Aveam o cunostinta, pe vremea impuscatului, premiant si provenit dintr-o familie buna de ilegalisti. Datorita acestor calitati a fost in vacanta in Spania, acolo unde noi astilaltii nu aveam voie, deoarece se stie cit de periculoase sunt castelele de nisip pt educatie.
Ziua recoltei.
Hai si la Muzeul Satului, am fost pe acolo in urma cu peste 40 de ani. Mi-a placut, mult mi-a placut. Si cind te gindesti ca e infiintat in 1936! Ciudat e ca-n anii 36 peste 75% din populatie era rurala si deci traiau satul la botul calului, deci cum de s-a nascut necesitatea unui asemenea muzeu?
Dar, repet, e
interesant. Desigur multe cladiri au nevoie urgenta de renovari, operatii deloc
usoare si f scumpe. Ce nu se incadreaza in imaginile satului e putoarea
pestilentiala produsa de ciotul lacului Herastrau. De unde miros de fin, de
unde miros de vaci, pur si simplu putoare. O supraveghetoare simpatica, cumva ciudata,
arata ca o matusa cu broboada din fundul satului, dar cind deschidea gura se
exprima f bine, chiar academic, ne povestea ca exista multe proteste, chiar a
vecinilor, dar garda de mediu e in inspectie pe litoral.
Poate si de aceea e
inchis Palatul Elisabeta, asa cum a incercat un paznic tinar sa ne explice in
engleza, fara suces. E drept ca nici in romaneste nu a reusit. Acum pe bune,
doar n-o sa avem pretentia ca fiecare paznic sa vorbeasca engleza cind nici o
parte din parlamentari nu reusesc, dar macar sa stie daca se va redeschide ar
fi elementar.
Apropos parlamentari,
am trecut si pe la Casa Poporului. Un VW negru, condus de un baiat f brunet,
care intra in CP, m-a claxonat suveran pe zebra de la intrare, vezi Doamne el
era important si grabit. I-am facut niste gesturi de care nu sunt mindru, dar
am avut noroc ca nu era pe acolo nici o piatra.
La fel de important
era un jandarm pe care l-am intrebat cum se viziteaza Casa. Mi-a raspuns
arogant ca eu ce cred? Daca as fi stiut nu v-as fi intrebat, i-am raspuns. Dar
cit costa vizita? Nu stiu.
.jpg)
Profitind de BIAS 2024 mi-am zis, hai sa merg hai-hui. Am descoperit strada Xenofon, mult laudata in niste situri romanesti, Singura scara pictata din Europa.
Pozele din Internet aratau demential. Hai s-o vizitam...
Ma cam plictiseam... la mine in Ge, tocmai faceam sarmale in foi de vita, sub privirea aspra si severa a sotiei. Ma anunta un prieten si-mi spune ca e bias, ma duc la computer, pun sarmalele la fiert, iau bilet de avion si iata-ma. Lume multa, popor, avioane, zgomot. Misto, f misto, IAR 99 trece cu eleganta, ne saluta cu aripile, am fi preferat sa ne salute cu posteriorul si profundorul proiectat de noi. La un moment dat se-nfurie si strapunge subtirea pinza de nori al cerului perfect senin, fara cumulus, ca ziceai ca face Cobra. Cei mai tari specialisti ai aviatiei spun ca asa ceva nu se exista.
Meseria bratara de aur!
Suntem tot in Ingolstadt si ne uitam la un turn, chiar
la zidul de intrare al cetatii. Acest turn a fost locuit de unul dintre cei mai
meritosi cetateni ai orasului, si anume de calau. Exista un respect major pt
acesta, astfel ca locuia gratuit acolo si primea si leafa. Calaul facea si
multe ciubucuri, vindea cadavrele, uneori pe bucati, un cersetor platea o avere
pt un picior, sau o mina ceva mai putrezita. Si savantii orasului se bateau pe
cadavre, disectiile se faceau in strada, cu asistenta. Se spune ca disectiile de
femei erau cele mai cautate. Si pe atunci se-ncerca sa se afle ce e-n mintea
femeii. Oricum aceste disectii au dus la o dezvoltare fara precedent a
medicinii.
In Nürnberg a existat un calau celebru, Franz Schmidt. Acesta a tinut un
jurnal in care arata ca a executat, in cei 40 de ani cit a fost activ, 361 de executii,
plus 345 de schingiuri. Mie nu mi se pare f mult, as fi curios cit au facut
securistii! De altfel nu cred ca ar fi reusit prea multe, deoarece ei ies la
pensie la 50 de ani.
Desigur e impresionant cit de harnici erau calaii,
astazi, zice Wall Street Journal, nemtii s-au puturosit. Cica nemtii se dau bolnavi, in medie, 19,4 zile
pe an. In Ge, harnicii
muncitori nemti muncesc 1343 de ore pe an, in timp ce puturosii de greci au
ajuns la 1897 de ore.
Suntem tot in Ingolstadt si vom vizita biserica Münster Zur Schönen Unserer Lieben Frau, adica Biserica Catre Frumosul Maicii Domnului.
In 1425 a inceput
constructia bisericii initiata de un anume duce Ludwig al VII-lea, supranumit
Ludwig barbosul. Perioada aceea era f agitata, parca era azi, plina de
conflicte, razboaie mai mici, sau mai mari, intre frati, parinti si copii, veri
si verisoare. Zona Ingolstadt, Bayern, ca de altfel intreaga lume era plina de
ducate care se omorau pt hegemonie, fiind implicate si zone din Franta, Italia.
De altfel globalizarea era la mare pret. Mama lui Ludwig era italianca, iar el
s-a insurat cu Anna de Bourbon, o frantuzoaica, mai apoi cu Katharina von Alençon.
Ludwig
VII a construit biserica pt a-i fi mormint, dar nu a avut norocul asta deoarece
a murit in inchisoare in 1447 prins de unii din nenumaratii lui veri dusmani. De
altfel Ludwig se pregatea intens de moarte, chiar intentiona finantarea unui
cartier pt 1000 de saraci, care locuiau gratis si primeau si mincare, datoria
lor fiind doar sa se roage zilnic pt duce. De altfel a mai existat, si chiar
exista, ceva asemanator in Ausburg, cartierul Fuggerei, unde se spune ca nu au
mai crescut chiriile de peste 500 de ani. Acolo locuiesc doar saraci catolici
care trebuie sa se roage de trei ori pe zi.
A
fost nevoie de o suta de ani pt a fi gata constructia. Au fost si mari greutati
financiare, astfel incit turnurile care urmau sa aiba o inaltime de 86 de metri
si sa fie tuguiate, au ajuns, unul, la doar 69 de metri, iar al doilea la doar
62 m. In plus spatiul era f limitat asa ca turnurile au fost rotite cu 45 de
grade.
Altarul
are un fel de desene animate, adica sunt panouri masive din lemn pictate care se
pot desfasura intr-un fel sau altul astfel incit in functie de perioada
religioasa se arata una sau alta dintre cele patru imagini.
De
asemenea se mai afla in biserica si o camera a comorilor, cu diferite cruci de
aur lucrate la meserie.
Biserica
are 7 clopote, cel mai mare fabricat in 1647 are un diametru de 1760 mm si o greutate
de 3620 kg, suna in registrul do, c1 −9.
Mai
are si o orga, parca doua, construita in 1977 cu 69 de registre si patru
claviaturi.
Tabloul Mariei,
supranumit „Dreimal wunderbare Mutter“, nu am inteles de ce, reprezinta de
asemenea o mare atractie.
.jpg)
Este un obicei vechi ca-n calatoriile de vacanta sa existe cel putin un
obiectiv de genul biserica, catedrala, manastire, se ajunge chiar la geamii si
moshee. Ne incarcam cu doza obligatorie de evlavie si ciulim urechile sa aflam
povesti cu sfinti, imparati, povesti pe care le uitam in clipa cind parasim
locasul. Uneori asistam chiar la concerte, mai rar la slujbe. Pe mine ma
impresioneaza intotdeauna cladirea in sine, cum oare au putut aia acum sute de
ani sa construiasca asa ceva si sa mai dainuie inca, fara CAD, fara macarale?
Mai le-au si pictat! Si cine a cheltuit asemenea averi, mai ales ca, de regula,
nu se plateste intrarea si de ce!?
Un exemplu
deosebit se afla in Ingolstadt, acesta e un orasel mic in Bayern. Azi e oarecum celebru prin productia masinilor
AUDI, masini care-mi plac f mult. Va amintiti ca am mentionat Ingolstadtul
atunci cind am vorbit de regula berii.
Aici se afla o biserica, biserica in proprietatea statului, de aceea se
ia si intrare, cu totul deosebita. De fapt mai toate bisericile sunt deosebite.
Biserica ar merita sa fie vizitata mai ales de ingineri si studentii la
geometrie descriptiva.
Frescele paretilor si ai tavanului sunt desenate in perspectiva, astfel
incit in fiecare punct in care te afli vezi o alta imagine. Au fost pictate de Cosmas
Damian Asam, in numai citeva saptamini, prin 1700. Se spune ca acesta tehnica a
fost uitata azi. Arhitect a fost Egid Quirin Asam.
Deosebit de impresionanta e imaginea unuia care trage cu arcul, desigur
toate pitcurile au o poveste pe care am uitat-o, dar asta care trage cu arcul
te ocheste in oricare pozitie te-ai afla in biserica. Mentionez ca nu ar enici
o legatura cu Cupidon, asa ca puteti sa vizitati f relaxat.
Mai exista si un crucifix de aur, f mare si valoros, facut de un
bijutier Johann Zeckl in 1708 care aminteste de victoria crestinilor contra
turcilor la Lepanto. Acuma sunt prieteni.
.jpg)
La ora asta metroul era gol. Toata lumea citea ceva, mai ales telefonul, dar chiar si carti si ziare. Numai eu stateam ca un paranoic si ma uitam la lume, mai ales la femei. Pe unele mai frumusele chiar le dezbracam, era si f cald si multe erau deja dezbracate.
Pe bancheta de vis a vis imi atrage atentia un tinar. Citea o carte. Era frumusel, cam clasic, nu tu barba, nu tu tunsoare din aia pe linga urechi, chiar un pic de plete, nu tu tatuaje. Parca eram eu de mult, tare de mult. Se potriveste in banca si ridica un pic cartea, astfel ca-i vad coperta.
Ma trece un fior, citea cartea mea.
Il privesc si cu mai multa atentie, ii urmaresc grimasele fetii, ici colo zimbea, imi face senzatia ca-i place ce citeste si-l preocupa. Nu arunca nici o privire unei bunaciuni care statea linga mine, deci pe banca de vis a vis, chiar daca aceasta isi oferea toate secretele. In schimb bunaciunea il urmarea cu coada ochiului.
Ma arde la ombilic sa-l intreb daca-i place. Timpita intrebare, pai sigur ca-i place odata ce o citeste, Renunt. Dar daca m-as duce si i-as spune ca eu sunt autorul si-i ofer un autograf? Ma uit la mine, batrin, cu inceput si de burta, neglijent in imbracaminte, nu am deloc mutra unui scriitor de succes. Poate ca l-as dezamagi. Mai bine-las sa-si imagineze ca sunt cel din poza din carte, am bagat si niste poze din tinerete. Scoate un pix, o hirtiuta, si-ncepe sa ia notite. Asta chiar ca ma da peste cap. Linga el se elibereaza un loc. Trec eu pe acel loc si trag cu ochiul sa vad unde se afla. Capitolul ala fusese cel mai nereusit. Cred ca l-am scris intr-o luni si are si greseli gramaticale. Hotarit lucru, nu are sens sa intru in vorba. Mai bine ma uit la bunaciune.
Deja devin suspect, simt ca pasagerii se uita la mine cumva nelinistiti. Si baiatul simte ca ma chioresc. E prea bine crescut sa ma bruscheze. Tot scrie ceva. Isi scoate telefonul si cauta ceva.
Bunaciunea se ridica, urmeaza statia, peronul pe partea dreapta. Nu-mi pot impiedica un oftat. Baiatul se prinde si vede si el bunaciunea, se intoarce la mine si-mi zimbeste.
Se ridica si el si merge la bunaciune, zimbindu-si. Parca se cunosc. Susotesc ceva uitindu-se la mine. Coboara, se-nchid usile, bat in geam si le spun, eu sunt autorul cartii. Cred ca au inteles, imi zimbesc f prietenos.
Cind voi mai merge cu metroul o sa-mi iau cartea si o sa mi-o citesc!
