Cu capu-n nori

M-am luat cu grataru si haleala si am ratat ocazia sa scriu de primu zbor al lui Airbus 350. Acest nou avion face parte din pasionantu razboi Boeing vs. Airbus, este replica europeana a lui Dreamliner, despre care am scris aici

Da, acum citeva zile a avut loc primul zbor al lui Airbus 350, http://www.a350xwbfirstflight.com/ se pare ca planul a functionat perfect, primul zbor a avut loc cu doar citeva zile inaintea expozitiei de la „Le Bourges“, una din cele mai mari expozitii de avioane din lume. Si desigur a zburat apoi la Le Bourges, acolo unde se fac marile afaceri. Airbus a primit comenzi in valoare de 68 Miliarde dolari, pt. 466 de avioane, in timp ce Boieng „doar“ 442 avioane in valoare de „doar“ 66 Miliarde. Picant e ca soc. Americana, United Airlines a comandat 35 bucati Airbus 350.

Da ce e deosebit la A350? La fel ca Dreamliner, respectiv Boeing 787, o mare parte din structura de rezistenta e din fibra de carbon. Ce e fibra de carbon? E formata din firicele extrem de subtiri si de rezistente, firicele care se obtin din petrol, printr-un procedeu complicat si f. mare consumator de energie, procedeu numit piroliza. Asta-l face si f. scump. Caracteristicile mecanice sunt exceptionale, la o densitate de numa 1,8 are un modul de elasticitate de pina la 180000, comparind cu Alu, densitate de 2,8 cu modul 70000, deci posibilitati enorme de a reduce greutatea.

Nu numa materialu e scump da si fabricatia, fibra trebuie combinata cu o rasina, rasina care lipeste fibrele intre ele si prin intarire formeaza structura respectiva. Unde mai punem ca uneori rasina trebuie „coapta“, polimerizata, intr-un cuptor enorm, autoclava, si sub presiune, deci mari costuri si mare consum de energie.

Da sa lasam pozele sa vorbeasca, una din ele e facuta de mine.

Data viitoare vom vorbi de dragoste, de prima mea dragoste!

Sfaturi pt. cei care fac concediu aventuros in Alaska

Sunt un mare consumator de documentare, de regula consum documentare cu un pahar de vin rosu. De curind am vazut un documentar cu un aventurier care a umblat pe undeva prin Alaska. La un moment dat nu a mai avut nimic de mincat, si-a mai ametit foamea cu fructe de padure, da nu prea ii ajungeau. Norocu a fost sa reuseasca sa vineze un ren. Renu ajunge la o greutate de pina la 800 de kg. Deci baiatu ar fi avut mincare multe luni, daca ar fi reusit sa conserve carnea. Neavind frigider si fiind vara s-a gindit sa afume carnea. Din nefericire pt. el a facut o greseala fatala, care de fapt l-a costat viata, a pus carnea in falci mari la afumat si dupa numa citeva zile toata s-a imputit si a devenit necomestibila. Asta-i o pilda care arata ca bunu Dumnezeu iti baga renu-n fata pustii da nu ti-l si afuma.

Afumatu e o indeletnicire straveche a popoarelor, poate si de aia chiar si azi cind sunt metode mai bune de conservat, totusi, multora le place afumatura. Io cred despre mine ca sunt mai mult roman decit dac, nu numa ca nu am urechile ascutite, da si ca-mi place afumatura, in timp ce dacii mincau mai mult mamaliga, chiar daca porumbu nu venise din America.

S-o luam stiintific. Exista mai multe feluri de afumat, cel rece, se zice ca temperatura nu trebe sa depaseasca 30°C si afumare calda, ca 80^C, desi cind e vorba de peste nu se recomanda depasirea a 60° deoarece se distruge proteina din carne.

Da sa-ncepem cu inceputu. In primu rind carnea se transeaza felii, nu prea subtiri, da nici prea groase, de ex. porcu si oaia sau mielu ca. 2cm gros, vaca se lasa f. groasa 5-6 cm, pestele se lasa-ntreg. Porcu si mielu, mai ales oaia se lasa citeva zile la rece intr-un sos de vin rosu, cu sare, cimbru, usturoi si rosmarin. Mai apoi se lasa la vint citeva ore, functie de clima, de preferat nu f. cald si uscat. De abia dupa aia se pune la afumat.

Gratar- descriere tehnica.

Este format din doua bidoane, unu mai mare, pe care-l vom numi grataru-propriu-zis si unu mai mic pe care-l numim afumatoare. Ambele bidoane, de forma cilindrica culcata, au prevazute capace de vizitare, cu o sarniera in lungu generatoarei cilindrului. Bidonu mic, asa numitu afumatoare, e prevazut si cu o usita mica, in stg., precum si cu un orificiu lateral cu o clapa rotativa actionata manual. In Interior se afla un recipient cu gratii, in care se pune talasu pt. afumat. Capacu bidonului mare, asa numitu grataru-propriu-zis, are un fel de cos cu o clapa care se poate inchide, deschide sau intredeschide, necesara reglajului tirajului. De asemenea capacu are un termometru pt. a se citi temperatura, iar recipientu clindric are si el o clapa rotativa, la fel ca asa-numita afumatoare. Nu voi insista asupra picioarelor si asupra altor feature precum grataru mic pt. legume, sau recipientu din bidonu mare unde se depun carbunii.

Folosire.

• Stand by, in acest mod e de recomandat sa fie tinut la loc uscat, sa nu rugineasca, deoarece e construit din OL37 acoperit cu  un coating destul de fraged, la a doua folosire deja s-a ars.
• Mod Afumatoare. Se pune talaj in bidonu mic, se aprinde, io folosesc un aruncator de flacari, cind s-a aprins se pune obiectu de afumat in bidonu mic, sau/si in bidonu mare. Se inchid capacele mari da se lasa deschisa usita laterala de la afumatoare. Cosu capacului mare se inchide sau deschide functie de tiraju fumului si de rabdarea vecinilor.
• Mod gratar cu afumatoare rece. Se poate combina afumatu cu grataru.
• Mod gratar cu afumatoare calda. Se poate pune talaj si-n asa-numitu-gratar-propriu-zis, chiar pe carbunii incinsi, da pusi intr-o cutie de metal si umeziti, un pic.
• Mod gratar indirect. Se foloseste in special la peste si la carne de vaca in singe, asa numita „rib eye steak“, sau T-bone steak, sau filet de vaca. Se pun carbuni in bidonu mare, da numai pe jumatate, dupa ce s-au aprins tare, tare, se pune carnea/pestele, doar doua-trei minute sa prinda o pojghita, se trag din zona cu jaratic tare, un pic lateral, se pune capacu si se regleaza temperatura prin inchiderea/deschiderea cosului sau a clapelor rotative. La vaca temperatura nu trebe sa depasesca ca. 100° iar la peste si mai putin. Noi, specialistii, numim acest procedeu gratar indirect.
• Mod gratar normal. Se foloseste ca orice gratar.

Pret

Io am cumparat aceasta chestie teribila prin internet cu 210€, incl. transport. Dupa doua zile am vazut-o la un magazin cu 150, mai apoi am fost cu nasu si si-a cumparat unu cu 125, iar dupa citeva zile, pe fondu crizei economice si a incalzirii globale a ajuns la 98.

In concluzie, in cazu in care intentionati sa intreprindeti o aventura in Alaska, va recomand sa va procurati o asemenea scula, nu uitati, v-ar putea salva viata daca impuscati un ren.

 

 

update: deoarece am fost criticat, pe drept, am bagat si poze.

Desigur, se poate face si brinza, cascavl si legume. 

Io tai vinetele, felii, ca. 1cm gros  le las cu sare ca. 2 ore si mai apoi le pun la gratar. Le combin cu usturoi, in teaca, necuratat, ceapa, intreaga, necuratata, ciuperci, ardei si altele

Conquistadorii

Dupa fulminantu succes avut cu postarea precedenta voi continua cu o tema intelectuala si populara, conchistadorii. Oamenii de stiinta si intelectualii au scris mult pe aceasta tema, sunt cunoscute popoare care toata viata lor nu au avut altceva de facut decit sa-i cucereasca pa altii. Se spune ca uneori, totusi, cei cuceriti, oameni pasnici de altfel, au reusit sa-i cucereasca pe cei care i-au cucerit, prin cultura.
Afirm fara nici o indoiala ca si poporu roman are o gena de cuceritor, nu numa prin cultura da si prin realizarile culinare, de fapt si asta se numeste arta culinara. Citeam zilele trecute ca un anumit Plesu, s-ar putea sa-l stiti, era tare mindru ca Romania a reusit sa-si impuna micii (cevapcici, in nemteste si sirbeste) pe plan european. Nu stiu daca asta ar fi cel mai bun exemplu, tinind cont de faptu ca micii sunt doar un fel de cirnati pt. saraci si puturosi care nu au gasit/avut matz. Spre deosebire de Plesu, eu maninc mici doar din mindrie nationala, da nu reusesc mai mult de doi. In ultimii ani am admirat eforturile de a cuceri Europa cu cirnatii de Plescoi, a fost un eveniment nou pt. mine, nu auzisem de ei, am cautat disperat sa cumpar citiva, ma simteam oarecum maginalizat fara sa maninc aceste minuni. Se pare ca mi-am cam pierdut din legatura ca tara, ca nu prea mi-au placut.
Ar mai fi si alte exemple, salamu de Sibiu ni l-au furat ungurii, pe aici salamu de Sibiu e unguresc, brinza telemea a fost furata de bulgari si greci. Singurele preparate cu care s-ar putea cuceri lumea ar fi brinza de burduf, sau in coaje de brad, da nu prea am auzit de eforturi in acest sens, hei ministerele ce fac?, ce fac comisiile europene si europarlamentarii?
Sa nu uitam de tuica, (Schlibovita in germana, beuture de prune, in franceza) asta da, cu asta am dat lovitura, mi-e teama insa sa nu ajunga sa fie dorita de prea multi europeni ca va aparea fenomenu de scumpire prin cerere si oferta.
Sa trecem la legume. Leusteanu (Liebstöckel, pe nemteste) e o reusita teribila, se spune ca-n Canada daca vrei sa afli vechimea unui roman cauti in gradina cit de mare-i leusteanu.
Si eu personal incerc sa impun valorilor europene traditiile, obiceiurile si cultura romaneasca. Nu am ales cel mai usor drum, m-am orientat catre loboda (numita si atriplex hortensis, sau Gartenmelde, Garden Orache, Red Orach, Mountain Spinach, French Spinach).
Am cumparat acum un an seminte, a costat enorm, cred ca mai scump decit auru, doar citeva seminte, mici si negre au costat 12 Euroi. Le-am insamintat si din 12 Euroi au iesit doar vro trei plante, plante pe care le-am lasat sa creasca cit un copac si am recoltat semintele, pe care daca le-as fi vindut, la pretu la care le cumparasem pe celelalte, mi-as fi luat o masina de lux.
Anu asta am inceput sa insamintez, inca din decembrie, in mai multe serii, si a inceput sa creasca, sa creasca, sa creasca, nu mai stiu ce sa fac cu ea. Vecinii nemti sint extrem de curiosi, toti ma-ntreab ce e! In ultimele trei luni am mincat aproape zilnic ciorba, acrita cu bors nemtesc, Brottrunk. Eram gata, gata sa va dau reteta, da nefasta zice ca-i secret de familie.

Poze cu leustean si cu loboda.

Data viitoare vom vorbi despre alt domeniu de actiune cu care am putea cuceri lumea, grataru. In anexa o poza cu un gratar high tec, achizitionat de curind. Va rog sa va pregatiti de acest subiect.

Plasma

Speriat de amenintarile care se-ntetesc incerc sa trezesc la viata acest blog.

Voi vorbi azi de un subiect tare piscator, subiect inspirat din activitatea mea de gradinar, activitate care-mi rapeste tot mai mult din timpu liber pe care ar trebui sa-l dedic blogului. Sunt taran din ce in ce mai pasionat, chiar mi s-au trezit mari ambitii, voi face in curind un reportaj pe viu cu aceasta tema, da entuziasmu meu e cumva micsorat de multii dusmani descoperiti in fragedele frunzulite, floricele, sub forma de musculite albe si rosii, mici si mari, viermisori, purici si paduchi. Nu mi-am imaginat ca lumea asta a insectelor e atit de bogata. Pot spune ca mi-am descoprit mai multi dusmani decit imi imaginam ca am.

Primele contacte cu puricii, capusele, plosnitele le-am avut inca din frageda pruncie la mahala. Mai ales puricilor le placea enorm carnea frageda de copii in timp ce capusele se orientau catre ciini..

Chiar si mai tirziu, insurat fiind cu o burgheza-mosiereasca, am avut o experienta paduchioasa. Eram la Sinaia, la schi, nefasta avea o caciula din aia ruseasca din blana de vulpe polara, intr-o dimineata privindu-se in oglinda vede un frunte un mic punct negru. Intreaba o pretena mai cu experienta din gasca care da verdictu cu cruzime. E vorba de paduchi, paduchi si nu unu ci muuulti. Culmea ca de mine nu s-au prins. Incepe actiunea despaduchere, actiune destul de dura in acea vreme, care presupunea folosirea intensa a gazului lampant cu efecte destul de urit mirositoare si de moarte a pasiunii.

Mi-am amintit de toate astea citind azi un raport despre tratarea suprafetelor cu plasma. Stiu ca pt. romani plasma e un televizor color care reprezinta dovada ca te-ai realizat si-ti mor vecinii de oftica, da vorbeam de plasma ca o stare a materiei, de fapt o stare de agregare distincta fiind un fel de gaz total sau partial ionizat.

In ultimii ani tehnologia plasmei s-a dezvoltat f. tare, e folosita, printre altele, la marirea energiei de suprafata a substratelor care urmeaza a fi lipite sau vopsite.

Dar nu numai. Ultimele cercetari au dus la dezvoltarea unui pieptan care omoara paduchii. Principiu e simplu, plasma formata prinde paduchii si-i omoara, pielea neavind de suferit.

Tii ce bine ar fi fost atunci la Sinaia daca am fi avut un asemenea pieptan.

Nu credeti, vedeti aici http://www.rtl-hessen.de/videos.php?video=19496&kategorie=0

Da desigur plasma nu se foloseste numa la uciderea fara mila a paduchilor e folosita, sau ma rog, se-ncearca a fi folosita si la avioane. Se spera ca distribuirea plasmei pe aripa sa-ntirzie desprinderea curgerii laminare si astfel sa permita zboru cu un unghi de incidenta mai mare, ceea ce ar permite zboru cu o viteza mult mai mica, important la decolare si aterizare.