Iata vesti bune. Nicu
Falcoi, proaspatul manager, de fapt e de citeva luni, al I.Av Craiova ne anunta,
citez:
Nicu Falcoi
“Noutăţi de început de
an la Avioane Craiova: în sfârşit, după atâta amar de vreme, am reuşit să dăm
drumul zborurilor operaţionale pentru omologarea avionului IAR-99SM.”
Noutatea e de bun augur,
mai ales ca e insotita de o poza cu domnu manager care, odata cu ochelari, odata
fara priveste cutezator spre cerul putin innorat in amurg. Poate ca vrea sa
sugereze ca nu prea e cer senin, cum isi doresc aviatorii.
Sigur ca nu-i vina
dumnealui, dar ma intreb de ce trebuia acest avion modernizat, si ce anume
cuprinde aceasta modernizare? Sa nu uitam ca avionul e construit in urma cu
aprox 50 de ani, de abia s-au fabricat cu chiu cu vai vreo 28 de bucati. Ce
sens are sa scoti de la zbor zece bucati, sa le tii ani de zile in hangar, pt a
pune pe el citeva cutiute electronice? Care e plus valoarea? Pe ce s-au
antrenat pilotii in acest inteval de timp?
Avionul IAR 99 e un
avion simplu, sincer, cum spun eu, im general pilotii au fost f multumiti, il
simt in mod direct, simt zborul, viteza, vintul, viteza. Cred ca e exact ce le
trebuie pilotilor la trecerea de la avioane cu elice la turbo. Sigur ca nu-i un
avion perfect, dar pt ce sa-l “modernizezi”? Daca ai vrea cu adevarat ceva
misto ai putea sa faci un nou avion pe baza IAR 99, vad ca si prapaditii de
turci au facut unu. Astazi lumea ti-e deschisa, poti lua echipamente de
performanta de peste tot in lume.
Niciodata nu mi-a
placut I.Av. Craiova. Nici cind se spunea ca merge ca unsa, dar acum?
Un cerc vicios, uzina
e de mult cu un picior in groapa. Care specialist, muncitor f calificat,
inginer se angajeaza la o asemenea fabrica unde risca sa-si piarda jobul in
orice moment? Cu alte cuvinte lipsa de profesionalitate poate fi una din
multele cazuri ale preformantei catastrofale ale uzinei. Din pacate viitorul
fabricii arata destul de negru. O colaborare intensa cu
Bacau, sau Brasov poate ar da un mic impuls.

https://kyivindependent.com/czech-government-wont-sell-l-159/
RăspundețiȘtergereCehii nu vor să vândă L 139 Ucrainei.
N am putea vinde noi IAR 99 Ucrainei?
Caudillo
Ca sa vindem ar trebui mai intii sa avem. Cred ca mai exista doar vreo 20 de bucati, din ele 10 zac la Craiova, se spera sa devina operationale anul asta. Sunt mult prea putine, daca mai tinem cont si de cota de disponibilitate. Si sa nu uitam ca nici resursa nu e prea mare. De abia ajung pilotilor romani!
ȘtergereTrist.
RăspundețiȘtergereÎn patru ani de război am fi putut să construim unele noi și să le vindem Ucrainei, zic eu.
si cind te gindesti ca Romania oricum ajuta financiar Ucraina, banii ar fi putut fi bagati in avioane romanesti pt ei!
ȘtergereAsta era și ideea dle inginer, câștigam și noi și ucrainenii, nu ar fi fost nevoie să ne jupoaie guvernanții cu taxe, ca sa dea bani la PURL, etc
RăspundețiȘtergereexact, ma gindesc citi din banii bagati de Romania in Ucraina ajung unde trebuie?
ȘtergereO companie ucraineană contractată să fabrice mine terestre și antipersonal extrem de necesare pentru front a încasat aproape 3 miliarde de grivne (69,8 milioane de dolari) din banii contribuabililor și, în schimb, a trimis cantități mici de mine de teren care deseori nu funcționau și uneori explodau atunci când trupele le manipulau, a anunțat vineri un înalt oficial al forțelor de ordine din Kiev.
RăspundețiȘtergereCitește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/scandal-in-ucraina-70-de-milioane-de-dolari-furati-de-o-companie-de-tehnica-militara-care-a-fabricat-mine-care-nu-explodeaza-3578829
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.