Tare nu-mi place toamna, tot imi aminteste de Bacovia cu sicriele lui de plumb, desi plumbul a ajuns extrem de scump. Sau imi aminteste de Cri, cri cri, toamna gri.. nu credeam c-o sa mai vii...
Dar Octombrie e o luna importanta, in octombrie e Oktoberfest, care de fapt incepe in septembrie, si-n Octombrie a avut loc si Marea Revolutie Socialista din Octombrie, care de fapt a fost in noiembrie. Inteleg ambele evenimente, pe vremea asta or iti vine sa bei pina nu mai poti, ori sa faci revolutie. Anul asta nu s-a potrivit sa merg la Oktoberfest, am fost in Grecia, (poate voi povesti cite ceva) asa ca am participat la revolutia din Octombrie, care a avut loc la Düsseldorf la Tonhalle.
Sala de la Tonhalle a fost construita prin 1926 si a fost initial conceputa ca Planetarium. Este f. frumos asezata, chiar pe malul Rinului si azi e sala de concerte renumita.
Ideea intendantului Operei din Düsseldorf de a face revolutia mi s-a parut interesanta, asa ca am fost si eu ieri acolo. In sala erau niste baloane rosii, opera unui artist rus, Aliosa. In program, pe linga alte bucati, a fost Sinfonia 12-a de Sostakovici. Eu nu o mai auzisem si nu stiam nimic despre ea. Este denumita si 1917 si e scrisa pt. Lenin.
Sostakovici, (Дмитрий Дмитриевич Шостакович) s-a nascut in 1906, contemporan cu o intreaga pleiada de mari componisti rusi, Stravinski, Prokofiev, Rahmaninov sau chiar Scriabin. Ghinionul lui Sostakovici a fost ca nu a fost agreat de Stalin, desi prin compunerea Sinfoniei a 5 s-a reabilitat cumva, aceasta fiind considerata o oda adusa regimului.
Moartea lui Stalin, in 1953 i-a dat ocazia sa se razbune, compunind Sinfonia a 10-a, sinfonie considerata o descriere a chipului dictatorului. Pentru prima data a folosit o codificare si anume a introdus motivul muzical D-S-C-H, motiv care e considerat o semnatura muzicala a lui Sostacovici.
Aici trebuie sa explicam mai pe indelete. Dupa cum stim in spatiul italienesc si romanesc, dar si rusesc notele se noteaza cu do, re, mi, fa, sol, la si. In germana insa se folosesc litere, C, D, E, F, G, A, H si asa mai departe. In plus diezii aduc un "is", iar bemolii un "es".Transcrierea in sistemul german ofera posibilitatea sa se poata intercala cuvinte in partitura muzicala. Aceasta inventie a fost folosita de Bach cu celebrul motiv B-A-C-H
Sostakovici si-a scris numele nemteste, D.Schostakovitschi si si-a folosit primele litere in D.S-C-H, transcris in note fiind:
Cercetatorii au descoperit ca-n Sinfonia a 12-a, pe aceasta metoda e criptografiat e si numele lui Stalin. De la Иосиф Виссарионович Сталин, au fost folosite primele litere din nume transformindu-le in note.
Despre sinfonie nu vreau sa scriu prea mult, de fapt Sostakovici spunea ca muzica nu se povesteste ci se asculta, dar oricum e puternica, e suficient sa spun ca sunt sapte percutionisti, tobe mari, mici, timpane tot tacimul. Si alamuri cit cuprinde. Mie mi-a placut f. mult, seamana cumva cu marsurile triumfale wagneriene, dar pare mult mai trist.
In curind vine o orchestra ruseasca interesanta, orchestra fara dirijor. Aceasta a fost infiintata imediat dupa revolutie ca expresie a democratiei poporului.
Se numea PERSIMFANS, prescurtare de la „Perwy Simfonitscheski Ansambl". Orchestra era asezata in cerc pt. a se putea vedea si a-si pasa intrarile. Aceasta imagine a democratiei nu corespundea insa, cu imaginea lui Stalin, care considera ca nu exista democratie fara comandant suprem, parere care s-a incetatenit pina-n ziua de azi, chiar si la mari democrati consacrati, asa ca a desfintat-o. S-a reinfintat de abia prin anii 2008. Nu se cunoaste inca reactia lui Putin!
P.S Nu sunt sigur cum se scrie Sinfonie, cu m sau cu n?
Cu "m".
RăspundețiȘtergereSIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ♦ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie.
Betonung: Sinfonie
ȘtergereHERKUNFT ℹ
italienisch sinfonia < lateinisch symphonia = Zusammenstimmen, Einklang; mehrstimmiger musikalischer Vortrag < griechisch symphōnía, zu: sýmphōnos = zusammentönend