Cezar Straton: Iubirile lui M. R. P.
Publicat pe 27 noiembrie 2024 de Liviu Antonesei
Public acum un nou episod din volumul în pregătire al lui Cezar Straton Iubirea între rai și iad, episod dedicat lui Miron Radu Paraschivescu, care a fost nu doar poet și hărăzit îndrumător de poeți, mulți poeți au trecut prin mîinile lui, pe mulți i-a format și ajutat să se afirme, ci și un mare iubăreț…
Iubirile lui M. R. P.
Miron Radu Paraschivescu a fost poet, eseist, traducător și publicist român, a fost editor și redactor. S-a născut la 2 octombrie 1911, la Zimnicea. A murit la 60 de ani la 17 februarie 1971, la București, după cinci mariaje și mai multe internări la psihiatrie . Credea în comunism într-un mod naiv, iar credința asta zdruncinată de realități avea să-l coste sănătatea mintală. Deși comunist din convingere, treptat, datorită schimbărilor politice se dezice de crezul său. Ca bărbat, Miron Radu Paraschivescu a fost un Don Juan, un fel de fante de Obor, cu multiple povesti de dragoste, fiind căsătorit de cinci ori. Îi plăceau femeile, visa la dragostea cea mare, pe care se pare c-a avut-o dar nu și-a dat seama decât când a pierdut-o și în general părea un sentimental naiv. Asta l-a făcut mai degrabă nefericit. Marea lui dragoste se pare că ar fi fost prima nevastă, Loti, dar asta nu l-a împiedicat să caute mereu perfecțiunea în alte relații. Cunoscut ca homme à femmes, Miron Radu Paraschivescu a avut o anume predilecție pentru pictorițe și scriitoare (Magdalena Rădulescu, Margareta Sterian, Sidonia Drăgușanu, ș.a). Un personaj… Publicate în Franța, sub titlul Jurnalul unui eretic, „spovedaniile” lui Miron Radu Paraschivescu, cele legate de amoruri în special, rămân savuroase. Iată ce nota poetul despre Sidonia Drăgușanu, scriitoare cu care a fost căsătorit între 1940 și 1945: „Sidonia mă-ntreabă dacă-o iubesc. Eu n-o iubesc, şi stau cu ea fiindcă mi-e o tovarăşă bună, inteligentă şi fiindcă într-o bună măsură m-am obişnuit cu ea, într-un minim de confort. Ea ţine locul mamei pentru mine, asta e! Iubirea mea pentru ea, dacă se poate numi iubire, e una cam filială”. Sidonia Drăgușanu, a fost unica dintre soții care i-a rămas prietenă până la moarte și care a primit în posesie arhiva poetului. În această arhivă s-a găsit și faimosul jurnal. Mai mult: „Când mă întreabă dacă-o iubesc, ce-i pot eu răspunde? Îi spun că nu. Că îmi place, dar de iubit n-o iubesc. Se supără şi plânge. (…) Cartea lui Mihai Sadoveanu mă învaţă să înlătur şi acest lucru: sincerităţile inutile. Nu adaug nimic legăturii şi libertăţii mele faţă de Sidonia dacă-i spun că n-o iubesc. N-am să-i mai spun. Am să-i răspund echivoc sau chiar afirmativ, când are să mă mai întrebe. Şi am să mă despart de ea îndată ce voi simţi o mare nevoie să fiu singur sau şi – mai sigur – îndată ce voi da de o femeie pe care s-o iubesc cu adevărat. Dar pentru ca să ştiu şi pentru ca să pot iubi cu adevărat o femeie, e nevoie să fiu sincer cu mine însumi. Să ştiu ce vreau şi să-mi cunosc acest adevăr al meu”. Nu lipsesc nici prostituatele, ba chiar la un moment dat Miron e tentat să-i lase uneia dintre ele drepturile de autor pentru romanul măreț pe care de fapt nu-l va scrie niciodată, cu gândul că fata sigur îi va păstra o memorie vie. Jurnalul său este un jurnal de eternă criză, dar şi un jurnal de creaţie, transformat, pe parcurs, în acea operă unică la care Miron Radu Paraschivescu visa de multă vreme. Veşnic neliniştit, măcinat de tulburări psihice, Miron Radu Paraschivescu face din jurnal o terapie psihanalitică, pe care o aplică atît propriului său destin, cât şi evenimentelor istoriei. Miron Radu Paraschivescu a scris romanțe sfâșietoare de jale, poeme erotice, „cântice” de dragoste bolnavă, într-un limbaj colorat, cântece lăutărești, cântece de mahala, și romanțe . El rămâne în primul rând ca autor al „Cânticelor țigănești”, un fel de omagiu adus sufletului atât de bogat al mahalalei din acea epocă (între care și celebra Terente și Titina). Cânticele țigănești l-au impus pe tânărul poet ca o veritabilă pată de culoare în poezia românească contemporană A murit, fiind foarte bolnav, în data de 17 februarie 1971, la București și este înmormântat la Vălenii de Munte.
Tristă e viața de mort.
„Spuie altul cât o vrea/
Că-i mai bine mort pe lume,
/Eu o ţiu mereu pe-a mea:
/Că n-am gust de-ngropăciune!
/Dacă-i vorba după mine,
/Eu morţiş mereu voi ţine
/Şi mereu la fel voi spune,
/Chiar când traiul nu-mi convine:
/Decât mort tot viu mai bine.
/Ce e drept, când mori sărac,
/Şi de n-ai un șfanț la tine,
/Cei din preajmă scaldă-ţi fac
/Şi de jeg te spală bine.
/Da’ nici mort scăldat nu-i treabă:
/De pe stârv, precum ştim toţi,
/Şi păduchii fug degrabă,/
Că nu-şi fac din el ospăţ.
/Însă eu şi dacă ştiu/că-n cearceaf n-o să mă-nfăț,
/Tot prefer soios, dar viu,
/Nu lăudat şi în sicriu!
/Cât trăieşti, poţi să n-ai straie,
/Dar când mori nu’ş cum se face/
( Chiar de n-ai avut lăscaie)
/S-o găsi cin’ să te-mbrace
/Cu cămaşă, pantalon,
/Guler ştaif şi papion,
/Ca să poci dormi în pace.
/Da’ eu spun: şi rupt în coate
/Însă viu, pe cât se poate!” (Miron Radu Paraschivescu).
******************
P.S Miron Radu Paraschivescu, cu ale sale Cantace tiganesti, a fost descoperit de un f bun prieten, Nicote, in timpul studentiei. Acesta are si un mare talent muzical si a reusit sa puna multe dintre poezii pe note, acompanindu-se la chitara. Nu de mult la o mica petrecere intre batrinei am scos de la naftalina citeva cinticele, Rica fante de Obor, Hanny.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentati