marți, 21 aprilie 2020

Jurnal de Corona XXXII

Unde-i Greta sa-i rup izoleta!
La Roma 2
De la Köln la Roma
Am ajuns la Roma, temperatura e minunata, vremuri grele.
Zborul a fost linistit, mai ales ca n-am avut bilete pe scaun si sotia a stat in spate, mai multe rinduri, iar eu in fata. Am avut loc la gang, nu-mi place la gang, la low cost. Cu cit mai ieftin e biletu, cu atit e mai mare curu stewardesei si ma-mbrinceste de cite ori trece. La fereastra era un pusti de cinci-sase ani, era vizibil emotionat, parea ca nu a mai zburat, genul avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor, la virsta deceurilor. In mijloc era un batran, cam ca mine, atat de simplu, dupa vorba, dupa port, cu miinile batatorite,... un taran, probabil bunicu.
Incepe sa ruleze avionul, batrinul ii explica cum e cu acceleratia, viteza STALL, cu trenul de aterizare, cu flapsurile, eleroane, profundor. Ii spune ca cele mai bune locuri sunt in centrul de greutate unde se reduc toate fortele si momentele, desi fortele aerodinamice sunt in focar. Focarul se poate afla in spatele sau in fata CG, fapt ce duce la stabilitate artificiala si la Fly by wire. Pustiu asculta fascinat, se vedea cum i se invirt rotitele in ochisorii mari, albastri. Spune, aha asta inseamna ca derivata curbei de momente fata de incidenta e negativa. Batrinul il lauda.
Ii mai povesteste bunicu cum ca sistemul de climatizare al avioanelor moderne nu este prea bun daca ar fi virusi la bord. Pe vremuri aerul era expulzat si se baga altul proaspat, acum se-nvirte de 5-6 ori prin cabina, pina-l zapaceste pe virus de cap, ca sa nu consume prea multa energie de la compresor si sa fie Greta fericita.
Copilasul, obosit de mieii pe care-i tot numara privind pe fereastra, adoarme. Deodata incep turbulente. Treceam Alpii, incerc sa ma uit sa vad cositele de care ne povestea prof de aero, Carafoli. De fiecare data cind treci Alpii te zdruncina, ca incep sa-l inteleg pe Hannibal, care a trecut cu elefantii.
Batrinu incepe sa-mi explice de ce sunt aceste turbulente la trecerea Alpilor, cum vintul se prelinge pe munte si pe partea cealalta coboara si ia si avionul cu el. Il intreb daca e de meserie cu avioanele, imi zice nu, el are 6 vaci si multe mioare, multe, si albe si negre. Imi mai spune ca e prima data cind zboara cu avionul, da ca tare-i plac, cum le vedea el cind statea intins pe pajiste, cum brazdau cerul si formau unde de condens, i s-a implinit un vis. Asa a privit in ochii lor ca a inceput sa le inteleaga, cum intelege si pasarile si fluturii. Si-ncepe batrinul sa filozofeze, ca atunci cind esti pe pajiste si vezi avionul, ti-ai dori sa fi in el, si cind esti in avion si vezi o casuta, acolo, acolo, micuta, parca ai vrea sa fii acolo. CE MAI FACi TATA ? parca imi rasuna mereu in ureche -ce sa fac fiule – gindurile ma omoara.
Am aterizat f lin. Nu s-a aplaudat. Imi caut sotia, o vad adincita intr-o discutie cu un tip cu ochelari negrii. Sunt sigur ca e sicilian, ma priveste din spatele negrilor ochelari, ma cintareste, cred ca vrea sa stie cam cite parale fac. Roma e f periculoasa, mai ales atunci cind treci pe verde. Sa fiu atent. Vremuri grele!
**************
De la Bucuresti la Roma
Ziua plecării cu nevasta, arme si bagaje mai puține. Ne prezentăm la CONTROL PAȘAPOARTE cu buletinele, că pașapoartele sunt expirate. E cam umilitor cu buletinul. Se uită lung la noi. Cred că gândesc: ăștia nici la cules roșii nu sunt buni că-i dor spatele si când nu stau aplecați. Decolarea e cu întârziere ca de obicei. În avion nu iau nimic, numai de-al dracu, că sunt supărat pa Ryanair.
Îmi vine în minte prima plecare la Roma. Ce vremuri! Aveam 44 ani. Turiștii ruși plecaseră din țara, lăsând însă interfețele să lucreze. Atunci am plecat cu trenul clasa a doua. La Viena am schimbat gara si trenul. Frumos oraș Viena. N-am văzut nimic, era noapte si în tramvai eram speriat să nu cobor unde nu trebuia. De la Viena ai “impresia” că trenul coboară, Roma fiind la sud. Dar romanii gândesc altfel. Ei te întreabă:
- Quando vai giu? - dacă ai intenția să pleci în România sau în oricare altă parte. Deci Roma eternă e undeva sus. În avion nu mă simt niciodată în apele mele. Nu că-mi-ar fi frică. De exemplu, cel mai liniștit sunt în tren, deși la noi uneori, se pierd 2 ore pe câmp (dacă e vara, fără aer condiționat), până se schimba locomotiva stricata.
- Uite, aici ar fi ceva de inventat Mihai: înlocuirea unui avion defectat în zbor, cu unul bun.
Abia aștept să ajung la Ciampino să bem o cafea. Oricum acolo cafeaua e mai ieftină și mai buna decât la Otopeni. La noi e un alt mod de gândire: cine își permite sa meargă cu avionul nu se uită la prețul unei cafele în aeroport.
*****
Am ajuns cu bine. Apar și prietenii noștri
“Ce mai freamăt, ce mai zbucium
Locul clocoti de zgomot si de arme si de bucium.”
******
Ne intilnim cu prietenii, ne pupam si ne imbratisam de la distanta, ne-a ramas obiceiu din vremea virusului, nu stiti voi.
Giorgio se simte ca acasa, in lanul de secară. Pare a cunoaste toata Roma, saluti Lucio, que mai fai Antonelo, ciao Ornela, come stai Celulita..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu