sâmbătă, 24 aprilie 2021

Singur

Virusul Corona m-a obligat sa stau mai mult cu mine. Mi s-a intimplat f rar sa fiu insotit de mine. Chiar si atunci cind eram singur nu eram cu mine. In tinerete ma gindeam la multe lucruri, la gagici, la petreceri, fotbal, mai tirziu, cind eram singur ma gindeam la munca, la solutii, la probemele casei. Nu mai spun ca eram relativ rar singur, f des eram cu familia, prieteni, colegi, cunostinte. Acum distantarea sociala ma obliga sa fiu singur. Si cind spun singur, pai atunci e clar ca sunt singur, singur. Problema e ca nu mai am preocuparile vechi, pensionar, fara mari probleme personale, fara mari planuri de viitor, ajung sa fiu singur cu mine. Ajung chiar sa stau de vorba cu mine. Trebuie din start sa spun ca ma gasesc extrem de plictisitor. De abia acum imi dau seama. Traiam cu iluzia ca as fi un personaj interesant, plin de umor, spumos, da de unde!? Sunt absolut plictisitor. De exemplu, de cind stau de vorba cu mine, nu am reusit niciodata sa ma surprind prin vreo idee stralucita, printr-o vorba de duh, sa zic, ia uite domne ce haios e baiatul asta. De unde, numai platitudini, sofisme, toate gindurile care-mi trec prin cap sunt absolut previzibile. Nici caracterul nu e prea caracter. Sunt chiar gelos si invidios, imi cazuse in mina niste poze si niste filmulete din perioada in care nu eram impreuna cu mine. Tare ma oftica schmekerul. Nu pot sa-l sufar cind il vad ca ride, chipurile glumeste, se vede de la o posta ca se credea fericit. Ca mai e si prostanac, isi imagineaza empatii, era sa spun entropii, crede despre el ca e bun. Da de unde? Un arogant! Nici fizic nu ma plac, evit sa ma uit in oglinda, dar atunci cind o fac vad un tip acru, cu o privire rea, se uita la mine cu dispret. Nu vad, zau, ce motive are personajul din oglinda sa se poarte asa urit cu mine? Nu i-am gresit cu nimic, cum spuneam, rar m-a interesat persoana lui, in definitiv suntem niste straini, chiar daca am trait amar de ani in apropiere. Chestia nasoala e ca nici nu mai imi pasa de parerea celui din oglinda, ca imaginea oricum e rasturnata. De abia acum imi dau seama ce cosmar e sa fii impreuna, o viata intreaga, cu un asemenea specimen. Sa-i suporti ticurile, mirosurile, obiceiurile, numeroasele defecte, sa fii obligat sa-l speli, sa-l stergi, sa-l hranesti, sa-l aperi, sa-l imbraci, sa-l distrezi. Macar daca l-as iubi! Dar parca totusi nu m-as desparti de el, nu am altul si rau cu rau, dar mai rau, fara rau. Mai am si eu cu cine schimba o vorba. Daca m-as desparti atunci as fi cu adevarat extrem de singur. Singur fara mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu