Despre reparatii...

 Despre reparatii...

E clar pt toata lumea ca la masinile de azi reparatiile sunt mult mai dificile. Pe de o parte tehnica e mult mai complexa, pe de alta parte exista f multe marci, sau generatii de masini fiecare cu particularitatile lor, iti trebuiesc miini de ginecolog sa patrunzi in zonele ascunse.

Una din greselile tipice facute de mecanici e cea legata de suruburi, da, suruburi. Nu se stie cine a inventat aceste geniale elemente, dar e sigur ca s-a intimplat de sute, sau poate mii (?) de ani. Ciudat e ca desi acestea sunt extrem de vechi totusi inca se mai cerceteaza si se fac chiar greseli. La Siemens aveam doi ing f buni care se ocupau exclusiv cu suruburi.

Cea mai complicata chestie e momentul de stringere. Cei mai multi mecanici auto neglijeaza complet acest aspect, ei string cu simtire, si unii sunt atit de solizi ca iese apa din piulite. Am adunat date de momente de stringere la schimbarea discurilor si a placutelor de frine.

De ex. surubelul pt. discul de frina se stringe cu 5Nm, cele care prind etrierul cu 196 Nm, altele cu 30Nm, iar rotile cu 120Nm. La alte piese se stringe cu 50Nm plus 90°, adica dupa 50 se mai roteste cu 90°!

Oare citi mecanici sunt dispusi sa-si regleze cheia dinamometrica de atitea ori?

Dar, cum se stabileste acest moment de stringere? Chestia e destul de complicata, pe linga diametrul surubului, se mai considera materialul si grosimea flanselor, forta pe care o preia surubul, uneori chiar temperatura de lucru, si o chestie extrem de greu d econtrolat ai anume coeficientul de frecare, atit pe filet, cit si intre piulita si saiba, sau flansa. Acest coeficient poate fi f periculos, multi mecanici ung filetul din belsug, lucru care poate fi catastrofal.

Nu orice mecanic a studiat cu Manea! Iata o poza, pe care am mai bagat-o pe aici, de la examenul meu si, coincidenta mi-a cazut chiar imbinarea cu suruburi!

All reactions:

44Stefan, Stefan and 42 others

8

2

Like

Comment

Share

View more comments

Despre masini...

 Despre masini...

Tot vorbim de avioane dar despre masinile noastre de toate zilele mai putin. Eu sunt audist, adica imi place Audi, am avut mai multe, in serie. Acum vreo doi-trei ani am fost impins de isteria eco sa dau un Audi 4 diesel, 10 ani vechi, cu 240000 km, Euro 5, pe unul Euro 6. Cel vechi a mers ceas, nu am avut niciodata nici un fel de probleme si ar mai fi mers. Cel nou are jucarii noi si chiar consuma mai putin, pe autostrada, la 120, consuma 4,6! Dar cu ce pret? Eu imi mai bag nasul prin masina, totul a devenit extrem de complicat, pina si acumulatorul are calculator si trebuie programat cind il schimbi, una din bujiile de incandescenta are si senzor de presiune care transmite semnale sistemului central si mult altele. Desigur asta scumpeste enorm masina si o face mai putin fiabila. O bujie din asta costa 150 de euroi!? Pe vremuri luam bujii pt VW cu 15 marci de la Lidl. Aceste complicatii au obligat producatorul sa faca economii la alte sisteme, de exemplu sistemele clasice, bielete, frine etc, economia insemnind importul acestora din anumite tari. De altfel si piesele masinilor noi, originale, sunt tot Made in China.

Deci sunt nevoit sa schimb anumite componente la un nr relativ mic de km, lucru care nu s-a intimplat la masina precedenta. In plus, toate complicatiile de care vorbim au dus si la scumpirea enorma a reparatiilor. Si e de inteles, ca sa schimbi un bec trebuie sa desfaci jumate din masina. Am schimbat filtrul de aer. Trebuie sa dai deoparte vreo trei furtune, cabluri, sa desfaci vreo 15 suruburi cu cheie speciala Tox, la service imi lua 70 de euro, asa m-a costat 17. Filtrul de polen, ce timpenie, nu stiu de ce trebuie asa ceva, ca doar cind merg in aer liber, respir fara filtru, nu stiu de ce mi-ar trebui in masina, costa la schimbare in jur de 50 de euroi, l-am schimbat eu cu vreo 15, e adevarat ca e virit undeva in cabina in dr. si mi-a trebuit masaj yoga, ca m-au durut salele.

S-au dus timpurile cind ascultai motorul su suribelnita si reglai jiglorul. Acum fara tester esti mort. Am avut semnal de alarma, zice sa ma prezint imediat la service ca-n 100 km nu voi mai putea porni. Chem un prieten care lucreaza la ADAC si pune testerul. Gaseste o lista de defectiuni, ceva cu Adblue, pisatul ala care se injecteaza in catalizator pt a lega moleculele de NoX. Ma interesez ce trebuie reparat. Cica demontat rezervorul Adblue, schimbat pompa, costuri 4000 euroi. Dau telefon la Audi, imi raspunde o voce blonda, nu era nici un meserias liber, dar se ofera sa ma ajute ea. Ma intreaba si daca vorbesc romaneste, da, imi zice sa completez cu ceva Adblue si daca am noroc se rezolva. Si asa a fost, desi cei mai multi „specialisti“ vroiau sa-mi ia 4000.

Reparatii masina

 Am mai povestit ca intentionez, ca in fiecare an, sa fac o expeditie in Romania. In acest an insa, cum spuneam maretele excursii prin tara nu vor putea fi efectuate, din anumite motive, deci m-am hotarit sa imbin placutul si utilul si sa repar anumite chestii la masina, reparatii care oricum trebuiesc facute, in Romania, sperind la costuri mai umane.

Sa comparam deci schimbarea frinelor pe fata, a placutelor si a discurilor. Operatia e f simpla, pe vremuri, cind mergeam cu masina socrului faceam aceasta operatie la marginea drumului. Dacia 1300 avea o hiba din fabricatie, se bloca pistonul care actiona placutele, asta ducea la incalzirea masiva a rotilor, uneori chiar mirosea a ars, deci era necesar nu numai sa opresti pt a stepta sa se raceasca ci demontam totul si impingeam pistonul inapoi, incercind si cu ceva smirghel sa-l eliberez. Uneori mergeam multi km evitind sa apas frina, ma ajutam de frina de mina.

Am luat oferte de la mai multe firme, germane si romanesti.

Sa incepem cu manopera: nemtii spun ca operatia dureaza 75 de minute. Pretul manoperei pe ora e la unul, 130 Euroi, iar la altul 100 deci ajungem la 164, sau la 100 Euroi. Un service din Bucuresti, Audi, mi-a spus ca la ei operatia dureaza doar 50 de minute si la un pret de 60 pe ora ajunge la cca. 52 de Euroi. Niciunul din aceste servisuri nu executa operatia cu piese aduse. Nu prea inteleg de ce!?

La piese insa, diferenta e enorma. Pretul pieselor firmelor germane e aproape dublu sau chiar triplu fata de cele oferite de firma romaneasca. Nu stiu daca se justifica prin calitate? Asa ca totalul operatiei ar costa la una din firmele germane 600, la alta 469, in timp ce la cea romaneasca doar ca. 200.

Exista si varanta sa cumpar piesele de aici si sa le montez la un atelier la colt de strada in Bucuresti. Probabil ca ar fi si mai ieftin si as avea garantia unor piese “originale”, desi astazi “original” inseamna oricum made in China, ca nu se mai fabrica piese in Germania.

Ce sa fac?

Concediu

 Cind vine primavara incep sa fac pregatirile pt concediu in Romania, pe care-l petrec, de regula, in mai-iunie, perioada f potrivita in ceea ce priveste clima. Fac mai multe calatorii pe an, in mai multe locuri, dar aceasta, in Romania, e cea care-mi da putere, bucurie, oxigen, sa nu mai vorbesc de tuica. Din pacate se pare ca, din anumite motive, nu vom putea face minunatele expeditii prin fermecatoarea Romanie, excursii petrecute in ultimii ani, fapt care ma intristeaza nespus. Dar asta e!

Anii trecuti am zburat la Bucuresti si de acolo am facut expeditii, ori cu o masina inchiriata, ori cu masina unor buni prieteni. Dar am inceput sa ma satur de zbor. Imi amintesc cu nostalgie cum era in urma cu peste 40 de ani, ca pasager te simteai ca un mic imparat, toata lumea iti zimbea, te servea cu ceva, se gaseau si bauturi alocoolice, se putea fuma. Acum, popularizarea, controalele, inghesuiala, si nu in ultimul rind “pasagerii colegi” de zbor iti reduc la minus gradul de confort. Unde mai pui ca s-a si scumpit si devine si din ce in ce mai periculos.

Sa luam pilotii de exemplu:

- Un pilot de la Delta Air Lines Boeing 767 a fost condamnat la inchisoare deoarece s-a suit la volan, pardon, mansa, joystick, beat. Intrebat de ce bea a raspuns ca ii e frica de zbor, lucru care li se intimpla si multora dintre colegii mei, ing de aviatie. Ciudat e ca respectivul fusese prins la volan, (masina) de mai multe ori beat. Ma enerveaza ca de ex. daca ma prinde pe mine beat pe bicicleta imi ia carnetul de conducere masina, pilotilor de ce nu li se ia?

- Doi piloti au adormit la volan, 30 de minute nu au raspuns la nici un apel al controlului de zbor, capitanul i-a spus secundului ca se culca un pic, dar secundul avea trei copii mici care nu-l lasau sa doarma acasa.

- Alt pilot a deschis la sol usa avionului, sa dea niste hirtii, use care deja era pregatita pt zbor si a declansat toboganele. Zborul a fost intirziat citeva ore, au cautat si alt pilot.

- Un capitan de Boeing si-a miscat scaunul, scaun care, se spune ca ar fi lovit un buton, o maneta, maneta care a provocat picajul avionului, picaj care a dus la aparitia unei suprasarcini negative de peste -1, fapt ce i-a provocat pe unii pasageri sa zboare prin cabina si sa se loveasca de tavan sau unii de altii, 50 de raniti.

In USA nu se deschid ferestrele la zgirie nori, cum se-ntimpla la rusi, asa ca John Barnett, un fost manager de calitate CTC, care critica masiv “procesele” Boeing, a fost nevoit sa se impuste mortal.

All reactions:

8Tatiana, Stefan and 6 others

Hrean

 In aceasta poza, un pic neclara e infatisata o roaba. In roaba se afla ceva apa si ceva buruieni. Buruienile le-am primit de la un vecin turc, dar care nu vrea sa i se spuna turc, pt ca-i kurd.

Vecinu a sapat gradina de primavara si a descoperit "buruienile" pe care s-a luptat sa le inlature.

L-am vazut si i-am spus da-mi-le mie. ce credeti ca sunt?

Da, ati ghicit, hrean, Merettich, pe nemteste.

Trebuie sa stim ca la batrinete simturile se atenueaza, deci suntem tentati sa mincam mai usturoiat, iute, sarat. Deci eu maninc cu mare placere hrean, pregatit proaspat, cu rasol, cu carne. Imi place sa-mi ias aflacari pe nas. Ala cumparat in tub e o mizerie.

Am avut si mai mult, am mai plantat ici-colo, am mai impachetat in folie si am plins razuindu-l si punindu-l in borcane cu sare si otet, dar inca a ramas f mult. Din pacate orice forma de conservare duce la pierderea aromei si a usturimii. Am inceput sa caut sfaturi si retete de conservare. Nu am gasit nimic deosebit, dar am aflat, de la unii specialisti, ca hreanul ar fi deosebit de afrodizic, lucru care nu mi-ar strica de loc.

Oare cum ar fi ca inainte de culcare sa-mi fac un sandwish de hrean!?

Like

Comment

Share

Radu Părpăuță II

 Goodbye my friend, it′s hard to die

When all the birds are singing in the sky

Now that the spring is in the air

Pretty girls are everywhere

In memoriam.. Radu Părpăuță

Politica seminţelor Radu Părpăuță. aprilie 14, 2011 ·

A venit iarăşi primăvară (ştiu că inginerii de texte nu recomandă să începi un text cu o propoziţie atît de mălăiaţă, dar lăsaţi-mă să-mi tihnească bucuria). Tot cerul bătrîn şi zdrenţăros, care părea gata-gata să se prăvălească pe pămînt, s-a luminat. Norii uriaşi, cenuşii, ce l-au acoperit cît a ţinut iarna, au lăsat loc unei zări larg deschise. Peste tot lucesc băltoacele în soare. În vîrful nucilor din grădini graurii fluieră de zici că-s oameni, atrăgînd grăuriţele cu fluierături care de care mai ademenitoare. Prin pomii mai joşi botgroşii vor să le dea replica, dar nu scot decît nişte piuituri caraghioase. Oamenii au ieşit prin grădini: se aprind focuri, se sapă, se fac straturi, se pun aracii la vie. Fumul din grădina noastră se încolăceşte într-o parte şi-n alta, trece peste garduri, amestecîndu-se cu fumul din grădinilor vecinilor. Vorbele trec şi ele peste gard dintr-o parte în alta.

Se discută de războiul din Libia:

- Vai, săracii oamenii ceia, îi face una cu pămîntu’ cu bombardamentele. Da’, tanti Săndică, avei mata un chitonag de fier, îl mai ai? întreabă vecinul din stînga.

- Ţi-l dau acuma, Lică, zice mama.

- Parcă ce: îi mare lucru să ne bombardeze şi pe noi? Ruşii îs la o azvîrlitură de băţ. Nici n-apuci să pui ceapa şi boaf! bomba peste noi. Mai vrea cineva nişte harpagic, că mi-o mai rămas? zice şi vecinul din dreapta.

Îndreptîndu-şi şalele trudite, mama se uită în zare înspre dealul neguros al Păunului, parcă să vadă dacă nu vine vreun avion de bombardament. De-acolo, dinspre dealul Păunului, i-au aşteptat tomeştenii mei pe americani. Cînd eram mic, mă ducea tata la tuns la Ţîrlică. De fapt, nu-i îi era lui de tunsul meu, ci de faptul că acolo se întîlneau mai mulţi, discutau politică şi buchiseau un ziar, încercînd să ghicească un singur lucru: cînd vor veni americanii! „Uite aşa – trasa o linie cu mîinile prin aer nenea Mihai, fratele tatei – o să vedeţi cum coboară tancurile americane pe dealul Păunului. Pîr-pîr-pîr! Pîr-pîr-pîr!”. Ş-au tot aşteptat ei mai multe cincinale, dar americanii n-au mai venit.

- Vai, săracu’, cum i-o tăiat gîtu’ lu’ ceala în Afganistan. O înnebunit lumea; da’ nu mai ai nişte ceapă nebună, Mariane? Să-mi dai şi mie vreo două fire.

- Îţi dau, tanti, cum să nu-ţi dau. Sape, hîrleţe, chitonage, seminţe şi vorbe trec peste garduri. Şi fumul trece peste garduri. Deocamdată. Cît o să-l mai lase comisarii de la UE şi or să ne mai dea voie să facem focuri prin ogrăzi şi prin grădini. Cică o lege cu „fumăritul” au şi dat, dar deocamdată nu se pune în aplicare. După aceea… Deocamdată timpul are iarăşi răbdare cu noi. Nu mai sînt nici cincinale…Porcii îi tăiem tot ca înainte şi ca de totdeauna. Chişca e tot chişcă, vinul e tot vin, iar ţigăncuşele de pe Valea Lupului sînt la fel de ochioase şi şturlubatice ca şi în urmă cu o sută de ani, chit că acum vorbesc la mobil: „Ce face mă-ta, fa?”. Le cheamă la poliţie, ca să le mai astîmpere. Uneori domnii poliţişti le ţin şi noaptea, ca să le… cerceteze. Ca şi tovarăşii miliţieni de dinainte, ca şi domnii jandarmi de mai dinainte…

Ocupaţi cu răsăditul, cu săpatul, vorbim de Afganistan, compătimim pe japonezi, după care libienii îşi primesc şi ei partea de compătimire. Şi ne dăm cu părerea peste garduri ce şmecherie mai pun la cale americanii. Fiecare contribuim cu cîte ceva la bunul mers al însămînţatului şi al războiului. Straturile se aliniază frumos ca nişte falange macedonene, seminţele îşi ocupă locul lor în tranşeele minuscule. Iar cartofii-grenade se ascund în nişte biute mici din pămînt reavăn. Pe cerul slobod, scînteietor se hîrjoneşte o pereche de porumbei. Numai prostul nostru de cîine o ia beat de fericire de-a curmezişul prin straturile abia întocmite.

- Huo, turboiule, aruncă mama cu bulgări după el. Pe urmă îl scuză către mine: Îi bucuros şi el, săracu’!

- Mergem să mîncăm? zic.

- Nu mi-a mînca. E aşa de frumos afară…

*********************

N-am putut rezista si am facut si eu niste comentarii: Vi s-a intimplat sa fiti sigur ca o anumita intimplare a fost traita de voi, desi nu ar fi fost in nici un fel posibil? Vorba aia, imi amintesti de ceva ce nu am stiut. Probabil ca in alta viata am fost taran, gradinar. De fapt mai am un sigur dor, am facut avioane, masini teribile, high tech, inventii, am umblat in lumea larga, tare mi-as dori sa pun niste “arbagic”, cred ca n-am gresit caligrafia, niste saminta de castravete, rosie si sa ma uit la ele, vorba poetului, sa ascult iarba cum creste.

++++++++++++ Radu mamii, Radule, m-ai lovit la lingurica cu postarea asta, bre sa stii ca io sunt mare om de stiinta, ma pricep la multe chestii, da nu am priceput niciodata, si nici nu am spus la nimeni, cum draq dintr-o saminta pusa-n pamint, ma rog, ii mai dai putina apa, iese domne o rosie, un castravete, un dovleac? Io nu pricep si pace! Nici nu cred ca-i adevarat, cred ca-i vrajitorie! Cum ar fi daca am baga o saminta din asta si ar iesi o masina, sau un avion, sau un tren, sau macar o muierusca…

Like

Comment

Share

Radu Parpauta

 Atelier LiterNet / Proză scurtă / Praful de pe tobă Despre posteritatea mea Radu Părpăuță 11.06.2022 Visez, scriu... The Show must go on! 

Mi-ar plăcea ca, după ce dau ortul popii, unul din prietenii mei, Ovidiu Nimigean, Mick Astner, Bogdan Crețu, Dorin Aștefănoaie sau poate Dorin Spineanu din moarte (sunt mulți ai dracului! nu că mă laud) să scrie o lucrare despre scrierile mele intitulată cam așa: Tradiție și inovație în proza lui Radu Părpăuță. Iar pe urmă să intru în manualele școlare, la bacalaureat să fiu citat, chit că risc ca vreun măgădău cu fire de păr sub nas să-mi pocească numele la bac sau la corigență, dacă o să mai fie corigență pe atunci, iar corigența nu va fi socotită cumva incorectă politic. În manuale să mi se facă o scurtă biografie. Nu sunt sigur, probabil că am mai scris asta. Am făcut primul trimestru din clasa întâia la lampă. O țin minte pe mama cum tot ștergea burluiul la lampă, ca să pot face bastonașele. În seara de Anul Nou mă uitam prin ușă afară: - Mamă, ia uite ce jos e luna. Parcă e-n ogradă la moș Ambrozie. Mama s-a priceput. Lasă cârnații (făcea cârnați, că tăiasem porcul) și sare repede la șalter (așa îi spuneam pe atunci, veniseră niște băieți glumeți cu vreo lună înainte și așezaseră instalația electrică). Sare repede și sucește șalterul. Și atunci s-a făcut lumină în casă. Parcă era în povești. Vedeam pentru prima dată în casă lumină electrică Era în 1962. Ai mei nu erau prea veseli. Dăduseră pământul la colhoz (3 ha). Anume au dat comuniștii drumul la curent în 1962. Atunci se raportase încheierea cooperativizării agriculturii. Voiau să le sugereze oamenilor ce bine o să fie de acum încolo. Ce noroc a dat peste ei. Deh! Norocul tomeștenilor a fost că e aproape orașul Iași. Cei tineri, majoritatea, s-au angajat pe la fabrici și uzine în Iași. Tot atunci s-a instalat o linie de autobuz la oraș. Prima dată am mers în Iași pe jos, aveam vreo 5 ani, am plâns să mă ia, tata voia, dar mama nu. Până la urmă m-a lăsat. Pe drum mă durea picioarele, dar nu spuneam: mi-era frică să nu mă întoarcă. Am mers "pe drumul Holbocii", așa-i zicea atunci, până la tramvaiul 3. Prima dată am mers cu tramvaiul - șuieratul și zdroncănitul ăla era pentru mine precum cântatul Mariei Tănase de la radio. Nu o văzusem cum arată, mama își închipuia, după glas, că trebuie să fie una grasă, "cu musteți". Am intrat în adolescență la liceul militar din Câmpulung Moldovenesc. Se intra greu la liceul militar pe vremea aceea, în primii ani ai lui Ceașcă. Cred că și acum, n-am verificat. Își trimit părinții odraslele la acest liceu, fiindcă, nu mai e nevoie s-o spun, intrând la liceul militar, ai viitorul asigurat: Lasă că știe tata mai bine. Intri acolo și pe urmă... trai nineacă! spun convinși părinții-țărani sau părinții-muncitori. Grad-grad, salar-salar, ca să nu mai vorbim de reșpectul în lume - întotdeauna a fost așa. Lumea își punea mari speranțe în Scorniceștean. După epoca lui Dej nici nu era greu să strălucești, era ca și cum ai da câinelui după pâine și apă, numai cârnați de la Auchan. Apoi, la primele lui derapaje de "cult al personalității", cum au zis politologii după aceea, oamenii, în special cei din Moldova sau Ardeal, îi găseau de obicei scuza: Asta numai cățeaua i-a făcut-o, că olteanul până nu-și ia și cățeauaaa... El era băiat bun, dar cățeaua ceea era rea al dracului și l-a mânat și pe el la rele. E drept, și Ceaușeasca parcă se străduia să pară proastă și să trezească mânia oamenilor. Iar cei din jurul Ceaușeștilor, tot felul de lingăi și politruci deveniți tot mai pupincuriști, an de an deveneau tot mai mincinoși - nu îndrăzneau să le mai spună adevărul în față. Dacă vor fi având vreodată această îndrăzneală, căci comunismul nostru era construit pe principiul satrapiei orientale - nu zicea nimeni nici pâs în fața șefului. Dacă ar fi știut cine au fost Ahemenizii, Ceaușescu trebuia să le ridice un cult. Noroc că nu știa decât de Mihai Viteazul și Radu dă la Afumați. Dar să trecem de această digresiune. Oricum, pe atunci puștiulică care eram, de vreo 14 ani, rareori judecam lucrurile astea. Apoi nu mă voi sfii să declar franc: Am făcut filologia pe vremea Împușcatului și a Ciumei lui, căci pe vremea aia (nu știu acum) doar rătăciții dădeau la filologie, fiindcă și idealiștii trebuiau să aibă și ei un loc- să cunoască Viața la țară cu bunele și nebunele ei, să se căsătorească devreme, eventual cu colege de grupă, să facă copii pentru Țară, Neam și... Președinte, să ajungă bieți profesori la Căcăuții din Vale sau la Cioca Boca și să rămână toată viața niște amărâți de idealiști. Asta până ce ajung la o vârstă când idealismul dispare, căci, nu-i așa, materialismul vine tocmai pe fondul relației defectuoase care a apărut între materie și spirit, exprimată printr-o lipsă de moralitate a celor care au o asemenea raportare la materie. Cu alte cuvinte, nu este neapărat rău să fii bogat, ci rău este să trăiești doar pentru a fi bogat, adică pentru a avea bani și bunuri materiale (ultima frază am copiat-o dintr-un manual de morală). Iar acești idealiști, cum spuneam, ajung la o vârstă când idealismul dispare asemeni cucuvelei în adâncul nopții, mai precis când se amestecă cu terciul vieții cotidiene. Dispare ca polenul de pe floare, adică atunci când urâtul bărzăune intră în floarea asta ideală și o zgihuie din toate puterile. Adică, în fine, atunci când profesorașii încep să se cunoască pe sine, când simt în ei un soi de tristețe pe care n-o bănuiseră până atunci. Nici sexul cu nevasta nu mai alungă această tristețe venită de niciunde. Asta doar unii, alții, vorba ceea, rămân ce-au fost - romantici. Sau niște râme, ca acel vierme cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). (Radu Părpăuță, Despre posteritatea mea)

Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici

Dumnezeu sa-l ierte!