duminică, 25 noiembrie 2018

RRX, amintiri recente

Nu stiu daca am epuizat capitolul amintiri vechi, din cind in cind mai imi trece cite ceva prin cap, dar imi propun sa pun pe ecran si amintiri mai recente, desi amintirile recente nu sunt la fel de arzatoare, la fel de intensive ca cele din tinerete. Poate si d-aia prietenii lui Alzheimer stiu ce s-a-ntimplat in urma cu 60 de ani, dar habar nu au ce au facut acum cinci minute.

Acum vro citeva saptamini am fost invitat, de concernul la care am muncit 20 de ani, la intilnirea pensionarilor. Nu e prima invitatie, au mai fost si altele in trecut, dar la care nu am vrut sa particip, parca nu ma impacam cu statutul de pensionar. De data asta insa, am avut un moment de slabiciune si mi-am zis hai sa merg. Eram convins ca se va minca bine, se va bea bine si in definitiv oricum nu aveam altceva mai bun de facut.
Am intilnit multi fosti colegi, ici colo a fost penibil, pe citiva ii recunosteam, dar habar nu aveam cum ii cheama, pur si simplu uitasem, pe altii nu-i recunosteam, dar cind imi spuneau numele stiam cine sunt.
Cea mai impresionanta a fost intilnirea cu D-l Gerstmeyer, l-am recunoscut intr-o clipita, desi nu-l mai vazusem de 20 de ani. Ii sunt f. recunoscator domnului deoarece el m-a angajat in concern, in niste imprejurari incredibile. Facusem cerere de angajare pt. un post extrem de modest, post care fusese dat in ziar, de calculat greutatea pieselor de tren. De regula aceasta e sub nivelul unui ing. e cam la nivel de tehnician, dar aveam neaparata nevoie de un job. 
Pe baza CV si interviu, D-l Gerstmeyer mi-a oferit insa un post de cercetator si sef de proiect, la un proiect care chiar atunci prindea viata. Acest post, care nu avea nici o legatura cu ce fusese dat la ziar si pt. care facusem cerere, mi-a schimbat complet viata, nu numai ca mi-a deschis perspectiva unui alt nivel de viata, prin salariul imens pe care l-am primit, salariu la care nici nu am visat vrodata, (corectura, atunci mi s-a parut imens, dupa un timp insa m-am obisnuit si mi s-a parut doar mare, dar nu si imens), dar m-a propulsat in elita ingineriei, in Germania, tara inginerilor. A fost ca si cum m-as transfera din postul de fundas stinga la echipa Vilcelele de sus, in postul de centru atacant la Real Madrid. D-l Gerstmeyer are acum, cred, in jur de 90 de ani, nu m-a recunoscut din prima, de abia cind i-am spus numele, un nume care suna altfel, a avut revelatia si mi-a zis, a tu esti cel cu fibra de carbon! Am profitat de ocazie sa-i multumesc pt ce a facut pt mine in urma cu 25 de ani si sa-l felicit ca prin angajarea mea a luat o decizie extrem de buna. S-a amuzat de poanta impreuna cu inca citiva care asistau la discutie.
Am avut parte si de o vizita in fabrica. Am fost condusi de un ing tinar, vizibil incurcat de sarcina de a le arata unor lupi suri, unii dintre noi lucrasera peste 40 de ani in firma, ce si cum. Desi stiam totul pe dinafara si nu se schimbase prea multe am fost totusi f. impresionat.
Aici trebuie sa fac o paranteza f mare. Bransa trenurilor, ca vehicule de transport public, e o bransa extrem de conservativa. Este pur si simplu coplesita de f multe norme, controale de calitate etc. Un tren e proiectat pt 25-30 de ani si parcurge, anual, ca. 500.000 km. Asta in timp ce un auto parcurge, spre comparatie, de regula, in toata viata lui, de abia ca. 250000, cu exceptiile de riguare, care ajung chiar la un milion. Normele au fost editate cu cel putin o suta de ani in urma, si mai nimeni nu a avut curajul sa le schimbe. De ex. forta axiala de 1500 kN a fost determinata in urma cu o suta de ani la trenuri de marfa la care pt. formarea trenului, vagoanele erau trimise pe un plan inclinat si se ciocneau cu restul trenului. Azi trenurile moderne de pasageri sunt formate prin apropierea f usoara a vagoanelor si nu de putine ori cu senzori. Astfel incit forta masurata e de cel putin 10 ori mai mica, dar totusi, normele de proiectare au ramas la enorma 1500 kN.
Am povestit asta ca sa arat cit de grea e viata unui cercetator in acest domeniu, noul e extrem de greu acceptat. Nu de putine ori la proiectele mele am fost luat la misto, a trebuit sa lupt singur impotriva tuturor pt. a incerca sa implementez ceva nou. Un exemplu ar fi tehnologia de sudura Friction Stir Welding. Am aflat de ea cu peste 20 de ani in urma, fusese inventata de TWI in 1991. Am propus si s-a aprobat sa cercetez aceasta tehnologie. Am incercat sa determin proprietatile acestei suduri, la solicitari statice, dinamice, oboseala, coroziune, factori economici, reparatie, etc. rezultatele au fost peste asteptari, dar nu a folosit la nimic, fabricatia a pus veto si asta fu. Deci in momentu in care am iesit la pensie aceasta ramasese in sertar. Cu atit mai surprins am fost, la vizita in fabrica, sa vad ca aceasta tehnologie era folosita cu entuziasm.
Mi-am amintit de:
A new scientific truth does not triumph by convincing its opponents and making them see the light, but rather because its opponents eventually die, and a new generation grows up that is familiar with it.
Max Planck
Alt moment emotionant a fost RRX (Rhein Ruhr Expres). Acesta a fost ultimul proiect la care am lucrat. Este vorba de 82 de trenuri care urmeaza sa mearga in zona noastra in regim de regio, intr-un tact de 15 minute.
RRX

Varianta standard e formata din patru vagoane, doua, in fata si in spate, motoare si cu cabina, iar celelalte doua cu etaj. Marea problema era aceea, cu care m-am luptat toata viata la avioane si incepe si acum la batrinete, greutatea. Mai ales vagoanele de la mijloc, cu etaj, care aveau o lungime de peste 25 de metri trebuiau sa fie f. usoare pt a nu depasi sarcina maxima admisa, pe axa, de 17 t. Era clar ca eram obligati sa inventam ceva nou, cu solutiile clasice nu am fi avut nici o sansa.

Solutie lipita...
Intimplarea face ca in acea perioada tocmai sa fi finalizat un proiect de cercetare interesant in care se studiasera solutii noi lipite si cu structuri compozite. Nu cred ca trebuie sa adaug ca neincrederea in aceasta solutie era cit casa, cine a mai pomenit asa ceva la trenuri? Si totusi am primit verde la studiu, si am inceput iarasi un program extrem de stufos de certificare a solutiei, program care a cuprins extrem de multe incercari, incl. la coroziune, chimicale, detergenti, sau socuri termice. Cind am iesit la pensie inca nu se luase o decizie, eram extrem de scheptic. Cu atit mai surprins am fost la vizita prin fabrica sa vad trenurile fabricate si cu solutia pe care am studiat-o, implementata. Zilele urmatoare aceste trenuri vor intra in serviciu, ma voi duce la gara sa le vad, sa beau o bere si sa ma mindresc ca si eu am contribuit un pic. Sper sa nu se dezlipeasca. Vom vedea peste 30 de ani!😅

3 comentarii:

  1. neamtule, matrixu te intreaba daca solutiile astea se pot aplica si la tramvaie.
    acu, nu ca s-ar si aplica, la itb-ratb-stb sau cum s-or mai chema tramvaiele in bucuresti le trebuie cai, nu solutii inovatoare.
    nu de alta dar stiu, ca am lucrat si eu o gramada de ani la tramvaie, in bucuresti.... dar acum zboara, zboara dupa shine, ca la cat de vechi sunt....

    RăspundețiȘtergere
  2. @NT, super povestea :) Iar finalul "alla grande" :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Andu YY
    am propus si eu acum vreo 200 de ani să se imprime pe ambele fețe la imprimantă, și ce-au mai râs colegii...

    RăspundețiȘtergere