mai bine mai tirziu, am vrut si eu sa scriu despre Eminescu, am facut bine ca n-am facut-o!
Luminați de Luceafăr, pentru că tot suntem în ziua de 15 ianuarie, să recurgem și la știință. Și să spunem că atunci când vedem o stea nu o vedem așa cum este “astăzi”, ci așa cum a fost în momentul în care lumina a pornit spre noi, ținând cont că aceasta călătorește cu o viteză limitată. Deci, când vedem, de pildă, o Galaxie, aflată la un miliard de ani lumină, ce vedem este ceea ce în Galaxia aceea s-a petrecut acum un miliard de ani. Așadar, cu cât vedem mai departe în Univers, cu atât ne îndepărtăm din prezent spre trecut... Mă apucă durerea de cap... Nici nu știu dacă am priceput chiar totul... Și nu sunt sigur că am reușit să transmit mesajul dorit! Când te gândești că lui Eminescu Genialul i-au trebuit doar patru versuri (21 de cuvinte) ca să ne lămurească pe de-a întregul!
“Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, și nu e.”
Poetul, fără pereche, s-a insoțit, pentru vecie, cu Limba Română. Asa s-a născut Luceafarul!
Acum este timpul să ne amintim de versurile pe care Marin Sorescu le-a dedicat poetului nostru național:
“Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
......................................................
Tot numărând plopii luminii, ai dreptății,
ai iubirii,
Care îi ieșeau mereu fără soț.”
Și să ne amintim de versurile argheziene:
“Pășiți încet, cu grijă tăcută, feții mei,
Să nu-i călcați nici umbra, nici florile de tei!
Cel mai chemat din noi și cel mai teafăr
Și-a înmuiat condeiul de-a dreptul în Luceafăr.”
Și de rugămintea tulburătoare a lui Nichita:
“Atâta să nu uitaţi:
că el a fost un om viu,
viu,
………………………………………
Atât să uitaţi! Numai atât, –
că El a trăit,
înaintea noastră…
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitaţi!”
“Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.” – George Călinescu
“Și iartă-ne că n-am știut
Ce tainic ne iubești…
Erai pe când nu te-am văzut
Și te vedem când nu ești…!“
(Emil Almășan, poet român)
Foarte buna readucerea aminte a tainicelor poezii. Eminescu a scris si proza, am citit-o acum multi ani in urma. Am uitat, dar stiti Dom Tiganu? Ce ramane dupa ce ai uitat, asta te defineste. Zi buna va doresc!
RăspundețiȘtergere