Incalzirea globala

Simt si eu nevoia sa scriu despre problemele lumii si sa contribui la rezolvarea lor. Spre exemplu, incalzirea globala a incalzit inimile, fruntiile si relatiile dintre popoare. In ceea ce ma priveste, desi sunt destul de roman, nu ma pricep la toate. Spuneam ca nu ma pricep la literatura, dar nici la incalzire globala. Am citit mult de acest subiect si pe mine m-au convins atit cei care pretind ca se va incalzi, da si cei care dovedesc ca nu-i asa.
Indiferent daca Houston are sau nu o problema eu voi incerca s-o rezolv, mai ales ca si professional am ceva cu chestia asta, deoarece piinea mea sunt chimicale si materiale noi.

Nu mai departe acum citeva zile.. da intii fac o paranteza mare. Paranteza mare {unii oameni pretind ca ei nu pot uri, eu nu fac parte dintre acestia, io pot uri cu tot sufletu, paranteza mai mica [urasc SAP, pt. cine nu stie SAP e un program de administratie a intreprinderilor], inchid paranteza mica] si paranteza mare }, vroiam sa deschid si niste paranteze f. f. mici, da m-am razgindit.

Acum citeva zile, spuneam, am reusit sa omologhez un material, fapt pt. care am primit laude de la nefasta si l-am bagat in sistemu SAP. Mare mi-a fost mirarea sa vad, a doua zi, ca materialu nu a fost aprobat de responsabila de mediu. In concernele astea mari nu prea cunosti oamenii si nici muierile, ai legaturi cu ei numai pe E-mail sau telefon. Deci o sun pa doamna Frau. Imi iau cea mai mieroasa voce de care sunt in stare. Ii spun cine sunt, o intreb cum ii merge, cum mai e vremea in München si ajung la subiect: daca nu cumva ar mai avea nevoie de info suplimentare privind materialu. Doamna Frau incepe sa-mi spuna pe un ton intepat ca din cauza unor criminali ca mine se-neaca ursii polari, nepoata ei chiar a avut arsuri pe umeri, in Africa s-a format Sahara, se usuca padurile tropicale. Dupa ca. 20 de minute reusesc si eu sa-ngin o scuza, ii povestesc ca si eu am o nepoata si sunt interesat in viitoru omenirii, ca iubesc nespus animalele, ca am doi catei si trei pisici (mincinosule), ca ma hranesc ecologic (mincinosule), merg cu bicicleta, sunt membru in asociatia anonima de salvare a animalelor mici (excrocule). Pauza de masa!
Dupa masa ma suna doamna Frau. A mai verificat odata documentele si a vazut un cap de mort. Ii explic ca ala a murit de batrinete si ca precis substanta de care vorbim se gaseste si-n casa ei fiind folosita la impregnarea parchetului si chiar la covoare. Imi spune ca va verifica.
Ziua urmatoare ma suna la prima ora. Era f. emotionata, vorbea cu voce blonda. Imi spune ca am avut dreptate, ca s-a hotarit sa schimbe parchetu si drept multumire imi aproba materialu. Ii dau sfaturi de ce fel de parchet sa cumpere, eventual din bambus, neimpregnat, ar putea sa-l fabrice singura, as fi vrut sa-i spun sa ia rogojini, da nu stiu cum se zice rogojina pe nemteste, sau mult mai bine ar fi daca ar pune pamint de flori pe jos.
Eu cred ca e posibil ca pamintu sa se-ncalzeasca, mai ales vara, sau chiar sa se raceasca, mai ales iarna. E f. greu de facut previziuni, mai ales cind e vorba de viitor!

update: nefasta are chef de ghidusii in zapada.

Herta Müller la Graz, 13.01.2010

Doamnelor si Domnilor, am recunoscut cu umilinta ca literatura nu-i partea mea tare. De aceea va prezint un text furat, cu aprobarea tizului meu Mihai din blogu personal.
Danke Mihai!
Mihai.

La 13 ianuarie, aşteptând îmbarcarea în avionul München-Graz, am văzut-o pe Herta Müller. Era, în orice caz, cineva care îi semăna foarte mult, o doamnă de vreo 50 de ani, scundă, zveltă, brunetă, cu o frizură aparte şi cu nas acvilin. Era însoţită de un bărbat cu vreo zece ani mai tânăr, care căra un ditamai cufărul de acte.
Cum tocmai citisem “Der König verneigt sich und tötet“ şi „Atemschaukel”, m-am uitat în geantă să văd dacă nu am la mine vreo carte de-a ei, să-i cer un autograf. N-aveam, din păcate, decât un roman poliţist. Ce puteam să fac? Doar n-o să mă duc să-i spun „Entschuldigung! Sind Sie nicht Herta Müller? Sie sehen jedenfalls so aus, als hätten Sie vor kurzem den Nobelpreis für Literatur gewonnen…” (n.t Scuzati! Sunteti Herta Müller? Aratati asa ca si cum ati fi cistigat de curind premiul Nobel)
În autobuzul care ne-a dus la avion, m-am uitat la ea mai de aproape. Ea era, fără discuţie.
Poate că am fixat-o un pic cam insistent, pentru că mi-a întors pentru o clipă privirea. Atunci am încetat să mă mai holbez.
În avion, cei doi s-au aşezat alături, cam în dreptul aripii, la economy class. Ca să vezi.
La Graz, i-am pierdut din vedere. M-am urcat într-un taxi şi m-am grăbit să ajung la prima întâlnire pe care o aveam.
După ce m-am întors acasă, am aflat că Herta Müller fusese într-adevăr la Graz, unde, la 13.1.2010, orele 20:00, citise în „Literaturhaus” din romanul său „Atemschaukel”.
Păcat că n-am ştiut de asta, că oricum n-am prea avut ce face în seara aceea. Poate că aş fi putut chiar să vorbesc cu ea?
Hai să visez.
I-aş fi atras atenţia asupra unor interpretări discutabile ale unor cuvinte româneşti pe care le-am întâlnit în cărţile ei. Etimologia cuvântului „rândunică” nu are nimic de a face cu faptul că aceste păsări se aşază în rând pe cablurile electrice atunci când se pregătesc de plecare. Imaginea este frumoasă, dar nu cred că există mulţi români care să fi făcut această asociere. Da, pitulicea se numeşte aşa pentru că se pituleşte. La fel, codobatura, pentru că dă din coadă tot timpul. Dar „rândunea” sau „rândunică” vine de la lat. „hirundinella”, şi nu de la „rând”.
„A fost odată ca niciodată”, formula cu care încep basmele româneşti, este menită să transpună cititorul în lumea fantasticului. Herta Müller traduce aceasta în germană prin: „Es war einmal wie es niemals war”, lucru care după părerea mea nu redă cu adevărat intenţia povestitorului. Această traducere te face să te gândeşti că povestea este neadevărată, pe când ea este doar fantastică. „Ca niciodată” se poate traduce mai bine prin „wie noch nie”. Dar hai să zicem că asta ţine de despicarea firului de păr în patru. Mai clar stau lucrurile în cazul cuvântului „Pufoaika*”; în „Atemschaukel” se sugerează că acesta ar fi forma sa rusească ceea ce este, evident, eronat.
Cel mai mult m-a surprins însă un alt episod lingvistic din „Der König verneigt sich und tötet“, pentru că nu prea te aştepţi ca un virtuoz al limbajului ca Herta Müller să cadă în această capcană. Întrebarea retorică: „Was ist denn das für eine Sprache, in der es nicht einmal ein Wort für Wasserleiche gibt?” (Păi ce limbă e asta**, în care nu există nici măcar un cuvânt pentru Wasserleiche***?) nu-i aparţine de fapt ei, ci unui prieten, dar dânsa nu numai că o lasă în fond necomentată, dar chiar foloseşte afirmaţia ei de bază în textul care urmează. Nu cunosc toate limbile vorbite pe acest pământ, dar îndrăznesc să afirm că acest cuvînt lipseşte în majoritatea celor de circulaţie mondială. Germana, o limbă bogată, pe care o vorbesc cu mare plăcere, are şi ea părţile ei slabe. Dar eu n-am să spun niciodată: „Păi ce limbă e asta, în care nu există nici măcar un cuvânt pentru deal?” În germană anume, orice e mai înalt decât un dâmb se cheamă munte.
Nu i-am vorbit, iar ocazia probabil nu se va mai ivi niciodată. La fel cum cultura germană şi cea română au fost şi vor rămâne totdeauna fenomene paralele, fără nici o interacţiune reală, drumurile noastre nu prea mai au cum să se întâlnească…
* În alcătuirea termenului menţionat, etimonul rus “fufaika” (Фуфайка) s-a contaminat cu românescul “puf” din „pufoaică”, cuvânt care a apărut la noi odată cu celelate binefaceri aduse de prietenia româno-sovietică.
** Referinţă la limba română
*** Wasserleiche: cadavru găsit în apă, care a fost supus acţiunii apei

Diezdemona davai zdrianta, nemtii pa ulitu

Trebe sa atrag atentia comunitatii mondiale de pericolu pe care-l reprezinta rusii. Domne, astia au inceput sa cucereasca Europa. Sa luam de ex. Baden Baden, asta-i o localitate misto in Germania. Domne, e atit de invadata de rusi ca orice vila cit de cit mai aratoasa e ocupata de ei. Sunt mari schmecheri, si-au pregatit din timp invazia, inca de vro suta si ceva de ani. Intii au fost Borodin, Dostojewskij, Elisabeth von Russland, Gogol, Gontscharow, Gortschakov, Rachmaninov, Rubinstein, Maria Romanow- Leuchtenberg, Tolstoj, Tschitscherin, Turgenjew, Zhukowskij, astia sunt sau mai bine zis au fost niste amariti de scriitori si tot felu de muzicanti, de fapt agenti KGB. Acum a aparut o mare parte din cei 88.000 de milionari rusi. S-a ajuns pin-acolo ca nu gasesti un post de ospatar fara sa sti ruskii iazic.
Sau sa vedem la Nisa. Unde credeti ca-i facuta poza cu biserica? Exact, in Nisa. Pa aleea Englejilor vezi numai rusi, ici colo cite-n roman. In toate restaurantele de lux se vorbeste ruseste. A inceput chiar sa nu le mai placa aglomeratia si vor sa-si faca la La Chaume o localitate numai a lor, asta-i la 70km de Nisa. Una din cele mai scumpe Vile de pe Coasta de Azur a fost cumparata de un rus cu suma de 555 mio. Dolari.

Rusii sunt extreme de aroganti. De ex. coafeza nefestii, Natasa, care vine acasa. Nici n-ai zice ca-i rusoaica, e mica, subtire si bruneta, daca ar avea curu mai mare ai zice ca-i romanca, da nu e. La inceput m-a tuns si pe mine, da nu mi-a placut ca are niste miini extrem de reci, e de undeva din Siberia. Nu-mi placea ca ma gidila, io sunt tare gidilos. Nu-i maritata, pai cine s-o ia? Imi imaginez ce cur rece trebe sa aiba. Nefasta ii zice, in fata mai scurt, in spate pierdut, ea zice, niet, mai mult nu stie sa spuna in germana. Incerc eu in rusa, am uitat ca nu stiu. Da nu e nici o sansa. Nefasta mai zice, rugatoare, macar lateral un pic mai pierdut, zice, niet. Nu am vazut-o niciodata pa nefasta atit de umila. Ce-nseamna domne sa faci parte dintr-un mare popor.

Da m-am luat cu vorba si am uitat sa va avertizez de pericolu rusesc. Desigur unu sau altu ar zice, pai ce ne priveste pe noi ce fac nemtii si francezii, daca vor sa-si vinda tara, n-au decit. Noi nu ne vindem tara nici d-ai draq. Pai nu-i asa, doamnelor si domnilor. Astia-s parsivi, pa ei de fapt nici nu-i intereseaza Franta si Germania, tinta lor e Romania, da nu-ndraznesc asa deodata, sa nu bata la ochi, vin pe ocolisuri, Franta, Germania, vine Bulgaria la rind si Romania se trezeste intr-un cleste. V-ati prins? Si sa va vad atunci cind tara va fi invadata de rusoaice cu curu rece! Ca de rusi ce sa mai vorbesc, parca vad ca frumoasele noastre manele vor fi inlocuite de cazacioc si ocii ciornii. Cum am putea sa prevenim acest pericol? Singura sansa e sa le consumam gazu cit mai mult, in definitiv romanii, daca stai sa te gindesti, nu dau nici un ban din buzunaru lor, totu vine de la FMI si la ars gazu suntem oricum mari specialisti. Ca rusii traiesc din gaz si din vodca, daca le consumam si vodca, aia sunt, cine a mai vazut rus fara vodca sa aiba chef de expansiuni?

Si dupa aia le cintam, apasati aici, Nabucco - Corul sclavilor ah, ma-nebunesc dupa coru asta! Великолепно, frumoasa-i opera!

Arpa d'or dei fatidici vati,
perché muta dal salice pendi?
Le memorie nel petto raccendi,
ci favella del tempo che fu!
O simile di Solima ai fati
traggi un suono di crudo lamento,
o t'ispiri il Signore un concento
che ne infonda al patire virtù!

Update De ar curge vodka din sinii tai

Imi plac curvele!

Motto „Boarfo, nu ţi-a fost şucar
Să bagi mâna-n buzunar
Cum putut-ai să te-nduri
Să mă-nşeli şi să mă furi“

M-am tot invirtit in juru cozii, m-am tot dat intelectual, da pin-la urma tot trebe sa vorbesc despre curve. Omoriti-ma, injurati-ma, dispretuiti-ma, asta-i situatia, imi plac curvele. Si ca sa fim sinceri pin-la capat, sunt sigur ca tuturor barbatilor le plac. Sa luam de ex. literatura. Pardon, asta-i un exemplu rau ales, pt. simplu fapt ca io nu citesc romane si nu ma pricep la literatura.

Sa luam alt exemplu, pa Violeta si pe Carmen. Aceste doua fete cucuiete nu sunt nici pe departe sotii credincioase, nu au crescut copii, nu stiu sa gateasca, nu au nici macar o pregatire intelectuala. Sunt niste boarfe, scuzati-ma de exprimare, da simt cum incep sa ma enervez. Pai daca sunt cum sunt, de ce domnule toata lumea le iubeste si le place si asta nu de azi de ieri, sa zici ca au fost comunistii de vina, sau rusii, sau ungurii, nu domne, de mai bine de o suta de ani?

Sa ne uitam intii la stricata asta de Violeta , Doamne iarta-ma ca spun asa, da ce ie asta ma decit o betiva? Ia vedeti aici ce zice “printre voi pot sa-mi petrec timpu cu veselie, traiti-va viata ca iubirea trece mintenas”, deci recunoaste ca nu ie prea statornica.. si ce spun betivii aia dn preajma: “Sa bem cu placere, bautura face pupaturili mai arzatoare”, nu, nu ca as avea ceva impotriva bauturii, da orsicit, un pic de cumpatare nu strica, mai ales la o muiere. Pe undeva ie un fel “de asa beau oamenii buni”.

Sau sa ne uitam la Carmen , credeti ca asta-i mai buna? Uite ce zice:
L'amour est enfant de Bohême,
Il n'a jamais, jamais connu de loi,
Si tu ne m'aime pas, je t'aime,
Si je t'aime, prend garde à toi!
Si tu ne m'aime pas, si tu ne m'aime pas, je t'aime!
Mais, si je t'aime, si je t'aime, prend garde à toi!
Si tu ne m'aime pas, si tu ne m'aime pas, je t'aime!
Mais, si je t'aime, si je t'aime, prend garde à toi!

V-ati prins? Cica daca tu nu ma iubesti, io te iubesc, da daca te iubesc, sa te pazesti. Cum adica sa se pazeasca, adica ce-i face? Poate ca omu-i insurat, poate ca are treaba, poate n-o place pur si simplu sau o fi gay. Da stricata tot stricata, pina nu-i strica casa omului nu se lasa.

Uite ce zice-n germane si-n engleza:

Die Liebe ist ein Zigeunerkind.
Sie hat niemals, niemals Gesetze gekannt;
Love is a gypsy's child,
it has never, ever, known a law;
Observati ca ie si rasista? Frantuzoaica zicea doar ca-i un copil al Boemei, da nemtoaica si englezoaica!? A draq tiganca!

Si totusi mie-mi plac, tare-mi plac, nu stiu cum draq, da imi plac bagaboantele! Stiu ca si voua, chiar daca nu vreti sa recunoasteti.

Incheiere:
Dar de-o fi şi-o fi să vii,
iar în braţe să mă ţîi,
să-mi săruţi ţâţa şi gura
şi să-mi stingi din sân arsura,
Vedea-te-aş tot cum te ştiu:
’nalt, bălan şi cilibiu,
cu ochi arzători ca focul;
Aduce-mi-te-ar ghiocul!

Eminescu

"Pe vremea cand Dumnezeu umbla cu Sf. Petru pe pamant, intr-o noapte ploioasa, au ajuns la marginea unui sat si abia au indraznit sa bata cu toiagul in prima poarta. Caini mari s-au repezit sa-i sfasie, dar numaidecat s-a auzit un glas barbatesc intreband:

– Cine bate?
– Oameni buni!
Atunci omul, potolind cainii, i-a poftit in casa, unde nevasta si copiii abia se trezisera din somn, si a inceput a da porunci, dar cu blandete.
– Mario, ia mai pune cateva vreascuri pe foc. Tudore, da fuga la fantana dupa o ciutura de apa proaspata. Ilenuta, ia vezi de o olita cu lapte proaspat.
Si le-a dat sa se spele si sa se stearga cu stergare albe si i-au ospatat, si i-au dus sa doarma intr-o odaie in care mirosea a gutuie si busuioc.....

A doua zi dimineata iar le-a dat sa se spele, i-a ospatat si le-a pus in traista niste mere cum nu mai vazusera si le-a urat drum bun.
Si cum au iesit din sat, Sf. Petru a inceput sa se roage de Dumnezeu:
– Doamne, fa ceva pentru oamenii astia, ca tare ne-au primit frumos!
– Ce-ai vrea sa fac Sf. Petre, c-ai vazut ca nu erau nevoiasi.
– Doamne, fa ceva ca sa-si vada macar o data sufletul!
– Sa-si vada sufletul spui Sf. Petre? – Da, Doamne, sa-si poata vedea sufletul, asa cum vedem noi plopul cel de-acolo!
– Bine, Sf. Petre, a raspuns Dumnezeu, privind ganditor la satul din vale.
– Iar dupa o vreme, in neamul acela de oameni s-a nascut Mihai Eminescu".

"Atata timp cat pe aceste pamanturi, soarelui i se va spune soare, iubirii – iubire si poeziei, poezie, pe EL nimeni nu-l va tagadui."

GEO BOGZA
----------
— Nu vezi tu, Mario, că tot ce gândesc eu îngerii împlinesc în clipă ? Ea îi astupă gura cu mâna . Apoi îi şopti la ureche : — Când plouă, toate grânele cresc ; când Dumnezeu vrea, tu gândeşti ceea ce gândesc îngerii.
În zadar. Mintea lui era preocupată şi privirile ochilor lui mari erau aţintate asupra acelei porţi vecinic închise.
— Aş voi să văd faţa lui Dumnezeu, zise el unui înger ce trecea.
— Dacă nu-l ai în tine, nu există pentru tine şi în zadar îl cauţi, zise îngerul serios.

Eminescu

Cum sa faci din rahat bici!

Dante Gabriel Rossetti:
I never reared a young Wombat
To glad me with his pin-hole eye
But when he was most sweet and fat
And tail-less, he was sure to die!

In referatu de azi voi vorbi despre rahat. Desigur aceasta tema ar putea sa socheze o parte din admiratoarele si admiratorii mei avind in vedere ca i-am obisnuit cu lucruri frumoase si vesele. Credeti-ma ca mi-e tare greu sa abordez acest subiect, da cred ca trebuie sa luminam si acest tabu. Teza mea e ca orice lucru aparent urit si rau exista si un aspect frumos. Sa-ncercam sa cautam frumosu in existenta noastra arida si vom fi mult mai fericiti. Sa cautam frumosu in rahat? Iata o tema indrazneata pe care f. putini filozofi au incercat s-o aborde.
Ie rahatu atit de scirbos? De ex. rahatu cu apa rece, e chiar bun. Sau, imi amintesc pa vremea cind fi-miu era bebelus. Eram la masa si vine nefasta excitata si zbierind, „Uite ce frumos ie!“, aratindu-mi in scutece rahatu lu fi-miu. Ce se-ntimplase? Fi-miu fuse bolnav citeva zile si reusise sa faca un rahat „frumos“. Iata deci un inceput.

Dar exista si alte exemple mult mai convingatoare. De ex. Wombat (u) (Vombatus ursinus) acest teddy face un rahat odata la 14 zile. Rahatu lui e deosebit de frumos si chiar fara miros si extrem de folositor. Poate fi folosit ca luminari, drept combustibil, o firma germana produce hirtie din el, pot fi confectionate jucarii, bijuterii, etc. Are si o forma geometrica perfecta in forma de cub racordat se spune ca ar avea gaura triunghiulara (!!??). Acest animal ar putea inlocui ciinii ca animal de casa. N-ar mai fi nici o problema pe trotuare, din contra toti ar urmari ca acesta sa produca ceva pt. a fi asumat.

Sa ne imaginam ca savantii lumii prin genetica sau nanotechnologie sau hipnoza ar reusi sa modifice oamenii in asa fel incit sa aiba acelasi rahat ca Wombatu.
Avantajele economice ar fi imense. In primu rind fiecare consuma f. mult timp cu produsu acestuia. Doar odata la 14 zile ar insemna cistig de timp pt. alte activitati. Poate pt. mine ar fi putin dezavantajos deoarece, in aceste momente linistite, io imi beau cafeaua, fumez si citesc de cultura. Da ma rog!. Imi amintesc cu nostalgie ca pa vremuri la IMGB era o problema de productivitate pt. ca multi oameni ai muncii pierdeau f. mult timp pe WC. Mai ales lunea obisnuiau sa se-nchida-n cabina si sa citeasca sportu. Un sef inventiv a construit un dispozitiv care declansa automat dupa cinci minute tragerea apei, lucru care indeparta faptasu, mai ales ca erau wc uri turcesti.

Dezvoltarea acestei solutii, respective excremente wombatice la oameni, ar aduce economii de apa si de hirtie imense. Emisia de codoi ar scadea dramatic. Familiile nevoiase, pe timp de iarna, isi vor bate nefestele si copii pt. a „produce“ acest ceva care ar fi introdus imediat in soba.

Pe plan politic international ar fi o miscare cutremuratoare, mai tare ca-n Haiti. Depedenta de petrolu rusesc ar scadea considerabil, petrodolarii ar devenii rahatdolari, teroristii nu ar mai fi finantati.

Pe plan romantic de 14 Februarie de ex. Indragostita i-ar putea darui lui acest ceva ca semn de ceva unic, numai al iei, venit din adincu sufletului, ma rog un fel de suflet. Acest ceva ar putea lumina o cina romantica in doi.

Ma intreb oare ce-mpiedica aceasta revolutie si raspund, lipsa de picture of future a guvernelor, cu exceptia guvernului romanesc, desigur, care ar stimula aceasta devoltare daca nu ar fi impiedicat de fortele de stinga sau ma rog dreapta sau de centru sau de moguli, comunisti, securisti, antialcoolici.

Iata dragi pretene si preteni frumusetea!

Hai sa ne jucam copii!

Sunt un ofticos, ca orice barbat adevarat, ma oftic pa aia care sunt mai dastepti, mai frumosi, mai bogati decit mine. Cel mai tare ma oftica Burt Rutan. Stiti cine-i asta? Nu va voi rapi placerea de a googoli. Vreau doar sa va spun ca-l urasc. Il urasc cel mai mult ca se joaca.

Cind eram copil eram cam sarac si nu prea primeam jucarii, cel mult cite o ciocolata, da nu-mi placea ciocolata. Da-mi placea sa-mi construiesc singur. Aveam o productie de serie de trotinete, faceam pt. toata strada. Se iau doua scinduri, se iau citeva conserve, se desfac si se niveleaza, se bat in cuie ca-ntaritoare in zonele cu effort unitary ridicat, se taie un pic scindura la cap sa-ncapa un ax de lemn pe care se monteaza rulmentu, se unesc cele doua scinduri cu un piron, inca o scindurica perpendicular si gata trotineta.

Burt asta face jucarii tare frumoase. Multi oameni mari au uitat sa se joace. Io nu sunt si nu vreau sa fiu om mare. Vleau sa ramin copil. Vleau sa ma joc.

Dar sa-l lasam singur sa ne povesteasca:

Doamnelor si Domnilor vi-l prezint pe unu din cei mai fascinanti oameni ai secolului, Burt Rutan.

FRUMUSEŢEA ADEVĂRULUI ŞTIINŢIFIC

Pot spune ca am avut mult noroc in viata. Nu numai ca am aparut din spermatozoizi campioni da am si avut parte de o educatie aleasa. Degeaba m-am impotrivit cit am putut rigoarei unei invataturi si unei cresteri civilizate se pare ca tot a ramas ceva. Am fost un elev dificil, genul brinza buna in burduf de ciine, d-abia in studentie, printre betii, muieri, fotbal am fost infectat, printre picaturi, de farmecul tehnicii si al stiintei. Norocul vietii mele a fost profesorii exceptionali pe care i-am avut in facultate. Pe fondul unei mici destinderi politice, prin anii 70, s-a incercat renasterea pasaricii Phoenix din cenusa, refacerea industriei de aviatie romanesti care a avut o oarecare glorie intre razboaie. O miscare geniala a fost reactivarea “fostilor”, parte din ei adusi direct din inchisorile comuniste. Voi vorbi cindva de toti fostii mei profesori, carora le multumesc din suflet ca au facut din mine ceea ce sunt si, cum spuneam, daca nu m-as fi impotrivit cu toata forta poate ar fi fost si mai mult. Un leitmotiv al intregii mele educatii tehnice a fost frumusetea.
Prof. Stambuleanu, prof de motoare, proaspat “reabilitat”, iesit din inchisoare, fost ing. la Brasov la celebrul avion IAR80. Mergeam la practica, ne punea sa pipaim piesele “Uitati-va ce frumoase sunt, simtiti-le rugozitatea, razele de racordare sunt ca un popo de bebelus”. Hormonii nostrii ne duceau cu gindu la alt popo da..
Carafoli, marele prof de aerodinamica, „Cind treceti Alpii, (p-atunci nici nu visam sa ajung sa vad Alpii), vedeti cum in urma avionului ramin doua urme ca niste cosite de domnisoara“.
Voi incepe azi cu Prof Radu Voinea. Ar fi desigur o blasfemie sa-ncerc sa vorbesc eu, cu limba mea de lemn, de acest om minunat. Iertata-mi fie obraznicia de a scoate din context citeva ginduri ale omului Radu Voinea, in definitiv cine vrea poate citi totul pe Frumuseţea adevarului ştiinţific vreau doar sa subliniez ce m-a transformat la momentu dat T0, dintr-un derbedeias de mahala, de care nu m-am eliberat complet si nici nu-mi pare rau, intr-un, ca sa zic asa, intr-un ce? Chiar intr-un ce?

FRUMUSEŢEA ADEVĂRULUI ŞTIINŢIFIC
Vă rog să-mi permiteţi ca, în continuare, să fac unele reflecţii asupra cuvintelor profesorului meu, Mihail Hangan: „Rezultatul trebuie să fie simplu şi frumos”, care m-au urmărit întreaga viaţă şi care mă urmăresc şi astăzi. Se ştie că adevărul nu este întotdeauna frumos. Există realităţi care ne dezgustă.
De ce adevărul ştiinţific este frumos?
coincidenţă între modelul matematic şi experiment a fost considerată de Einstein ca unica minune din univers, faptul că natura are aceleaşi legi de evoluţie ca şi cele ale raţiunii umane.
Cum ajung oamenii de ştiinţă să descopere un adevăr?
1 printr-un dezvoltat spirit de observaţie.
2 printr-o analogie între două fenomene, unul cunoscut şi altul necunoscut Gabriela Ţiţeica, profesoară de mecanică teoretică spunea: „Mărul l-a nenorocit şi pe Adam şi pe Newton”!.
3 Se pune întrebarea dacă şansa nu joacă şi ea un rol important în descoperirea adevărului ştiinţific. „Toţi avem noroc; puţini îşi dau seama că-l au”.
4 Se spune că observaţia este modul prin care cercetătorul întreabă natura. Există însă o adevărată artă în a întreba natura.
5 Există şi descoperiri ştiinţifice care au la bază procesul de învăţământ.
“Nu este greu să faci o descoperire ştiinţifică epocală; greu este să-ţi dai seama că ai făcut-o”.
6 Omul de ştiinţă cercetează fenomenele din natură, folosind inventarul de cunoştinţe, pe care le posedă şi caută să-şi explice un fenomen nou, utilizând mai întâi aceste cunoştinţe Cu timpul, adevărul ştiinţific, considerat la început un paradox, devine o banalitate şi este incorporat în inventarul de idei al omului de ştiinţă, pentru a deveni mai târziu, când se face o nouă descoperire, o prejudecată. Şi cercetătorii cu o bogată experienţă cunosc faptul că uneori este mult mai grea lupta cu vechiul, cu cunoştinţe deja asimilate, decât cu noul care, la început, aparent sau nu, contrazice cunoştinţele existente.
7 el a ales numai mărimile importante şi care pot fi evaluate foarte precis (cu toleranţe foarte mici).
8 Marele economist american de origine română, Nicholas Georgescu-Roegen a avertizat în ultimele sale lucrări că, în ciuda teoriei liberalismului „laisser faire, laisser passer” a celebrului economist englez Adam Smith, care admitea existenţa unei „mâini invizibile”, care reglează totul, sunt posibile sisteme economice care pot sfârşi prin haos. Avea şi soluţii care să evite haosul economic, dar din păcate a strigat în pustiu.
+++++++++++++++
Şi la aceste frumoase cuvinte aş adăuga câteva citate din capitolul „Permanenţa frumosului” din volumul „Filozofie şi poezie” (Editura Enciclopedică, 1941 al lui Tudor Vianu):
„Frumuseţea adevărului ştiinţific rezultă din forma sub care ni se prezintă şi tocmai această formă ne cucereşte şi ne îndeamnă să-i pătrundem conţinutul.
In cel mai neînsemnat adevăr ştiinţific, obţinut cu multă trudă, străluceşte parcă ceva din întregul univers, ceva nespus de frumos.
Aparent, omul de ştiinţă pare cel mai îndepărtat de orice preocupare artistică. Şi totuşi, la sfârşitul cercetării, omul de ştiinţă simte aceeaşi bucurie ca aceea care răsplăteşte pe artist. Şi încheie Tudor Vianu: Adevărul, ştiinţific, frumosul şi binele cresc dintr-o tulpină comună”.
omul de ştiinţă extrage frumosul din fenomenul pe care-l studiază.

Multumesc dragi profesori!

Zell am See, Land of choice

Nu stiu cine e ministru turismului in Austria da stiu ca la Zell am See ma simt ca acasa. Peste tot unde te-nvirti se vorbeste romaneste, in orasel, in gondola, pa piste. Peste tot sunt romanasi pa cinste ca nea Marin de ex. Nea Marin e din Pascani, l-am intilnit zilnic la Berghotel Schmittenhöhe. Hotelu asta e pa virf la 2000 de metrii, uneori ie vint, alteori e soare sau frig, nu conta, nea Marin era intotdeauna acolo, adica nu stiu daca chiar intotdeauna da io cind ma duceam pa la prinz acolo el era prezent. De fapt io nu prea maninc la prinz cind sunt la schi ca ma inmoaie, cel mult poate o Gulaschsuppe. Au acolo o supa exceptionala chiar mi-a povestit Hans ca au zece bucatari unguri. Ai draq unguri!. Si e singura perioada din viata cind nu prea beau, o spun cu rusine.
Nea Marin era cu tot familionu, doi copii deliciosi echipati de schi pina-n dinti, cu casca si tot ce trebe, nefasta mnealui si soacra. Nea Marin era preten la catarama cu Hans mai ales ca se vedeau prima data si era dragoste la prima vedere. Hans e proprietaru hotelului si-n acelasi timp Dj si e tare simpatic. Hotelu de altfel e supradenumit Schnaps Hans, ca fara snaps nu se misca nimic. Cum il vedea Hans pa nea Martin striga in microfon "un schnaps free pt. mein Freund aus Rumänien, Herr Marin." Nea Marin se ridica si facea cu mina la toata asistenta, se ducea isi bea schnapsu dintr-o suflare si daca tot facea drumu mai comanda ceva vin fiert sa se clateasca. Ne-am nimerit la o masa din alea lungi de lemn, si asa am aflat ca-i din Pascani, mai mi-a povestit el multe da nu prea auzeam ca muzica lu Hans era data la maxim.

Deci cum ar veni romanasii pe care i-am vazut si-ntilnit erau absolut normali. Pa ici pa colo mai apareau cocalare, doamne de doamne, se vedea de departe ca sunt de afaceri externe imbracate cu sclipici si cu nelipsitele pungi de la buticuri chiar cind erau inchise de Craciun.

Revelionu fu in piata centrala si cind sa bata gongu s-a repezit toata suflarea pa malu lacului See unde municipalitatea a bagat multe pocnitori si se ridicau si se oglindeau in apa. Unde mai pui ca peste tot rasunau nelipsitele valsuri. Balamucu s-a terminat insa repede cam pa la unu ca trebuia sa merga lumea dimineata la munca, adica la schi. Pa la 10 furam pa pirtie si ne daduram ceva apoi pa la prinz zup la Hans. Hans ne puse la valsuri de ne buluci mai ales ca nu-i usor sa joci dansuri in clapari de schi. L-am cautat pa nea Marin da nu l-am vazut.

+++++++++++

Citeva sfaturi practice:

- Zell am See inseamna Capela de pe lac, deci evident are un lac maricel.

- Am inchiriat un apartament cu trei camere, doua bai, pret 169 euroi pe noapte. la ca. 200m de sirme. Am preferat varianta asta ca eram cu printesa. In afara sezonului e mai ieftin.

- Pret Schipass pt. 8 zile, 230 euroi de persoana. In afara sezonului e mai ieftin.

- Gondolele si Cabinele modernizate unele chiar cu caldurica la scaun pt. cur.

- Statiunea nu prea mai e potrivita tinerilor, a cam devenit de familie si batrinicioasa. Apreschiparty era cam apatic. Or zice unii ca f. potrivita pt. tataie, nu-i adevarat.

+++++++++++++

Desi a fost frumos totusi a lipsit ceva si anume zapada, tare trist e la munte fara zapada, desi de schiat s-a putut schia, dar pe zapada de la conserve adica din tunuri care, tanti Jeni poa sa confirme, nu e la fel de pufoasa ca aia adevarata. Ne-a fost cam lene sa mergem pe ghetaru de la Kaprun, 3000m altitudine, aflat la ca. 20 minute de mers cu autobuzu gratuit unde s-ar fi putut schia poate mai bine. Si ca sa mori de oftica in ziua in care am plecat a inceput sa ninga ca-n bazme.

Acum trebe sa recuperez perioada de abstinenta alcoolica. Ma tot gindesc "Oare ce-o face nea Marin?"

revelioane, revelioane

Imi amintesc cu multa groaza unu din cele mai nefericite revelioane din viata mea care insa s-a incheiat intr-un entuziasm general. Flacai si fete de flacai fiind am pregatit totu conform ISO 9000 si ne-am purces a ne distra. Adusa cu mari greutati din mari departari se afla la loc de cinste o damigeana de 20 din cel mai Cotnari cotnari. Manipularea acesteia nu era lucru de saga asa ca ne porniram s-o usuram. Prima manevra fu insa fatala, se sparse in mii de cioburi care aduc noroc. Eforturile de a suge covoru fu doar partial incununat de succes. Iata-ne deci in ajunu marii intilniri ci viitoru lipsiti de cele mai elementare mijloace de comunicare.
Facuram insa ca Dorobantii aia, cum il cheama, ca noi faceam treaba pa Vacaresti din porecla o reclama si porniram a ura pe la case a colinda. Nu ne-am imaginat nici o clipa ca sunt atitia inchisi in casa care asteapta cascind ANU NOU si se bucura de plugusoru nostru. Ca absolut toti erau nespus de bucurosi de oaspeti si mai ca nu ne mai lasau sa plecam ca cintam si dansam si am baut din cele si mai cele bune licori si fura bucate alese si am incalecat pe sa…
++++++++++++++
Cel mai trist revelion a fost insa in primu an in Germania. Am fost invitati de niste nemti. Ne-am imbracat gigea la second hand, nefasta a facut din belsug sarmale, am gasit si niste tuica, vorba aia sa nu ne ducem cu mina goala. Cind sa iesim din casa primim un telefon de la nemtoaica care plingea, se certase cu barba-su si contramanda toata actiunea. Am mincat sarmale pin-la Pasti.

Atunci am inteles cit de trist e sa fi tocma de revelion singur cu nefasta, acum inteleg de ce s-a cam incetatenit obiceiu sa se iasa pa strazi, nimeni nu vrea sa fie singur, chiar daca uneori tocma in mijlocu multimii singuratatea e mai apasatoare.