Supermasa

"Rom wurde nicht an einem Tag erbaut" "Besser spät als nie" Iata citeva proverbe nemtesti: „Roma nu a fost construita intr-o zi“, sau, „mai bine mai tirziu decit niciodata“, care completeaza proverbul nostru dacic, „Festina lente“, ca sa nu mai spun de ardelenii nostri, care nu se reped sa se ocupe de sotie, dupa casatorie, ca ce atita graba, sau nu lasa pe miine, ce poti face azi, lasa pe poimiine. Nu, nu am bagat proverbele pt a ma scuza, mai ales ca am si circumstante atenuante, (a) vremea friguroasa provocata de incalzirea globala, dar si (b) lipsa urgentei, deoarece inca nu s-a deschis sezonul de gratare, ci mai mult pt a face conversatie si a arata ce cult sunt in cap. Subiectul e bineinteles masa, sau s-o numim mai exact capodopera de masa. Dupa cum se vede din fotografii am ajuns la faza finala, i-am montat, de proba, fetele. Acestea sunt formate din lemn de Douglasie, de 30 mm, grosime. Deci nu ma poate acuza nimeni ca as folosit lemn importat din Romania, pt ca acolo nu creste asemenea lemn. Si a fost atit de scump incit cred ca s-ar putea planta o padure cu banii pe trei scinduri. Dar scindurile au trebuit intii sa fie prelucrate, am rotunjit intii colturile, marginile, folosind scule electrice din dotare. Mai apoi am slefuit suprafetele cu schmirghel de diferite asperitati. Am inceput cu 50 si mai apoi am mers usor catre 240. Dar atentie, nu se slefuieste decit in lungimea fibrei. Am obtinut o suprafata fina ca un popo de copilas, sau ca sinii unei blonde de 20 de anisori. Suprafata se curata bine sa nu aiba urme de talaj. Operatia urmatoare a fost impregnarea cu ulei. Am folosit ulei de in (Leinölfirnis), ingrosat, adica unul care fusese fiert de trei ori si tratat termic in cuptor la 200°C, pt trei ore. Primul strat a fost ulei diluat cu terebentina, in proportie juma-juma, aceasta solutie usureaza patrunderea uleiului in adincimea lemnului. Se asteapta cel putin o zi pt uscare, dar depozitarea trebuie facuta in spatii protejate, in nici un caz in soare, sau unde e mare umiditate. Urmeaza inca doua-trei straturi de ulei pur, de data asta, si acestea la interval de o zi, sau doua. Scheletul de rezistenta l-am imbibat cu resturi de ulei de la prajit, e mult mai ieftin decit uleiul de in ingrosat. Sunt f multumit, arata f bine, dar inca nu e gata. Urmeaza sa-l mai tratez si cu rasina epoxy, cumparata deja, dar care poate fi folosita doar la temperaturi peste 20°C, pt ca la temperaturi scazute nu polimerizeaza. Dar mai trebuie sa astept pina la vara. Desigur, aceste operatii s-ar fi putut executa si in zone inchise, dar nu e de recomandat, deoarece atit uleiul cit si rasina epoxy degaje mirosuri neplacute. Astept sa treaca corona si sa vina caldura si nimic nu ne mai impiedica sa facem niste petreceri de pomina. Suntem bucurosi de oaspeti! P.S As vrea sa se observe inteligenta constructiei care face sa poti sa introduci picioarele si genunchii f comod sub masa si chiar sa-ti faci semne cu amanta.

Singur

Virusul Corona m-a obligat sa stau mai mult cu mine. Mi s-a intimplat f rar sa fiu insotit de mine. Chiar si atunci cind eram singur nu eram cu mine. In tinerete ma gindeam la multe lucruri, la gagici, la petreceri, fotbal, mai tirziu, cind eram singur ma gindeam la munca, la solutii, la probemele casei. Nu mai spun ca eram relativ rar singur, f des eram cu familia, prieteni, colegi, cunostinte. Acum distantarea sociala ma obliga sa fiu singur. Si cind spun singur, pai atunci e clar ca sunt singur, singur. Problema e ca nu mai am preocuparile vechi, pensionar, fara mari probleme personale, fara mari planuri de viitor, ajung sa fiu singur cu mine. Ajung chiar sa stau de vorba cu mine. Trebuie din start sa spun ca ma gasesc extrem de plictisitor. De abia acum imi dau seama. Traiam cu iluzia ca as fi un personaj interesant, plin de umor, spumos, da de unde!? Sunt absolut plictisitor. De exemplu, de cind stau de vorba cu mine, nu am reusit niciodata sa ma surprind prin vreo idee stralucita, printr-o vorba de duh, sa zic, ia uite domne ce haios e baiatul asta. De unde, numai platitudini, sofisme, toate gindurile care-mi trec prin cap sunt absolut previzibile. Nici caracterul nu e prea caracter. Sunt chiar gelos si invidios, imi cazuse in mina niste poze si niste filmulete din perioada in care nu eram impreuna cu mine. Tare ma oftica schmekerul. Nu pot sa-l sufar cind il vad ca ride, chipurile glumeste, se vede de la o posta ca se credea fericit. Ca mai e si prostanac, isi imagineaza empatii, era sa spun entropii, crede despre el ca e bun. Da de unde? Un arogant! Nici fizic nu ma plac, evit sa ma uit in oglinda, dar atunci cind o fac vad un tip acru, cu o privire rea, se uita la mine cu dispret. Nu vad, zau, ce motive are personajul din oglinda sa se poarte asa urit cu mine? Nu i-am gresit cu nimic, cum spuneam, rar m-a interesat persoana lui, in definitiv suntem niste straini, chiar daca am trait amar de ani in apropiere. Chestia nasoala e ca nici nu mai imi pasa de parerea celui din oglinda, ca imaginea oricum e rasturnata. De abia acum imi dau seama ce cosmar e sa fii impreuna, o viata intreaga, cu un asemenea specimen. Sa-i suporti ticurile, mirosurile, obiceiurile, numeroasele defecte, sa fii obligat sa-l speli, sa-l stergi, sa-l hranesti, sa-l aperi, sa-l imbraci, sa-l distrezi. Macar daca l-as iubi! Dar parca totusi nu m-as desparti de el, nu am altul si rau cu rau, dar mai rau, fara rau. Mai am si eu cu cine schimba o vorba. Daca m-as desparti atunci as fi cu adevarat extrem de singur. Singur fara mine.