A aparut cea mai grozava carte a anului, o aventura savuroasa in lumea aviatiei anilor 70-80. Comenzi direct la avioane@gmx.de Cartea "Si noi am construit avioane" se poata procura si de la magazinul Pilotshop din Baneasa: PilotShop Baneasa Adresa: Sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 24-28, sector 1, Bucuresti, 014052 Mobil (Vodafone): +40 770 951 700 Telefon: +4 031 425 3387 Fax: +4 031 425 3388 E-mail: office@pilotshop.ro Program de lucru: Luni-Vineri 09:00-17:00
duminică, 18 octombrie 2020
Lume, lume, soro lume
duminică, 27 septembrie 2020
Paraggi
Signora Cecilia Ucelli era o femeie planturoasa, vorbea f. repede si mult, englezeste cu simpaticu accent italian. Era vizibil incintata de fi-miu, mie mi-a aruncat o privire trecatoare si m-a intrebat daca vin direct din Romania. Ne-a prezentat casa, vila Ucelli. O construise strabunicu, in urma cu o suta de ani cind venise la Paraggi, de fapt cred ca era taica-su, da se dadea cocheta. Sunt sigur ca signor Ucelli fusese un om strasnic, vazusem chiar niste poze, da cred ca nu avea nici un talent de arhitect. Reusise sa foloseasca o cantitate imensa de pietre, care de altfel se gasesc din belsug p-acolo, pt. a construi ceva incurcat, cu o scara in spirala si camere strimbe pe o parte si ailalta, trebuind neaparat sa urci sau sa cobori cind treci din una in alta. Cica pe vremea aia plaja era ocupata de o satra de tigani, si doar vro doi pescari care duceau pestele la Portofino, aflat doar la un km distanta sau la Genoa, sau mai jos la Cinque Terre. Greu de crezut acum cind un patut pe plaja costa intre 24 si 35 Euroi pe zi si persoana. Cred ca tiganii nici nu prea beau bere, la 5 Euro un paharut e de inteles.
Bruno Ucelli era proprietaru hotelului vecin, printesa noastra, cind se scula, striga Buno si ne lua de mina pt. a deschide poarta de fier si a merge la Bruno, care-i dadea un biscuite sau doi.
Alfredo era gradinaru care aparea din cind in cind, ne povestea multe lucruri amuzante desi noi nu prea pricepeam. Am reusit sa-i spuneam ca ne-am speriat cind am vrut seara sa mergem peste deal la Portofino si am dat de un porc mistret in plina strada, spuse ca nu sunt periculosi, el gaseste des din astia prin piscine.
Gino di Giaconomo era profesor, nascut chiar acolo, ne-a povestit toata viata lui in timpu drumului de la Santa Margherita la San Fruttoso di Capodimonte, cu micu iaht inchiriat, care de altfel era mai ieftin decit patru patuturi la strand. Zicea ca Portofino a fost descoperit de americani prin 50-60 si s-au construit o multime de hoteluri in stil quasi italian-american. Intre timp amricanii gasira alte tinte si ramasese toata coasta in mina italienilor, care erau peste 80% din turisti, pe locu doi fiind nostalgicii rusi si apoi japonezii. Romani am vazut f. putini cred ca erau la munca.
marți, 8 septembrie 2020
Eternul Adam, Jules Verne
Observară totuşi, curând, o particularitate remarcabilă. Pâna la o anumita perioada, care putea fi evaluata în mare doua sau trei mii de ani, cu cât era osuarul mai vechi, cu atât erau mai mici craniile descoperite. Dincolo de acest stadiu, progresia se inversa şi, cu cât patrundeau mai departe în trecut, cu atât creştea capacitatea craniilor şi, prin urmare, marimea creierilor pe care îi adapostiseră. Cele mai mari fura gasite tocmai printre ramaşitele, de altfel foarte rare, de la suprafaţa stratului de mâl. Cercetarea conştiincioasa a acestor resturi venerabile nu mai îngaduia vreo îndoiala: oamenii din acea epocă îndepartata capatasera o dezvoltare cerebral mult superioara celei a succesorilor lor – inclusiv a contemporanilor zartogului Sofr. Timp de o sută şaizeci, sau o sută şaptezeci de secole avusese deci loc o regresie evidenta, urmata de o nou ascensiune. Tulburat de aceste fapte stranii, Sofr îşi continuă cercetarile.
*******************
Comentariu
Insasi
craniul lui Sofr se micsorase, se privea, se pipaia si simtea ca ii cade sapca
pe ochi. Si asta tocmai acum cind trebuia sa inteleaga, sa priceapa de ce.
Se-ntreba daca va fi capabil sa rezolve problema cu asa un craniu mic. Dar, pe
masura ce craniul i se micsora lucrurile deveneau mai clare, mai simple.
Neuronii lui nu mai puteau procesa informatii complexe, de aceea isi redusesera
activitatea la esenta, capatasera chiar o mare rutina in a extrage esenta
dintr-o problema, curata toate celelalte buruieni dimprejur, asa cum cureti
pestele de solzi, sa ajungi la carnea alba, sau cind cureti nuci noi, sa ajungi
la miezul dulce si ti se inegresc degetele.
Simtea ca e aproape de rezolvare, solutia ii sufla in fata, o
vedea, era aproape, inca putin si o gasea, se concentra la maxim, se inrosise
de concentrare, dar micul craniu obosise, nu mai putea..
miercuri, 2 septembrie 2020
Avem varza acra
Cind vine toamna eu nu numar bobocii, ca nu am, de unde sa am boboci. Dar numar muraturi, varza, zacusca. Ca asa sunt eu gospodar. Cine ar fi crezut, dintr-un dandy, bautor, noaptea vesel, ziua trist, sa ajung puitor de muraturi si de varza acra? Cum era vorba pe vremuri, anunt la un aprozar, "Avem varza acra", dedesupt a scris unu, "Inca o lovitura data capitalismului".
luni, 31 august 2020
Sanda
Era un copil norocos, frumusel foc, niste ochi verzi cu gene chiar exagerat de lungi, ca facea vind cind clipea. Avea si acel ceva simpatic care atragea, chiar si cei mai incruntati se simteau datori sa-i zimbeasca. Ii iesea totul fara efort, ii ajungeau citeva minute sa-si pregateasca temele si sa ia cele mai bune note. Fetitele il cautau si-i cereau prietenia.
Intre timp devenise
adolescent, se pierduse mult din farmecul copilului. Vocea magareasca, cosuri,
se lungise exagerat si, slab fiind, devenise chiar caraghios, ca o papusa
marioneta. Schimbase si scoala, mergea in centru, acolo erau altii, unii chiar
f cititi, f culti chiar. El nu prea o avusese cu cititul si-si dadea seama ca
acum ii lipseste ceva, uneori nu intelegea anumite vorbe despre personaje de
care nu auzise, dar intelegea ca sunt din carti. Nici cu exprimarea nu statea
prea bine, ii scapau enorm de multe dezacorduri, “este multe” i se parea inca f
corect. Se apuca sa citeasca cu
frenezie, citeste tot ce-i cade in mina, si carti grele, chiar de filozofie,
povesti, romane, chiar de dragoste, clasici, moderni, uneori poezie. La un moment dat simte ca nu-si mai apartine, devine un personaj de
carte, un personaj care se schimba permanent, dar nu mai e el. Devine si mai
caraghios, vorbeste in citate, uneori bagate cu furca, insuficient de bine
mestecate.
La ora de romana, care-l plictisea enorm, se
vorbeste de Eminescu, ma rog, dragut. Si se ridica ea, Sanda, si recita
Luceafarul, ramine perplex, frumos, vai cit de frumos e. Se indragosteste la prima
recitare de ea. Era departe de
ceea ce ar insemna o fata frumoasa. Cam grasuta, picioare de pian, frunte
exagerat de inalta, parul incepea din crestet, chiar daca incerca sa-l acopere
cu un breton cam rar. Incercarile lui de apropiere sunt nu numai respinse, dar
chiar luate in deridere, dar cu un zimbet cuceritor. Afla ca e mare admiratoare
a lui Vraca, marele actor. Face ce face si obtine bilete la Richard al treilea,
cu Vraca. Nu prea mai fusese la teatru, dar indrazneste sa o invite. E in al
noulea cer, Sanda accepta incitatia cu bucurie. O seara de vis, ii reusesc
chiar niste comentarii simpatice care o fac sa rida. La un moment dat chiar i
se pare ca ea incepe sa-l priveasca cu alti ochi. E in al noulea cer.
Se vad la scoala, i se
pare ca e chiar binevoitoare cu el, se ofera sa o insoteasca acasa, se putea
merge pe jos, e refuzat. O urmareste totusi de la distanta, o vede insotita de
un bun prieten de al lui. Se duc chiar la cofetarie, el isi terminase budgetul
pe trei luni cu biletele la Richard.
Mai trec zilele, in
wcul baietilor sunt peste tot intinse biletele, Marcel te iubesc, Marcel te
iubesc, semnat Sanda. Pe el nu-l chema Marcel. Simte asa o durere undeva, o fi
in inima, in ficat, nu stia, dar durea, tare durea.
Un prieten bun il
invita la un „ceai“. Plecasera parintii. Multi prieteni, chiar si doua fete de
care era constient ca-l plac. Era si Sanda.. si Marcel. Se danseaza, mai tirziu
se stinge lumina si se danseaza f strins, f strins. Intra in bucatarie sa caute
ceva de baut, o vede, prin intuneric, pe Sanda, cu Marcel, se stringeau in
brate, se stringeau in brate, se sarutau cu foc. Simte din nou durerea aia, se
duce din nou la dans si-ncearca sa uite, cu celelalte fete.
Trec anii, se terminase
scoala, nu o mai vazuse pe Sanda. Afla ca nu a intrat la teatru, unde-si dorea,
si facea medicina, gata sa fie doctorita. El devenise un adevarat dandy, se
slefuise, se mai implinise ceva, era constient ca arata bine si succesul la
dame ii dadea siguranta. Ii ieseau si replicile f bine. Se intilnesc
intimplator, ea se ingrasese enorm, parul ii mai cazuse ceva, parca si
picioarele erau mai groase, doar zimbetul ii ramasese, zimbetul care-l
inebunise si vocea. O intreaba daca mai stie Luceafarul. Nu se lasa rugata si
se apuca sa recite... Parca e din nou frumoasa...
miercuri, 26 august 2020
Excursie la Pirna, linga Drezda, Germania
Corona ne-a limitat masiv dorul de duca, dar
totusi nu ne-am lasat. Am descoperit frumusetile Germaniei de est. Mai fusesem
pe acolo dar parca acum a fost si mai frumos, mai ales ca am avut o vreme de
vis, uneori chiar prea cald, pina la 33°C. Unde mai pui ca am fost si cu
copiii, ai mei si ai altora, fapt ce m-a ambitionat sa tin pasul in lungile si
grelele excursii. La un moment dat am banuit ca se gindeau la mostenire, dar,
cum se spune, ce nu te omoara, te intareste.
Va las placerea sa-l intrebati
pe Gogu, daca sunteti curiosi, ce e localitatea Pirna si ce e prin imprejurimi.
Dupa cum vedeti intr-o
zi am facut 17837 de pasi, pe o distanta de 13,9 km si am consumat 1440 kcal.
Ce nu spune graficul ca diferentele de nivel au fost de sute de metri.
A fost frumos, dar
parca de abia mi s-a deschis apetitul, parca as mai face ceva...
Vine toamna, ati
observat?
luni, 10 august 2020
Despre nimic
De aceea imi voi economisi gloantele si voi vorbi despre ceva ce vorbeste toata lumea, desi eu nu as fi vrut sa ma pronunt.
Voi vorbi de Corona.
Si eu, precum marii specialisti si marii politicieni, nu am inteles nimic ce e cu acest virus. Partea mea optimista imi spune ca dracul nu e asa de negru, cum se credea prin martie. Dar nici partea mea pesimista nu ramine datoare si zice ca, stai asa, ca nu o fi el negru, dar tot drac e. Sunt constient ca masca, distantarea si, ma rog, toate masurile preconizate, nu vor reusi sa distruga virusul dar, orsicit, ne mareste sansele fiecaruia dintre noi sa scapam inca o perioada, in speranta ca totusi se termina cumva, nici eu nu stiu cum.
Poate cea mai buna metoda de izolare e in cer. Iata solutiile favorizate de niste persoane f apropiate mie.
miercuri, 5 august 2020
Fericirea-i doar in vin
Si eu, ca majoritatea oamenilor, caut fericirea. Am cautat-o peste tot, am cautat chiar in carti, am citit chiar din clasici, se spune ca si Aristotel (happiness depends upon ourselves.) s-ar fi ocupat de tema asta.
Iata insa ca oamenii de stiinta, profitind si de posibilitatile tehnice de azi, au stabilit niste criterii, niste clasamente, asa cum le sta lor bine. Nu stiu cit au primit ei pt. aceasta lucrare monmentala, cred insa ca munca la acest studiu i-a facut fericiti.
Sa vedem cum sta treaba! Cica cei mai fericiti oameni din lume ar fi finlandezii!? Nu am fost in Finlanda, dar din ce am auzit nu vad de ce ar fi aia atit de fericiti? Am auzit ca acolo bautura e extrem de scumpa, asta sa fie cauza? Nu mai spun ca muierile au tite mici, da ma rog, daca spun savantii asa trebe sa fie. Nu inteleg nici ca danezii sunt pe doi, dar mi se pare normal ca elvetienii sunt pe trei.
Ca neamt ma aflu pe un onorabil loc 17, oricum le-am tras-o americanilor (18), dar si fonfanitilor de francezi (23).
luni, 27 iulie 2020
Cuvintare
Thank you very much for your kind words.
Ladies and gentlemen,
Please, allow me to introduce myself. My name is Mihail Calomfirescu, I worked in this institute 17 years at many projects like IAR 93, 99, 95. I live since almost 30 years in Germany. I wrote a marvellous book, names We have built airplanes, too!
As I was looking, many years ago, for a job in Germany, I`ve mentioned, of course, that I worked in the aviation industry in Romania. But, nobody believe me, because nobody knows that such an industry exists in Romania. In fact, Romania’s been involved in designing and manufacturing airplanes for more than a century now. It may be worth to mention pioneers like Aurel Vlaicu, Traian Vuia or Ellie Carafoli and Henry Coanda that have important contributions to development of aerodynamics and jet propulsion respectively. Before Second World War, the Romanian aviation provided jobs to about twenty thousand engineers and produced a wide range of light aircraft like the IAR 80, the most famous fighter you never heard of. As the Phoenix bird, after the second world war, the wings of the industry got burnt by the strong sun coming from the east (whole factories were dismantled and taken east). Only a couple of hundreds of enthusiasts kept the hope alight, and the myth proved its powers eventually.
I realized that not only the foreigners don‘t know this history but also very few Romanians were aware of those facts of the past. Being part of this - already - history, making it known, became my initial motivation for writing this book.
In the last quarter of the twenty’s century, various projects (both civilian and military) started to grow wings. Among about a dozen projects, the need of an indigenous jet fighter was on the agenda. As already mentioned, I was part of the team that designed three types of jets: fighter IAR93, trainer IAR99 and supersonic fighter IAR95. The first two projects were fulfilled all the way, and while IAR93 was withdrawn form service due to political issues, the IAR99 is still flying for Romanian Air Force. I am proud to have been part of this team, and this became my second motivation to put these memories on the paper. The events that shook Eastern Europe in 1989 completed another cycle of Phoenix myth. Apart from freezing all projects, another effect was the disbanding of the teams that accumulate specific expertise so far. Most of the engineers found themselves positions at various levels in the aviation industry worldwide. Phoenix ash gone with the wind!
And now let me please to continue in Romanian language, some feelings, emotions can be expressed only in the mother tongue. And you do not have to bear my bad English.
Pfui, grea mai e si engleza asta!
Doamnelor si domnilor,
Multumesc domnului director Nae Catalin si comitetului de organizare ca mi-au oferit ocazia sa lansez aceasta carte.
Acum, ca suntem intre noi, marturisesc ca sunt tare, come se dice?, emotionat. In general nu-mi place sa vorbesc in public, desi in Germania am facut-o de multe ori, prin natura jobului, dar e mai usor printre straini decit printre ai tai, si era mai usor, deoarece vorbeam in germana si nu intelegeam chiar tot ce spun. S-ar putea spune ca aici sunt ca si acasa, dar desi am lucrat multi ani in acest institut este prima data cind am ocazia sa fiu aicea sus.
In aceasta sala am fost obisnuit sa stau in fund si sa ascult zmierit acuzatiile, ca nu suntem in stare sa proiectam ceva ca lumea, ca proiectam dupa cataloage, ca puscaria ne maninca, suntem sabotori etc. Nu-mi amintesc sa fi auzit vrodata ceva laudativ, cit de cit. Nu-mi amintesc sa ni se multumeasca cu ocazia primului zbor IAR 93, 99, de 95 oricum nu poate fi vorba. Nu-mi amintesc sa fim serviti la aceste ocazii cu mici cu mustar, sau bere rece. Domnule director Nae, va rog eu frumos, laudati-i din cind in cind, chiar daca nu merita, face bine, credeti-ma.
Că nu e ușor să construiești avioane, o dovedesc si cei Nouă meşteri mari/, Calfe şi zidari/ Şi Manoli - zece,/ Care-i şi întrece:
Meşterii gândea
Şi ei îşi făcea
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare.
Apoi le-ntindea
Şi-n văzduh sărea,
Dar pe loc cădea
Şi unde pica,
Trupu-ş despica.
Si nici macar nu ne-am zidit nevestele.
Ca tot suntem la biserici
Pe un santier al unei biserici vine un preot in vizita si-l intreaba pe primul intilnit, ce faci aici?, sparg pietre, il intreaba pe al doilea, cistig un ban pt o tuica, pt mine si familie, si al treilea zice, construiesc un locas sfint. Da, doamnelor si domnilor, avioanele sunt pt noi acele locasuri sfinte. Nu ca am fost foarte sensibil?
Permiteti-mi sa folosesc aceasta ocazie pt a exprima un gind pios celor care nu mai sunt printre noi. Precis ne privesc de acolo din ceruri.
Daca tot nu ne lauda nimeni sa ne laudam singuri. Sunt mindru ca am facut parte din acest colectiv. Sunt mindru de colegii mei si de realizarile noastre. Sunt mindru si de cei de azi, de cei tineri, ca rezista tentatiilor de a-si face desaga si a otravi fintinile, plecind peste mari si tari, de cei din generatia mea ca sunt inca pe baricade si renunta la plimbarile cu rasfatatii nepoti in parc, pt a tine viu stindardul aviatiei romane. Sunt sigur ca arde-n ei flacara avioanelor, cu sau fara postcombustie. Cine s-a molipsit cu asa ceva nu va putea in veci sa se vindece.
Si acum despre cartea mea. Ii rog pe cei mai risipitori care nu au ce face cu banii si vor cumpara aceasta carte sa fie indulgenti, stiti bancul cu privirea inteligenta a inginerilor si a ciinilor.
Am scris o carte din plictiseala de pensionar, mai ales ca-n Germania vremea e f proasta, dar si din dorinta de a ma imbogati, acum la batrinete. Aceasta ar fi a treia motivatie sa scriu aceasta carte.
E o carte de suflet si mai putina minte, complet subiectiva, sunt sigur ca am uitat multe, altele le-am rastalmacit si poate am nedreptatit pe unul sau pe altul. Asta ar fi o motivare sa NU fi scris aceasta carte. Iertare. La virsta mea, de altfel, m-am obisnuit sa-mi cer scuze pt intentii bune, nereusite. Poate vom scrie impreuna o urmare, m-am gindit la ceva de genul Povesti din lumea acelor oameni minunati si a masinilor lor zburatoare. In folclorul german se spune fa lucruri bune si vorbeste despre ele, chiar daca lauda de sine..
In incheiere, sa nu pierdem masa de prinz, urez acestui institut sa fie ce a fost odata si chiar mai mult decit atit. Mi-as dori din suflet reusita, mai ales, a proiectului IAR 99 TD.
Sanatate, ca-i mai buna decit toate.
Multumesc pt. Atentie.