miercuri, 25 martie 2020

Jurnal de Corona IX


N-a venit Veta cu Isoleta

Observ, cu multa bucurie, ca pastilele mele de jurnal au tot mai multi cititori, ieri au fost vreo 30, dar nu orice fel, ci din cei mai buni, mai destepti decit ai altora. De aceea, dupa pastila de ieri, ceva mai grea cu Schopenhauer, sa trecem la muzica.

Da, si la asta ma pricep. Am fost tirit prin jde Sali de concerte, zeci de ani, de la muzica contemporana, pin-la aia grea de tot,  chiar si la opera din Viena, am fost si la Wagner, aia lunga cu Nibelungii, ca daca nu erau trompetele...

Dar nu va speriati, va ofer ceva usor, sunt sigur ca o sa va placa. Nu, nu va voi oferi cintece subversive, de genul:

Vrei sa ne intalnim sambata seara
Intr-o carciumioara la sosea
Unde canta-un pian si o vioara
Si unde nu ne vede nimenea

Sau patriotice,

Hai sa dam mina cu mina...

Ci un pic de Beethoven, combinat cu doine, cu Maria Tanase. Mie personal, si va rog sa nu ma contraziceti, mi-a placut ultima parte cel mai mult, se spune de fapt ca „Musik beginnt nicht mit dem ersten Ton, sondern mit der Stille davor. Und sie endet nicht mit dem letzten Ton, sondern mit dem Klang der Stille danach.“. Muzica nu incepe cu primul ton ci cu linistea dinainte si nu se termina cu ultimul ton ci cu lovitura linistii de dupa. Am trait de multe ori vraja ultimelor acorduri, cind publicul vrajit isi tine respiratia, asteapta ca notele sa pluteasca incet in aer, sa se aseze pe umerii doamnelor, pe smochingurile domnilor, pe sufletele... ma rog, cred ca ati inteles ideea.
Sunt sigur ca multi cunosc aceasta muzica, nici nu e f. noua, are deja vreo 13 ani, dar sa lasam labaraia si sa ascultam, intindeti-va linistiti, inchideti ochii sau nu, si...

https://youtu.be/aQoTPUQ4l8c

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu