sâmbătă, 30 noiembrie 2013

despre tuica, La multi ani Romania!

  • La Multi ani Romania!

  • “Tuica este o băutură alcoolică tare,”
  • Tuica nu e tare si nici prea alcoolica, ii putem spune medicamentoasa, sa sa n-o jignim. Tuica olteneasca e chiar moale, f. moale, se bea dimineata pe nepisate pt. clatirea dintilor. Are maxim 32 de grade, la umbra. i se mai spune si “doi ochi albastrii”, sau pe vremuri, ochii lui Dobrin, Dumnezeu sa-l ierte. Se obtine prin distilare simpla. De ex. tuica de Zalau, care de fapt e mai mult palinca, se obtine prin distilare mult mai complicata la Zalau si imprejurimi. Are temperatura, peste 40 de grade, iar in zonele de deal, munte ajunge la 50.
    Toamna, cind se numara bobocii, se scoate caru cu boi, ne amintim, Grigorescu, si se aduna prunele f. coapte cazute din copaci. Acestea se pun in niste butoaie f. mari, li se mai zice si putini, da mari, mari da tat, si se acopera cu un strat gros de pamint, de ca. 30cm, plus/minus ceva. Prunele inghesuite incep sa bolboroseasca ceva de neinteles, desi io, copil fiind, de multe ori am auzit povesti f. frumoase, pina cind da geru, ala de crapa pietrele, atunci nu mai bolborosesc.
    se baga la incalzit, la cazan, cum ii spuneam noi in familia mea de tarani-muncitori fruntasi, si se arde. Arderea e un fel de proces de distilare, de aici vine si denumirea de vinars. E munca f. grea zi si noapte, trebe sprijinit focu si se gusta din cind in cind ca sa i se ia taria. la inceput se observa fenomenu de margelute, asa ca niste perlute, deoarece energia de suprafata a licorii e f. mica si licoarea nu adera la peretii solizi cum ne-a invatat Coanda cu efectu lui.
    Asta s-a intimplat inainte sa vina comunistii, ca, copil fiind, paduri cutreieram, deoarece ne-au luat dealu cu pruni!
       

Eseu stiintifico-literar.
Motto “Spune-mi ce bei ca sa-ti spun cine esti”.
Sociologii ne invata ca modul de a te imbraca, ce maninci da si cei bei si cit bei, dezvaluie caracteru, personalitatea, mentalitatea unui individ. Chiar si mersu tradeaza ceva, cum e cintecu “si-avea mersu leganatu, mai!”. Exista insa persoane zapacite de cap, care nu stiu pe ce lume sunt si desi nu-si dau seama de aceasta, totusi o voce, in ureche, stiti ciocanul, nicovala si scarita, le spune cauta-ti un pct. de sprijin, cauta-ti un idol. Din acel moment se simt linistiti, stiu ca e cineva acolo care vegheaza pt. ei, da in alte momente, simple ale vietii ramin derutati, astfel ca ajung sa incurce lucrurile, beau bere cu lamiie, beau vin cu cola, tuica din pere amestecata cu gutui, maninca snitel vienez de legume, fac timplarie metalica s.a.md.
Lipsa lor de orientare ii face de multe ori agresivi, se agita, nu-si gasesc locu, isi pun intrebari existentiale, “cine sunt eu?”, cei mai inteligenti dintre ei, vorba vine, isi dau seama ca e ceva nasol da nu stiu de unde s-o ia si devin, sau mai bine spus ramin, talibani.
Ce se poate face? Ce face guvernu? Un mare poiet national a propus stringerea lor intr-o casa de nebuni, citez din memorie, “sa fie strinsi toti intr-o casa de nebuni”, inchid citatu din memorie.
da oare cum s-ar putea finanta asa ceva? Oare ar putea fi accesate fonduri europene? As vrea sa aflu parerea prim min!?

P.S O veste deosebit de buna, au trecut vremurile de criza in care imi ardea buza dupa o tuica. Mult timp chiar, m-am simtit sabotat, primeam f. putina tuica si chiar si aia era contrafauta, ca sa ma exprim elegant. Am descoperit situ lautarul.com, in Germania, livreaza deosebit de promt multe produse romanesti. Atentie, nu e prea ieftin, tuica e ceva mai scumpa decit Whisky, ca sa vezi ce am ajuns, pa vremuri doua trei sticle de Whisky costau cam cit salariu unui inginer cercetator. 

7 comentarii:

  1. Nea Neamtule tuica buna se face in Salaj, Bihor si Satu-Mare, dar nu toti stiu sa o faca asa cum trebuie.
    Eu am avut o experienta tare placuta la Misca, undeva langa Marghita, am gustat niste paharele... ce sa zic? elixir!
    Am prins vremurile alea in anii 80, cand eram pitic, cu palinca facuta clandestin, he he ce vremuri! :))
    Cred ca o palinca buna (de obicei de 52), bate orice whiskey sau vodka. Eu cred ca de aia ne viziteaza asa des, neoficial regele ala englezesc :D.

    RăspundețiȘtergere
  2. "tuica buna se face in Salaj, Bihor si Satu-Mare" te cred nu zic nu, da de la mine pina-acolo maninci multe piini.
    Am in gradina un prun, destul de mare, mi-am imaginat ca va face prune, da ti-ai gasit, anu trecut au fost doua, anu asta au fost f. multe da toate au fost mincate de omizi, viermi. Chiar ma gindeam sa-mi fac o distilerie clandestina...

    In schimb au iesit mere sa-mi pun si-mi cap, nu stiu ce sa fac cu ele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca ai asa multe mere, fa o tuica de mere si gata.
      Pun pariu ca e la fel de buna ca aia de prune dac nu chiar mai buna.

      Ștergere
    2. tii ce surpriza, tu esti Dane, tu pe blogul meu? gata, gata sa-mi stea inima!
      Stii ca eu tin la calitate, ori tuica de mere nu e tuica, ci e Obstler, in traducere ar fi "fructuica".

      Ștergere
  3. Cum adică... pui pământ peste prune?!?!?
    Și dup-aia distilezi cu pământ cu tot?
    Ori cum?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pamintul e doar un fel de capac, se ridica peste boasca si impiedica otetarea borhotului respectiv prin izolare.

      Ștergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere