Pages

marți, 18 martie 2025

Din ciclul, „cum ne pregatim de razboi”.

 Din ciclul, „cum ne pregatim de razboi”.

Stim cu totii ca trebuie sa ne pregatim de razboi. Eu mi-am propus intii sa-mi cumpar ghete din alea inalte de militar, negre, sau kaki. Imi iau si centura.

Dar, in razboiul modern nu se poate fara comunicatii, fara sateliti, de altfel nici in viata de zi cu zi nu mai poti merge pina la verisoara daca nu bagi GPSul. Va trebui sa ne despartim de GPS, deoarece asta e american si avem si noi sistemul nostru, Galileo se numeste, cica ai putea sa-l bagi si pe telefon, eu nu am reusit. Sediul Galileo e la Praga. Apropos, cine e proeuropean ar trebui sa aiba Galileo pe telefon, functioneaza din sept 24 si cica e chiar mai precis decit cel american, 20 centimetri, ca poti sa-ti vezi si nevasta in pat cu altul. Galileo are 34 de sateliti, din care functioneaza 24, restul rezerve. Si rusii au sistemul lor, GLONASS, chinezii Beidou.

Toate sistemele astea, si inca multe altele, au nevoie de o racheta care sa le duca pe orbita. Europenii au Ariane 6, cea mai noua racheta. Baza de lansare se afla in Guiana, in orasul cu nume predestinat Kourou (in franceza “ou” se citeste “u”). Zona e f buna pt rachete, deoarece se afla pe linga ecuator si la lansare se poate folosi viteza de rotatie a pamintului, lucru care economiseste ceva.

Dar povestea costa multi bani. Numai dezvoltarea rachetei a costat ca. 5 miliarde, iar o lansare costa peste 100 de milioane. Finantarea e facuta de mai multe tari, in primul rind Franta, 55,6%, dar chiar si Ro participa cu 0,3%, ceeea ce inseamna totusi, citeva milioane pe an.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/92/Flag_of_Belgium_%28civil%29.svg/20px-Flag_of_Belgium_%28civil%29.svg.png Belgien (3,8 %), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/b/ba/Flag_of_Germany.svg/20px-Flag_of_Germany.svg.png Deutschland (20,8 %), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/c3/Flag_of_France.svg/20px-Flag_of_France.svg.png Frankreich (55,6 %), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/45/Flag_of_Ireland.svg/20px-Flag_of_Ireland.svg.png Irland (0,1 %), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/03/Flag_of_Italy.svg/20px-Flag_of_Italy.svg.png Italien (7,7 %), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/20/Flag_of_the_Netherlands.svg/20px-Flag_of_the_Netherlands.svg.png Niederlande (1,6 %), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/d/d9/Flag_of_Norway.svg/18px-Flag_of_Norway.svg.png Norwegen (0,4 %), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/41/Flag_of_Austria.svg/20px-Flag_of_Austria.svg.png Österreich (0,4 %), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/73/Flag_of_Romania.svg/20px-Flag_of_Romania.svg.png Rumänien (0,3 %), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/4c/Flag_of_Sweden.svg/20px-Flag_of_Sweden.svg.png Schweden (1,5 %), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/e/e3/Flag_of_Switzerland_within_2to3.svg/20px-Flag_of_Switzerland_within_2to3.svg.png Schweiz (2,4 %), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/9a/Flag_of_Spain.svg/20px-Flag_of_Spain.svg.png Spanien (4,7 %) und https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/cb/Flag_of_the_Czech_Republic.svg/20px-Flag_of_the_Czech_Republic.svg.png Tschechien (0,7 %).

Ariane 6 e f mare, modulara, poate cara diferiti sateliti, chiar pe etaje si sa-i distribuie pe orbite diferite. Reuseste sa fie lansata de cinci-sase ori pe an, e mult e putin? Au fost vremuri cind europenii apelau la rusi sa le lanseze satelitii, dar acum suntem certati cu ei.

Poate concura Ariane cu altii, cu Musk, cu chinezii, sau cu alte firme de rachete care tot apar?

Nu-mi dau seama in caz de conflict militar cit de usor e de aparat Kourou!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentati