duminică, 8 aprilie 2012

Ma pis pe desenele tale!

Povesteam ca eram bagat in chestiile nasoale, si erau destule, doar citeva exemple:
Dir. Zamfirescu ma cheama si-mi zice ca trebe sa ma duc la Bacau sa rezolv problema inchiderii trapelor mari din fuselaju anterior. Acolo era instalat echipament electronic si erau doua trape mari de vizitare, trape cu sarniera "cioc de papagal".
Precizia cu care se lucra nu era f. mare. In primu rind, la prototip, trasaju, asta inseamna conturu avionului, a fost facut manual pe niste folii mari, la scara 1:1. Multumita lu nea Jenica Pirvulescu, un tehnician cu miini de aur, era o munca f. grea, se statea cocosat pe planse orizontale, curbele se trasau cu niste betisoare elastice, care se fixau cu greutati. Mai tirziu, un matematician exceptional, Dan Vatui, a reusit sa matematizeze toata suprafata avionului, astfel ca unde puneai degetu se stiam coordonatele in 3D, e drept de abia atunci cind a avut la dispozitie un calculator performant, Cyber. Sirbii au facut ochii ca la melc la asa realizare.
In al doilea rind la nituire structura "trage" se deformeaza. Asta facea ca trapa sa nu se-nchida ca lumea. facusem toate verificarile de rigoare si m-am prezentat la Bacau. Fabricarea IAR 93 era un mare secret de stat, se intra f. greu in hala respectiva. Cumva am reusit sa trec peste toate sicanele si peste toti coloneii care dadeau aprobari. M-am dus la ing. raspunzator, il chema Stefancelmare, fara misto, un tip tinar cu vro doi ani mai mare ca mine, care m-a trimis la nea Marin, cred ca asa il chema, un muncitor batrin. Acesta a luat un fier beton, l-a batut, l-a gaurit, l-a indoit si l-a montat in locu ciocului de papagal. A tot tras de el pina s-a inchis trapa la fix, l-a demontat, l-am luat, l-am masurat, am facut desene de executie, la rosu,  s-a executat prin frezare, si totu a fost la fix, toate urmatoarele variante de IAR93 au avut aceleasi desene. Apropos "desene la rosu", pt. a urgenta fabricarea, toate modificarile se faceau cu creionu rosu direct pe ozalid, cindva o echipa mare le-a bagat in desenele pe calc.

Am intrat in echipa de echipare pt. prototip, acesta urma sa fie inzestrat cu senzori de tot felul, care inregistrau fortele pe diferite elemente, se urmarea chiar ridicarea in zbor a polarei avionului, prin lipirea unor furtunase mici pe suprafata aripii, pt. a masura presiunea statica, precum si testarea pct. din diagrama de manevra. Cine nu stie ce-i aia polara e rugat sa caute pe net. A fost facut chiar proiectu instalarii unor rachete de dimensiuni mici, la extremitatea aripii sau a ampenajelor, care urmau sa excite avionu la anumite viteze si inaltimi, prin raspunsu avionului, din accelerometrii respectivi, se obtinea frecventa proprie si forma proprie, lucru extrem de important pt. determinarea vitezei de "flutter". Telemetria nu era f. dezvoltata si semnalele urmau sa se execute secvential si sa se trimta unu dupa altu, inregistrarea urma sa se faca pe un "magnetofon" cu 24 de canale. Magnetofonu era de marca Schlumberger, a fost prima mea intilnire cu o firma straina, la o expozitie la Sala Palatului, Bucuresti. Magnetofonu l-am instalat in cutia de munitii a tunului. Am facut, impreuna cu un coleg, Ionut Ulmanu, zeci de desene de instalare a diferitelor componente si am mers cu ele la Bacau. Era destul de nasol pt. ca toate desenele erau secret de servici si daca pierdeam vrunu sau ma imbatam o pateam rau de tot. Ajung la un colonel, directoru de proiect in fabricatie, unu Roventa, mai tirziu director la Turbomacenica, si mai tirziu dat afara din armata ca ar fi furat blugi din Paris, ii arat desenele, ii povestesc la ce sunt bune, dupa ce ma asculta fro 5 minute se inroseste, imi spune, zbierind, ca el trebe sa dea avionu la zbor si ca "se pise pe desenele mele". Cindva s-a instalat totusi, cite ceva din ce proiectasem noi.

Da am avut si o mare satisfactie, un adevarat orgasm, umblind prin fabrica am vazut citeva piese proiectate de mine, petalele de la containeru parasutei, parafocu din fus. posterior, apropos, motoarele nu erau paralele ci convergente, cu un unghi de 1.5°, lucru ce a complicat enorm proiectarea peretilor parafoc. Am avut pur si simplu orgasm, eram gata sa le fur sa le iau acasa, m-am dus la muncitorii care le montau, i-am intrebat daca se potrivesc, era bine, le-am spus ca eu le-am proiectat, le-am aratat mindru numele din desene.
P.S La postarile cu IAR 95 am vazut ca mai multi baieti au pus diferite intrebari, voi incerca sa raspund, putina rabdare.

5 comentarii:

  1. Din cate stiu (lucrand cu cei doi pomeniti in acest comentariu)

    1.- Dir. Zamfirescu este de fapt Teodor ZANFIRESCU fost director la IMFCA/INCREST, director general la CNIAR (primul civil dupa doi generali mr., prin 19790 si apoi la IAv Bucuresti (prin 1986).

    2.- Col. ing. Constantin Roventa n-a fost director la Turbomecanica, ci a lucrat ca inginer civil (prin 1976-1977, dupa degradarea si trecerea in rezerva, urmare a incidentului din strainatate nu-mi amintesc exact daca in Franta sau alta tara vestica);in acea vreme era director col.ing. Ion Trofin mutat din aceeasi functie ded la IRMA, prin 1975-76.

    Mai tarziu, prin 1980, ing. Constantion Roventa a fost reabilitat devenind din nou col.ing. si trimis ca director la IAv Craiova pentru a "impulsiona" productia de avioane militare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc de precizari... au trecut atitia ani si uneori memeoria ne mai joasa feste...

      Despre Zanfi am scris pe larg in cartea mea... am vorbit cu el nu de mult..

      Ștergere
  2. Domnule Neamtu tiganu sau cum v-o fi chemand. Sunt nepotul celui ce v-a deranjat la Bacau, col ing Constantin Roventa. Sa va povestesc, cat mai concis, cum a fost povestea cu "blugii furati" in Franta. N-au fost blugi, era o pereche de pantaloni scurti. Daca o luam cu inceputul, cu cativa ani inainte de evenimentul nedrept si care l-a marcat profund, unchiul meu a fost in comisia de achizitie a celor 5-6 elicoptere Alouette. Comisia aflase, prin mijlocirea serviciilor ca francezii au pe stoc acele elicoptere, facute la comanda unui regim ce fusese inlaturat, undeva prin Africa. Unchiul, un tip direct, un om drept chiar daca mai brutal, le-a facut o oferta foarte joasa si au luat elicopterele....Francezii nu l-au uitat si la ceva ani dupa, la o vizita de serviciu in Franta, i-au strecurat pantalonii in geanta. Piuituri, galagie....au rezolvat amiabil problema.
    Ajuns in tara, asa cum erau reglementarile atucni, in jurul anului 1980, a scris catre CI-stul centralei un raport ananuntit, din proprie initiativa povestind despre incident.
    A fost publicata povestea in toata industria de aparare, a a flat Ceasca si l-a degradat, trimitindu-l la Turbo ca economist, cred (avea si ASE-ul).
    Ministrul apararii, Coman, afland de caz(fusesera colegi de la 11 ani, la Scoala Militara, la Medias) l-a luat cu el, au intrat la ceasca si i-a zis balbaitului ca "daca el a furat, am fost cu el la furat"...Ceasca a tacut lung si in cateva zile era repus in drepturi si numit, ulterior, Director General la Craiova...Mizeria, prelucrarea "cazului" ramasese, l-a urmarit toata viata...S-a stins acum vreo 5 ani, cu amaraciunea asta nevindecata. In treacat va mai spun ca el a schimbat denumirea de la Fabrica de Avionul la cea de Fabrica de Avioane, in primul an livrand 7 bucati...,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc de precizari.
      Si totusi...., stilul de conducere al unchiului d-voastra se incadra perfect in stilul consacrat al acelor ani. Tipete, jigniri, umiliri erau la ordinea zilei. Subalternul era un nimeni.. pt mine ca tinar ing a fost pur si simplu un soc. Era primul meu proiect si investisem asa de mult in el! As fi preferat sa mi se explice si fara sa se pise pe desene.
      Nobody is perfect!

      Dumnezeu sa-l ierte!

      Ștergere

comentati