog pe o prietena, prof de lb romana, sa-si arunce ochii ei frumosi pe carte si sa-mi zica cum stau:

"Am parcurs, evident, cu mare curiozitate cateva pagini din opera maestrului si am constatat cu placere ca nu prea am de lucru: e scris corect (inclusiv cu virgulele o duce bine)
Am insa o observatie : un adjectiv e determinat de adverb, care e invariabil. Intr-o structură de tipul "zile iremediabil pierdute", iremediabil e adverb si ramane cu aceeasi forma si daca substantivul si adjectivul sunt la plural, feminin (e gresita forma "zile iremediabile pierdute", cu al doilea termen transformat in adjectiv)"

La faza cu adjectivul si adverbul m-a cam pierdut, desi mi se pare logic ca adjectivul, care o fi ala(?), sa fie determinat (adica cum?), de adverb (aha!), care e invariabil (de acord), asa ca am schimbat expresia in zile pierdute, eliminind adjectivul sau adverbul care erau la plural feminin. De altfel intotdeauna am avut probleme cu pluralul feminin.

Ca o remarca generala, tin sa le multumesc multor prieteni care m-au ajutat cu entuziasm la aceasta intreprindere, nu au precupetit nici timp, nici bani. Cind voi obtine premiul Pulitzr, ala care vine de la Bula, ca Nobelul pt. literatura nu se mai da, ii voi evoca in cuvintarea mea de multumire.
****************
Inca una calda, din Elvetia:

Am terminat lectura volumului.

Felicitari! M-ati tinut departe de familie tot week-endul! Hahaha

Primul capitol este epic. Al doilea interesant si al treilea pare un mix de mit si realitate.

Am simtit cum v-ati descarcat emotional asternand aceste randuri. Eu, viceversa.

Bravo! O carte de inima si istorie "ascunsa". Dar "mandra"
***************
Alta, din innorata Anglie:
As vrea sa va felicit intr adevar pt carte, tocmai am terminat-o de citit (avusi liber ieri si azi) a fost o lectura extrem de interesanta pusa in perspectiva unor vremuri apuse despre care eu personal am numai amintiri partiale (nascut in ‘83), detailata sa intelegem problemele cu care s-a confruntat o industrie nascenta fara indeajuns suport bazata pe aptitudinile exceptionale ale unor specialisti ca d-voastra si colegi ...un vis frumos....poate cum a zis Montgomery...”a Bridge too far” ....
*************
Tot astept injuraturile si nu vin, intru la banuieli!

Scurta stire, cam lungita

Primele carti au ajuns la cititori, prima a ajuns la Paris.. ca sa vezi domne, vazu tiganu Parisu...

Cititorii sunt rugati sa confirme primirea, sa laude cartea si s-o recomande la rude, matusi, prieteni, dusmani, vecini si nationalitati conlocuitoare. Ungurii sunt bineveniti. Chiar si cei care nu stiu sa citeasca, are poze.

Nefasta deja si-a comandat, pt. inceput, o pereche de pantofi, cica n-are cu ce sa se-mbrace la lansarea cartii, i-am spus ca acum avem lansare doar virtuala si ca si ia ar trebui sa-si ia pantofi virtuali, ma gindeam sa-i dau papuci.
Lansarea oficiala va fi de abia in toamna, cred ca mai trebuie sa-si ea ceva mai gros din colectia de toamna. O sa-i iau eu ceva, o suta din geanta.

P.S Desigur s-ar pune intrebarea de ce intii la Paris si-n Bucuresti, Romania mai tirziu, nu e discriminare? Explicatia e simpla, un bun prieten a gasit un curier care sa-mi aduca tuica. F buna de altfel. Pe linga tuica a bagat si citeva carti, sa zica lumea ca suntem intelectuali. Avind cartile aici, in Germania, le-am trimis pe cele international, de altfel posta germana international costa 3,7€, -fara ambalaj-, in timp ce posta romana international costa 31 lei (asta face 6,65€, la cursul de azi), fara tuica, asta cind vind cartea  cu 30 de lei.