duminică, 2 ianuarie 2011

Tinerete fara batrinete!

Eram pe undeva in tara Lacrima Cristi del Vezuvio. Intr-o bruna zi plecam cu masina spre mare. Eram doua familii, la fiecare intersectie unu spunea spre stg., altu spre dr. si altu inainte. Le faceam pe rind placerea fiecaruia. Pina am ajuns pe un drum cu hirtoape, f. ingust. Toti au zis, intoarce. Am to mers pe el sa gasesc loc de-ntors. Am ajuns la o casa mare de piatra, era si un mic anunt pe care de abia se distingea ceva, am intrat in curte, nu misca nimeni, am strigat Aloo, intr-un tirziu apare un batrin. Ne spune ceva, suna un pic italieneste, da nici unu nu stia italiana. Ne invita intr-o incapere, peste tot erau tot felu de exponate. Era cam intuneric. Cobotim niste scari, era tare racoros in comparatie cu canicula de afara.
Am o senzatie ciudata, am impresia ca se va intimpla ceva extraordinar, cotrobaim prin incapere, la un moment dat o vad, era pitita intr-un colt, plina de praf. Il intreb daca-i de vinzare, zice da, il intreb de cind o are, zice ca nu stie, inca de cind era copil o vazuse acolo in colt. Parea bucuros sa scape de ea. Fara sa ne tocmim o iau, ne caznim s-o ducem in masina, lucru nu prea usor pe scarile inguste. De abia incapea in portbagaj, am culcat un scaun si doamnele s-au inghesuit doar pe unu.
Nefasta nu prea parea incintata.

Ne intoarcem acasa, renuntam la mare. Ca prin minune gasesc drumu bun. O punem intr-un colt si o lasam sa se linisteasca, dupa hirtoapele drumului cred ca-i facea tare bine. O sterg de praf.
Toata noaptea o visez, se facea ca se-ntoarce timpu, o vad cum era cind batrinu era flacau.
A doua zi spre seara ma incumet, imi iau mult curaj si o deschid, scot cu un furtunas asa o stacana, o potrivesc spre soare, avea culoare singelui fierbinte, sclipea si parca imi facea cu ochiu jucaus, ca o codana care nu zice nici da, nici nu, ci poate. O mai las putin, am senzatia pisicii care se joaca cu soricelu. Gust o picatura, devin Pompeiu acoperit de Vezuviu. Iau un git bun, inca unu. Ma duc in gradina unde erau ceilalti, nefasta ma priveste cu niste ochi de parca ma vedea prima oara, imi zice "vai ce bine arati", "parca ai fi ca atunci, in urma cu 25 de ani cind ne.am cunoscut". Sunt f. emotionat, nefasta nu mi-a zis niciodata asa ceva, le arat si lor butelca cu vin.
Sug cu totii, cu lacomie, direct de la furtun.

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Ginduri de an nou!

Pe mine tare ma deprima trecerea timpului. Un an nou inseamna in definitiv inca o rotire ireversibila a mosorului. Simt ca-ncep sa-mbatrinesc, incep sa respir greu, ma dor salele si mi se pun tot mai des circei, in cele mai delicate situatii. Poate ca sunt un pic mai deprimat si pt. ca anu asta a fost o exceptie, nu am fost la munte, la schi. Vom merge de abia in februarie.
Anul 2010 a fost un an f. bun. Am fost cu totii sanatosi, mi s-a consolidat puternic situatia financiara, am ris, am muncit, am calatorit, am iubit.
Am capatat multi prieteni noi virtuali, printesa e tot mai mare si mai dulce, vorbeste deja binisor, extrem de interesant e cum schimba limbile germana si romana.

Ce-mi doresc in 2011? Sanatate, sanatate, ca restu le rezolvam cumva.

Ceea ce va doresc si voua si chiar mai mult, iubire, ca unde nu e iubire nimic nu e! O mentiune pt. iubita mea Lia, ii urez ca anu 2011...

Un an nou fericit!

P.S Multumesc celor care mi-au transmis urari de Craciun.

vineri, 24 decembrie 2010

Craciun fericit!

Craciun fericit!

Frohe Weihnachten!

P.S Germania e blocata sub zapada, nu se misca nimic, da nu-i bai, sarmalele sunt gata, cozonacu, iar vin...

vineri, 19 noiembrie 2010

proportio divina


Numerele sunt teribil de fascinante, nu numai numaru banilor, pe care-i vedem in rosu sau in negru pe extrasele de cont, ci mai ales rapoartele armonioase.
Desigur stie toata lumea cum s-a format celebra foaie DINA4, Un anume neamt, Walter Porstmann, s-a trezit in 1922 sa spuna ca formatu de baza A0 trebe sa aiba um metru patrat. S-a pus intrebarea care ar fi cel mai bun raport lungime latime si a zis, din burta:Mai apoi a taiat latura lunga in doua si a iesit A1, din nou a taiat in doua p-aia lunga si a.s.m.d pina a ajuns la A4

A0= 841 × 1189
A1= 594 × 841

A4= 210 × 297

Nu se stie din ce motive nu a considerat "Sectiunea de aur", raport cunoscut inca din antichitate ca find cel mai armonios.
Acesta are valoarea de 1,618... vezi mai sus si are proprietati extrem de interesante, raportu intre b si a este egal cu suma dintre a+b supra b.


Nenumarate sunt exemplele din natura, arhitectura, in care se respecta raportu de aur. La orice scoala de fotografi, sau pictori se invata cum sa se-ncardreze subiectu in poza.
















sa revenim insa la formatu A4, daca neamtu ar fi cunoscut acest raport atunci totu ar fi aratat altfel, facind socoteala din paranteza ne-ar da:
A0=1271x786..
A4=196x318
Ma rog, pa cine intereseaza in definitiv ca A4 e mai ingust sau mai lat, ne-am obisnuit asa si gata.
Sa vedem insa cum sta treaba cu muierile?
Muierile misto au si ele aceste proportii armonioase, de ex. distanta de la buric la pamint, raportata la intreaga inaltime sau distanta pin-la cap au acelasi raport de aur. Desigur cele care nu intra in aceasta definitie si au curu prea jos fiind pericolu sa fie muscate de giste pot purta pantofi cu toc si macar la mers vor parea armonioase.

Mi se pare ca un alt raport a fost extrem de neglijat de matematicieni si oamenii de arta! Celebrele 90-60-90, nu e greu de vazut ca raportu intre talie si tite e de abia de 1,5 lucru care nu poate fi in nici un caz armonios, daca s-ar considera raportu de aur am avea 60x1,618=97 cm, deci ar insemna un perimetru mai generos in juru titelor, lucru pe care trebe sa-l recunoastem ca ar fi f. frumos, desi n-ar insemna decit ca 2 cm mai mult pe diametru.

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Geo Haag

A disparut, in somn, un prieten foarte bun, Geo.
Un mare muzician, fost membru al quartetului Voces, un fin cunoscator de vinuri.
De curind cintase in fata Regelui Spaniei cu Quartetul Vlach.

http://www.vlachquartet.com/en/biography/georg_haag

Nu pot sa scriu mai mult.
Adio Geo!

joi, 4 noiembrie 2010

Guest star

Drept Guest star, voi avea azi pe nora-mea, nora-mea e nefasta lu fi-miu si mama printesei, iata ce zice:

Ce mai face blog-ul tau??? Daca iti place textul, pune-l pe blog, daca nu, nu!

Ia uite m-am gandit sa scriu si eu de ce ma doare pe mine, si asta dupa mult timp in care m-a batut socru la cap sa-mi storc creierii ca doar poate o iesi ceva cu folos. Trebuie sa precizez ca informatiile de mai jos se bazeaza pe cartea lui Udo Pollmer „Food Design“, care pe mine ca inginer de gogosi nu „ma lasa rece“.

Daca e ceva care e sfant in Germania e Bier- Reihnheitsgebot 1516 (Legea puritatii berii!!), adica berea e facuta numai din hamei, malt si apa. Si totusi…. berea se produce automat si industrial si are nevoie de „Technische Hilfsstoffen“ (in legislatia UE acestea se numesc „Verarbeitungshilfstoffe“= agenti de proces)= auxiliari tehnologici, care se adauga berii si in timpul procesului de obtinere a berii, trebuie inlaturate…. si bineinteles!!!...atunci nu mai trebuie declarate in eticheta!

In legislatia germana e asa ca orice substanta se poate folosi in alimente, chiar si fara sa fie agrementata, atat timp cat exista o explicatie pentru clasificarea ei ca auxiliari tehnologici, astfel ca multe substante chimice introduse in alimente, cu mult Lobby si explicatii in spatele lor, nu mai trebuie sa fie declarate ca aditivi.

Revenind la bere: o substanta care trebuie de ex. sa impiedice tulburarea berii (vazuta de consumatori ca un defect) si se adauga in timpul productiei acesteia este Polyvinylpolypyrrolidon (PVPP)= Polivinilpolipirolidona. Aceasta masa plastica defavorizeaza gustului berii si nici macar nu trebuie declarata.

Noroc si prost!

cu drag,


sâmbătă, 16 octombrie 2010

Eroi ca noi

Helden wie wir, Eroi ca noi, este un roman scris de Thomas Brussig in 1995. Romanu incepe cu afirmatia unuia ca el ar fi darimat zidu Berlinului cu p**a.

Nu am mai scris de mult pe blog, in schimb am bagabondat pe alte bloguri. M-am amestecat si-ntr-o discutie despre dizidenti.

Iata ce am scris la Dorin Tudoran:

"Sincer sa fiu pa mine ma doare in pix ce ar fi spus sau ce ar fi trebuit sa spuna “intelectualii”. Pt. mine, in vremurile alea, era evident ca-i nasol, eram sigur ca cel putin 90% din populatie, cu diferite grade de cultura stie ca-i nasol. Nu vad ce mi-ar fi folosit nu stiu ce apeluri, nu stiu ce condamnari ale comunismului in proza sau in versuri.

Ca unu sau altu se bate azi in cu caramida in piept ca el ar fi spus, sau ar fi sugerat, sau a crezut e extrem de putin important, pa vremea aia era suficient sa mergi in orice circiuma, de ex. la Cateaua Lesinata si auzeai mai multe condamnari ale comunismului, mai ales de mama, intr-o seara, cit nu puteau intelectualii sa scrie o viata.

+++++++++++++++
"Pa vremuri lucram in Ro la un institut de cerecetare. Aveam o femeie de serviciu analfabeta, da tare simpatica si harnica. Intra val virtej in sala de proiectare si striga “Inginerii cu picioarele pe masa, trebe sa spal podeaua”, nici un ing. nu-ndraznea sa se-mpotriveasca.
Asa ca va spun si io, scriitorilor, intelectualilor, puneti picioarele pe masa, trebe spalate podelele!"

Update: Pe femeia de serviciu o chema Tica, a avut chiar probleme cu securitatea, a fost prinsa la poarta ca luase un lemn sa-si incalzeasca soba, lemnu fusese impachetat intr-un desen ozalid "secret de serviciu".

P.S Baiatu cu CV-u a luat postu. In ultimu an au venit in Germania 55000 de romani. Exista inca 30000 de posturi de ingineri libere. Ghici ce salar a primi baiatu cu CVu?

joi, 7 octombrie 2010

Multe giste fac galuste!

Mergeam zilele trecute cu nefasta in masina. La fiecare km ofta "Vai ce feerie de culori, vai ce feerie de culori" zicea ea privind dealurile si padurile. Mi-am dat seama ca a venit toamna.
Nostalgii, focu din curte la facut bulion, varza la butoi, cartofi, zacusca, muraturi, facut vin, pastrama cu must (asta chiar ca-mi lasa gura apa).
Acum totu-i industrializat, s-a dus romanticu toamnei, ramin doar oftaturile nefestei.
Ieri am jucat fotbal, terenu e linga un lac, erau mii de giste salbatice, aveau meeting point, sa se adune, se organizeaza si vor pleca. Nasoala e ca nu exista animal care se caca atit de mult precum gistele. Cica au un sistem de digestie deosebit, halesc iarba da nu o rumega, trebuie s-o digere repede ca sa nu se umfle si sa nu mai poata zbura, da n-o digera in intregime si d-aia fac o mizerie de nedescris. Nu cred ca exista in Germania loc mai murdar decit acolo unde campeaza gistele, da nu ai voie sa le-mpusti. Nu va spun in ce hal m-am facut de la fotbal si-n ce hal miros desi am facut chiar si baie.

Cred ca-n curind Germania va fi guvernata de animale. In Stuttgart e mare scandal de citeva zile pt. ca CFR, Deutsche Bahn, vrea sa faca o gara, proiect de miliarde, da pulimea nu vrea si fac demonstratii de multe zile. Nu au reusit nimic, da azi a intervenit EBA, nu, nu e EBA de care stiti voi, ci e Eisenbahnbundensamt, adica functionarii de certificare, s-a descoperit ca-n copacii care urmau a fi taiati pt. a construi gara traiesc niste gindaci. Cica acesti gindaci ar fi f. rari, pe cale de disparitie si deci monument al naturii.
Mai multi specialisti cauta solutii de salvare a acestora, unii ziceau sa-i adune si sa-i mute vro trei sute de metrii mai departe, aia de la protectia animalelor mici spun ca nu e bine pt. ca-i streseaza.

Tare mult mi-ar place daca gistele ar minca gindaci!

marți, 5 octombrie 2010

Those Magnificent Men in their Flying Machines

Va amintiti de acest film? L-am vazut in tinerete si mi s-a parut unu din cele mai emotionante si sensibile filme.
Acum cindva timp am scris despre ARCA. Am aflat cu multa bucurie ca baietii au reusit sa ridice racheta pin-la 40km. Desigur mai e mult pina departe, luna e pe cer, da fiecare lucru incepe cu un mic pas.
Felicitari!
Acesti oameni minunati si masinile lor zburatoare!
P.S Il invidiez, un pic, pa baiatu din poza, e frumos, fericit, lumea e a lui, viata e tare frumoasa!