miercuri, 21 iulie 2010

Ginduri negre

Ieri am fost in Viena, pa drum imi venisera niste idei geniale sa scriu ceva despre mersu la munca, pe vremuri, cu autobuzu 334(?), din Balta Alba la Baneasa, si acum. Am fost in Viena de peste 40 de ori, mai intotdeauna plecat dimineata si venit seara, cu avionu, asa cum mergeam cu autobuzu. De citva timp am si statut de VIP, pot intra in Lounge si minca si bea. Imi imaginam ce as scrie, era extrem de amuzant, rideam singur doar gindindu-ma.
Azi am avut o zi splendida, la munca mi-a mers deosebit de bine, am iesit pe scena sa prezint niste proiecte, sefii m-au laudat. Dupa-masa am jucat fotbal, a fost un pic greu, f. cald si umed, da a fost tare placut. Apoi am baut bere, a inceput sa ploua, s-a racorit un pic.

M-am asezat sa scriu postarea imaginata ieri, intii am vizitat-o pe iubita mea Lia , tare m-a intristat, am ramas mut, mi-a pierit inspiratia, am mai vagabondat prin ziarele si blogurile romanesti, senzatia de amareala s-a transformat in depresie, furie.

Poate ca ar fi bine ca un timp sa ma detasez de Romania, imi pare nespus de rau, da nu ma mai tin nervii. Nu stiu, zau, sa mai tin acest blog, sau sa ma retrag in egoismu meu? Nu astept de la nimeni nici incurajari, nici injuraturi, sunt numai niste ginduri negre!

duminică, 18 iulie 2010

Reportaj de Duminica A40



Nemtii au inebunit, se tin numa de petreceri, vineri a fost in Düsseldorf nebunie mare cu Opera, reproteru nostru a relatat in editia de ieri, simbata a fost un mare spectacol de artificii in Köln, reporteru nostru nu a fost de fata si azi..
A40 e una din cele mai circulate autostrazi din lume. Taie, uneori chiar prin centru, o mare aglomeratie, cel putin de la Duisburg la Dortmund.
Azi, Duminica, s-a blocat si s-au instalat peste 20000 de mese pe o distanta de 60km.
Am mers si noi, nu atit ca m-as omori dupa asemenea adunari populare, ci mai mult ca sa fac acest reportaj.
M-am intrebat ce se poate intimpla pe acolo, ei bine nu s-a-ntimplat nimic, peste un milion de oameni, cifra exacta va fi publicata in editia de seara, s-au adunat si au mers de colo, colo. Cei mai indrazneti s-au produs artistic, dansuri, muzica..
P.S Cea care face cu mina e nefasta!
***************
Update
Se pare ca au fost peste 3 mio. vizitatori, din care ca. 1 mio. biciclisti si cu rotile. Organizatorii au multumit publicului pt. disciplina, nu a fost aproape de loc gunoi, azi dimineata am mers pe Autobahn, totu era curatat ca-n palma. La stringerea meselor au participat si o multime de Freiwillige.
P.S Noi nu mai mergem de mult cu bicicleta pt. ca pa nefasta o doare curu de la sa.
******************
Inca un update, la sf. de spatamina va fi Love Parade in Duisburg, se asteapta iar frun milion, io deja nu mai pot!

vineri, 16 iulie 2010

Va invit la opera

Cine vrea poa sa vina la Opera Düsseldorf , asta-seara ora 20, ora Germaniei, atentie se transnsmite si prin internet, vedeti pe link, va voi face cu mina.
Cinta si doi romani Iulia Elena Surdu si Adrian Sâmpetrean.

Update: Citeva poze. Nu am fost in sala ci afara pe malu Rinului. A fost exceptional, a fost si un fel de karaoke, au fost artificii sincronizate cu muzica. Din pacate chiar cind cinta Ioana Surdu, pe la 11:30, a inceput furtuna, ploaie, fulgere, tunete.
Mentiune. orchestra din Düsseldorf e spicata cu multi romani, mai sus poza cu concert maistru doi, roman, mai e un balerin roman si acum si cei doi solisti de care vorbeam mai sus.

luni, 12 iulie 2010

S-a terminat Campionatu Mondial


Stateam de vorba cu Bernd, un coleg, era tare suparat. Fi-su, de 7 ani, avusese meci, ca e intr-o echipa de bambini. Fusese un dezastru, ajuns acasa i-au trebuit ore-ntregi sa-l linisteasca. Il certase rau antrenoru, cica nu respectase indicatiile tactice. Si se antrenase zile-ntregi. Bernd e si el un mare specialist in fotbal, spunea, pe buna dreptate, ca fi-su e mult mai bun in ofensiva pe partea dreapta, avind viteza si o tehnica de sut excelenta. Nu putea sa-nteleaga de ce a fost bagat in centru ca mijlocas de defensiva. Nu accepta ca fi-su sa se sacrifice pt. echipa doar pt. ca antrenoru nu e in stare sa gaseasca unu potrivit pe mijloc. Chiar mi-a aratat mai multe carti de antrenament pt. bambini, a gasit repede capitolele respective, ca erau marcate si pline de notite. Am frunzarit si eu metodele de antrenament, m-a impresionat nivelu. Era scoasa in evidenta pregatirea tactica si jocu fara minge.
***********************
Mi-am amintit de copilaria mea. Plecam dimineata la batut mingea, veneam cindva sa maninc o bucata de piine pe care puneam zahar si o udam sa nu curga si veneam din nou seara. N-am avut parte de nici o pregatite tactica. Mama, saraca, ma ducea cu tramvaiu la toate cluburile, cum afla ca e o selectie, eram acolo. Am fost la Rapid, Dinamo, Steaua si mai ales la Progresu. La Progresu in parcu cu Platani, pe Dr. Staicovici, aveam chiar pile, si tot nu m-au luat, nu aveam pregatire tactica si eram si mult prea slab.
Nu mi-a ramas decit sa pun burta pe carte, si tare mi-ar fi placut sa fiu fotbalist.
*************************
Nici ca tata nu am avut mai mult noroc, de altfel nu o sa mi-o iert niciodata, nu m-am ocupat cum trebe de fi-miu. Macar el ar fi putut deveni fotbalist. Imi amintesc, cu tristete, ca intr-o zi a venit fi-miu acasa tare bucuros "Tata, azi am jucat fotbal", stia cit de tare ma bucur sa aud asa ceva. "Bravo, si ai dat goluri?", "Nu!", "Nu-i nimic, da ce post ai jucat?", s-a cam codit sa-mi raspunda, "Am stat bara!?", mi-a venit sa pling, nici azi dupa atitia ani nu pot uita asa o umilinta. Pacat, mare pacat, ca are un fizic perfect pt. un fotbalist, inalt, subtire, picioare solide. Asa ca a devenit inginer, doctor inginer, da tare mindru as fi fost sa fie fotbalist.
***********************
Mai am o speranta, poate am o sansa ca bunic, e drept ca sunt bunic de fata, da sa nu uitam ca Germania e f. buna la fotbal feminin, asa ca mai am o speranta.
Deja mi-am cumparat mai multe carti...



vineri, 9 iulie 2010

Vecinu meu Paul

Stiu e ieftin, mult prea ieftin sa scriu despre Caracatita Paul, numele lui e pe toate canalele, in toata lumea. Totusi ma simt pe undeva obligat, mai ales ca Paul e quasivecin. De la mine pin-la el sunt cel mult 10 minute de masina.
El traieste in cartieru CentrO , asta e un cartier relativ nou. E, ca sa spun asa, expresia decaderii inimii Germaniei, ca se spune intotdeauna ca inima Germaniei e la stinga in Bazinul Ruhr. Cind am ajuns eu in Ge, CentrO era o ruina industriala imensa, parasita deja. Mii si mii de proletari isi dadeau duhu in otelarii, turnatorii, cocsarii si tot ce e legat de foc si zgomot.

S-a curatat totu si s-au facut Molluri, da nu de orice fel ci cele mai mari din Europa. Sincer sa fiu nu-ndraznesc sa merg singur pe acolo, doar cu nefasta care are o orientare deosebita, mai ales prin cele doua sute de magazine, sunt si f. mindru pt. ca mai toate vinzatoarele o saluta, "Wie get-s Frau Zigeuner?".
Sunt peste 14000 de locuri de parcare gratuite, o sala multivalenta de 13000 de locuri, un teatru de 2000 de locuri, citeva zeci de restaurante de toate natiile, un parc de distractii pt. copii, imens, port la canal sa vi cu jahtu, bazine de inot, cinematografe si celebru Gazometru
Acum vro sase ani s-a deschis Sea Life, a fost nebunie, se statea la coada cite doua ore, noi am fost cind coada era de numai o ora, si acum celebrul Paul.

Se pare insa ca Paul va iesi curind la pensie, cica e deja f. batrin, ma gindeam sa merg miine sa-l vad, da..
*******************************
Se pare ca povestea lui Paul e o mare minciuna. Sursele oficiale pretind ca Paul ar fi in virsta de doi ani jumate si ar fi nascut in Anglia. "Mama" lui Paul, doamna Verena Bartsch zica ca Paul ar fi italian si ar avea doar vro patru luni, vezi Bildnu mai pricepe nimeni nimic. Colac peste pupaza spaniolii vor sa-l cumpere, au oferit 30000 Euroi si vor sa-l folosesca la Pronosport, asociatia de protectie a nevertrebratelor protesteaza ca cica ar fi exploatat.
Va voi tine la curent!
P.S Mie-mi plac toate Frutti di Mare, da nu ma omor dupa calamaris.

miercuri, 7 iulie 2010

Sunt extrem de nervos

Nu stiu ce-i cu mine, nu-mi gasesc locu, ma cert cu toata lumea, imi vine sa-mi dau palme cind ma uit in oglinda.
Totu a inceput simbata, la 3. Am mers la niste preteni, gratar, bere rece, rece, mici, meci. Cind a inceput meciu a inceput si ploaia, ce ploaie, furtuna dea dreptu.
Fantastic, Müller, 1-0 dupa numa 3 minute si asa mai departe Germania-Argentina paaaatru- zero.
Duminica dimineata nu mai puteam vorbi, doar asa un pic hirjiit. Si nici dormi, o tuse d-aia seaca, cu viitor. Am luat niste sucuri, bleaah ca nasoale mai sunt.
N-am fumat, de trei zile nu am fumat, e prima data in ultimii 30 de ani ca nu fumez trei zile la rind, rod niste bomboane de tuse.
Sunt nervos, ma cert cu toata lumea, nu-mi gasesc locu.

Germania- Spania, Hai Germania!

joi, 1 iulie 2010

Tanti Jeni

Ieri n-a fost nici un meci. Am fost in vizita la Tanti Jeni
A fost tare placut, lume buna, fete frumoase, muzica buna. Nasoala a fost ca m-au pus sa gatesc, m-am straduit, cred ca n-a iesit rau. M-am comportat ca un domn, n-am baut prea mult desi eram fara masina, n-a fost usor. Balaceala in piscina a fost dementiala!

miercuri, 30 iunie 2010

Atlantropa

Cu ctiva ani in urma am fost in concediu in Marbella. F. frumos si deosebit de scump. Nasol era ca apa marii era deosebit de rece. Mi-au povestit bastinasii ca vine apa nasoala prin gaurica de la Gibraltar. Mi-am adus aminte de proiectu Atlantropa. Desigur toata lumea stie de el. Un neamt, Herman Sörgel, si-a imaginat, cu multi ani in urma sa faca un dig la Gibraltar. Nu ar fi fost mare chestie. Stiind ca Marea Mediterana traieste din mila apei Atlanticului si a Marii Negre, in citiva ani daca s-ar fi inchis aceste robinete apa Marii Mediterane ar fi scazut pin-la o suta de metrii. Sunt zeci de date pe net despre asta, aici si aici, de ex. Asta insemna ca s-ar fi cistigat o suprafata imensa de pamint, s-ar fi rezolvat problema Gaza, multe insule ar fi devenit peninsule.
In plus s-ar fi putut construi hidrocentrale la Gibraltar si la Bosfor, hidrocentrale care ar fi asigurat toata energia Europei.

La data respectiva insa nu s-a analizat ce implicatii ar avea acest proiect pt. Romania. E stiut ca Marea Neagra primeste multa apa dulce, mai multa decit poate duce si d-aia e mai putin sarata. Deci daca turcii s-ar sucari si ar inchide Marea, apa va creste si nu va mai trebui sa se construiasca un canal Constanta Bucuresti pt. ca apa ar ajunge oricum. Daca ar fi insa invers, adica daca s-ar inchide Gibraltaru, ar scadea Mediterana, ca are apa uscata si ar fi posibil sa se bage mai multa apa din Marea Neagra, ceea ce ar duce la scaderea nivelului Bazinului Marea Neagra. Scaderea nivelului ar duce la marirea teritoriului Romaniei, largirea plajelor si chiar unirea cu Insula Sarpelui. In plus, e stiut ca la o adincime mai mare de 150m pe fundu marii sunt numa porcarii, nici un pestisor si nici o scoica. Unii oameni de stiinta spun ca din porcariile alea se formeaza petrol, e adevarat ca nu prea curind, poate de abia la urmatoru mandat al presedintelui, dar prin scaderea nivelului va putea lua omu petrolu cu galeata.

Iata Doamnelor si Domnilor adevarata importanta a Bazinului Marea Neagra, as propune ca europarlamentarii romani sa insiste pt. realizarea acestui proiect vizionar.

luni, 28 iunie 2010

Quartalsbericht

Spre sfirsitu trimestrului am un fluture in burta, trebe sa scriu raportu trimestrial. Numai cuvintu "scriu", mai ales in germana, imi provoaca neliniste.

Raport

Am inceput acest blog cu mai bine de 9 luni in urma, ca sa zic asa, acum s-a nascut copilu. Sunt multumit, e sanatos, grasut, gingureste, uneori ride, alteori plinge. S-a clickuit de 24000 de ori. O fi mult o fi putin? In ultimu timp am observat ca am multi vizitatori din Germania! Ma-ntreb ce cauta astia pe un blog romanesc, ca sa fim bine intelesi, eu sunt si ramin de origine romana, chiar daca ma simt deosebit de bine in Germania. De altfel nemtii sunt destul de drastici cu cei care-si reneaga radacinile si ar fi mai mult decit penibil daca m-as da neamt pur.

Da a inceput sa-mi fie frica, zilele trecute scriam ceva despre IQ si azi am cumparat mai toate ziarele sa citesc comentariile la meciu de fotbal. Nu este nici o indoiala ca blogurile, forumurile sunt monitorizate.
Ma rog, sa revenim la fotbal. Echipa Germaniei e o echipa frumoasa, poate ca frumusetea ei consta pe de o parte in tinerete si pe de alta parte in multiculti. Spuneam ca citeam azi ziaru "BILD" Test de inteligenta pt. emigranti , vad pe prima pagina ca niste politicieni propun ca emigrantii sa dea test IQ. Sunt sigur ca s-au inspirat din postarea mea. Mai mult, se spune ca in Canada emigrantii sunt acceptati daca au un IQ mai mare decit bastinasii!!?? Stau si ma-ntreb cum draqu? Pe de o parte emigrantii sunt chemati/adusi sa practice munci pe care nu le vor bastinasii, iar pe de alta parte trebe sa fie mai inteligenti!?
Mi se pare un pic ciudat, adica femeia de serviciu, din emigratie, sa fie mai inteligenta decit "doamna"? E adevarat ca am mai trait timpuri din astea.. da ce se va-ntimpla in citiva ani? Emigrantii, sortati dintre cei inteligenti, mai inteligenti decit bastinasii, vor lua in timp friiele puterii, deci se va pierde identitatea traditiei loco.

Zau, mie incepe sa mi se faca frica sa mai scriu ceva, ma-ntreb daca nu cumva astia care ma monitorizeaza nu m-au luat cumva drept prototipu emigrantului inteligent si vor cit mai multi ca mine? nu pot decit ca sa le zic, io sunt unic!