vineri, 30 aprilie 2010

Sunt hipohondru

N-am mai scris de mult, nu ca n-as avea idei, da am fost bolnav, sau mai bine zis am impresia ca sunt bolnav.
Acum vro doi ani am avut o infectie la ovare, m-am internat, au vrut sa ma taie, da mi-a fost frica, desi operatia cica n-ar fi grea. Duminica a inceput sa ma doara asa un pic. Imediat nu am mai mincat nimic. Trei zile n-am mincat decit apa. Ati facut vrodat greva foamei? In primele doua zile ai minca si pietre, da deja intr-a treia nu mai ti-e foame. Cind eram tinar puteam sa schiez cu picioru rupt, puteam sa vorba aia cu ambele miini in ghips, puteam sa.. Acum ma duc la dr. M-a consultat si mi-a dat o saptamina conced medical. Nu-mi place sa stau acasa, mai ales ca pt. joi si vineri aveam un program f. interesant.
Joi trebuia sa tin un curs la studenti, in Aachen. Imi place tare mult sa lucrez cu studentii, in general imi place sa ma-nvirt intre tineri. De altfel cei mai multi studenti sunt extrem de interesati, harnici si f. isteti. Mai toti sunt in ultimu an si vor sa lase o impresie frumoasa poate, poate vor fi angajati.
Vineri urma sa merg la Viena, sa tin un alt curs.
Si acum stau in pat, cu laptopu pa burta si scriu prostii.
Nu stiu ce sa fac, deja ma simt mai bine, oare sunt sau nu bolnav, miine trebe sa merg la un gratar, aici incepe Tanz in den Mai, "Dans in Mai", se organizeaza peste tot chefuri, parade, party.

Off, of, ca greu e sa mai fi batrin si hipohondru!

*******************

update: Liniste! Se interpreteaza!
PS: Dupa concert, dineu!

19 comentarii:

  1. Las' ca trece pana la Tanz! Sante! Te urmaresc cu mare interes :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Neamtzig, ca tot zaci bolnavior, iata ceva care sa te aline: Mendelssohn's Venetian Gondola Song No.2...

    Nu ti-ai dori asa un sotior pentru Lara ??

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu.
    Haios e ca nu s-au lipit prea multe de mine, dar sunt ipohondru.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pestisorule de aur, cred ca ar putea cinta la patru miini. Am pus-o pa nefasta sa-l asculte pa baietel, zice ca-i exceptional, doar o mica chestie, mina stinga e prea tare.
    P.S Sehe ma bucur ca treci pe la mine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Deci, ipohondru!
    Categoria mea favorită de pacient! ;)
    Ce-ţi mai fac ovarele? :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Neamtule, ai o frumusete de nepoata! parol! Are niste ochi frumosi de un verde tare interesant! Sa fie sanatoasa si sa te bucuri de ea inca 50 de ani de'acu' incolo! deci n-ai nica, clar esti ipohondru! La munca ortodoxuleeee!

    RăspundețiȘtergere
  7. neamztule, faci tu cum faci shi tot bin e iesi~!
    ;)
    pai daca erai in romanica, in conced medical, aku erau politzaii ( nu stiu daca ai kriminali) la usha ta sa vaza daca kiar eshti bolnav!
    stii cum te vindecai de bunatate de ipohondrie?
    snell!snell!( sper ca asa se scrie!)
    cruella de villa care vrea si ea CONCEDIU MEDICAL!

    RăspundețiȘtergere
  8. prietene tie ti-a trecut vreodata prin gind ca exista oameni care stiu exact cum te cheama, cine esti, ce lucrezi, ma rog tot tacimu?
    tu ai inceput sa minti si daca ai vazut ca tine cu timpul le-ai tot gogonat si tot gogonat pina a inceput sa ia dimensiuni fantastice.
    ce spui ma? cursuri la aachen si wien tinute de tine? hahahahahhahahahaha...:-)))))))))
    prietene noi amindoi stim ca tu ai vazut universitati germane numai si numai pe dinafara.
    revino-ti omule ca incepe sa devina patologic ce faci. nu inteleg de ce din toate fantasmele pe care le puteai avea ai ales-o tocmai asta universitara, dar e treaba ta.
    prietene numele bolii tale nu e ipohondrie.
    postarea asta poti s-o stergi dupa ce o citesti dar daca o lasi si ma contrazici te dau in vileag cu toate in mai multe locuri.
    minte-i ma daca sint fraieri si te cred da minte-i si tu mai cu mila, ok?
    Otto

    RăspundețiȘtergere
  9. Sehr geehrter Herr Otto,

    Multe lume imi stie numele real, sunt sigur ca multi dintre ei au incercat sa ma prinda cu minciuna si au googlait.

    am doua variante de raspuns, il alegi pe care vrei:
    1. Sa presupunem ca mint, atita timp cit mint frumos nu pricep ce te fute grija pe tine?
    2. Daca stii numele meu real, precum si unde muncesc poti cauta pe net, in ziua de 25.04.2010, Institut für Schweißtechnik und Fügetechnik, Aachen si vei afla ce si unde ar fi urmat sa fac cursuri.
    In cazu in care nu ai numele meu real, poti sa-mi dai o adresa de E-mail si-ti trimit linku exact.

    Astept cu nerabdare sa ma dai in vileag.

    mfg.
    P.S Pt. cursurile din Wien nu exista link pt. ca cursurile sunt interne.
    PPS. In cazu in care-mi stii numele poti deasemenea sa cauti pe net, nu-ti spun unde, ca sunt sigur ca esti baiat dastapt si te descurci, patentele facute de mine.
    In rest numai bine si sanatate la neamuri.

    RăspundețiȘtergere
  10. Draga Otto,
    inca ceva, stiu ca pt. multi e greu sa accepte ca cineva venit din Ro ar putea face mare brinza in Ge. In definitiv intentia mea nu e sa ma laud, mi se pare absolut firesc sa reusesti, de altfel nu sunt singuru, sunt multi romani care au reusit mult mai bine decit mine. Vreau doar sa ii incurajez pe cei mai tineri, eu din pacate sunt la sfirsitu carierei, ca cine vrea, trage si are si un dram de noroc, reuseste, ceea ce-ti doresc si tie indiferent daca ai vazut universitati de dinauntru sau de dinafara.

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu sunt o anonima care vine din cand in cand si te citeste Neamtule!Si imi face placere ca scrii cu mult umor!Nu-mi pasa daca minti sau nu important e ca ma amuza ceea ce scrii!parerea mea este ca trebuie sa te debarasezi de astia care mai lucreaza inca la serviciul ochiu' si urechea:)In rest toate bune neamtule si continua pe acelasi drum!

    RăspundețiȘtergere
  12. Anonimo, asa zice si nefasta "Minte-ma frumos" si mai adauga "Patimasule, pune-ti placa si musca-ma".

    RăspundețiȘtergere
  13. Simion d-Abator5 mai 2010 la 14:24

    Imi pare rau ca nu-l credeti si mai ales anonymus,eu pot sa va confirm, daca ma credeti, ca cele spuse de neamtu tiganu sunt adevarate. Pot sa va mai spun ca este un tip foarte istet si glumet ,deoarece am fost o gramada de vreme coleg cu el si am lucrat impreuna, am fost in delegatii la uzinele patriei de aviatie, precum si in Jugoslavia si ne-am descurcat excelent

    Poate mai intervin,

    Simion d-Abator

    RăspundețiȘtergere
  14. Otto lasa datul in vileag si du-te un pic de pe-aici ca a inceput sa puta!!O admiratoare a neamtului bine inteles!!
    PS
    Neamtule m-ai dezamagit cu placa!!hihihi!

    RăspundețiȘtergere
  15. ai dreptate, atita timp cit minti frumos n-ar trebui sa ma futa grija pe mine cum frumos ai spus.
    restul e fireste minciuna si amindoi stim asta.
    romani care reusesc frumos afara sint o gramada, numa eu stiu citeva zeci, nu e vorba de asta, numa ca nu esti printre ei.
    acuma daca e sa parainterpretam cuvintu a reusi, ai putea fi printre ei, dar nu esti ce te dai pe net.
    ok, hai ca te las in pace, vroiam sa te trag de mineca ca ai luat-o rau pe aratura, dar daca tie iti place pe aratura be my guest...

    RăspundețiȘtergere
  16. Hai salut Puiule,
    Ce placere sa te vad p-aici! Multumesc de ajutor da exagerezi un pic, nu sunt chiar asa istet, doar ma prefac. Sunt prea tabacit prin forumurile romanesti ca sa-mi fac singe rau. Un lucru care e mai putin cunoscut, p-aici prin Ge sunt doua feluri de romani, unii get-beget si altii cu germanitate cum e, presupun, pretenu nostru Otto. Nu de putine ori am observat din partea celor din urma o ostilitate vis-a vis de romanii get beget, pe undeva parca le-am luat noi macaruana. Culmea e ca cei cu germanitate au plecat din start cu avantaje. Am mai spus-o cu diverse prilejuri, pa mine m-au ajutat cel mai mult, la inceput, romanii-evrei, da si romanii-romani, astia cu germanitate INTOTDEAUNA au incercat sa ma descurajeze.

    RăspundețiȘtergere
  17. Io care mă comentez cu Țiganu de vreun an jumate, mi-am scris mailuri cu el, ba chiar ne-am auzit și la telefon și l-am gugăluit de i-au ieșit mucii pe pereți, vă garantez că e mincinos (că de-aia are nasu mare și ochii verzi-niciodată să nu-i crezi), familia lui frumoasă e de fapt imaginară și de fapt Neamțu nici nu există, e o fantasmă! Na, că te-am dat în gât Țigane!

    RăspundețiȘtergere
  18. Of Neamtule, esti prea destept ca sa fii roman, esti prea frumos ca sa fii si destept, esti prea iubit ca sa fii urat, si asta, pentru unii, e foarte greu de inghitit. Pizmashii duca-se pe pustii!!!! Noroc ca mai ai prieteni adevarati si te cunosc asa cum esti si se mandresc cu tine.

    RăspundețiȘtergere
  19. si io cred ca otto are dreptate: cum sa tzie cursuri la mentzi, un tzigan?
    9tzigane fa shi tu o investitzie shi baga neshte emoticoane pa blgul astsa!
    sa pot sa-mi dau expresiv okii peste cap!
    ;)
    cruela de vila

    RăspundețiȘtergere

comentati