Ludwig

Bravo Sabine... suntem mindrii de tine!

il cunoastem de mic, are niste parinti minunati, mai ales el, unguru :) Bela, maica-sa-i romanca.

Precizari, Sabin traieste in Berlin doar de citiva ani... a trait in alte orase germane.. si o completare, ca orice actor complet, cinta f. bine, si la pian si la vioara si are auz muzical perfect.

update

SVEN SCHUMANN — You grew up in Germany, but neither your looks nor your name would give that away. What is your background?

SABIN TAMBREA — I was born in 1984 in Romania. My father fled to Germany while on tour with his orchestra and was able to organize for the rest of us to join him through the German Family Reunification Program. A year later I moved together with my mother and sister to a city called Marl.

 

SVEN SCHUMANN — How did you make your way into acting?

SABIN TAMBREA — It started with violin classes when I was four years old. I was pretty talented and won a few prizes, but unfortunately I would always faint before going on stage. When playing the violin, you are dependent on your hands, so if your reflexes don’t work the way that they should, even for a moment, the audience will hear it immediately.

 

SVEN SCHUMANN — How did you overcome your fear?

SABIN TAMBREA — My mother signed me up for the children’s choir to help me get used to being on stage. This was my first contact with the theater, and I immediately fell in love with this previously unknown world. When I hit puberty and my voice started to change, I had to leave the choir, and I switched to the youth theater before I eventually made it into the Ernst Busch acting school in Berlin.

 

SVEN SCHUMANN — What kind of role does music play in your life today?

SABIN TAMBREA — Music is the basis of everything that I do. I believe that with music you can

express more emotions than with any verbal language and, because I was only four years old when I

started studying it, I still think in this “language of music.” Even today when I take on a new role, I’ll compose my own version of the character in musical terms that I can reference when I am in the role later on. On top of that, there is always music playing at my house, even when I’m sleeping.

 

SVEN SCHUMANN — Really?

SABIN TAMBREA — Yes, I’ll listen to one particular genre to go to sleep and then to a different one to sort of guide my dreams, which works wonderfully by the way. That’s why I built my sound system around my bed.

 

SVEN SCHUMANN — What did you fall asleep to last night?

SABIN TAMBREA — Gustav Mahler’s Ninth Symphony.

 

SVEN SCHUMANN — At the end of this year, you will make your big screen debut as the lead in the European production of Ludwig II. Was this role as the eccentric King of Bavaria perhaps the perfect leap into cinema for an androgynous actor like yourself?

SABIN TAMBREA — If not for this production, I may have never managed to get into cinema at all.

I went to several auditions that didn’t go very well — especially due to my androgyny, actually —and I had almost given up the belief that I could make it in the film industry. But that wouldn’t have been so tragic either, because I’m truly fulfilled on the stage.

 

SVEN SCHUMANN — How many times have you watched Luchino Visconti’s Ludwig II,

in which Helmut Berger portrays the young king?

SABIN TAMBREA — Around four times. Helmut Berger played the role so flawlessly. He was able to find the right translation of the role for his time and, although now a bit dated, it will always be valid.

 

SVEN SCHUMANN — The casting process of this film went on for over a year and a half. What was your reaction when you finally found out that you had been chosen to play Ludwig?

SABIN TAMBREA — I was very sad. My theater had to have an answer if I would be available for the upcoming season, so I called up the producer of the film and asked how my prospects of getting the role looked. His answer was simply: “Okay, fine, we’ll draw up a contract,” and that was it. At that point I was unbelievably sad. One of my dreams had just come true, and I didn’t know what would happen next. It was, of course, an unnecessary sadness since the biggest part of the job was yet to come.

 

SVEN SCHUMANN — Do you always take good news so pessimistically?

SABIN TAMBREA — For me, the saddest moments in life are always those when a dream comes true. That’s when you lose the drive and motivation that you had while pursuing it in the first place. I tend to define myself in relation to my work and how I can continue to advance my career. That’s the main source of life for me, the process of advancement.

 

SVEN SCHUMANN — Where does that come from?

SABIN TAMBREA — I think it comes from the fact that my family immigrated to Germany from Romania. We were uprooted and replanted in new soil. I think that’s why I’ve always wanted to belong.

 

SVEN SCHUMANN — King Ludwig once said, “It’s necessary to create paradises, poetic havens where one can, for a time, forget this shuddering era in which we live.” Ludwig’s paradises were the castles he built or the arts he sponsored. Does this idea count for an actor and his roles as well?

SABIN TAMBREA — To call a role a paradise is too genteel in my opinion. When an actor takes on a role, he’s often diving into the abyss, into the perversions, desires, and aspirations of the character he’ll be portraying. And often that isn’t any fun.

 

SVEN SCHUMANN — It sounds to me like it could be a lot of fun.

SABIN TAMBREA — You have to penetrate the depths of a personality. It would be better described as building an alternative world. You then enrich this alternative world with everything you can attribute to the figure you’re playing. It is paradise and hell at the same time.

 

SVEN SCHUMANN — Ludwig is also quoted as saying, “Assassinations are better than ovations.”

You must see that differently as an actor.

SABIN TAMBREA — I can understand what he meant. Art has come to a dangerous point where it only causes ovations. If art isn’t also engaged in the act of provocation — which you could see as the

assassination of the stable condition of the society in which we live — it is not fulfilling its purpose.

Assassinations cause more to happen than ovations. Ovations are a sign of contentment; ovation means stagnation. At least one person needs to boo so that you know a nerve was struck and everyone isn’t going home and immediately forgetting what they’ve just seen.

 

SVEN SCHUMANN — But in the end an actor still depends on the ovations.

SABIN TAMBREA — We have to differentiate an actor’s vanity from his ideological disposition.

Yes, of course, I love applause. Give me ovations!

END

Frumoasa meserie actoria, Sabin cu o colega!

 

Dreamliner

Boeing, un avion din fibra de carbon!

Motanu incaltat

CALUGARUL..
 17-07-2012 at 17:46
bd

Motanul e ceea ce noi, oamenii, cautam in timp ce ne consumam secundele vietii noastre : bunatatea. Motanul mi-a fost prieten virtual si-m’ este si-acum, pentru mine el nu va muri decit o data cu mine. Eu am avut multe dialoguri cu el si m-am bucurat mult de prezenta lui in viata mea. Eheeei, ce vremuri, tu! Cit de nebuni am fostara si noi! Cum am transformat noi amaritul ala de forum de la Ziua, intr-o claca frumoasa, in care ne-am iubit si ne-am bucurat, si ne-am intristat, si ne-am balacarit, si ne-am facut scut impotriva imposturii si a jegului, care impostura si jeg au reusit pina la urma sa puna stapinire pe ce-a mai ramas din acel forum majestuos.

Vezi, tu, bd, cu adevarat noi oamenii suntem creaturi ale Divinitatii, pentru ca, numai noi, oamenii, putem sa imitam pe Creator, facind din doua cifre: 0 si 1, un univers, in care cei care-l locuisc sa se iubeasca, sa se urasca, … sa traiasca, asa cum Creatorul a facut din mila si jertfa Lui, universul.

Si, stau si ma intreb, si te intreb si pe tine, bd: de ce, noi oamenii, avem stari, si nu avem doar o stare? De ce trecem prin stari, de ce ne plictisim de ceva si cautam altceva?, si de ce parasim acel altceva si ne aruncam in bratele altcuiva, si tot asa? De ce suntem atit de schimbatori? Ce cautam? Ce dorim? … Multi dintre cei care au fost “luptatori” si contribuitori forumisti, s-au lasat, s-au retras. Ce s-a intimplat cu ei? Si-au spus gindurile si nu au mai fost capabili sa mai vina cu ceva nou? Nu le-a mai placut “joaca” dea comunicatul? Nu le-a mai parut interesant acest mod de a comunica si de a schimba idei? Ce-o mai face “prietena” noastra katty? dar Cassandra? Suntem noi, oamenii, ca niste bureti pe care daca-i storci nu mai pot acumula nimic?, doar se usuca si mor in nulitate, in uitare, in anonimat? Eu sunt convins ca multi dintre vechii forumisti mai vin pe la ziua veche si trag un ochi, dar pleaca repede pentru ca nu mai regasesc aici ceea ce le-a fost lor drag. Pacat ca formatul acelui forum nu a putut fi recuperat si redat noua, celor care l-am facut si transformat in cel mai atractiv si elevat forum de pe netul romanesc.

Motanul va trai mult in amintirea noastra, si, datorita acestor amintiri el nu va muri curind-curind. Eu as fi dorit, sincer, sa stiu mai mult despre el, despre realitatea in care traia, dar nu mi-a fost dat. Oricum, aceste lucruri ar fi fost doar un detaliu, care nu stiu cit m-ar fi satisfacut; eu l-am iubit si-l iubesc pentru ceea ce mi-a dat.

p.s. – intre timp, a murit potaia vecinului?
**************
A fost odata, ca niciodata o adunatura de neandertali forumisti, primele forumuri, pa ziaru ZIUA, au trecut anii, unu ne-a parasit, motanu incaltat, oltean, american, poate cel mai bun..
Adio motane!

50 de ani Rolling Stone

va amintiti?

When I'm drivin' in my car
and that man comes on the radio
and he's tellin' me more and more
about some useless information
supposed to fire my imagination.
I can't get no, oh no no no.
Hey hey hey, that's what I say.

I can't get no satisfaction,
I can't get no satisfaction.
'Cause I try and I try and I try and I try.
I can't get no, I can't get no.

Bunicu

O simbata linistita, insorita, cu nepotica. El, ta-su, zice ca are multa treaba si va lipsi dimineata, ea, ma-sa, si ea e ocupata, se va duce pina undeva si se va intilni cu el. Inainte sa plece imi spun sa nu-i dau inghetata, ca-i racita, sa nu se uite la video ca s-a tot uitat, daca iese afara s-o dau cu crema de soare, sa am grije sa nu se-mbrace cu costumasu mov, ca merge cu el dupa-masa in vizita, sa nu bage degetele-n priza, sa nu iasa-n strada. Ea, nefasta-mea, bunica-sa, imi zice sa am grije un pic de copil. Se apuca sa puna un pui la fragezit in sos de vin, intr-un castron Jena, urma sa fie masa de prinz. Deodata isi aminteste ca a uitat sa cumpere ceva, ma ofer sa ma duc, "Tu nu esti in stare sa cumperi ceva".

Ramin eu cu ea, e fetita mare, are deja trei ani si juma. Ne jucam, vrea sa ma picteze pe fata, ma las, mai tirziu voi afla ca a gresit creioanele, a luat din alea "Wasserfest", va trebui sa traiesc citeva zile cu mustata rosie. Zice, "Hai sa gatim!" , stiu cum vine asta, secretu gatitului e s-o duc in bucatarie si s-o urc pe dulap de unde sa ia multele pachetele cu condimente. Ia mai multe, e f. preocupata, deschid laptopu, nu prea mai are acu, ma duc intr-un colt unde am priza. Intru la Simona, e amuzant, e mult prea liniste, ma duc dupa ea, nu mai e la gatit, o caut in pivnita, nu e, in gradina, nu, nu cumva a iesit in strada, sar garduletu, ma uit, nimic, deodata aud niste tipete, ma reped disperat. O vad intr-un pom, imbracata in costumu mov, s-a blocat intre niste craci. Nu stiu cum s-o scot, e prea sus, de abia ajung, nu-mi vine sa ma duc in pivnita dupa scara, reusesc s-o pun pe cap, s-o ridic un pic sa iasa dintre craci, cracile sunt f. subtiri si nu ma tin, aud un piriit, cadem amindoi, ea cade pe moale, pe mine, mi s-a rupt un pic camasa, imi curge singe din cot, si ei, nici costumu mov nu arata prea nou, merg in casa si caut dezinfectant, gasesc niste tuica, ii dau si ei si mie, tipa ca din gura de sarpe. Nu stiu cum s-o linistesc, ii dau niste inghetata, e fericita.
Hai sa ne jucam altceva, iau un joc complicat, trebuie sa dai cu zaru si sa iei o planta sau un animal pe care sa-l pui intr-un loc. Arunca zarurile sub canapea, ride de se strica, ma bag sub canapea, nu vad zarurile, aud, din bucatarie o mare zarva, nu a fost nimic grav, castronu Jena, in care era puiu, si pe care trebuia sa-l pun la cuptor, a cazut si s-a facut tandari.
Caut o cirpa sa sterg, ea se amuza teribil, incepe sa infase puiu, ii cinta un cintec de leagan, s-a zgiriat un pic, ii dau cu putina tuica, string cioburile, ma-ntep, pun putina tuica.
Aud suneria, nefasta-mea, bunica, deschid, "ce miroase in halu asta a tuica?", nu reusesc sa raspund, simt ca ma uraste..
Vine si ea si el, ea se uita cu inteles la el, bunicu, bunicu, el e mai diplomat, intreaba de ce miroase asa tare a tuica?

O iau p-aia mica si ies in gradina, ea, ma-sa, tipa, vino imediat inapoi, ma uit daca nu cumva cade vrun asteroid, "nu a fost unsa cu crema de soare", aia mica plinge, nu vrea sa fie unsa, i se pune costumasu roz, nu mai are voie sa se suie-n copac.
Ne asezam amindoi pe o bancuta si stam!

Se-ntimpla si la case mari, Azi, Airbus 380.

Cel mai mare avion de pasageri din lume e A380, in una din versiuni ia ca. 800 de pasageri. Au fost destul de multe pane la proiectare, cele mai multe au fost legate de cablaj, cablurile erau prefabricate si la montaj s-au dovedit a fi prea scurte, ca orice proiect mare a fost intirziat, mai scump si mai greu decit era planificat. A fost totusi destul de inovativ, lucru neobisnuit la un proiect de asemenea anvergura, de regula frica e mult prea mare si nu se baga tehnologii noi. As mentiona noul material Glare, un fel de foiletaj din foite subtiri, 0,2mm, alu si fibra de sticla, sau folosirea Thermoplastelor.

Nasoala cea mai nasoala a fost insa, cind a explodat un motor in zbor, la 4 noiembrie 2010, in Singapur, cu enorm de mult noroc a reusit totusi sa vina la aterizare. Cu ocazia nasoalei s-au inspectat motoarele, da si structura inconjuratoare si ... surpriza, s-au gasit fisuri in "picioarele" nervurilor aripii. Cica nu ar fi de viata si de moarte da totusi trebuiesc reparate si asta va costa citeva sute de milioane de $. De mentionat ca aripile s-au fabricat in Anglia. Uite un articol din Flug Revue, pe tema asta.

Dar in viitorul apropiat nu se va mai intimpla asa ceva, o parte din componente le va fabrica Dorel, la Brasov. Mult succes Dorel!

Sa cistigam un ban cinstit

Azi am cumparat un nr. de actiuni Gabriel Resources cu 1,709€, corectura, le-am comandat cu 1,709 da le-am obtinut mai ieftin cu 1,627. Dupa declaratia min. roman al economiei, privind exploatarea Rosia Montana, actiunea a crescut spectaculos, doar in citeva zile cu 26%. Mentionez ca nu sunt convins ca hotarirea min. roman e corecta, da...

Va voi tine la curent.

P.S Atentie, aceasta postare nu e reclama, nu incerc in nici un fel sa-i sugerez cuiva sa cumpere ceva. Actiunile sunt un mare risc.

update: am bagat cursu GR din 2007 pina in prezent, se observa vro coincidenta intre anumite evenimente politice din Ro (alegeri, reforme) si cursu actiunii?

Am studiat datele din situ firmei, se afirma "Proiectul minier va crea peste 2.300 de locuri de muncă directe pe perioada etapei de construcţie a minei, 800 de locuri de muncă directe în timpul exploatării şi 3.600 de locuri de muncă în total pe perioada operării." Nu se mentioneaza ce-nseamna 3600 de locuri de munca pe perioada operarii, odata ce sunt 800 directe, eu personal nu-nteleg!? Asta ar insemna ca fiecare din cei 800 va intretine inca 3.5 persoane, deci fiecare va avea 50% frizer, 100% curva, 50% circiumar, 50% bucatar, 50% medic, 50% fickness trainer privat. Ma lamureste cineva?

se mai spune ca, citez:
Cât câştigă statul român din extragerea aurului de la Roşia Montană?
Statul român are o participaţie în cadrul proiectului de 19,31% având în plus dreptul la taxe şi redevenţe, iar ca urmare a activităţilor conexe România va rămâne cu 50% din beneficiile proiectului.
Noul Proiect de la Roşia Montană va aduce peste 4 miliarde de dolari în economia României:

• 1,8 miliarde USD - beneficii directe ale statului român, în dividende pentru Guvernul României, impozite pe salarii, redevenţe şi alte taxe;
• 2,4 miliarde USD – bani cheltuiţi în România pentru: resurse umane, energie electrică, transport, construcţii, reactivi pentru procesare, piese de schimb.

Din pacate nu se spune in ce interval de timp sunt aceste cistiguri enorme? Or fi 25 de ani? Pai atunci ar insemna ca. 168 milioane $ pe an. Si atentie, e vorba de o parte din bani cheltuiti in Ro, nu sunt beneficii directe. E mult, e putin?

Se mai spune ca: "Incepind cu anul 25 urmeaza, pe o perioada estimata intre 30 si 50 de ani, o monitorizare post-inchidere."  Vedeti ca nu e asa de rau, peste 50 de ani se vor putea intoarce ciobanii cu mioarele, trebuie numa putina rabdare.

Pfingsten, biciclisti si taranu e din nou pe cimp.

Pe aici in luna mai e cea mai dulce viata, sunt o multime de sarbatori religioase, ca urmare a Pastelui, sarbatori care sunt zile libere. Anul asta am avut noroc si de o vreme de vis, soare, soare cit cuprinde. De Duminica Rusaliilor (ca asta inseamna Pfingsten), va las voua bucuria sa descoperiti ce insemnatate au Rusaliile, pe la noi in cartier, are loc o cursa ciclista, participa, de dimineata pina seara, sute de concurenti, grupati in limite de virsta ajungind chiar si la profesionisti. Premiile acordate de firmele care sponzorizeaza sunt f. atractive si vin chiar ceva celebritati internationali.
Am vrut si io sa ma-nscriu, da nu m-au primit initial, deoarece nu exista nici o grupa de seniori, din motive de asigurare medicala, infact, nici la juniori nu puteam sa particip, cu fetele nu se potrivea de loc deoarece ele nu aveau grupa proprie ci mergeau cu baietii mai mici. Asa ca am participat la categoria Hors concours categorie definita astfel "Hors concours is French for "out of competition". Strictly speaking, it is used to denote someone who can't compete because of an obvious and massive superiority to the others competitors, for example an olympic champion wishing to compete at a amateur-level event."
Deci, am concurat singur si m-am temut sa nu ies al doilea. Urmeaza poze, iata plutonul:

Acum il veti vedea pe conducatorul plutonului, evadatul, in termeni tehnici, care are un avans substantial.

Bineinteles ca tot traseul e inspicat, sa ma exprim poetic, de gratare, wagoane cu bere, cirnati, muzica life si lume, lume, la inceput aplauda, mai apoi striga, apoi urla.

Obosit, da fericit orice campion are dreptul la un pic de liniste sa-si guste victoria la un gratar, cu un grup de admiratori timizi, stropit corespunzator.. in gradina

in gradina si florile se bucura sa-l aiba pe campion printre ele:
sa privesti cum cresc castraveciorii, inca plapinzi da f. veseli:

si sa asculti cum creste ceapa, si usturoiu si rosiile si mazarea si leusteanu si loboda si mararu si patrujelu si.. si..  si sa te enervezi cind vezi ca toata munca ta e prilej de fericire pt. nenumaratele vietati, viermi, lacuste, paduchi, zirkone, muste albe si negre, melci, pasari, soareci.

Mai am un prun mare, din ale carui fructe voi face tuica, un visin pt. visinata, un hamei (Hopfen) pt. bere, doi meri, cu astia chiar nu stiu ce sa fac, mai ales ca-s plini de viermi, le-am dat cu otrava pregatita-n casa, din urzici fermentate, pute de te trazneste, da degeaba. 

IAR 99 (7)

De regula, la orice proiect au loc mai multe "loopuri", Schleife, pe nemteste, iteratii, am un lipsus, cum se spune la voi, la romani?

Adica intii se face prima dimensionare, uneori din burta, sau din experienta, folosindu-se niste formule empirice, mai apoi se face un calcul de rezistenta, apropos, la 99 Cristi, fost pilot pe MIG 21, a raspuns de rezistenta AV si Mariana de AO. Cindva am primit, ca ajutoare, doi ing. tineri, Mariana, alta Mariana si Marius, Marius a facut cariera, mai tirziu, la Boeing.

Dupa primele calcule, uneori, apar mari modificari, dupa ce se bag astea se mai calculeaza odata, mai tirziu se discuta cu fabricantul, apar din nou modificari, chiar majore, din nou calcul, apoi executia prototipului, incercari statice si dinamice, eventual din nou modificari, incercari in zbor, iar modificari, si in sfirsit documentatia de serie si inceperea fabricatiei de serie.

Din fericire la acest proiect intre dimensionarea initiala si cea finala au fost corectii minore, nici macar fabricantii nu au avut observatii majore.

De altfel am avut un noroc chior ca ampenajele s-au executat la Brasov, era pur si simplu alta lume, poate ca personaliatea lui Silimon, pe atunci un mare constructor de planoare, daca nu ma-nsel a produs atunci unul din cele mai misto planoare din lume cu o finete de 52 (la 52 de metri, planare, pierdea un metru). Poate faptul ca fabricau elicoptere si aveau un standart de calitate certificat international, sau poate pur si simplu "chimia" umana dintre noi s-a potrivit mai bine, fapt e ca a fost o colaborare extrem de placuta si constructiva. Cu unii am ramas chiar prieteni, m-au vizitat, peste ani, chiar in Germania.

E drept ca am invatat si eu de la ei, aveam in proiect totusi niste "naivitati", de ex. nu dadusem suficienta atentie etansarii structurii fagure, din fericire am putut corecta relativ usor.

S-au executat specimenele de incercari statice, s-au incercat la noi in laborator, sef de incercari era Victor Giurgiutiu, un tip exceptional, care a devenit peste ani mare prof. in USA. Rezulatatele au fost bune dar nu f. bune, ideal e atunci cind ceva se rupe la fix, adica la "proof load", inmultita cu 1,5 coeficientul de siguranta, "ultimate". Daca se buleste inainte e nasol, ca nu indeplineste conditiile de certificare, daca se rupe prea tirziu inseamna ca e supradimensionata.

AOul s-a rupt un pic peste limita, parca 1,6-1,7, deci ar mai fi fost posibilitati de reducere a greutatii. Apropos greutate, ne-am inscris in greutatea estimata initial, chiar putin sub. Desigur au fost considerate si performantle dinamice, respectiv aeroelasticitate, aveam o echipa f. buna, mai ales Mirel, ajuns prin Israel, care colaborase cu, mai tirziu prin moarte devenit celebru in lume, Liviu_Librescu.

Ma rog, un proiect care a curs extrem de armonios, chiar un pic prea frumos, pe undeva ma simteam nebagat in seama, in Institut capatai notoritate daca componentele tale aveau probleme, daca era scandal cu fabricatia.

De altfel acum vro doi ani cind am fost in vizita la institut l-am cunoscut pe noul director, m-a prezentat un coleg si i-a spus ca am lucrat la 99, a intrebat ce componente am proiectat, cind a auzit de ampenaje a zis ca nu e interesant, ampenajele nu ridica nici un fel de probleme.

Nu as vrea sa dau impresia ca ma laud, am avut, in cariera mea de 40 de ani si proiecte pe care le-am umplut de singe, dar ampenajele la 99 au fost o imbinare fericita intre inspiratie de proiectant, management de proiect ideal, fabricant optim.

De altfel si celelalte componente au mers fara probleme, singura pana a fost cu ferurile de prindere ale aripii, era si f. complicat, geometric, deoarece aripa avea unghi de calare si diedru, lucru care facea dificila proiectarea, cu mijloacele de atunci.
Chiar si colaborarea cu oltenii a mers binisor, desi uneori considerau ca-i avionul lor, erau tare ambitiosi, la fus. central au incercat niste inovatii, care nu prea au mers. Era un ing. putin cam nebun, in sensu bun al cuvintului, unu Anghel, a fost chiar un pic director, au fabricat chiar o directie in fibra de carbon, la Brasov. Am auzit ca si azi sunt probleme intre INCAS si Craiova, cui ii apartine licenta, pe undeva e bine, dupa cum a spus Kennedy "Der Erfolg hat viele Väter, der Mißerfolg aber ist immer ein Waisenkind" (Succesul are multi tati, insuccesul e un copil orfan", si IAR 99 a fost, fara indoiala, un succes. Sunt si azi mindru ca am avut norocul sa particip la asa un proiect.

P.S Voi face un pic de pauza cu amintirile, am obosit un pic.