Fotbal

Shankly, formatorul echipei Liverpool, spunea ca 

"Fotbalul nu e o chestiune de viata si de moarte... e mai mult decat atat"!, lucru perfect vizibil zilele astea in maica Rusia. In paranteza fie spus, nu-nteleg de ce Rusia e mama si nu tata, asa cum sunt majoritatea tarilor din lume "patrie"?

Dar nu asta e important, important e ce facem noi, nemtii, noi, marii campioni mondiali. Pregatirea turneului a fost nu numai pe plan fizic ci si pe plan mental; turcii nostri nemti, pardon, nemtii nostri, pt. a prinde putere s-au fotografiat cu Erdogan si i-au dat cadou un tricou pe care scria, in turceste, "Cu respect. Presedintelui nostru". Unii au fost cam zapaciti, deoarece cei doi turci au cetatenie germana si deci au alt presedinte. Steinmeier, presedintele Germaniei, i-a chemat la el la Bellevue si le-a spus ca si el e presedintele lor. Dar as putea si eu sa ma fotografiez cu presedintele Romaniei, mai ales ca-i neamt.

Ca e o asemenea zapaceala in echipele nationale ca te-ntrebi ce a mai ramas national in ele? In echipa Elvetiei, tara oricum formata din amestecaturi, de ex., singurul elvetian e un albanez.

Dar s-a dus vremea cind era, cum spunea Lineker, "Fotbalul e un sport in care 22 de barbati alearga dupa o mingie si la sfirsit cistiga Germania".

Acum e invers, cei 11 nemti nici macar nu mai alearga. De altfel nemtii au avut intotdeauna probleme cind au intrat in Rusia, ca si vara e ca iarna.

Cica la o scoala iin Stuttgart copiii sunt intrebati ce meserie au tatii lor. Ahmed spune ca taica-su face masini Mercedes, Mohamed zice si el la fel. Gheorghe e mindru ca tatal lui face case. Invatatoarea il intreaba si pe Fritz, acesta se codeste si nu prea vrea sa raspunda, intr-un tirziu zice ca taica-su e dansator la bara intr-un bar de homo si uneori e invitat sa se culce cu clientii. Invatatoare e naucita si-l intreaba, dupa ore, intre patru ochi, daca e adevarat. Fritz spune ca de fapt ta-su e fotbalist in nationala Germaniei dar nu a vrut sa rida copiii de el. 

Dar, cum era de asteptat in Rusia, au fost si momente artistice din Lacul lebedelor. Tare frumos mureau, mai ales, lebedele negre senegaleze, era suficienta o adiere de Vuvuzela si se tavaleau ca te treceau lacrimile de atita suferinta.

Ce m-a uimit pe mine cel mai tare a fost faptul ca, desi la campionatele precedente au fost sute de raniti, acum, in schimb, nu am auzit de huligani, atentate etc. Nici macar furiosii huligani englezi nu au miscat in front. Nu cumva e un semn de respect fata de presedintele meu, Putin! Mi se pare trist ca pina si curajosii huligani se lasa ingenunchiati de dictatura. De azi voi spune "Je suis huligan"!

Cine cistiga campionatul?, dupa mine deja s-a jucat, campion mondial e, fara indoiala, Ronaldo, ceilalti fac doar figuratie.

P.S Cel mai bine e de echipa Romaniei si de romani, nu au nici o grije, sunt intr-o companie buna cu Olanda, Italia. Nici nu mai trebuie sa piarda timpul cu fotbalul, oricum au demonstratiile de bucurie asigurate pt. adevaratul presedinte. 

Trebuie sa invatam de la femei, iata cum se lupta:

Cartea in magazin

Sper ca incepind cu 27 Iunie 2018 cartea "Si noi am construit avioane" sa se poata procura si de la magazinul Pilotshop din Baneasa:

PilotShop Baneasa Adresa: Bulevardul Aerogarii nr. 17, sector 1, Bucuresti, 014052
Mobil (Vodafone): +40 770 951 700
Telefon: +4 031 425 3387
Fax: +4 031 425 3388
E-mail: office@pilotshop.ro

Program de lucru: Luni-Vineri 09:00-17:00

Intre noi scriitorii

wow, sunt ud de emotie... https://antoneseiliviu.wordpress.com/2018/06/12/neamtu-tiganu-a-debutat-in-volum/

Neamțu Țiganu a debutat în volum!

Publicat pe 12 Iunie 2018 de Liviu Antonesei

2 Votes

Ehei, a fost odată ca niciodată, o vreme cînd țineam rubrici în cotidienele naționale, să tot fie vreo douăzeci de ani cînd am început asta și aproape zece de cînd am renunțat. Pe vremea aceea, în care am scris la Cotidianul, apoi la Adevărul, pentru a-mi încheia cariera de jurnalist național pe platforma Vox Publica, pe vremea aceea, deci, articolele mele erau adesea însoțite de comentariile unui grup „de tovarăși”, Neamțu Țiganu, InimăRea, Dacă_nu_bu, Anca Vlase și Virgil Glăvan. Sigur, erau mulți comentatori, dar aceștia mi-au atras atenția, fie prin acuitatea observațiilor, fie prin jocurile de cuvinte, fie prin limbajul oleacă mai dezbrăcat dar nu indecent, fie prin umor. Atunci, nu-i cunoșteam, între timp, pe unii dintre ei i-am cunoscut, pe „nepoata Anca” și pe Virgil încă nu. Unii dintre ei m-au urmat pe blogurile care au urmat, unii și pe acesta. Ceva mai rar, desigur.

Pe Neamțu Țiganu – pseudonimul e o un fel de capodoperă lingvistică – l-am cunoscut în carne și oase acum vreo opt ani, dacă mă ajută memoria, la Koln, unde participam la o întîlnire cu publicul românesc, dar erau și nemți, din zonă, o întîlnire organizată de colegul meu de facultate Dan Goglează, care conduce o asociație culturală a românilor din zonă. L-am cunsoscut însă în ipostaza de Mihail Calomfirescu, fost inginer proiectant de avioane în țară. În slujba cea mai întinsă din Germania, inginer de proiectare a trenurilor de mare viteză, experiența din țară i-a fost de mare folos. Este vorba și despre transferul unor soluții tehnice din aviație la trenurile cu pricina. Asta am aflat din memoriile sale, a căror lectură am început-o ieri dimineață cînd am luat cartea de la poștă și am încheiat-o acum jumătate de oră. O carte – Și noi am construit avioane IAR 93, 99, supersonicul 95, Editura Ștef, 2018 – din care de altfel am învățat o mulțime despre aviația românească și dinspre perspectiva istorică, dar și din cea a trecutului relativ recent. Nu știam, de pildă, că înainte de război, România era o forță importantă în construcția de avioane, probabil s-au produs peste 20 de tipuri. Odată cu ocupația sovietică, astfel de preocupări tehnologice și industriale au dispărut, urmînd să revină de-abia după 1965 – 66. Nu știam iarăși că inginerii noștri munceau în condiții de acces inexistent la documentațiile occidentale, fiind nevoiți să tot reinventeze roata. Date fiind condițiile, e lucru de mirare că totuși construcția de avioane din România comunistă a avut unele succese. Oamenii au înlocuit și documentațiile la zi, și relativa înapoiere tehnologică.

Sigur, e important că am citit o carte interesantă și că mi-am completat o sumă de lacune, dar mai important este că am citit o carte încîntătoare, scrisă parcă de un scriitor experimentat, nu de un „inginer de avioane”. Sigur că exercițiile de acum 20 – 10 ani au avut rolul lor în antrenarea scrisului, sigur că și blogul autorului a avut un rol similar. Dar mai este nevoie și de talent. Altfel, nu ies portretele care îi ies lui MC, altfel nu s-ar produce un excelent aliaj între o anume melancolie nostalgică și un umor cît se poate de sănătos. Neamțu Țiganu mărturisește la începutul cărții că în prima versiune cartea avea peste 500 de pagini și a trebuit să mai reducă și concentreze, „din motive economice”. Aș fi preferat să nu facă asta. Sau să ne scrie și o carte, măcar la fel de lungă, despre experiența germană, care nu este mult mai scurtă decît cea de-acasă… În fond, pe lîngă grădinărit și joaca cu nepoții, scrierea cărților poate fi o preocupare la fel de plăcută.  Bine ai venit Mihail Calomfirescu, îmbrățișări Neamțu Țiganu! Să ne revedem sănătoși!

Scrii pe coperta a IV-a: „Am scris această carte să-mi iasă avioanele din cap”. Am dubii că ți-au ieșit de tot avioanele din cap, dar dacă s-a petrecut asta, ar mai fi și trenurile de mare viteză de scos din cap!

Reclame

Noutati editoriale

Iata ca-n ultimul timp iubitorii literaturii de aviatie sunt rasfatati.
Pe linga cartea domnului Gheorghe Vaida "Avionul IAR 93 Oameni si fapte", pe linga capodopera mea, iata ca a aparut si:

Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Petre Opriş

Putem spune ca aceste trei carti se completeaza, fiecare priveste aviatia romaneasca din alt unghi.

Cartea domnului Opris se poate procura de la http://www.edituramilitara.ro/carti/275-licente-straine-pentru-produse-civile-si-militare-fabricate-in-romania-1946-1989.html