duminică, 4 noiembrie 2018

Matilda

Aceasta poveste de duminica e imaginara, nu are nici o legatura cu mine, sau cu fosta mea iubita, Matilda.

Matilda
In tinerete aveam lipici la fete. Inalt, subtire, ochi verzi, par negru, lung, ondulat, inima zburdalnica. Dupa gustul meu prea slab si cu trasaturi prea feminine.
In fiecare dimineata plecam la munca, la aceeasi ora, cu acelasi autobuz. In statie erau cam aceleasi persoane, uneori imbracate mai tot timpul la fel, ca puteai sa spui, uite-l pe tipul ala in camase in carouri. Si ea era in fiecare dimineata acolo, ne culcusam de fiecare data unul linga altul, acolo unde e burduful. Pe masura ce se aglomerea eram tot mai aproape unul de altul, chiar extrem de aproape si chiar extrem de intim as putea spune, mai ales pt un baiat tinar, single. Cobora cu doua statii inaintea mea. Intr-o simbata, luni urma sa plec in concediu, simt ca incearca sa se elibereze cu vro doua statii inainte de statia obisnuita. „Coboriti la prima?“. Nu am sesizat semnul intrebarii. Suna mai degraba „Coboriti la prima!“. Mi s-a parut ca ma invita, asa ca merg dupa ea. Cobor si o urmaresc. Mi se pare ca se uita inapoi sa nu ma piarda. Intra intr-un bloc, dupa ea, pastrez distanta, ii aud pasii pe scari, o urmez, la un etaj vad usa intredeschisa, intru. Ne iubim cu patima, repetat, adunasem atita „ura“ in diminetile din autobuz. La un moment dat, epuizat, atipesc citeva minute. Cind ma trezesc, sa fi fost deja spre prinz, nu mai era nimeni in apartament.
Astept nerabdator terminarea concediului, dimineata, autobuz, nimic, las unu, las doua, nimic. Trec saptamini, trec luni, nimic.
***************
Peste 20 de ani in Germania, eram membru intr-o comisie si ne intilneam regulat la o firma aflata intr-o padure, pe niste coline, intr-un mic oras german. Mergeam cu trenul si de regula, mai apoi, luam taxiul. Era o zi de primavara deosebit de frumoasa, asa ca m-am hotarit sa merg cu tramvaiul, mai ales ca aveam destul timp. Tramvaiul era ca si gol, cu multe locuri libere pe scaune.
O vad, statea in picioare la articulatia tramvaiului. Ma duc linga ea, pastrind distanta legala. Tare mi-as fi dorit sa se aglomereze. La o curba strinsa chiar o ating discret. Ma trece un fior, am impresia ca si pe ea. Imi cer scuze din priviri, imi raspune cumva… Precis e ea, ea trebuie sa fie, parca mai frumoasa. Ii caut miinile cu privirea. Nemtii tin verigheta pe dreapta, romanii pe stinga. Nu avea decit un mic inelus.
Ajung la destinatie mai repede decit mi-as fi dorit. Cobor. Tramvaiul mai zaboveste in statie, vatmanul vindea bilete unui calator. O iau pe jos, ma ajunge tramvaiul din urma, mergea destul de incet, gifiia la deal. Ii zimbesc si-i fac cu mina. Imi zimbeste si-mi raspunde la salut, chiar alearga in fundul tramvaiului, imi trimite chiar bezele.
Sunt convins ca o chema Matilda.

joi, 11 octombrie 2018

De crestat in grinda, 25 Octombrie

Senzational, dupa o lupta crincena am reusit sa scot a doua editie. Marea noutate, a acestei a doua editii, e ca am reusit, sper, sa indepartez multimea greselilor gramaticale si de sintaxa, a dezacordurilor, a expresiilor de lemn, pentru care imi cer scuze. In plus am completat cite ceva, mai ales pe baza comentariilor cititorilor primei editii. Comentariile au fost in mare parte la obiect, unele de circumstanta, dar altele chiar f dure. Oricum eu le multumesc tuturor.
A fost o experienta f. interesanta.

Lansarea "oficiala" va avea loc pe 25 Octombrie.

marți, 9 octombrie 2018

La Grausor

Drumul Gazarului era un cartier de mahala care arata exact asa cum se numea. Intr-o parte era marginit de inchisoarea Vacaresti, in alta de Cocioc (delta Bucurestiului, chipurile) mai la sud de lanuri de porumb si era chiar si o vie. Mai la stinga era balamucu, Spitalul de nebuni nr 9. La „Mandravela”, in intersectie, dimineata era plin de lume, care astepta sa vada cum sunt dusi detinutii la munca. Erau dusi in camioane deschise, cine avea noroc putea sa-i arunce rudei respective o desaga cu ceva tigari sau bautura. Am stat si eu sa-i arunc unui unchi. Paznicii se faceau ca nu vedeau, de fapt primeau si ei cite ceva.

miercuri, 3 octombrie 2018

Haideti la opera... sau mai bine stati acasa.

Fusei de curind la opera si vazui Arabella, de Richard Strauss. Nu, nu ma consider un cunoscator, desi merg relativ des la Opera. Aceasta Arabella nu prea e apreciata de iubitorii clasici de opera, in aceasta nu se gasesc arii, ci o combinatie muzica-cintare cumva altfel, care mie mi-a placut insa, f mult.

sâmbătă, 29 septembrie 2018

duminică, 23 septembrie 2018

Paperclip (3)

Sa rezumam intii cele doua episoade precedente. Este vorba de programul paperclips prin care americanii au incercat, dupa ww2, sa racoleze specialistii germani din domeniul militar, dar nu numai. Textul se bazeaza pe amintirile unui neamt, Hans, participant la acest program. In plus, s-a incercat sa se faca o paralela stravezie, pastrind proportiile, cu exodul specialistilor romani dupa 90.

miercuri, 12 septembrie 2018

Paperclips (2)

Dar sa ne intoarcem la eroul nostru, Hans H Amtmann. S-a nascut in 1906, pe linga Hamburg, ceea ce ar fi insemnat automat sa intre in domeniul naval, domeniu f. dezvoltat in zona. De fapt a studiat constructii navale si chiar a inceput, pt. f scurt timp, intr-o asemenea firma, desi in anii 30, in Germania, era o criza puternica si nu era usor de gasit un job. Totusi reuseste sa se angajeze la Junkers, in domeniul aviatiei. Junkers era, pe vremea aia, una dintre cele mai mari firme de aviatie din lume. Inca din 1919 se fabricase Junkers F 13, primul avion complet metalic. F 13 era construit din dural, nituit, constructie care domina si astazi tehnologia de aviatie. Duralul fusese tocmai dezvoltat prin 1906-1909 de un neamt, Alfred Wilm. F 13 folosea si invelis de tabla ondulata, solutie care va deveni celebra la nu mai putin celebrul Junkers 52, supranumit Tante Ju.

vineri, 7 septembrie 2018

Paperclip (1)

Un bun prieten din USA mi-a facut cadou o carte, ca un fel de multumire, deoarece si eu i-am trimis cartea mea. Cartea este „The vanishing paperclips. America’s aerospace secret, A personal account“, scrisa de Hans H. Amtmann, un inginer neamt care a fost recrutat de americani dupa ww2. O carte f interesanta despre care vreau sa povestesc.
Un comic american, Bob Hope, atunci cind s-a adresat dezamagitului popor american care aflase de primul satelit Sputnik, a spus „E f. simplu, nemtii lor sunt mai buni decit nemtii nostrii“. In realitate ar fi trebuit sa spuna, Rusii au mai multi nemti decit noi.

sâmbătă, 1 septembrie 2018

Cum era sa ajung la Parlamentul European

Cineva, f. bine intentionat, mi-a scris ca as putea sa-mi prezint cartea la Bruxelles. In curind va avea loc acolo conferinta:
„România și Regiunile Istorice în Anul Centenar – Cultură, Identitate, Valori Europene” . 

 Conferința va avea loc pe 5 septembrie, între 13:00 și 17:00.

Pentru buna organizare a trebuit sa trimit mai multe date personale care au fost intimpinate cu: "Va multumim pentru email si confirmam acreditarea. Ne bucura si ne onoreaza participarea dumneavoastra!"