marți, 26 iunie 2012

Bunicu

O simbata linistita, insorita, cu nepotica. El, ta-su, zice ca are multa treaba si va lipsi dimineata, ea, ma-sa, si ea e ocupata, se va duce pina undeva si se va intilni cu el. Inainte sa plece imi spun sa nu-i dau inghetata, ca-i racita, sa nu se uite la video ca s-a tot uitat, daca iese afara s-o dau cu crema de soare, sa am grije sa nu se-mbrace cu costumasu mov, ca merge cu el dupa-masa in vizita, sa nu bage degetele-n priza, sa nu iasa-n strada. Ea, nefasta-mea, bunica-sa, imi zice sa am grije un pic de copil. Se apuca sa puna un pui la fragezit in sos de vin, intr-un castron Jena, urma sa fie masa de prinz. Deodata isi aminteste ca a uitat sa cumpere ceva, ma ofer sa ma duc, "Tu nu esti in stare sa cumperi ceva".
Ramin eu cu ea, e fetita mare, are deja trei ani si juma. Ne jucam, vrea sa ma picteze pe fata, ma las, mai tirziu voi afla ca a gresit creioanele, a luat din alea "Wasserfest", va trebui sa traiesc citeva zile cu mustata rosie. Zice, "Hai sa gatim!" , stiu cum vine asta, secretu gatitului e s-o duc in bucatarie si s-o urc pe dulap de unde sa ia multele pachetele cu condimente. Ia mai multe, e f. preocupata, deschid laptopu, nu prea mai are acu, ma duc intr-un colt unde am priza. Intru la Simona, e amuzant, e mult prea liniste, ma duc dupa ea, nu mai e la gatit, o caut in pivnita, nu e, in gradina, nu, nu cumva a iesit in strada, sar garduletu, ma uit, nimic, deodata aud niste tipete, ma reped disperat. O vad intr-un pom, imbracata in costumu mov, s-a blocat intre niste craci. Nu stiu cum s-o scot, e prea sus, de abia ajung, nu-mi vine sa ma duc in pivnita dupa scara, reusesc s-o pun pe cap, s-o ridic un pic sa iasa dintre craci, cracile sunt f. subtiri si nu ma tin, aud un piriit, cadem amindoi, ea cade pe moale, pe mine, mi s-a rupt un pic camasa, imi curge singe din cot, si ei, nici costumu mov nu arata prea nou, merg in casa si caut dezinfectant, gasesc niste tuica, ii dau si ei si mie, tipa ca din gura de sarpe. Nu stiu cum s-o linistesc, ii dau niste inghetata, e fericita.
Hai sa ne jucam altceva, iau un joc complicat, trebuie sa dai cu zaru si sa iei o planta sau un animal pe care sa-l pui intr-un loc. Arunca zarurile sub canapea, ride de se strica, ma bag sub canapea, nu vad zarurile, aud, din bucatarie o mare zarva, nu a fost nimic grav, castronu Jena, in care era puiu, si pe care trebuia sa-l pun la cuptor, a cazut si s-a facut tandari.
Caut o cirpa sa sterg, ea se amuza teribil, incepe sa infase puiu, ii cinta un cintec de leagan, s-a zgiriat un pic, ii dau cu putina tuica, string cioburile, ma-ntep, pun putina tuica.
Aud suneria, nefasta-mea, bunica, deschid, "ce miroase in halu asta a tuica?", nu reusesc sa raspund, simt ca ma uraste..
Vine si ea si el, ea se uita cu inteles la el, bunicu, bunicu, el e mai diplomat, intreaba de ce miroase asa tare a tuica?

O iau p-aia mica si ies in gradina, ea, ma-sa, tipa, vino imediat inapoi, ma uit daca nu cumva cade vrun asteroid, "nu a fost unsa cu crema de soare", aia mica plinge, nu vrea sa fie unsa, i se pune costumasu roz, nu mai are voie sa se suie-n copac.
Ne asezam amindoi pe o bancuta si stam!

14 comentarii:

  1. :) Cred ca puiul a fost delicios asa infasat !
    Mi-a placut mult articolul, felicitari !

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos articol domnu injiner :)
    eu am 3 ai mei, nepotii oho mai incolo
    si nefasta la fel de apriga

    RăspundețiȘtergere
  3. ooops, am lasat loginu activ si nefasta, care citeste rar, a scris si ea ceva, ma mir, cred ca-i prima data in viata cind ii place ceva din ce am facut eu.

    RăspundețiȘtergere
  4. lasa ca e bine ca nu a citit din urma de Nutzi tragatoarea in tush :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Neamtule, stiu ca asta vine cam wie die Nuss in die Wand, dar mai poti sa-mi dai o data adresa de e-mail? Nu mai gasesc articolul unde o lasasesi, ala in care vorbeam despre gazu' si henergia la nemti.

    Pupicesc Printesica :)

    RăspundețiȘtergere
  6. induiosator. adevarat. asta-i adevarata viata. asa-i ca nu-ti mai amintesti cate avioane ai proiectat cand te uiti la minunata ta nepoata? si chiar nici nu conteaza!

    RăspundețiȘtergere
  7. Nevestele noastre toate au aceeaşi genă, făr a fi gemene: ne consideră (chiar şi cînd nu strigă) incapabili să cumpărăm ceva "ca lumea".
    Daţi-mi un exemplu contrar şi o trimit să se caute de-i femeie.

    Doamne, ce n-aş fi dat să am şi eu cine să mă ţină "în priză"!... Nepoţica dă cele mai sigure semne că-i zdravănă şi năzdrăvană (cu aprox. slavă: na zdravnie - sănătoasă, bre!)

    Naraţiunea-i Torenţială !!!
    Laus şi la cît mai multe.

    RăspundețiȘtergere
  8. macar de priza nu v-ati apropiat :))

    Eu sunt mama, cu o fetita mai mare cu 1 an decat nepoata voastra, la fel de ghidusha. Eu sunt resemnata :). Nu mai am griji gen: crema, costumas mov, inghetata. Tot ce zic: ai grija la priza si masinileeeeee.
    Iar vasul de yena se marineaza la mine bine ferit. Experienta m-a invatat :)))

    RăspundețiȘtergere
  9. La noi in casa sotul are obligatia sa cumpere. Mai ales daca ploua sau daca e tarziu. Pe el in trimit si sunt cea mai fericita ca nu maraie. E o binecuvantare. Tuica n-avem , se bea vin si coniac doar la zile mega uriase.

    RăspundețiȘtergere
  10. De când n-am mai intrat pe blog aproape am uitat ce lucruri minunate se scriu...O să copiez articolul și o să-l pun la mine pe face book (cu mențiunea că e scris de tine) ca să se bucure și prietenele mele...

    RăspundețiȘtergere