joi, 28 ianuarie 2010

Herta Müller la Graz, 13.01.2010

Doamnelor si Domnilor, am recunoscut cu umilinta ca literatura nu-i partea mea tare. De aceea va prezint un text furat, cu aprobarea tizului meu Mihai din blogu personal.
Danke Mihai!
Mihai.

La 13 ianuarie, aşteptând îmbarcarea în avionul München-Graz, am văzut-o pe Herta Müller. Era, în orice caz, cineva care îi semăna foarte mult, o doamnă de vreo 50 de ani, scundă, zveltă, brunetă, cu o frizură aparte şi cu nas acvilin. Era însoţită de un bărbat cu vreo zece ani mai tânăr, care căra un ditamai cufărul de acte.
Cum tocmai citisem “Der König verneigt sich und tötet“ şi „Atemschaukel”, m-am uitat în geantă să văd dacă nu am la mine vreo carte de-a ei, să-i cer un autograf. N-aveam, din păcate, decât un roman poliţist. Ce puteam să fac? Doar n-o să mă duc să-i spun „Entschuldigung! Sind Sie nicht Herta Müller? Sie sehen jedenfalls so aus, als hätten Sie vor kurzem den Nobelpreis für Literatur gewonnen…” (n.t Scuzati! Sunteti Herta Müller? Aratati asa ca si cum ati fi cistigat de curind premiul Nobel)
În autobuzul care ne-a dus la avion, m-am uitat la ea mai de aproape. Ea era, fără discuţie.
Poate că am fixat-o un pic cam insistent, pentru că mi-a întors pentru o clipă privirea. Atunci am încetat să mă mai holbez.
În avion, cei doi s-au aşezat alături, cam în dreptul aripii, la economy class. Ca să vezi.
La Graz, i-am pierdut din vedere. M-am urcat într-un taxi şi m-am grăbit să ajung la prima întâlnire pe care o aveam.
După ce m-am întors acasă, am aflat că Herta Müller fusese într-adevăr la Graz, unde, la 13.1.2010, orele 20:00, citise în „Literaturhaus” din romanul său „Atemschaukel”.
Păcat că n-am ştiut de asta, că oricum n-am prea avut ce face în seara aceea. Poate că aş fi putut chiar să vorbesc cu ea?
Hai să visez.
I-aş fi atras atenţia asupra unor interpretări discutabile ale unor cuvinte româneşti pe care le-am întâlnit în cărţile ei. Etimologia cuvântului „rândunică” nu are nimic de a face cu faptul că aceste păsări se aşază în rând pe cablurile electrice atunci când se pregătesc de plecare. Imaginea este frumoasă, dar nu cred că există mulţi români care să fi făcut această asociere. Da, pitulicea se numeşte aşa pentru că se pituleşte. La fel, codobatura, pentru că dă din coadă tot timpul. Dar „rândunea” sau „rândunică” vine de la lat. „hirundinella”, şi nu de la „rând”.
„A fost odată ca niciodată”, formula cu care încep basmele româneşti, este menită să transpună cititorul în lumea fantasticului. Herta Müller traduce aceasta în germană prin: „Es war einmal wie es niemals war”, lucru care după părerea mea nu redă cu adevărat intenţia povestitorului. Această traducere te face să te gândeşti că povestea este neadevărată, pe când ea este doar fantastică. „Ca niciodată” se poate traduce mai bine prin „wie noch nie”. Dar hai să zicem că asta ţine de despicarea firului de păr în patru. Mai clar stau lucrurile în cazul cuvântului „Pufoaika*”; în „Atemschaukel” se sugerează că acesta ar fi forma sa rusească ceea ce este, evident, eronat.
Cel mai mult m-a surprins însă un alt episod lingvistic din „Der König verneigt sich und tötet“, pentru că nu prea te aştepţi ca un virtuoz al limbajului ca Herta Müller să cadă în această capcană. Întrebarea retorică: „Was ist denn das für eine Sprache, in der es nicht einmal ein Wort für Wasserleiche gibt?” (Păi ce limbă e asta**, în care nu există nici măcar un cuvânt pentru Wasserleiche***?) nu-i aparţine de fapt ei, ci unui prieten, dar dânsa nu numai că o lasă în fond necomentată, dar chiar foloseşte afirmaţia ei de bază în textul care urmează. Nu cunosc toate limbile vorbite pe acest pământ, dar îndrăznesc să afirm că acest cuvînt lipseşte în majoritatea celor de circulaţie mondială. Germana, o limbă bogată, pe care o vorbesc cu mare plăcere, are şi ea părţile ei slabe. Dar eu n-am să spun niciodată: „Păi ce limbă e asta, în care nu există nici măcar un cuvânt pentru deal?” În germană anume, orice e mai înalt decât un dâmb se cheamă munte.
Nu i-am vorbit, iar ocazia probabil nu se va mai ivi niciodată. La fel cum cultura germană şi cea română au fost şi vor rămâne totdeauna fenomene paralele, fără nici o interacţiune reală, drumurile noastre nu prea mai au cum să se întâlnească…
* În alcătuirea termenului menţionat, etimonul rus “fufaika” (Фуфайка) s-a contaminat cu românescul “puf” din „pufoaică”, cuvânt care a apărut la noi odată cu celelate binefaceri aduse de prietenia româno-sovietică.
** Referinţă la limba română
*** Wasserleiche: cadavru găsit în apă, care a fost supus acţiunii apei

9 comentarii:

  1. Nea Dorin Tudoran si-a deschis un blog nou. http://dorin2tudoran.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihai (Neamţu Diletantu) mulţumeşte lui Mihai (Neamţu Ţiganu) pentru aprecieri.
    Pentru cei eventual interesaţi: romanul “Atemschaukel” (titlu discutabil tradus prin "Leagănul Respiraţiei"), altfel foarte lăudat, nu mi-a prea plăcut, deoarece nu mi-a lăsat, spre deosebire de alte cărţi ale Hertei Müller, impresia de autenticitate. Se pare că părerea mea de diletant o mai împărtăşeşte şi câte un profesionist.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai, exista un cuvant romanesc similar pt "wasserleiche"! E vorba despre "cadavrugăsitînapăcareafostsupusacţiuniiapei" Numai ca-n romaneste, spre deosebire de nemteste, se pronunta cu pauze, ca sa nu intre limba in colaps.
    Dar doamna Herta e de felul ei o carcotasa, asta-i latura ei romaneasca. Chiar, cum s-o fi zicand asta in germana, karkotieren? Sau "acautanodinpapura"?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Mihai
    nu se poate, suna prea scurt ca sa fie nemtesc, cuvantul! sigur e de imprumut!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mihai, dupa cum ai observat blogu asta e glumet si deci nu ma astept la mari dezbateri literare, mai ales ca sunt putini care vorbesc si germana sa priceapa subtilitatile.
    Eu oricum nu pot sa dezbat pt. ca nu citesc literatura mai ales chestii scrise de muieri. Tin minte ca pe vremuri citeam si am fost socat sa aflu ca George Sand e muiere!

    Si totusi ma bucur ca mi-ai permis sa bag postarea pe blogu meu.
    P.S Ma uit pe contor si vad ca intra unu altu, chiar daca nu comenteaza totusi sper sa citeasca.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ yep: hai, că nu toate cuvintele nemţăşti îs compuse!
    @ neamţu ţiganu: eu găsesc glumele o chestie foarte serioasă. Apropos: cam ce vârstă aveai când făceai confuzia aia de sex? Dacă aveai peste 12 ani, asta ar cam trebui să-ţi dea de gândit...

    RăspundețiȘtergere
  7. Aveam vro 30 de ani, ca eu l-am descoperit intii pe Chopin si mult mai tirziu pe George Sand.

    P.S Sper ca glumele din blogu meu sunt destul de serioase, sau?

    RăspundețiȘtergere
  8. N-am nici un motiv să cârcotesc...

    RăspundețiȘtergere